Audienţa generală de miercuri

Împărtășirea sfinților
miercuri, 30 octombrie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să vorbesc despre o realitate foarte frumoasă a credinței noastre, adică „împărtășirea sfinților”. Catehismul Bisericii Catolice ne amintește că prin această expresie se înțeleg două realități: împărtășirea cu lucrurile sfinte și împărtășirea (comuniunea) dintre persoanele sfinte (nr. 948). Mă opresc asupra celei de-a doua semnificații: este vorba despre unul dintre cele mai mângâietoare adevăruri ale credinței noastre, pentru că ne amintește că nu suntem singuri, ci există o comuniune de viață între toți cei care aparțin lui Cristos. O comuniune care se naște din credință; de fapt, termenul „sfinți” se referă la cei care cred în Domnul Isus și sunt încorporați lui în Biserică prin Botez. Pentru aceasta primii creștini erau numiți și „sfinți” (cf. Fap 9,13.32.41; Rom 8,27; 1Cor 6,1).

1. Evanghelia lui Ioan atestă că, înainte de Pătimirea Sa, Isus l-a rugat pe Tatăl pentru comuniunea dintre discipoli, cu aceste cuvinte: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis” (17,21). Biserica, în adevărul său cel mai profund, este comuniune cu Dumnezeu, familiaritate cu Dumnezeu, comuniune de iubire cu Cristos și cu Tatăl în Duhul Sfânt, care se prelungește într-o comuniune fraternă. Această relație dintre Isus și Tatăl este „matricea” legăturii dintre noi, creștinii: dacă suntem intim inserați în această „matrice”, în acest cuptor arzător de iubire, atunci putem deveni cu adevărat o singură inimă și un singur suflet între noi, pentru că iubirea lui Dumnezeu arde egoismele noastre, prejudecățile noastre, diviziunile noastre interioare și exterioare. Iubirea lui Dumnezeu arde și păcatele noastre.

2. Dacă există această înrădăcinare în izvorul iubirii, care este Dumnezeu, atunci are loc și mișcarea reciprocă: de la frați la Dumnezeu; experiența comuniunii fraterne mă conduce la comuniunea cu Dumnezeu. A fi uniți între noi ne conduce la faptul de a fi uniți cu Dumnezeu, ne conduce la această legătură cu Dumnezeu care este Tatăl nostru. Acesta este al doilea aspect al împărtășirii sfinților pe care aș vrea să îl subliniez: credința noastră are nevoie de sprijinul celorlalți, în special în momentele dificile. Dacă noi suntem uniți, credința devine puternică. Ce frumos este să ne susținem unii pe alții în aventura minunată a credinței! Spun aceasta pentru că tendința de a ne închide în privat a influențat și domeniul religios, așa încât de multe ori cu greu cerem ajutorul spiritual al celor care împărtășesc cu noi experiența creștină.

Cine dintre noi toți nu a experimentat nesiguranțe, rătăciri și chiar îndoieli în drumul credinței? Cu toții am experimentat aceasta, chiar și eu: face parte din drumul credinței, face parte din viața noastră. Toate acestea nu trebuie să ne mire, pentru că suntem ființe umane, marcate de fragilități și limite; toți suntem fragili, toți avem limite. Totuși, în aceste momente grele este necesar să ne încredem în ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciunea filială și, în același timp, este important să găsim curajul și umilința de a ne deschide celorlalți, pentru a cere ajutor, pentru a cere să ne întindă o mână. De câte ori am făcut aceasta și apoi am reușit să ieșim din problemă și să îl găsim pe Dumnezeu încă o dată! În această comuniune – comuniune înseamnă comună-uniune – suntem o mare familie, în care toți componenții se ajută și se susțin între ei.

3. Și ajungem la un alt aspect: împărtășirea (comuniunea) sfinților merge dincolo de viața pământească, merge dincolo de moarte și durează pentru totdeauna. Această unire dintre noi merge dincolo de viața aceasta și continuă în viața cealaltă; este o unire spirituală care se naște din Botez și nu este frântă de moarte, ci, grație lui Cristos înviat, este destinată să își găsească plinătatea în viața veșnică. Există o legătură profundă și indisolubilă între cei care însă sunt pelerini în această lume – între noi – și cei care au trecut pragul morții pentru a intra în veșnicie. Toți cei botezați de pe acest pământ, sufletele din purgator și toți fericiții care sunt deja în paradis formează o singură mare familie. Această comuniune între pământ și cer se realizează în special în rugăciunea de mijlocire.

Dragi prieteni, avem această frumusețe! Este o realitate a noastră, a tuturor, care ne face frați, care ne însoțește pe drumul vieții și ne face să ne întâlnim încă o dată sus în cer. Să mergem pe acest drum cu încredere, cu bucurie. Un creștin trebuie să fie bucuros, cu bucuria că are atâția frați botezați care merg împreună cu el; susținut de ajutorul fraților și surorilor care merg pe același drum pentru a ajunge în cer; și cu ajutorul și al fraților și surorilor care sunt în cer și îl roagă pe Isus pentru noi. Înainte pe acest drum cu bucurie!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.10.2013
Publicarea pe acest sit: 30.10.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns