Audienţa generală de miercuri

Învierea lui Cristos și învierea noastră
miercuri, 4 decembrie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi revin iar asupra afirmației „Cred în învierea morților”. Este vorba despre un adevăr care nu e simplu și deloc evident, pentru că trăind cufundați în această lume, nu este ușor să înțelegem realitățile viitoare. Însă Evanghelia ne luminează: învierea noastră este strâns legată de învierea lui Isus; faptul că El a înviat este dovada că există învierea morților. Aș vrea deci să prezint câteva aspecte care se referă la raportul dintre învierea lui Cristos și învierea noastră. El a înviat, și pentru că El a înviat și noi vom învia.

1. Înainte de toate, însăși Sfânta Scriptură conține un drum spre credința deplină în învierea morților. Aceasta se exprimă ca o credință în Dumnezeu creator al omului întreg – și ca o credință în Dumnezeu eliberator, Dumnezeul fidel față de alianța cu poporul Său. Profetul Ezechiel, într-o viziune, contemplă mormintele deportaților care sunt deschise și oasele uscate care revin la viață grație infuzării unui duh dătător de viață. Această viziune exprimă speranța în viitoarea „înviere a lui Israel”, adică în renașterea poporului înfrânt și umilit (cf. Ez 37,1-14).

În Noul Testament, Isus duce la împlinire această revelație și leagă credința în înviere de însăși persoana Sa și spune: „Eu sunt învierea și viața” (In 11,25). De fapt, Isus Domnul va fi cel care îi va învia în ziua de pe urmă pe cei care au crezut în El. Isus a venit între noi, s-a făcut om ca noi în toate, în afară de păcat; în acest mod ne-a luat cu El în drumul său de întoarcere la Tatăl. El, cuvântul întrupat, mort pentru noi și înviat, dăruiește discipolilor săi pe Duhul Sfânt ca zălog al comuniunii depline în împărăția Sa glorioasă, pe care o așteptăm vigilenți. Această așteptare este izvorul și motivația speranței noastre: o speranță care, dacă este cultivată și păstrată – speranța noastră, dacă noi o cultivăm și o păstrăm – devine lumină pentru a lumina istoria noastră personală și chiar istoria comunitară. Să ne amintim aceasta mereu: suntem discipoli ai Celui care a venit, vine în fiecare zi și va veni la sfârșit. Dacă am reuși să ținem cont mai mult de această realitate, am fi mai puțin obosiți de cotidian, mai puțin prizonieri ai efemerului și mai dispuși să mergem cu inimă milostivă pe calea mântuirii.

2. Un alt aspect: ce înseamnă a învia? Învierea noastră a tuturor va avea loc în ziua de pe urmă, la sfârșitul lumii, prin lucrarea atotputerniciei lui Dumnezeu, care va reda viața trupului nostru reunindu-l cu sufletul, în virtutea învierii lui Isus. Aceasta este explicația fundamentală: pentru că Isus a înviat noi vom învia; noi avem speranța în înviere pentru că El ne-a deschis poarta spre această înviere. Și această transformare, această transfigurare a trupului nostru este pregătită în această viață de raportul cu Isus, în Sacramente, în special Euharistia. Noi care în această viață ne-am hrănit cu trupul Său și sângele Său vom învia asemenea Lui, cu El și prin El. Așa cum Isus a înviat cu propriul Său trup, dar nu s-a întors la o viață pământească, tot așa noi vom învia cu trupurile noastre care vor fi transfigurate în trupuri glorioase. Dar aceasta nu este o minciună! Acest lucru este adevărat. Noi credem că Isus a înviat, că Isus este viu în acest moment. Voi credeți că Isus este viu? Și dacă Isus este viu, voi credeți că ne va lăsa să murim și nu ne va învia? Nu! El ne așteaptă, și pentru că El a înviat, forța învierii Sale ne va învia pe noi toți.

3. Un ultim element: deja în această viață avem în noi o participare la Învierea lui Cristos. Dacă este adevărat că Isus ne va învia la sfârșitul timpurilor, este adevărat și că, într-un anumit fel, cu El deja suntem înviați. Viața veșnică începe deja în acest moment, începe în timpul întregii vieți, care este orientată spre acel moment al învierii finale. Și, de fapt, deja suntem înviați prin Botez, suntem inserați în moartea și învierea lui Cristos și participăm la viața nouă, care este viața Sa. De aceea, în așteptarea zilei de pe urmă, avem în noi înșine o sămânță de înviere, ca anticipare a învierii depline pe care o vom primi ca moștenire. Pentru aceasta și trupul fiecăruia dintre noi este rezonanță de veșnicie, deci trebuie respectat mereu; și mai ales trebuie respectată și iubită viața celor care suferă, pentru ca să simtă apropierea împărăției lui Dumnezeu, a acelei condiții de viață veșnică spre care ne îndreptăm. Acest gând ne dă speranță: suntem în drum spre înviere. A-l vedea pe Isus, a-l întâlni pe Isus: aceasta este bucuria noastră! Vom fi cu toții împreună – nu aici în piață, în altă parte – dar bucuroși cu Isus. Acesta este destinul nostru!

Apel

Doresc să invit pe toți să ne rugăm pentru călugărițele din mănăstirea greco-ortodoxă „Sfânta Tecla a Ma’lula”, din Siria, care în urmă cu două zile au fost răpite cu forța de oameni înarmați. Să ne rugăm pentru aceste călugărițe, pentru aceste surori, și pentru toate persoanele sechestrate din cauza conflictului aflat în desfășurare. Să continuăm să ne rugăm și să lucrăm împreună pentru pace. Să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria. (Bucură-te Marie…).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.12.2013
Publicarea pe acest sit: 04.12.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns