Discursul Papei la întâlnirea cu clasa conducătoare din Brazilia

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu clasa conducătoare din Brazilia
Teatrul Municipal, Rio de Janeiro,
sâmbătă, 27 iulie 2013

Excelențe,
Doamnelor și Domnilor! Bună ziua!

Îi aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru oportunitatea de a întâlni o reprezentanță așa de calificată a responsabililor politici și diplomatici, culturali și religioși, academici și manageriali din această imensă Brazilie. Aș vrea să vă vorbesc în frumoasa voastră limbă portugheză, dar pentru a putea exprima mai bine ceea ce port în inimă, prefer să vorbesc în spaniolă. Vă cer îngăduința să mă iertați!

Vă salut pe toți în mod cordial și vă exprim recunoștința mea. Îi mulțumesc Mons. Orani și domnului Walmyr Junior pentru cuvintele amabile de bun-venit, de prezentare și de mărturie. Văd în voi memoria și speranța: memoria drumului și a conștiinței patriei voastre și speranța că această patrie, mereu deschisă la lumina care provine din Evanghelie, să poată continua să se dezvolte în respectarea deplină a principiilor etice întemeiate pe demnitatea transcendentă a persoanei.

Memoria trecutului și utopia față de viitor se întâlnesc în prezent, care nu este o conjunctură fără istorie și fără promisiune, ci un moment în timp, o provocare pentru a aduna înțelepciune și a ști s-o proiectăm. Cei care, într-o națiune, au un rol de responsabilitate, sunt chemați să înfrunte viitorul „cu privirea calmă a celui care știe să vadă adevărul”, așa cum spune gânditorul brazilian Alceu Amoroso Lima (Timpul nostru, în: Viața supranaturală și lumea modernă, Rio de Janeiro 1956, pag. 106). Aș vrea să împărtășesc cu voi trei aspecte ale acestei priviri calme, senine și înțelepte: primul, originalitatea unei tradiții culturale; al doilea, responsabilitatea solidară pentru a construi viitorul; și al treilea, dialogul constructiv, pentru a înfrunta prezentul.

1. Înainte de toate, este corect să se valorizeze dinamica originalitate care caracterizează cultura braziliană, cu ei capacitate de a integra elemente diferite. Simțirea comună a unui popor, bazele gândirii sale și ale creativității sale, principiile fundamentale ale vieții sale, criteriile de judecată în privința priorităților, a normelor de acțiune, se întemeiază, se întemeiază și cresc pe o viziune integrală despre persoana umană.

Această viziune despre om și despre viața așa cum este proprie poporului brazilian a primit și limfa Evangheliei, credința în Isus Cristos, în iubirea lui Dumnezeu și fraternitatea cu aproapele. Bogăția acestei limfe poate să fecundeze un proces cultural fidel față de identitatea braziliană și, în același timp, un proces constructor al unui viitor mai bun pentru toți. Un proces care face să crească umanizarea integrală și cultura întâlnirii și a relației; acesta este modul creștin de a promova binele comun, bucuria de a trăi. Și aici converg credința și rațiunea, dimensiunea religioasă cu diferitele aspecte ale culturii umane: artă, știință, muncă, literatură… Creștinismul unește transcendența și întruparea; prin capacitatea de a revitaliza mereu gândirea și viața, în fața amenințării frustrării și a descântării care pot să invadeze inimile și se răspândesc pe străzi.

2. Un al doilea element pe care aș vrea să îl ating este responsabilitatea socială. Aceasta cere un anumit tip de paradigmă culturală și, prin urmare, de politică. Suntem responsabili de formarea noilor generații, de a-i ajuta să fie capabili în economie și în politică și ferme pe valorile etice. Viitorul cere astăzi opera de a reabilita politica, a reabilita politica, una din formele cele mai înalte ale carității. Viitorul cere și o viziune umanistă despre economie și o politică ce să realizeze tot mai mult și mai bine participarea oamenilor, să evite elitismele și să dezrădăcineze sărăcia. Nimeni să nu fie lipsit de cele necesare și tuturor să le fie asigurate demnitatea, fraternitatea și solidaritatea: acesta este drumul propus. Deja în timpurile profetului Amos, era foarte frecvent avertismentul lui Dumnezeu: „L-au vândut pe argint pe cel drept și pe cel nevoiaș pe o pereche de sandale […] Ei calcă praful pământului pe capul celor săraci și înclină calea celor umili” (Am 2,6-7). Strigătele care cer dreptate continuă și astăzi.

Cine are un rol de conducător, permiteți-mi să spun, cel pe care viața l-a uns drept conducător, trebuie să aibă obiective concrete și să caute mijloacele specifice pentru a le obține, dar poate să existe și pericolul dezamăgirii, al amărăciunii, al indiferenței, când aspirațiile nu se realizează. Aici fac apel la dinamica speranței care ne face să mergem mereu mai departe, să folosim toate energiile și capacitățile în favoarea persoanelor pentru care lucrăm, acceptând rezultatele și creând condiții pentru a descoperi noi parcursuri, dăruindu-ne chiar și fără a vedea rezultate, dar menținând vie speranța, cu acea statornicie și curaj care se nasc din acceptarea propriei vocații de călăuză și de conducător.

Ține de cel care conduce să aleagă cea mai corectă dintre opțiuni după ce le-a analizat pornind de la propria responsabilitate și de la interesul binelui comun; pe acest drum se merge la centrul relelor din societate pentru a le învinge și cu îndrăzneala de acțiuni curajoase și libere. Este responsabilitatea noastră, deși mereu limitată, această înțelegere a întregii realități, observând, cântărind, evaluând, pentru a lua decizii în momentul prezent, dar lărgind privirea spre viitor, reflectând asupra consecințelor deciziilor. Cel care acționează responsabil situează propria acțiune înaintea drepturilor celorlalți și înaintea judecății lui Dumnezeu. Acest simț etic apare astăzi ca o provocare istorică fără precedent, trebuie să-l căutăm, trebuie să-l inserăm în societatea însăși. În afară de raționalitatea științifică și tehnică, în situația actuală se impune legătura morală cu o responsabilitate socială și profund solidară.

3. Pentru a completa această reflecție, în afară de umanismul integral care să respecte cultura originală și în afară de responsabilitatea solidară, consider fundamental pentru a înfrunta prezentul: dialogul constructiv. Între indiferența egoistă și protestul violent există o opțiune mereu posibilă: dialogul. Dialogul dintre generații, dialogul în popor, pentru că toți suntem popor, capacitatea de a da și de a primi, rămânând deschiși la adevăr. O țară crește atunci când dialoghează în mod constructiv diferitele sale bogății culturale: cultura populară, cultura universitară, cultura economică și cultura familiei, și cultura mass-media, când dialoghează. Este imposibil a imagina un viitor pentru societate fără o contribuție puternică a energiilor morale într-o democrație care să rămână închisă în logica pură sau în simplul echilibru de reprezentare a intereselor constituite. Consider fundamentală în acest dialog și contribuția marilor tradiții religioase, care desfășoară un rodnic rol de plămadă a vieții sociale și de animare a democrației. Favorabilă pentru conviețuirea pașnică dintre religii diferite este laicitatea statului, care, fără a asuma ca proprie nicio poziție confesională, respectă și valorizează prezența dimensiunii religioase în societate, favorizându-le exprimările sale cele mai concrete.

Când lideri din diferite sectoare îmi cer un sfat, răspunsul meu este mereu același: dialog, dialog, dialog. Unicul mod de a crește pentru o persoană, o familie, o societate, unicul mod pentru a face să înainteze viața popoarelor este cultura întâlnirii, o cultură în care toți au ceva bun de dat și toți pot să primească ceva bun în schimb. Celălalt are mereu ceva să-mi dea, dacă știm să ne apropiem de el cu atitudine deschisă și disponibilă, fără prejudecăți. Această atitudine deschisă, disponibilă și fără prejudecăți, eu aș defini-o ca „umilință socială” care este ceea ce favorizează dialogul. Numai așa poate crește o bună înțelegere între culturi și religii, stima unora față de altele fără prejudecăți gratuite și într-un climat de respect față de drepturile fiecăreia. Astăzi, ori se pune accent pe dialog, ori se pune accent pe cultura întâlnirii, ori pierdem cu toții, pierdem cu toții. Pe aici merge drumul rodnic.

Excelențe,
Doamnelor și Domnilor!

Vă mulțumesc pentru atenție. Primiți aceste cuvinte ca expresie a grijii mele de Păstor al Bisericii și a respectului și afecțiunii pe care o am față de poporul brazilian. Fraternitatea dintre oameni și colaborarea pentru a construi o societate mai dreaptă nu sunt un vis fantezist, ci rezultatul unui efort concertat al tuturor spre binele comun. Vă încurajez în această angajare a voastră pentru binele comun, care cere din partea tuturor înțelepciune, prudență și generozitate. Vă încredințez Tatălui ceresc cerându-i, prin mijlocirea Stăpânei Noastre de la Aparecida, ca să umple cu darurile sale pe fiecare dintre cei prezenți, familiile lor și comunitățile umane și de muncă și, din inimă, îi cer lui Dumnezeu ca să vă binecuvânteze. Multe mulțumiri.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.07.2013
Publicarea pe acest sit: 28.07.2013
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns