Audienţa generală de miercuri

Cum trăim Euharistia?
miercuri, 12 februarie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În ultima cateheză am scos în evidență cum Euharistia ne introduce în comuniunea reală cu Isus și cu misterul său. Acum putem să ne punem câteva întrebări cu privire la raportul dintre Euharistia pe care o celebrăm și viața noastră, ca Biserică și ca fiecare creștin. Cum trăim Euharistia? Când mergem duminica la Liturghie, cum o trăim? Este numai un moment de sărbătoare, este o tradiție consolidată, este o ocazie pentru a ne întâlni sau pentru a ne simți în ordine, sau este ceva mai mult?

Există semnale foarte concrete pentru a înțelege cum trăim toate acestea, cum trăim Euharistia; semnale care ne spun dacă noi trăim bine Euharistia sau nu o trăim atât de bine. Primul indiciu este modul de a-i privi și de a-i considera pe alții. În Euharistie, Cristos realizează mereu din nou dăruirea de Sine pe care a făcut-o pe cruce. Toată viața Sa este un act de totală împărtășire de Sine din iubire; de aceea Lui îi plăcea să stea cu discipolii și cu persoanele pe care avea ocazia să le cunoască. Aceasta însemna pentru El să împărtășească dorințele lor, problemele lor, tensiunile din sufletul lor și din viața lor. Ori noi, când participăm la Sfânta Liturghie, ne întâlnim cu bărbați și femei de toate felurile: tineri, bătrâni, copii; săraci și bogați; din zonă și străini; însoțiți de rude și singuri… Însă Euharistia pe care o celebrez mă face să îi simt pe toți cu adevărat ca frați și surori? Face să crească în mine capacitatea de a mă bucura cu acela care se bucură și de a plânge cu acela care plânge? Mă determină să merg spre cei săraci, spre cei bolnavi, spre cei marginalizați? Mă ajută să recunosc în ei fața lui Isus? Noi toți mergem la Liturghie pentru că îl iubim pe Isus și vrem să împărtășim, în Euharistie, pătimirea sa și învierea Sa. Dar îi iubim, așa cum vrea Isus, pe acei frați și pe acele surori mai nevoiași?

De exemplu, la Roma în aceste zile am văzut atâtea greutăți sociale fie datorită ploii, care a făcut atâtea daune în cartiere întregi, fie datorită lipsei de locuri de muncă, consecință a crizei economice în toată lumea. Mă întreb, și fiecare dintre noi să se întrebe: eu, care merg la Liturghie, cum trăiesc acest lucru? Mă preocup să ajut, să mă apropii, să mă rog pentru cei care au această problemă? Sau sunt puțin indiferent? Sau poate că mă preocup să bârfesc: ai văzut cum este îmbrăcată aceea, sau cum este îmbrăcat acela? Uneori se face aceasta, după Liturghie, și nu trebuie să se facă! Trebuie să ne preocupăm de frații noștri și de surorile noastre care sunt în nevoie din cauza unei boli, a unei probleme. Astăzi ne va fi de folos să ne gândim la acești frați și surori ai noștri care au aceste probleme aici la Roma: probleme datorită tragediei provocate de ploaie și probleme sociale și de muncă. Să îi cerem lui Isus, pe care îl primim în Euharistie, să ne ajute ca să îi ajutăm.

Un al doilea indiciu, foarte important, este harul de a ne simți iertați și gata să iertăm. Uneori cineva întreabă: „De ce trebuie mers la biserică, dat fiind faptul că cel care participă în mod obișnuit la Sfânta Liturghie este păcătos așa ca ceilalți?” De câte ori am auzit aceasta! În realitate, cel care celebrează Euharistia nu o face pentru că se consideră sau vrea să apară mai bun decât ceilalți, ci tocmai pentru că recunoaște că are mereu nevoie să fie primit și regenerat de milostivirea lui Dumnezeu, făcută trup în Isus Cristos. Dacă vreunul dintre noi nu simte că are nevoie de milostivirea lui Dumnezeu, nu se simte păcătos, este mai bine să nu meargă la Liturghie! Noi mergem la Liturghie pentru că suntem păcătoși și vrem să primim iertarea lui Dumnezeu, să participăm la răscumpărarea lui Isus, la iertarea Sa. Acel „mărturisesc” pe care îl spunem la început nu este un „pro forma”, este un adevărat act de pocăință! Eu sunt păcătos și mărturisesc aceasta, așa începe Liturghia! Nu trebuie să uităm niciodată că Ultima Cină a lui Isus a avut loc „în noaptea în care era trădat” (1Cor 11,23). În acea pâine și în acel vin pe care le oferim și în jurul cărora ne adunăm se reînnoiește de fiecare dată darul Trupului și Sângelui lui Cristos pentru iertarea păcatelor noastre. Trebuie să mergem la Liturghie cu umilință, ca păcătoși și Domnul ne reconciliază.

Un ultim indiciu prețios ne este oferit de raportul dintre celebrarea euharistică și viața comunităților noastre creștine. Trebuie să ținem cont mereu că Euharistia nu este ceva ce facem noi; nu este o comemorare a noastră a ceea ce Isus a spus și a făcut. Nu. Este chiar o acțiune a lui Cristos! Cristos este cel care acționează acolo, care este pe altar. Este un dar al lui Cristos, care se face prezent și ne adună în jurul Său, pentru a ne hrăni din cuvântul Său și cu viața Sa. Aceasta înseamnă că misiunea și însăși identitatea Bisericii provin de aici, din Euharistie, și acolo iau mereu formă. O celebrare poate să fie ea impecabilă din punct de vedere exterior, foarte frumoasă, dar dacă nu ne conduce la întâlnirea cu Isus Cristos, riscă să nu aducă nici o hrană pentru inima noastră și pentru viața noastră. În schimb, prin Euharistie, Cristos vrea să intre în existența noastră și să o impregneze cu harul Său, așa încât în fiecare comunitate creștină să fie coerență între liturgie și viață.

Inima se umple de încredere și de speranță gândindu-ne la cuvintele lui Isus prezentate în Evanghelie: „Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (In 6,54). Să trăim Euharistia cu spirit de credință, de rugăciune, de iertare, de pocăință, de bucurie comunitară, de preocupare față de cei nevoiași și față de nevoile atâtor frați și surori, având certitudinea că Domnul va împlini ceea ce a promis: viața veșnică. Așa să fie!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 12.02.2014
Publicarea pe acest sit: 12.02.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns