Audienţa generală de miercuri

Biserica Sfântă
miercuri, 2 octombrie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În „Crez”, după ce am mărturisit: „Cred în Biserică una”, adăugăm adjectivul „sfântă”; adică afirmăm sfințenia Bisericii, și aceasta este o caracteristică ce a fost prezentă încă de la începuturi în conștiința primilor creștini, care se numeau simplu „sfinți” (cf. Fap 9,13.32.41; Rom 8,27; 1Cor 6,1), pentru că aveau certitudinea că acțiunea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este cel care sfințește Biserica.

Dar în ce sens Biserica este sfântă dacă vedem că Biserica istorică, în drumul său de-a lungul secolelor, a avut atâtea dificultăți, probleme, momente întunecate? Cum poate să fie sfântă o Biserică formată din ființe umane, din păcătoși? Bărbați păcătoși, femei păcătoase, preoți păcătoși, surori păcătoase, Episcopi păcătoși, Cardinali păcătoși, Papa păcătos? Toți. Cum poate să fie sfântă o astfel de Biserică?

1. Pentru a răspunde la întrebare aș vrea să mă las condus de un text din Scrisoarea Sfântului Paul către creștinii din Efes. Apostolul, luând ca exemplu raporturile familiale, afirmă că „Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine însuși pentru ea, ca să o facă sfântă” (5,25-26). Cristos a iubit Biserica, dăruindu-se în întregime pe Sine însuși pe cruce. Și aceasta înseamnă că Biserica este sfântă pentru că provine de la Dumnezeu care este sfânt, îi este fidel și nu o abandonează în puterea morții și a răului (cf. Mt 16,18). Este sfântă pentru că Isus Cristos, Sfântul lui Dumnezeu (cf. Mc 1,24), este unit în mod indisolubil cu ea (cf. Mt 28,20); este sfântă pentru că este condusă de Duhul Sfânt care purifică, transformă, reînnoiește. Nu este sfântă pentru meritele noastre, ci pentru că Dumnezeu o face sfântă, este rod al Duhului Sfânt și al darurilor sale. Nu noi suntem cei care o facem sfântă. Este Dumnezeu, Duhul Sfânt, care în iubirea sa face sfântă Biserica.

2. Voi veți putea să îmi spuneți: dar Biserica este formată din păcătoși, vedem aceasta în fiecare zi. Și acest lucru este adevărat: suntem o Biserică de păcătoși; și noi păcătoșii suntem chemați să ne lăsăm transformați, reînnoiți, sfințiți de Dumnezeu. A existat în istorie tentația unora care afirmau: Biserica este numai Biserica celor curați, a celor care sunt complet coerenți, iar ceilalți trebuie îndepărtați. Acest lucru nu este adevărat! Aceasta este o erezie! Biserica, ea care este sfântă, nu îi refuză pe păcătoși; nu ne refuză pe noi toți; nu refuză pentru că îi cheamă pe toți, îi primește, este deschisă și celor mai îndepărtați, îi cheamă pe toți să se lase învăluiți de milostivirea, de duioșia și de iertarea Tatălui, care le oferă tuturor posibilitatea de a-l întâlni, de a merge spre sfințenie. „Eh! Părinte, eu sunt un păcătos, am păcate mari, cum pot să mă simt parte a Bisericii?” Dragă frate, dragă soră, tocmai aceasta dorește Domnul; ca tu să spui: „Doamne, sunt aici, cu păcatele mele”. Vreunul dintre voi este aici fără păcatele sale? Vreunul dintre voi? Niciunul, niciunul dintre noi. Toți purtăm cu noi păcatele noastre. Însă Domnul vrea să audă că îi spunem: „Iartă-mă, ajută-mă să merg, transformă inima mea!”. Și Domnul poate să transforme inima.

În Biserică, Dumnezeu pe care îl întâlnim nu este un judecător nemilos, ci este ca Tatăl din parabola evanghelică. Poți să fii ca fiul care a părăsit casa, care a atins capătul îndepărtării de Dumnezeu. Când ai forța de a spune: vreau să mă întorc acasă, vei găsi ușa deschisă, Dumnezeu îți iese în întâmpinare pentru că te așteaptă mereu, Dumnezeu te așteaptă mereu, Dumnezeu te îmbrățișează, te sărută și face sărbătoare. Așa este Domnul, așa este duioșia Tatălui nostru ceresc. Domnul ne vrea parte a unei Biserici care știe să deschidă brațele pentru a-i primi pe toți, care nu este casa câtorva, ci casa tuturor, unde toți pot să fie reînnoiți, transformați, sfințiți de iubirea Sa, cei mai puternici și cei mai slabi, păcătoșii, cei indiferenți, cei care se simt descurajați și pierduți. Biserica oferă tuturor posibilitatea de a parcurge drumul sfințeniei, care este drumul creștinului: ne face să îl întâlnim pe Isus Cristos în Sacramente, în special în Spovadă și în Euharistie; ne comunică Cuvântul lui Dumnezeu, ne face să trăim în caritate, în iubirea lui Dumnezeu față de toți.

Să ne întrebăm așadar: ne lăsăm sfințiți? Suntem o Biserică ce cheamă și primește cu brațele deschise pe păcătoși, ce dăruiește curaj, speranță, sau suntem o Biserică închisă în ea însăși? Suntem o Biserică în care se trăiește iubirea lui Dumnezeu, în care există atenție față de celălalt, în care se fac rugăciuni unii pentru alții?

3. O ultimă întrebare: ce pot să fac eu care mă simt slab, fragil, păcătos? Dumnezeu îți spune: nu îți fie frică de sfințenie, nu îți fie frică să țintești sus, să te lași iubit și purificat de Dumnezeu, nu îți fie frică să te lași condus de Duhul Sfânt. Să ne lăsăm contagiați de sfințenia lui Dumnezeu. Fiecare creștin este chemat la sfințenie (cf. Constituția dogmatică Lumen gentium, 39-42); și sfințenia nu constă înainte de toate în a face lucruri extraordinare, ci în a-l lăsa pe Dumnezeu să acționeze. Întâlnirea slăbiciunii noastre cu forța harului Său, încredererea în acțiunea Sa ne permite să trăim în caritate, să facem totul cu bucurie și umilință, pentru gloria lui Dumnezeu și în slujirea aproapelui. Există o frază celebră a scriitorului francez Léon Bloy; în ultimele momente ale vieții sale spunea: „Există o singură tristețe în viață, aceea de a nu fi sfinți”. Să nu pierdem speranța în sfințenie, să parcurgem cu toții acest drum. Vrem noi să fim sfinți? Domnul ne așteaptă pe toți, cu brațele deschise; ne așteaptă pentru a ne însoți pe acest drum al sfințeniei. Să trăim cu bucurie credința noastră, să ne lăsăm iubiți de Domnul… să cerem acest dar de la Dumnezeu în rugăciune, pentru noi și pentru ceilalți.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.10.2013
Publicarea pe acest sit: 02.10.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns