Discursul Papei către participanţii la Congresul Internaţional de Cateheză

Discursul Sfântului Părinte Francisc
adresat participanților la
Congresul Internațional de Cateheză
vineri, 27 septembrie 2013

Dragi cateheți, bună seara!

Îmi place că în Anul Credinței este această întâlnire cu voi: cateheza este un pilastru pentru educația credinței și este nevoie de cateheți buni! Mulțumesc pentru această slujire adusă Bisericii și în Biserică. Deși uneori poate să fie dificil, se muncește mult, este angajare și nu se văd rezultatele voite, a educa în credință este frumos! Este probabil cea mai bună moștenire pe care noi o putem da: credința! A educa în credință, pentru ca ea să crească. A-i ajuta pe copii, pe adolescenți, pe tineri, pe adulți să îl cunoască și să îl iubească mai mult pe Domnul este una dintre aventurile educative cele mai frumoase, se construiește Biserica! „A fi” cateheți! A nu lucra ca și cateheți: aceasta nu folosește! Nu vei fi rodnic, nu vei fi rodnică! Catehetul este o vocație: „a fi catehet”, aceasta este vocația, nu a lucra ca și catehet. Fiți atenți, nu am spus „a face” pe cateheții, ci „a fi”, pentru că implică viața. Se conduce la întâlnirea cu Isus cu cuvintele și cu viața, cu mărturia.

Amintiți-vă ceea ce ne-a spus Papa Benedict al XVI-lea: „Biserica nu crește prin prozelitism. Crește prin atracție.” Și ceea ce atrage este mărturia. A fi catehet înseamnă a da mărturia credinței; a fi coerent în propria viață. Și acest lucru nu este ușor. Nu este ușor! Noi ajutăm, noi conducem la întâlnirea cu Isus cu cuvintele și cu viața, cu mărturia. Îmi place să amintesc ceea ce Sfântul Francisc de Assisi le spunea fraților săi: „Predicați mereu evanghelia și, dacă este necesar, chiar și cu cuvintele”. Cuvintele vin… dar mai întâi mărturia: ca oamenii să vadă în viața noastră evanghelia, să poată citi evanghelia. Și „a fi” cateheți cere iubire, iubire tot mai puternică față de Cristos, iubire față de poporul său sfânt. Și această iubire nu se cumpără în magazine, nu se cumpără nici aici la Roma. Această iubire vine de la Cristos! Este un cadou al lui Cristos! Este un cadou al lui Cristos! Și dacă vine de la Cristos, pornește de la Cristos și noi trebuie să pornim din nou de la Cristos, de la această iubire pe care el ne-o dă. Ce înseamnă acest a porni din nou de la Cristos pentru un catehet, pentru voi, și pentru mine, pentru că și eu sunt catehet!? Ce înseamnă?

Eu voi vorbi despre trei lucruri: unu, doi și trei, așa cum făceau vechii iezuiți… unu, doi și trei!

1. Înainte de toate, a porni din nou de la Cristos înseamnă a avea familiaritate cu El, a avea această familiaritate cu Isus: Isus recomandă asta cu insistență discipolilor la ultima cină, când începe să trăiască darul cel mai înalt de iubire, jertfa crucii. Isus folosește imaginea viței și a mlădițelor și spune: Rămâneți în iubirea Mea, rămâneți alipiți de Mine, așa cum mlădița este lipită de viță. Dacă suntem uniți cu El putem aduce rod și aceasta este familiaritatea cu Cristos. A rămâne în Isus! Înseamnă a rămâne lipiți de El, înlăuntrul Lui, cu el, vorbind cu El: a rămâne în Isus!

Primul lucru, pentru un discipol, înseamnă a fi cu Învățătorul, a-l asculta, a învăța de la El. Și acest lucru este valabil mereu, este un drum care durează toată viața. Îmi amintesc, de atâtea ori în Dieceză, în cealaltă Dieceză pe care o aveam înainte, că am văzut la sfârșitul cursurilor în seminarul catehetic pe cateheții care ieșeau spunând: „Am titlul de catehet!” Acela nu folosește, nu ai nimic, ai parcurs un mic drum! Cine te va ajuta? Acest lucru este valabil mereu! Nu este un titlu, este o atitudine: a fi cu El; și durează toată viața! Înseamnă a fi în prezența Domnului, a ne lăsa priviți de El. Eu vă întreb: Cum stați în prezența Domnului? Când mergi la Domnul, privești tabernacolul, ce faceți? Fără cuvinte… Dar eu spun, spun, gândesc, meditez, aud… Foarte bine! Dar tu te lași privit de Domnul? A ne lăsa priviți de Domnul. El ne privește și aceasta este o manieră de a ne ruga. Te lași privit de Domnul? Dar cum se face aceasta? Privești tabernacolul și te lași privit… este simplu! Este un pic plictisitor, adorm… Adoarme, adoarme! El tot te va privi, El tot te va privi. Dar ești sigur că El te privește! Și acest lucru este mult mai important decât titlul de catehet. Acest lucru încălzește inima, ține aprins focul prieteniei cu Domnul, te face să simți că El te privește cu adevărat, este aproape de tine și te iubește.

Într-una dintre ieșirile pe care le-am făcut, aici la Roma, la o Liturghie, s-a apropiat un domn, relativ tânăr, și mi-a spus: „Părinte, e o plăcere să vă cunosc, dar eu nu cred în nimic! Nu am darul credinței!” Înțelegea că este un dar. „Nu am darul credinței! Ce îmi spuneți dumneavoastră?”. „Nu te descuraja. El te iubește. Lasă-te privit de El! Nimic mai mult” Și acest lucru vi-l spun vouă: lăsați-vă priviți de Domnul! Înțeleg că pentru voi nu este așa de simplu: în special pentru cel care este căsătorit și are copii, este greu să găsească un timp lung de liniște. Dar, slavă Domnului, nu este necesar să facă toți în același mod; în Biserică există varietate de vocații și varietate de forme spirituale; important este a găsi modul adaptat pentru a fi cu Domnul; și aceasta se poate, este posibil în orice stare de viață. În acest moment fiecare se poate întreba: Cum trăiesc eu acest „a fi” cu Isus? Aceasta este o întrebare pe care v-o las: „Cum trăiesc eu acest a fi cu Isus, acest a rămâne în Isus? Las eu ca focul său să încălzească inima mea? Dacă în inima mea nu este căldura lui Dumnezeu, a iubirii Sale, a duioșiei Sale, cum putem noi, sărmani păcătoși, să încălzim inima celorlalți? Gândiți-vă la aceasta!

2. Al doilea element este acesta. Al doilea: a porni din nou de la Cristos înseamnă a-l imita în a ieși din noi înșine și a merge în întâmpinarea celuilalt. Aceasta este o experiență frumoasă și un pic paradoxală. De ce? Pentru că acela care îl pune în centrul vieții sale pe Cristos se descentrează! Cu cât te unești mai mult cu Isus și El devine centrul vieții tale, cu atât El te face să ieși din tine însuți, te descentrează și te deschide la ceilalți. Acesta este adevăratul dinamism al iubirii, aceasta este mișcarea lui Dumnezeu însuși! Dumnezeu este centrul, dar este mereu dăruire de sine, relație, viață care se comunică… Așa devenim și noi dacă rămânem uniți cu Cristos: El ne face să intrăm în acest dinamism al iubirii. Acolo unde este adevărata viață în Cristos, este deschiderea spre celălalt, este ieșire din sine pentru a merge în întâmpinarea celuilalt în numele lui Cristos. Și aceasta este lucrarea catehetului: să iasă încontinuu din sine pentru a iubi, pentru a-l mărturisi pe Isus și a vorbi despre Isus, a-l predica pe Isus. Acest lucru este important pentru că aceasta face Domnul: tocmai Domnul e cel care ne determină să ieșim.

Inima catehetului trăiește mereu această mișcare de „sistole-diastole”: unire cu Isus – întâlnire cu celălalt. Sunt cele două lucruri: eu mă unesc cu Isus și ies la întâlnirea cu ceilalți. Dacă lipsește una dintre aceste două mișcări, nu mai merge, nu se poate trăi. Primește în dar carisme și la rândul său le oferă în dar. Acest cuvințel: dar. Catehetul este conștient că a primit un dar, darul credinței și îl dă în dar altora. Și acest lucru este frumos. Și nu își ia procentul său! Tot ceea ce primește dăruiește! Nu este o afacere! Nu este o afacere! Este pur dar: dar primit și dar transmis. Și catehetul este acolo, la această răscruce de dar. Așa este în însăși natura kerigmei: este un dar care generează misiune, care duce mereu dincolo de noi înșine. Sfântul Paul spune: „Iubirea lui Cristos ne împinge”, însă acel „ne împinge” se poate traduce și „ne posedă”. Așa este: iubirea te atrage și te trimite, te ia și te dăruiește altora. În această tensiune se mișcă inima creștinului, îndeosebi inima catehetului. Să ne întrebăm cu toții: Așa bate inima mea de catehet: unire cu Isus și întâlnire cu celălalt? Cu această mișcare de „sistole și diastole”? Se alimentează în raportul cu El, dar pentru a-l duce altora și nu pentru a-l reține? Vă spun un lucru: nu înțeleg cum un catehet poate să rămână pe loc, fără această mișcare. Nu înțeleg!

3. Și al treilea element – trei – este tot în această linie: a porni din nou de la Cristos înseamnă a nu avea teamă de a merge cu El în periferii. Aici îmi vine în minte istoria lui Iona, o figură într-adevăr interesantă, în special în timpurile noastre de schimbări și de nesiguranță. Iona este un om evlavios, cu o viață liniștită și ordonată; acest lucru îl face să aibă schemele sale foarte clare și să judece totul și pe toți cu aceste scheme, în mod rigid. Totul e clar, adevărul este acesta. Este rigid! De aceea, atunci când Domnul îl cheamă și îi spune să meargă ca să predice la Ninive, marele oraș păgân, Iona nu se simte în stare. Să meargă acolo! Dar eu am tot adevărul aici! Nu se simte în stare… Ninive este în afara schemelor sale, este la periferia lumii sale. Și atunci fuge, pleacă în Spania, fuge, se îmbarcă pe o corabie și merge în părțile acelea. Mergeți și recitiți Cartea lui Iona! Este scurtă, dar este o parabolă foarte instructivă, în special pentru noi care suntem în Biserică.

Ce anume ne învață? Ne învață să nu ne fie teamă să ieșim din schemele noastre pentru a-l urma pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu merge mereu dincolo. Dar știți un lucru? Lui Dumnezeu nu îi este frică! Știați voi aceasta? Nu îi este frică! Este mereu dincolo de schemele noastre! Lui Dumnezeu nu îi este frică de periferii. Dar dacă voi mergeți la periferii, îl veți găsi acolo. Dumnezeu este mereu fidel, este creativ. Dar, vă rog, nu poate fi înțeles un catehet care nu este creativ. Și creativitatea este ca o coloană a ființei catehetului. Dumnezeu este creativ, nu este închis, și pentru aceasta nu este niciodată rigid. Dumnezeu nu este rigid! Ne primește, ne vine în întâmpinare, ne înțelege. Pentru a fi fideli, pentru a fi creativi, trebuie să știm să ne schimbăm. Să știm să ne schimbăm. Și pentru ce trebuie să mă schimb? Pentru a mă adapta la circumstanțele în care trebuie să vestesc evanghelia. Pentru a rămâne cu Dumnezeu trebuie să știm să ieșim, să nu ne fie frică să ieșim. Dacă un catehet se lasă cuprins de frică, este un laș; dacă un catehet stă liniștit, ajunge să fie o statuie de muzeu: și avem atâția din aceștia! Avem atâția! Vă rog, fără statui de muzeu! Dacă un catehet este rigid, devine uscat și steril. Vă întreb: Vreunul dintre voi vrea să fie laș, statuie de muzeu sau steril? Vreunul vrea aceasta? [cateheții: Nu!] Nu? Sigur? Bine!

Ceea ce voi spune acum am spus-o de atâtea ori, dar îmi vine din inimă să o spun. Când noi creștinii suntem închiși în grupul nostru, în mișcarea noastră, în parohia noastră, în ambientul nostru, rămânem închiși și ni se întâmplă ceea ce se întâmplă la tot ceea ce este închis; când o cameră este închisă începe mirosul de umiditate. Și dacă o persoană este închisă în camera aceea, se îmbolnăvește! Când un creștin este închis în grupul său, în parohia sa, în mișcarea sa, este închis, se îmbolnăvește. Dacă un creștin iese pe străzi, la periferii, i se poate întâmpla ceea ce i se întâmplă unei persoane care merge pe stradă: un accident. De atâtea ori am văzut accidente stradale. Dar eu vă spun: prefer de o mie de ori o Biserică accidentată și nu o Biserică bolnavă! O Biserică, un catehet care să aibă curajul de a risca pentru a ieși, și nu un catehet care să studieze, să știe totul, dar închis mereu: acesta este bolnav. Și uneori este bolnav de la cap…

Dar atenție! Isus nu spune: Mergeți, descurcați-vă. Nu, nu spune aceasta! Isus spune: Mergeți, Eu sunt cu voi! Aceasta este frumusețea noastră și forța noastră: dacă noi mergem, dacă noi ieșim ca să ducem Evanghelia Sa cu iubire, cu adevărat spirit apostolic, cu parresia, El merge cu noi, ne precede – o spun în spaniolă – ne „primerea”. Domnul mereu ne „primerea”! De acum ați învățat sensul acestui cuvânt. Și aceasta o spune Biblia, nu o spun eu. Biblia spune, Domnul spune în Biblie: Eu sunt ca floarea de migdal. De ce? Pentru că este prima floare care înflorește primăvara. El este mereu „primero”! El este primul! Acest lucru este fundamental pentru noi: Dumnezeu ne precede mereu! Când noi ne gândim să mergem departe, într-o periferie extremă, și poate ne este un pic teamă, în realitate El este deja acolo: Isus ne așteaptă în inima acelui frate, în carnea sa rănită, în viața sa asuprită, în sufletul său fără credință. Dar voi știți una dintre periferiile care îmi face așa mult rău încât simt durere – văzusem în Dieceza pe care o aveam înainte? Este aceea a copiilor care nu știu să facă semnul crucii. La Buenos Aires sunt atâția copii care nu știu să facă semnul crucii. Aceasta este o periferie! Trebuie mers acolo! Și Isus este acolo, te așteaptă, pentru a-l ajuta pe acel copil să facă semnul crucii. El mereu ne precede.

Dragi cateheți, s-au terminat cele trei puncte. A porni din nou de la Cristos mereu! Vă spun „mulțumesc” pentru ceea ce faceți, dar mai ales pentru că sunteți în Biserică, în poporul lui Dumnezeu care merge, pentru că mergeți cu poporul lui Dumnezeu. Să rămânem cu Cristos – a rămâne în Cristos – să căutăm să fim tot mai mult una cu El; să îl urmăm, să îl imităm în mișcarea Sa de iubire, când El merge în întâmpinarea omului; și să ieșim, să deschidem ușile, să avem curajul de a trasa drumuri noi pentru vestirea evangheliei.

Domnul să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară Maria să vă însoțească. Mulțumesc!

Maria este Mama noastră,
Maria ne duce mereu la Isus!
Să facem o rugăciune, unul pentru altul, la sfânta Fecioară Maria.
[Bucură-te Marie]
[Binecuvântarea]
Multe mulțumiri!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.09.2013
Publicarea pe acest sit: 30.09.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns