Discursul Papei la audiența interreligioasă

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată reprezentanților diferitelor religii
(creștină, ebraică, musulmană, budistă, hinduistă și altele),
angajați în domeniul operelor de caritate și de milostivire
joi, 3 noiembrie 2016

Dragi prieteni,

Vă adresez un cordial bun venit. Mă bucur să vă întâlnesc și vă mulțumesc pentru că ați primit invitația de a reflecta împreună despre tema milostivirii.

Așa cum știți bine, se îndreaptă spre sfârșit Anul sfânt, în timpul căruia Biserica catolică a privit intens la inima mesajului creștin în perspectiva milostivirii. De fapt, ea este pentru noi revelatoare a numelui lui Dumnezeu, este „arhitrava care sprijină viața Bisericii” (Misericordiae vultus, 10), și este cheia pentru a avea acces la însuși misterul omului, care și astăzi are atâta nevoie de iertare și de pace.

Totuși, misterul milostivirii nu trebuie celebrat numai în cuvinte, ci mai ales cu faptele, cu un stil de viață realmente milostiv, format din iubire dezinteresată, slujire fraternă, împărtășire sinceră. Este stilul pe care Biserica dorește mai mult să-l asume, și „în misiunea sa de a favoriza unitatea și caritatea dintre oameni” (Conciliul al II-lea din Vatican, Declarația Nostra aetate, 1). Este stilul la care sunt chemate și religiile pentru a fi, îndeosebi în acest timp al nostru, mesagere de pace și artizane de comuniune; pentru a proclama, în mod diferit de cel care alimentează ciocniri, diviziuni și închideri, că astăzi este timp de fraternitate. De aceea este important a căuta întâlnirea dintre noi, o întâlnire care, fără sincretisme conciliante, „să ne facă mai deschiși la dialog pentru a ne cunoaște și a ne înțelege mai bine; să elimine orice formă de închidere și de dispreț și să șteargă orice formă de violență și de discriminare” (Misericordiae vultus, 23). Acest lucru îi este plăcut lui Dumnezeu și este o misiune urgentă, ca răspuns nu numai la necesitățile de astăzi, ci mai ales la apelul la iubire, suflet al oricărei exprimări religioase autentice.

Tema milostivirii este familiară multor tradiții religioase și culturale, unde compasiunea și nonviolența sunt esențiale și arată calea vieții: „Cel rigid și cel dur aparțin morții; cel moale și cel tandru aparțin vieții”, atestă o veche zicală sapiențială (Tao-Te-Ching, 76). Aplecarea cu duioșie compătimitoare spre umanitatea slabă și nevoiașă aparține unui suflet cu adevărat religios, care respinge tentația de a abuza cu forța, care refuză să transforme viața umană în marfă și vede în ceilalți niște frați, niciodată niște numere. Apropierea de cei care trăiesc situații care cer o grijă mai mare, precum boala, neputința, sărăcia, nedreptatea, consecințele conflictelor și migrațiilor, este o chemare care vine din inima oricărei tradiții autentic religioase. Este ecoul glasului divin, care vorbește conștiinței fiecăruia, invitând la depășirea concentrării asupra sieși și la deschidere: deschidere spre Celălalt de deasupra noastră, care bate la ușa inimii; deschidere spre celălalt de lângă noi, care bate la ușa casei, cerând atenție și ajutor.

Ca să avem o inimă deschisă și compătimitoare ne cheamă semnificația termenului „milostivire”. În etimologia sa în limba latină, el evocă o inimă sensibilă față de lipsuri și mai ales față de cel lipsit, o inimă care învinge indiferența pentru că se lasă implicat de suferința celuilalt. În limbile semitice, ca araba și ebraica, rădăcina r(a)h(a)m, care exprimă și milostivirea divină, cheamă în cauză sânul matern, viscerele de afect cele mai intime ale ființei umane, sentimentele mamei față de copilul pe care urmează să-l aducă pe lume.

În această privință profetul Isaia transmite un mesaj minunat, care este în același timp o promisiune de iubire și un soi de provocare din partea lui Dumnezeu față de om: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita” (Is 49,15). Omul – este trist de constatat asta – prea des uită [în italiană: „s-corda” , adică, așa cum indică acest cuvânt, îndepărtează din inimă]. Îl ține la distanță pe Dumnezeu, pe aproapele și chiar amintirea trecutului și astfel repetă, chiar și în formă mai feroce, erorile tragice comise în alte timpuri.

Este drama răului, a abisurilor întunecate în care libertatea noastră poate să se scufunde, ispitită de rău, care este mereu ascuns în tăcere pentru a ne lovi și a ne face să ne scufundăm. Dar chiar aici, în fața marii enigme a răului, care interoghează orice experiență religioasă, se află aspectul cel mai surprinzător al iubirii milostive. Ea nu-l lasă pe om în voia răului sau în voia lui; nu uită, ci își amintește, și se apleacă spre orice lipsă pentru a ridica. Exact cum face o mamă, care în fața celui mai mare rău comis de copil, recunoaște mereu, dincolo de păcat, fața pe care a purtat-o în sân.

Într-o lume agitată și cu puțină amintire, care aleargă lăsând în urmă mulți și fără a-și da seama că rămâne fără respirație și fără țintă, avem nevoie astăzi, ca de oxigen, de această iubire gratuită care reînnoiește viața. Omului îi este sete de milostivire și nu există tehnologie care să-l poată adăpa: caută un afect care să meargă dincolo de mângâierile de moment, un port sigur unde să acosteze navigația sa neliniștită, o îmbrățișare infinită care iartă și reconciliază.

Acest lucru este atât de important, în fața temerii, astăzi răspândite, că nu este posibil să fim iertați, reabilitați și răscumpărați din propriile fragilități. Pentru noi catolicii, printre riturile cele mai semnificative ale Anului Jubiliar este acela de a trece cu umilință și încredere printr-o poartă – poarta sfântă – pentru a fi pe deplin reconciliați de milostivirea divină, care iartă greșelile noastre. Dar asta cere ca și noi să-i iertăm pe cei care ne greșesc (cf. Mc 6,12), frații și surorile care ne-au ofensat: se primește iertarea lui Dumnezeu pentru a o împărtăși cu alții. Iertarea este desigur darul cel mai mare pe care-l putem oferi altora, pentru că este acela care costă mai mult, dar în același timp acela care ne face mai asemănători cu Dumnezeu.

Milostivirea se extinde și la lumea care ne înconjoară, la casa noastră comună, pe care suntem chemați s-o păzim și s-o ocrotim de consumul neînfrânat și nesătul. Este nevoie de angajarea noastră pentru a educa la sobrietate și la respect, la un mod de a trăi mai simplu și ordonat, unde să se folosească resursele creației cu înțelepciune și moderație, gândind la întreaga omenire și la generațiile viitoare, nu numai la interesele propriului grup și la avantajele propriului timp. Astăzi în mod special, „gravitatea crizei ecologice cere de la toți să ne gândim la binele comun și să mergem înainte pe calea dialogului care cere răbdare, asceză și generozitate” (Scrisoarea enciclică Laudato si’, 201).

Această cale să fie calea noastră maestră; să fie respinse drumurile fără țintă ale contrapoziției și închiderii. Să nu se mai întâmple ca religiile, din cauza comportamentului unor adepți ai săi, să transmită un mesaj distonat, disonant de cel al milostivirii. Din păcate, nu trece zi în care să nu se audă vorbindu-se de violențe, conflicte, răpiri, atacuri teroriste, victime și distrugeri. Și este teribil că pentru a justifica astfel de barbarii este uneori invocat numele unei religii sau chiar al lui Dumnezeu. Să fie condamnate în mod clar aceste atitudini păcătoase, care profanează numele lui Dumnezeu și poluează căutarea religioasă a omului. În schimb să fie favorizate, pretutindeni, întâlnirea pașnică dintre credincioși și o libertatea religioasă reală. În asta responsabilitatea noastră în fața lui Dumnezeu, a omenirii și a viitorului este mare și cere orice efort, fără nicio prefăcătorie. Este o chemare care ne implică, un drum de parcurs împreună pentru binele tuturor, cu speranță. Religiile să fie sânuri de viață, care să ducă duioșia milostivă a lui Dumnezeu omenirii rănite și nevoiașe; să fie porți de speranță, care să ajute să se treacă peste zidurile ridicate de orgoliu și de frică. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.11.2016
Publicarea pe acest sit: 03.11.2016
Etichete: ,

Comments are closed