Editor

Editor

Aperuit illis

Scrisoare apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc în formă de motu proprio „Aperuit illis” cu care este instituită Duminica Bibliei 1. „Le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile” (Lc 24,45). Este unul din ultimele gesturi făcute de Domnul înviat, înainte de…

Predica Papei la vesperele pentru începerea lunii misionare

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la vesperele pentru începerea lunii misionare marți, 1 octombrie 2019 În cuvântul pe care l-am ascultat, Domnul se prezintă ca un om care, înainte de a pleca, îi cheamă pe servitori pentru a le încredinţa bunurile sale…

Predica Papei în Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată în Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului, Piața San Pietro, 29 septembrie 2019 Psalmul responsorial ne-a amintit că Domnul îi susţine pe cei străini, împreună cu văduvele şi orfanii din popor.…

Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 9. Ştefan „plin de Duh Sfânt” (Fap 7,55) între diakonia şi martyria miercuri, 25 septembrie 2019 Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Prin cartea Faptele Apostolilor, continuăm să urmăm o călătorie: călătoria Evangheliei în lume. Sfântul Luca arată, cu mare realism,…

Predica Papei la Liturghia din Albano

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Liturghia celebrată la Albano sâmbătă, 21 septembrie 2019 Episodul pe care l-am ascultat are loc la Ierihon, vestitul oraş distrus în timpurile lui Iosue care, conform Bibliei, n-ar mai fi trebuit să fie reconstruit…

Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 8. „Nu cumva să vă găsiţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” (Fap 5,39). Criteriile de discernământ propuse de înţeleptul Gamaliel miercuri, 18 septembrie 2019 Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Continuăm catehezele despre Faptele Apostolilor. În…