Audienţa generală de miercuri

Despre ecologia umană și cea mediului
miercuri, 5 iunie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să mă opresc asupra problemei mediului, așa cum am avut ocazia să fac aceasta în diferite ocazii. Însă îmi sugerează acest lucru Ziua Mondială a Mediului, promovată de Națiunile Unite, care lansează o puternică atenționare cu privire la necesitatea de a elimina risipele și distrugerea de alimente.

Când vorbim despre mediu, despre creație, gândul meu se îndreaptă spre primele pagini ale Bibliei, la Cartea Genezei, unde se afirmă că Dumnezeu l-a pus pe bărbat și pe femeie pe pământ pentru ca să îl cultive și să îl păzească (cf. 2,15). Și îmi pun niște întrebări: Ce înseamnă a cultiva și a păzi pământul? Noi cu adevărat cultivăm și păzim creația? Sau o exploatăm și o neglijăm? Verbul „a cultiva” îmi aduce în minte grija pe care agricultorul o are față de pământ pentru ca să dea rod și el să fie împărtășit: câtă atenție, pasiune și dăruire! A cultiva și a păzi creația este o indicație a lui Dumnezeu dată nu numai la începutul istoriei, ci fiecăruia dintre noi; este parte din proiectul Său; înseamnă a face să crească lumea cu responsabilitate, a o transforma pentru ca să fie o grădină, un loc locuibil pentru toți.

Papa Benedict al XVI-lea a amintit de mai multe ori că această misiune încredințată nouă de Dumnezeu Creatorul cere să percepem ritmul și logica creației. Noi, în schimb, suntem adesea conduși de mândria de a domina, de a poseda, de a manipula, de a exploata; nu o „păzim”, nu o respectăm, nu o considerăm ca un dar gratuit de care să avem grijă. Pierdem atitudinea de uimire, de contemplare, de ascultare a creației; și astfel nu mai reușim să citim în ea ceea ce Papa Benedict al XVI-lea numește „ritmul istoriei de iubire a lui Dumnezeu cu omul”. De ce se întâmplă aceasta? Pentru că gândim și trăim în mod orizontal, ne-am îndepărtat de Dumnezeu, nu citim semnele Sale.

Dar „a cultiva și a păzi” nu cuprinde numai raportul dintre noi și mediu, dintre om și creație, ci se referă și la raporturile umane. Papii au vorbit despre ecologia umană, strâns legată de ecologia mediului. Noi trăim un moment de criză; vedem aceasta în mediu, dar mai ales vedem aceasta în om. Persoana umană este în pericol: acest lucru este sigur, persoana umană este astăzi în pericol, iată urgența ecologiei umane! Și pericolul este grav deoarece cauza problemei nu este superficială, ci profundă: nu este numai o problemă de economie, ci de etică și de antropologie. Biserica a subliniat aceasta de mai multe ori; și mulți spun: Da, este corect, este adevărat… însă sistemul continuă ca înainte, pentru că ceea ce domină sunt dinamicele unei economii și ale unor finanțe lipsite de etică. Cel care comandă astăzi nu este omul, este banul, banul, banii comandă. Și Dumnezeu Tatăl nu a dat banilor misiunea de a păzi pământul, ci nouă: bărbaților și femeilor. Noi avem această misiune!

În schimb, bărbați și femei sunt sacrificați idolilor profitului și consumului: este „cultura rebutului”. Dacă se strică un computer este o tragedie, însă sărăcia, nevoile, dramele atâtor persoane ajung să intre în normalitate. Dacă într-o noapte de iarnă, aici aproape pe via Ottaviano, de exemplu, moare o persoană, nu este subiect de știre. Dacă în atâtea părți ale lumii sunt copii care nu au de mâncare, nu este subiect de știre, pare normal. Nu poate să fie așa! Și totuși, aceste lucruri intră în normalitate: faptul că unele persoane fără acoperiș mor de frig pe stradă nu este știre. Dimpotrivă, o scădere de zece puncte la bursele din unele orașe constituie o tragedie! Astfel persoanele sunt aruncate ca și cum ar fi gunoaie.

Această „cultură a rebutului” tinde să devină mentalitate comună, care îi contagiază pe toți. Viața umană, persoana, nu mai sunt simțite ca valoare primară care trebuie respectată și ocrotită, în special dacă este săracă sau neputincioasă, dacă încă nu folosește – cum ar fi pruncul care trebuie să se nască – sau nu mai folosește – cum este bătrânul. Această cultură a rebutului ne-a făcut insensibili și față de risipe și față de rebuturile alimentare, care sunt și mai reprobabile când în orice parte a lumii, din păcate, multe persoane suferă de foame și de malnutriție. Odinioară, bunicii noștri erau foarte atenți să nu arunce nimic din mâncarea care rămânea. Consumismul ne-a indus să ne obișnuim cu superfluul și cu risipa zilnică de hrană, căreia nu mai suntem în stare să îi dăm justa valoare, care este dincolo de simplii parametrii economici. Să ne amintim bine, însă, că hrana care se aruncă este ca și cum ar fi furată de la masa celui care este sărac, a celui căruia îi este foame! Îi invit pe toți să reflecteze asupra problemei pierderii și a risipei de hrană, pentru a găsi căi și moduri care, înfruntând serios această problemă, să fie vehicul de solidaritate și de împărtășire cu cei mai nevoiași.

În urmă cu puține zile, în sărbătoarea Corpus Domini, am citit relatarea minunii pâinilor: Isus dă de mâncare mulțimii cu cinci pâini și doi pești. Și concluzia textului este importantă: „Toți au mâncat și s-au săturat și au strâns din ceea ce a rămas douăsprezece coșuri cu bucăți” (Lc 9,17). Isus le cere discipolilor ca nimic să nu se piardă: Fără risipă! Și este acest fapt al celor douăsprezece coșuri: De ce douăsprezece? Ce înseamnă? Doisprezece este numărul triburilor lui Israel, reprezintă în mod simbolic întregul popor. Și acest lucru ne spune că atunci când hrana este împărtășită în mod egal, cu solidaritate, nimeni nu este lipsit de cele necesare, fiecare comunitate poate merge în întâmpinarea necesităților celor mai săraci. Ecologia umană și cea a mediului merg împreună.

Așadar, aș vrea ca toți să ne luăm angajamentul serios de a respecta și a păzi creația, de a fi atenți față de orice persoană, de a contracara cultura risipei și a rebutului, pentru a promova o cultură a solidarității și a întâlnirii. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.06.2013
Publicarea pe acest sit: 05.06.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns