Audienţa generală de miercuri

Despre originea lui Isus
miercuri, 2 ianuarie 2012

Iubiți frați și surori,

Nașterea Domnului luminează încă o dată cu lumina Sa întunericul care adesea învăluie lumea noastră și inima noastră și aduce speranță și bucurie. De unde vine această lumină? Din peștera de la Betleem, unde păstorii au găsit „pe Maria și pe Iosif și pruncul, culcat în iesle” (Lc 2,16). În fața acestei Sfinte Familii apare o altă întrebare mai profundă: cum a putut acest Prunc mic și slab să aducă o noutate așa de radicală în lume încât să schimbe cursul istoriei? Oare nu este ceva misterios în originea Sa care merge dincolo de peștera aceea?

Astfel apare din nou întrebarea despre originea lui Isus, aceeași pe care și-o pune procuratorul Ponțiu Pilat în timpul procesului: „De unde ești Tu?” (In 19,29). Și totuși este vorba despre o origine foarte clară. În Evanghelia lui Ioan, atunci când Domnul afirmă: „Eu sunt pâinea coborâtă din cer”, iudeii reacționează murmurând: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»” (In 6,42). Și, puțin mai târziu, cetățenii din Ierusalim se opun cu forță în fața pretinsei mesianități a lui Isus, afirmând că se știe bine „de unde este; când va veni Cristos, nimeni nu va ști de unde este” (In 7,27). Însuși Isus accentuează cât este de nepotrivită pretenția lor de a cunoaște originea Sa, și cu aceasta oferă deja o orientare pentru a ști de unde vine: „Nu am venit de la Mine însumi, ci, într-adevăr, este Unul care m-a trimis, pe care voi nu îl cunoașteți” (In 7,28). Desigur, Isus este originar din Nazaret, s-a născut la Betleem, dar ce anume se știe despre adevărata Sa origine?

În cele patru Evanghelii reiese cu claritate răspunsul la întrebarea „de unde” vine Isus: adevărata Sa origine este Tatăl, Dumnezeu; provine total de la El, însă într-un mod diferit de orice alt profet sau trimis al lui Dumnezeu care l-au precedat. Această origine din misterul lui Dumnezeu, „pe care nimeni nu îl cunoaște”, este conținută deja în relatările copilăriei din Evangheliile lui Matei și a lui Luca, pe care le citim în acest timp al Crăciunului. Îngerul Gabriel vestește: „Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Lc 1,35). Repetăm aceste cuvinte ori de câte ori recităm Crezul, Mărturisirea de credință: „et incarnatus est de Spiritu Sancto, ex Maria Virgine”, „s-a zămislit de la Duhul Sfânt, din Fecioara Maria”. La această frază îngenunchem pentru că vălul care îl ascundea pe Dumnezeu este, să spunem așa, deschis și misterul Său insondabil și inaccesibil ne atinge: Dumnezeu devine Emanuel, „Dumnezeu cu noi”. Atunci când ascultăm Misele compuse de marii maeștri ai muzicii sacre – mă gândesc de exemplu la Misa Încoronării a lui Mozart – observăm imediat cum se opresc în mod deosebit asupra acestei fraze, ca și cum ar voi să încerce să exprime cu limbajul universal al muzicii ceea ce cuvintele nu pot să manifeste: misterul mare al lui Dumnezeu care se întrupează, se face om.

Dacă analizăm atent expresia „prin lucrarea Duhului Sfânt născut în sânul Fecioarei Maria”, găsim că ea include patru subiecți care acționează. În mod explicit sunt menționați Duhul Sfânt și Maria, dar este subînțeles „El”, adică Fiul, care s-a făcut trup în sânul Fecioarei. În Mărturisirea de credință, Crezul, Isus este definit cu diferite apelative: „Domn, … Cristos, Fiul unul născut al lui Dumnezeu… Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat… de o ființă cu Tatăl” (Crezul niceno-constantinopolitan). Vedem deci că „El” trimite la o altă persoană, aceea a Tatălui. Primul subiect din această frază este, așadar, Tatăl care, cu Fiul și Duhul Sfânt, este unicul Dumnezeu.

Această afirmație din Crez nu se referă la ființa veșnică a lui Dumnezeu, ci mai degrabă ne vorbește despre o acțiune la care iau parte cele trei Persoane divine și care se realizează „ex Maria Virgine”. Fără ea, intrarea lui Dumnezeu în istoria omenirii n-ar fi ajuns la scopul său și n-ar fi avut loc ceea ce este central în Mărturisirea noastră de credință: Dumnezeu este un Dumnezeu cu noi. Astfel Maria aparține în mod esențial la credința noastră în Dumnezeu care acționează, care intră în istorie. Ea pune la dispoziție întreaga sa persoană, „acceptă” să devină loc al sălășluirii lui Dumnezeu.

Uneori, chiar și în drumul și în viața de credință putem simți sărăcia noastră, nepotrivirea noastră în fața mărturiei care trebuie oferită lumii. Însă Dumnezeu a ales chiar o femeie umilă, dintr-un sat necunoscut, într-una dintre provinciile cele mai îndepărtate ale marelui imperiu roman. Mereu, chiar și în mijlocul dificultăților cele mai mari care trebuie înfruntate, trebuie să avem încredere în Dumnezeu, reînnoind credința în prezența și acțiunea Sa în istoria noastră, ca în istoria Mariei. La Dumnezeu nimic nu este imposibil! Cu El, existența noastră merge mereu pe un teren sigur și este deschisă spre un viitor de speranță trainică.

Mărturisind în Crez „s-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară”, afirmăm că Duhul Sfânt, ca forță a lui Dumnezeu cel Preaînalt, a realizat în mod misterios în Fecioara Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Evanghelistul Luca prezintă cuvintele Arhanghelului Gabriel: „Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (1,35). Două referințe sunt evidente: prima este la momentul creației. La începutul Cărții Genezei citim că „duhul lui Dumnezeu plutea peste ape” (1,2); Duhul creator este cel care a dat viață tuturor lucrurilor și ființei umane. Ceea ce se întâmplă în Maria, prin acțiunea aceluiași Duh divin, este o nouă creație: Dumnezeu, care a chemat ființa din nimic, cu Întruparea dă viață unui nou început al omenirii. Părinții Bisericii vorbesc de mai multe ori despre Cristos ca despre noul Adam, pentru a sublinia începutul noii creații din nașterea Fiului lui Dumnezeu în sânul Fecioarei Maria. Acest lucru ne face să reflectăm la modul în care credința aduce și în noi o noutate atât de puternică încât produce o a doua naștere. De fapt, la începutul existenței noastre creștine este Botezul, care ne face să ne renaștem ca fii ai lui Dumnezeu, ne face părtași de relația filială pe care o are Isus cu Tatăl.

Și aș vrea să notez că Botezul se primește, noi „suntem botezați” – este un pasiv – pentru că nimeni nu este capabil să se facă fiu al lui Dumnezeu de la sine: este un dar care este conferit în mod gratuit. Sfântul Paul amintește de această filiație adoptivă a creștinilor într-un text central din Scrisoarea către Romani, unde scrie: „Căci toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu ați primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii prin care strigăm: Abba, Tată! Însuși Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (8,14-16), nu servitori. Numai dacă ne deschidem la acțiunea lui Dumnezeu, ca Maria, numai dacă încredințăm viața noastră Domnului ca unui prieten în care ne încredem total, totul se schimbă, viața noastră capătă un nou sens și o nouă față: aceea de fii ai unui Tată care ne iubește și nu ne abandonează niciodată.

Am vorbit despre două elemente: primul element Duhul asupra apelor, Duhul Creator; există și un alt element în cuvintele de la Buna Vestire. Îngerul îi spune Mariei: „Puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Este o referință la norul sfânt care, în timpul drumului exodului, se oprea asupra cortului întâlnirii, asupra arcei alianței, pe care poporul lui Israel o purta cu el și care indica prezența lui Dumnezeu (cf. Ex 40,4.34-38). Deci Maria este noul cort sfânt, noua arcă a alianței: cu „da”-ul său spus la cuvintele Arhanghelului, Dumnezeu primește o locuință în această lume, Cel pe care universul nu îl poate conține ia locuință în sânul unei fecioare. Așadar să ne întoarcem la întrebarea de la care am pornit, aceea despre originea lui Isus, sintetizată de întrebarea lui Pilat: „De unde ești Tu?” Din reflecțiile noastre apare clar, încă de la începutul Evangheliilor, care este adevărata origine a lui Isus: El este Fiul Unicul Născut al Tatălui, vine de la Dumnezeu. Suntem în fața misterul mare și tulburător pe care îl celebrăm în acest timp al Crăciunului: Fiul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt, s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria. Aceasta este o veste care răsună mereu nouă și care aduce în sine speranță și bucurie inimii noastre, pentru că ne dăruiește de fiecare dată certitudinea că, deși adesea ne simțim slabi, săraci, incapabili în fața dificultăților și a răului din lume, puterea lui Dumnezeu acționează mereu și săvârșește minunății chiar în slăbiciune. Harul Său este forța noastră (cf. 2Cor 12,9-10). Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.01.2012
Publicarea pe acest sit: 03.01.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns