Audienţa generală de miercuri

Despre Înviere
miercuri, 3 aprilie 2013

Iubiți frați și surori,

Bună ziua,

Astăzi reluăm catehezele din Anul Credinței. În Crez repetăm această expresie: „A înviat a treia zi după Scripturi”. Este chiar evenimentul pe care îl celebrăm: Învierea lui Isus, centru al mesajului creștin, ce a răsunat încă de la începuturi și a fost transmis pentru ca să ajungă până la noi. Sfântul Paul le scrie creștinilor din Corint: „Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece” (1Cor 15,3-5). Această scurtă mărturisire de credință vestește tocmai Misterul Pascal, cu primele apariții ale Celui înviat lui Petru și celor doisprezece: Moartea și Învierea lui Isus sunt tocmai inima speranței noastre. Fără această credință în moartea și învierea lui Isus, speranța noastră va fi slabă, dar nu va fi nici măcar speranță, și tocmai moartea și învierea lui Isus sunt inima speranței noastre.

Apostolul afirmă: „Dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre” (v. 17). Din păcate, adesea s-a încercat să se întunece credința în Învierea lui Isus și chiar printre cei care cred s-au strecurat îndoieli. Este acea credință „ca apa de trandafir” (ceva făcut cu superficialitate, n.t.), cum spunem noi; nu este credința puternică. Și aceasta din superficialitate, uneori din indiferență, ocupați cu mii de lucruri pe care le considerăm mai importante decât credința, sau datorită unei viziuni numai orizontale a vieții. Dar tocmai Învierea ne deschide spre speranța cea mai mare, pentru că deschide viața noastră și viața lumii spre viitorul veșnic al lui Dumnezeu, spre fericirea deplină, spre certitudinea că răul, păcatul, moartea pot să fie învinse. Și acest lucru duce la trăirea cu mai multă încredere a realităților zilnice, la a le înfrunta cu curaj și cu angajare. Învierea lui Cristos luminează cu o lumină nouă aceste realității zilnice. Învierea lui Cristos este forța noastră!

Dar cum ne-a fost transmis adevărul de credință al Învierii lui Cristos? Există două tipuri de mărturii în Noul Testament: unele sunt în forma de mărturisire de credință, adică de formule sintetice care indică centrul credinței; altele, în schimb, sunt în formă de relatare a evenimentului Învierii și a faptelor legate de el. Prima: forma mărturisirii de credință, de exemplu, este aceea pe care tocmai am ascultat-o, sau aceea din Scrisoarea către Romani în care Sfântul Paul scrie: „Dacă îl mărturisești cu gura pe Domnul Isus și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit” (10,9). Încă de la primii pași ai Bisericii este foarte trainică și clară credința în Misterul Morții și Învierii lui Isus. Însă astăzi aș vrea să mă opresc asupra celei de-a doua forme, asupra mărturiilor în formă de relatare, pe care le găsim în Evanghelii.

Înainte de toate observăm că primele martore ale acestui eveniment au fost femeile. În zori, ele merg la mormânt pentru a unge trupul lui Isus și găsesc primul semn: mormântul gol (cf. Mc 16,1). Urmează apoi întâlnirea cu un Mesager al lui Dumnezeu care vestește: Isus din Nazaret, Răstignitul, nu este aici, a înviat (cf. v. 5-6). Femeile sunt stimulate de iubire și știu să primească această veste cu credință: cred și imediat o transmit, nu o țin pentru ele, o transmit. Bucuria de a ști că Isus este viu, speranța care umple inima, nu se pot stăpâni. Aceasta ar trebui să se întâmple și în viața noastră. Să simțim bucuria că suntem creștini! Noi credem într-un Înviat care a învins răul și moartea! Să avem curajul de „a ieși” pentru a duce această bucurie și această lumină în toate locurile din viața noastră! Învierea lui Cristos este cea mai mare certitudine a noastră; este comoara cea mai prețioasă! Cum să nu împărtășim cu alții această comoară, această certitudine? Nu este numai pentru noi, este pentru a o transmite, pentru a o da celorlalți, a o împărtăși cu alții. Este tocmai mărturia noastră.

Un alt element. În mărturisirile de credință din Noul Testament, ca martori ai Învierii sunt amintiți numai bărbați, Apostolii, dar nu femeile. Aceasta pentru că, după Legea iudaică din acel timp, femeile și copiii nu puteau să dea o mărturie vrednică de încredere, credibilă. În schimb, în Evanghelii, femeile au un rol primar, fundamental. Aici putem percepe un element în favoarea istoricității Învierii: dacă ar fi un fapt inventat, în contextul acelui timp nu ar fi fost legat de mărturia femeilor. În schimb evangheliștii relatează pur și simplu ceea ce s-a întâmplat: femeile sunt primele martore. Aceasta spune că Dumnezeu nu alege după criteriile umane: primii martori ai nașterii lui Isus sunt păstorii, oameni simpli și umili; primele martore ale Învierii sunt femeile. Și acest lucru este frumos. Și aceasta este într-un fel misiunea femeilor: a mamelor, a femeilor! Să dea mărturie copiilor, nepoților, că Isus este viu, este cel viu, a înviat. Mame și femei, înainte cu această mărturie!

Pentru Dumnezeu contează inima, cât suntem de deschiși față de El, dacă suntem ca pruncii care se încred. Însă acest lucru ne face să reflectăm și asupra modului în care femeile, în Biserică și în drumul de credință, au avut și au și astăzi un rol deosebit în a deschide Domnului porțile, în a-l urma și în a comunica Fața sa, pentru că privirea de credință are nevoie mereu de privirea simplă și profundă a iubirii. Apostolii și discipolii au mai mare greutate în a crede. Femeile nu. Petru aleargă la mormânt, dar se oprește la mormântul gol; Toma trebuie să atingă cu mâinile sale rănile de pe trupul lui Isus. Și în drumul nostru de credință este important să știm și să simțim că Dumnezeu ne iubește, să nu ne fie frică să îl iubim: credința se mărturisește cu gura și cu inima, cu cuvântul și cu inima.

După aparițiile în fața femeilor, urmează altele: Isus se face prezent în mod nou: este Răstignitul, însă trupul Său este glorios; nu s-a întors la viața pământească, ci într-o nouă condiție. La început nu îl recunosc, și numai prin cuvintele și gesturile Sale ochii se deschid: întâlnirea cu Cel Înviat transformă, dă o nouă forță credinței, un fundament de neclintit. Și pentru noi există atâtea semne în care Cel Înviat se face recunoscut: Sfânta Scriptură, Euharistia, celelalte Sacramente, caritatea, acele gesturi de iubire care aduc o rază a Celui Înviat. Să ne lăsăm luminați de Învierea lui Cristos, să ne lăsăm transformați de forța ei, pentru ca și prin intermediul nostru, semnele de moarte să lase loc în lume semnelor vieții.

Am văzut că sunt mulți tineri în piață. Iată-i! Vouă vă spun: duceți înainte această certitudine: Domnul este viu și merge alături de noi în viață. Aceasta este misiunea voastră! Duceți înainte această speranță. Fiți ancorați în această speranță: această ancoră care este în cer; țineți puternic coarda, fiți ancorați și duceți înainte speranța. Voi, martori ai lui Isus, duceți înainte mărturia că Isus este viu și acest lucru ne va da speranță, va da speranță acestei lumi un pic îmbătrânite datorită războaielor, datorită răului, datorită păcatului. Înainte, tineri!

Publicarea pe acest sit: 03.04.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns