Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

A XXI-a Zi Mondială a Bolnavului
„Mergi și fă și tu la fel” (Lc 17,19)
Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului
(11 februarie 2013)

Iubiți frați și surori!

1. La 11 februarie 2013, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, se va celebra în formă solemnă, la Sanctuarul marian din Altötting, a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului. Această zi este pentru bolnavi, pentru lucrătorii sanitari, pentru credincioșii creștini și pentru toate persoanele de bunăvoință „moment forte de rugăciune, de împărtășire, de oferire a suferinței pentru binele Bisericii și de chemare adresată tuturor să recunoască în persoana fratelui bolnav Fața Sfântă a lui Cristos care, suferind, murind și înviind a realizat mântuirea omenirii” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoare de instituire a Zilei Mondiale a Bolnavului, 13 mai 1992, 3). În această circumstanță, mă simt deosebit de apropiat de fiecare dintre voi, dragi bolnavi care, în locurile de asistență și de îngrijire sau și acasă, trăiți un dificil moment de încercare din cauza bolii și a suferinței. La toți să ajungă cuvintele încurajatoare ale Părinților de la Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican: „Nu sunteți nici abandonați, nici inutili: voi sunteți chemați de Cristos, voi sunteți imaginea sa transparentă” (Mesaj adresat celor săraci, celor bolnavi și celor suferinzi).

2. Pentru a vă însoți în pelerinajul spiritual care de la Lourdes, loc și simbol de speranță și de har, ne conduce spre Sanctuarul din Altötting, aș vrea să propun reflecției voastre figura emblematică a Samariteanului Milostiv (cf. Lc 10,25-37). Parabola evanghelică relatată de sfântul Luca se inserează într-o serie de imagini și relatări din viața cotidiană, cu care Isus vrea să ne facă să înțelegem iubirea profundă a lui Dumnezeu față de orice ființă umană, în special atunci când se află în boală și în durere. Însă, în același timp, cu cuvintele conclusive din parabola Samariteanului Milostiv, „Mergi și fă și tu la fel” (Lc 10,37), Domnul arată care este atitudinea pe care trebuie să o aibă fiecare discipol al său față de ceilalți, îndeosebi dacă au nevoie de îngrijire. Deci este vorba de a lua din iubirea infinită a lui Dumnezeu, printr-o relație intensă cu El în rugăciune, forța de a trăi zilnic o atenție concretă, asemenea Samariteanului Milostiv, față de cel care este rănit în trup și în spirit, față de cel care cere ajutor, chiar dacă este necunoscut și lipsit de resurse. Acest lucru este valabil nu numai pentru lucrătorii pastorali și sanitari, ci pentru toți, chiar și pentru bolnavul însuși, care poate să trăiască propria condiție într-o perspectivă de credință: „Nu evitarea suferinței, fuga din fața durerii, îl vindecă pe om, ci capacitatea de a accepta încercarea de a crește în ea, de a găsi sens prin unirea cu Cristos, care a suferit cu iubire infinită” (Enciclica Spe salvi, 37).

3. Mulți Părinți ai Bisericii au văzut în figura Samariteanului Milostiv pe Isus însuși, iar în omul căzut în mâinile tâlharilor pe Adam, Omenirea rătăcită și rănită prin propriul păcat (cf. Origene, Omilie despre Evanghelia lui Luca XXXIV, 1-9; Ambroziu, Comentariu la Evanghelia sfântului Luca, 71-84; Augustin, Discurs 171). Isus este Fiul lui Dumnezeu, Cel care face prezentă iubirea Tatălui, iubire fidelă, veșnică, fără bariere și fără granițe. Dar Isus este și Cel care „se despoaie” de „haina sa divină”, care se înjosește de la „condiția” sa divină, pentru a asuma formă umană (Fil 2,6-8) și a se apropia de durerea omului, ajungând să coboare în iad, așa cum recităm în Crez, și să aducă speranță și lumină. El nu a considerat cu orice preț să fie egal cu Dumnezeu, faptul că este Dumnezeu (cf. Fil 2,6), ci se apleacă, plin de milostivire, asupra abisului suferinței umane, pentru a vărsa untdelemnul mângâierii și vinul speranței.

4. Anul Credinței pe care-l trăim constituie o ocazie potrivită pentru a intensifica diaconia carității în comunitățile noastre ecleziale, pentru fi fiecare samaritean milostiv față de celălalt, față de cel care este lângă noi. În această privință, aș vrea să amintesc câteva figuri, printre nenumăratele figuri din istoria Bisericii, care au ajutat persoanele bolnavi să valorizeze suferința pe planul uman și spiritual, pentru ca să fie exemplu și stimulent. Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe, „expertă în scientia amoris” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea apostolică Novo Millennio ineunte, 42), a știut să trăiască „în unire profundă cu Pătimirea lui Isus” boala care a condus-o „la moarte prin mari suferințe” (Audiența generală, 6 aprilie 2011). Venerabilul Luigi Novarese, a cărui amintire vie o mai serbează astăzi mulți, în exercitarea slujirii sale a simțit în mod deosebit importanța rugăciunii pentru și cu bolnavii și suferinzii, pe care-i însoțea adesea în Sanctuarele mariane, în mod special la grota de la Lourdes. Mișcat de caritatea față de aproapele, Raoul Follereau și-a dedicat propria viață îngrijirii persoanelor lovite de boala Hansen până în zonele cele mai îndepărtate ale planetei, promovând printre altele Ziua Mondială împotriva Leprei. Fericita Tereza de Calcutta își începea mereu ziua întâlnindu-l pe Isus în Euharistie, pentru a ieși după aceea pe străzi cu Rozariul în mână ca să-l întâlnească și să-l slujească pe Domnul prezent în cei suferinzi, în special în aceia care „nu sunt voiți, nu sunt iubiți, nu sunt îngrijiți”. Sfânta Ana Schäffer din Mindelstetten a știut, și ea, în mod exemplar să unească propriile suferințe cu acelea ale lui Cristos: „patul de durere a devenit… chilie de convent și suferința a constituit slujirea sa misionară… Întărită de Împărtășania zilnică, ea a devenit un neobosit instrument de mijlocire în rugăciune și o reflexie a iubirii lui Dumnezeu pentru multe persoane care căutau sfatul ei” (Omilie pentru canonizare, 21 octombrie 2012). În Evanghelie iese în evidență figura Sfintei Fecioare Maria, care-l urmează pe Fiul suferind până la jertfa supremă pe Golgota. Ea nu-și pierde niciodată speranța în victoria lui Dumnezeu asupra răului, asupra durerii și asupra morții și știe să-l primească cu aceeași îmbrățișare de credință și de iubire pe Fiul lui Dumnezeu născut în peștera din Betleem și mort pe cruce. Încrederea sa tare în puterea divină este luminată de Învierea lui Cristos care dăruiește speranță celui care se află în suferință și reînnoiește certitudinea apropierii și consolării Domnului.

5. În sfârșit, aș vrea să îndrept gândul meu de recunoștință vie și de încurajare instituțiilor sanitare catolice și însăși societății civile, diecezelor, comunităților creștine, familiilor călugărești angajate în pastorația sanitară, asociațiilor lucrătorilor sanitari și de voluntariat. Fie ca să crească în toți conștiința că „în primirea iubitoare și generoasă a oricărei vieți umane, mai ales dacă este slabă și bolnavă, Biserica trăiește astăzi un moment fundamental al misiunii sale” (Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică post-sinodală Christifideles laici, 38).

Încredințez această a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria a Harurilor venerată la Altötting, pentru ca să însoțească mereu omenirea suferindă, în căutare de alinare și de speranță tare, să-i ajute pe toți cei care sunt implicați în apostolatul milostivirii ca să devină samariteni milostivi pentru frații și surorile lor încercați de boală și de suferință, în timp ce împart cu bucurie Binecuvântarea Apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.01.2013
Publicarea pe acest sit: 08.01.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns