Discursul Papei către tinerii germani

Ceremonia de primire a Papei de către tineri
Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
18 august 2005, de pe Rin

Iubiți tineri,

Sunt încântat să vă întâlnesc aici la Köln de pe Rin! Ați venit din diferite părți ale Germaniei, ale Europei, ale lumii, făcându-vă pelerini pe urmele Magilor. Mergând pe urmele lor, doriți și voi să îl descoperiți pe Isus. Ați acceptat să porniți la drum pentru a ajunge și voi la a contempla în mod personal dar și împreună, comunitar, chipul lui Dumnezeu revelat în Pruncul din iesle. Asemenea vouă, am pornit și eu la drum pentru a ajunge împreună cu voi să îngenunchez în fața albei Ostii consacrate în care ochii credinței recunosc prezența reală a Mântuitorului lumii. Împreună, vom continua să medităm la tema acestei Zile Mondiale a Tineretului: „Am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2,2).

Cu imensă bucurie vă salut și vă primesc, iubiți tineri, veniți aici de aproape sau de departe, ce umblați pe cărările lumii și pe cele ale vieților voastre. Un salut special le adresez celor veniți din „Orient”, asemenea Magilor. Voi sunteți reprezentanții numeroșilor frați și surori ai noștri care așteaptă, fără să știe, apariția stelei pe cerul lor, pentru a-i conduce la Cristos, Lumina Neamurilor, și pentru a găsi în El răspunsul satisfăcător pentru setea din inimile lor. Îi salut cu afecțiune și pe aceia dintre voi care nu sunt botezați, care nu îl cunosc încă pe Cristos și care nu se regăsesc în Biserică. Papa Ioan Paul al II-lea v-a invitat în mod special la această întâlnire; vă mulțumesc că v-ați hotărât să veniți la Köln. Unii dintre voi vă puteți probabil descrie adolescența asemenea lui Edith Stein, cea care a trăit apoi în Carmelul din Köln: „În mod conștient și deliberat am pierdut obiceiul de a mă ruga”. În timpul acestor zile, puteți să retrăiți experiența rugăciunii ca dialog cu Dumnezeu, de care ne știm iubiți și pe care dorim să îl iubim la rândul nostru. Tuturor doresc să vă spun cu insistență: deschideți-vă inimile către Dumnezeu, lăsați-vă surprinși de Cristos! Acordați-i „dreptul de a vă vorbi” în aceste zile! Deschideți porțile libertății voastre iubirii Sale milostive! Împărtășiți bucuriile și durerile voastre cu Cristos, lăsându-l să vă lumineze mințile cu lumina Sa și să vă atingă inima cu harul Său. În aceste zile binecuvântate de împărtășire și bucurie, trăiți experiența eliberatoare a Bisericii ca loc al îndurării și al tandreții lui Dumnezeu către oameni. În Biserică și prin Biserică veți ajunge la Cristos, care vă așteaptă.

Sosind astăzi la Köln pentru a participa împreună cu voi la cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului, mi-am amintit cu emoție și recunoștință de Servitorul lui Dumnezeu atât de iubit de noi toți, Papa Ioan Paul al II-lea, care a avut ideea luminoasă de a chema tinerii lumii să se întâlnească pentru a-l celebra împreună pe Cristos, singurul Răscumpărător al omenirii. Mulțumită dialogului profund care s-a dezvoltat, în mai bine de două de ani, între Papa și tineri, mulți dintre ei au putut să își aprofundeze credința, să realizeze legături de comuniune, să se îndrăgostească de Vestea cea Bună a mântuirii în Cristos și să o proclame în diferite părți ale lumii. Acest mare Papă a înțeles provocările ce stau în fața tinerilor de astăzi și, confirmând încrederea sa în ei, nu a ezitat să îi îndemne să fie curajoși vestitori ai Evangheliei și îndrăzneți constructori ai civilizației adevărului, a iubirii și a păcii.

Astăzi a venit rândul meu să preiau această extraordinară moștenire spirituală pe care ne-a lăsat-o Papa Ioan Paul al II-lea. El v-a iubit – voi ați înțeles acest lucru și i-ați răspuns cu entuziasmul specific vârstei voastre. Cu toții trebuie acum să punem în practică ceea ce el ne-a învățat. Cu acest angajament ne aflăm aici, la Köln, pelerini pe urmele Magilor. Conform tradiției, numele lor în limba greacă erau Melchior, Gaspar și Baltazar. În Evanghelia sa, Matei redă întrebarea care ardea în inimile Magilor: „Unde este Regele nou-născut al iudeilor?” (Matei 2,2). Căutarea Lui a fost motivul pentru care s-au pornit pe lungul drum până la Ierusalim. Pentru aceasta au îndurat oboseala și privațiunile, fără să se descurajeze sau să cedeze tentației de a se întoarce pe același drum. Acum când erau aproape de ținta lor, nu aveau altă întrebare de pus decât aceasta. Și noi am venit la Köln pentru că am simțit urgentă în inimă, chiar dacă exprimată diferit, această întrebare care i-a determinat pe Magii din Răsărit să pornească la drum. Este adevărat că noi astăzi nu mai căutăm un rege; dar suntem preocupați de starea lumii și ne întrebăm: „Unde găsesc standarde pentru viața mea, pentru a colabora în mod responsabil la construirea prezentului și viitorului lumii noastre? În cine pot să am încredere – pe cine mă pot bizui? Unde este Cel care poate să îmi ofere răspunsul capabil să îmi satisfacă așteptările inimii?” Faptul că punem astfel de întrebări înseamnă în primul rând recunoașterea faptului că drumul nu se încheie până când nu îl întâlnim pe Cel care are puterea de a instaura împărăția universală a dreptății și păcii, la care oamenii aspiră, dar pe care nu o știu construi singuri. A pune astfel de întrebări semnifică apoi căutarea Cuiva care nu se amăgește și poate amăgi, și care de aceea poate oferi o siguranță atât de solidă încât putem să fim de acord să trăim pentru ea și, dacă este cazul, chiar să murim pentru ea.

Când la orizontul existenței se profilează astfel de întrebări, dragi tineri, trebuie să știm să facem alegerile necesare. Este ca și cum am fi la o intersecție: pe ce drum o luăm? Cel sugerat de pasiuni sau cei indicat de steaua care strălucește în conștiință? Magii, auzind răspunsul: „În Betleemul lui Iuda, căci așa este scris de profet” (Matei 2,5), și, luminați de acest cuvânt, au ales să își continue drumul și să meargă până la sfârșit. De la Ierusalim ei au mers la Betleem, respectiv de la cuvântul care le indica unde era Regele iudeilor pe care îl căutau, până la întâlnirea cu Regele care era în același timp Mielul lui Dumnezeu care ia păcatele lumii. Acele cuvinte ne sunt spuse și nouă. Și noi avem de făcut o alegere personală. În realitate, dacă ne gândim bine, tocmai această experiență o trăim când participăm la fiecare Euharistie. La fiecare Liturghie, de fapt, întâlnirea cu Cuvântul lui Dumnezeu ne introduce în participarea la misterul crucii și învierii lui Cristos și astfel ne introduce în Ospățul Euharistic, în uniunea cu Cristos. Pe altar este prezent Cel pe care Magii l-au văzut așezat în iesle: Cristos, Pâinea vie care a coborât din cer pentru a da viață lumii, adevăratul Miel care își dă propria viață pentru mântuirea lumii. Iluminați de Cuvânt, la Betleem – „Casa Pâinii” – vom putea întotdeauna să întâlnim măreția incomensurabilă a unui Dumnezeu care s-a coborât pe sine până la a veni într-un staul, până la a se da ca hrană pe altar.

Ne putem imagina uimirea Magilor în fața Copilului înfășat în pânză! Doar credința le-a permis să îl recunoască în acel copil pe Regele pe care îl căutau, pe Dumnezeul către care îi călăuzise steaua. În El, depășind abisul dintre finit și infinit, dintre vizibil și invizibil, Eternul a intrat în timp, Misterul s-a făcut cunoscut încredințându-ni-se în trupul fragil al unui mic copil. „Magii sunt plini de uimire în fața la ceea ce văd; cerul pe pământ și pământul în cer; omul în Dumnezeu și Dumnezeu în om; ei văd închis într-un mic trup ceea ce nu poate fi cuprins de lumea întreagă” (Sf. Petru Crisologul, Predica 160, nr. 2). În timpul acestor zile, în acest „An al Euharistiei”, să ne întoarcem cu aceeași uimire spre Cristos prezent în Tabernacolul îndurării, în Sacramentul Altarului.

Iubiți tineri, fericirea pe care o căutați, fericirea pe care aveți dreptul să o gustați are un nume, are un chip: cel al lui Isus din Nazaret, ascuns în Euharistie. Doar El dă plinătate de viață umanității! Cu Maria, spuneți „da”-ul vostru Dumnezeului care dorește să vi se dăruiască. Vă repet astăzi ceea ce am spus la începutul pontificatului meu: „Cine îl lasă pe Cristos să intre [în propria-i viață] nu pierde nimic, nimic – absolut nimic din ceea ce face viața liberă, frumoasă și măreață. Nu! numai în această prietenie se deschid larg porțile vieții. Numai în această prietenie se deschid cu adevărat marile potențialități ale condiției umane. Numai în această prietenie experimentăm ceea ce este frumos și ceea ce eliberează” (Predica la începutul pontificatului, 24 aprilie 2005). Să fiți pe deplin convinși de aceasta: Cristos nu i-a nimic din ceea ce aveți în voi frumos și măreț, ci duce totul la perfecțiune spre mărirea lui Dumnezeu, spre fericirea oamenilor și mântuirea lumii.

În aceste zile vă invit să vă angajați fără rezerve să îl slujiți pe Cristos, cu orice preț. Întâlnirea cu Isus Cristos vă va permite să gustați în interiorul vostru bucuria prezenței sale vii și dătătoare de viață, pentru ca apoi să dați mărturie despre ea în jurul vostru. Fie ca prezența voastră în acest oraș să fie deja primul semn al proclamării Evangheliei prin mărturia comportamentului vostru și a bucuriei voastre de a trăi. Să înălțăm din inimile noastre un imn de laudă și de aducere de mulțumire către Tatăl, pentru numeroasele binefaceri pe care ni le-a dat și pentru darul credinței pe care o vom celebra împreună, arătând-o lumii din această țară din centrul Europei, dintr-o Europă care datorează atât de mult Evangheliei și mărturisitorilor ei de-a lungul secolelor.

Voi merge acum ca pelerin la Catedrala din Köln pentru a venera relicvele sfinților Magi, care au acceptat să lase totul pentru a urma steaua care i-a călăuzit la Mântuitorul omenirii. Și voi, iubiți tineri, ați avut deja sau veți avea ocazia de a face același pelerinaj. Aceste relicve nu sunt decât semnul fragil și sărac a ceea ce au fost acești oameni și a ceea ce au trăit ei cu multe secole în urmă. Relicvele îndrumă spre Dumnezeu: este El cel care, prin forța harului Său, dă unor ființe umane fragile curajul de a-l mărturisi în fața lumii. Invitându-ne să venerăm rămășițele pământești ale martirilor și ale sfinților, Biserica nu uită că, în definitiv, sunt doar biete oase umane, dar oase ce au aparținut unor persoane atinse de puterea transcendentă a lui Dumnezeu. Relicvele sfinților sunt urme ale acelei prezențe invizibile dar reale care luminează întunericul lumii, manifestând Împărăția cerurilor care se află în noi. Ele strigă cu noi și pentru noi: „Maranatha!” – „Vino Doamne Isuse!” Iubiților, cu aceste cuvinte vă salut și vă dau întâlnire la vigilia de sâmbătă seara. Tuturor, pe curând!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 18.08.2005
Publicarea pe acest sit: 18.08.2005
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns