Editor

Editor

Discursul Papei la aniversarea CCEO

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Congresul ocazianat de împlinirea a 20 de ani de la promulgarea Codului Canoanelor Bisericilor Orientale Vatican, 9 octombrie 2010 Stimaţi Cardinali, Veneraţi Patriarhi, Arhiepiscopi Majori, Iubiţi fraţi întru episcopat şi preoţie, Iluştri…

Audienţa generală de miercuri

Sfânta Gertruda cea Mare miercuri, 6 octombrie 2010 Iubiţi fraţi şi surori, Sfânta Gertruda cea Mare, despre care aş vrea să vă vorbesc astăzi, ne duce şi săptămâna aceasta în mănăstirea din Helfta, unde s-au născut câteva din capodoperele literaturii…

Familia: viitorul Europei!

Comunicat de presă la finalul Adunării Plenare a Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa Zagreb, Croaţia, 30 septembrie – 3 octombrie 2010 Preşedinţii Conferinţelor episcopale din Europa s-au întâlnit la Institutul Pastoral Arhiepiscopal din Zagreb, începând cu data de 30 septembrie…

Audienţa generală de miercuri

Sfânta Matilda de Hackeborn miercuri, 29 septembrie 2010 Iubiţi fraţi şi surori, Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre sfânta Matilda de Hackeborn, una din marile figuri de la mănăstirea din Helfta, care a trăit în secolul al XIII-lea. Altă…

Comunicatul întâlnirii de dialog catolico-ortodox de la Viena

Comisia Internaţională Mixtă pentru Dialogul Teologic dintre BisericaCatolică şi Bisericile Ortodoxe A XII-a sesiune plenară Viena, Austria, 20-27 septembrie 2010 Comunicat A XII-a Întâlnire a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, a avut loc…

Munca şi sărbătoarea pe măsura familiei

Scrisoare a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea adresată Cardinalului Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, în vederea celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor (programată la Milano între 30 mai – 3 iunie 2012) Veneratului frate Cardinal Ennio…

Predica Papei la beatificarea Cardinalului Newman

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia de beatificare a Cardinalului Newman Birmingham, duminică, 19 septembrie 2010 Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, Ziua de astăzi care ne-a adus aici împreună la Birmingham este una extraordinară. În primul…

Discursul Papei la veghea de rugăciune din Hyde Park

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la veghea de rugăciune pentru beatificarea Cardinalului Newman Hyde Park, Londra, sâmbătă, 18 septembrie 2010 Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, Aceasta este o seară de bucurie, de imensă bucurie spirituală pentru noi…

Predica Papei din Catedrala Westminster

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia din Catedrala Preasfântului Sânge Londra, sâmbătă, 18 septembrie 2010 Dragi prieteni în Cristos, Vă salut pe toţi cu bucurie în Domnul şi vă mulţumesc pentru călduroasa primire. Sunt recunoscător Arhiepiscopului Nichols…