Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Sfânta Liturghie celebrată în sărbătoarea Botezului Domnului,
Capela Sixtină, 7 ianuarie 2007
Dragi frați și surori,
Ne regăsim și în acest an pentru o celebrare atât de familiară, Botezul a 13 copii, în această minunată Capelă Sixtină, unde creativitatea lui Michelangelo și a altor însemnați artiști a știut să realizeze capodopere ce ilustrează minunile istoriei mântuirii. Și aș dori de îndată să vă salut pe voi toți cei care sunteți prezenți: părinții, nașii și nașele, rudele și prietenii care îi însoțesc pe acești nou-născuți într-un moment atât de important pentru viața lor și pentru Biserică. Fiecare copil care se naște ne aduce surâsul lui Dumnezeu și ne invită să recunoaștem că viața este darul Său, dar care trebuie primit cu iubire și păstrat cu grijă, întotdeauna și în fiecare moment.
Timpul Crăciunului, care se încheie chiar astăzi, ne-a făcut să îl contemplăm pe Pruncul Isus în peștera săracă din Betleem, îngrijit cu iubire de Maria și Iosif. Pe fiecare fiu ce se naște, Dumnezeu îl încredințează părinților săi: cât este de importantă așadar familia întemeiată pe căsătorie, leagăn al vieții și al iubirii! Casa din Nazaret, unde trăiește Sfânta Familie, este model și școală de simplitate, de răbdare și de armonie pentru toate familiile creștine. Îl rog pe Domnul ca și familiile voastre să fie locuri primitoare, unde acești micuți să poată crește nu doar în sănătate, ci și în credința și în iubirea față de Dumnezeu, care astăzi prin Botez îi face copiii Săi.
Ritul Botezului acestor copii se desfășoară în ziua în care celebrăm sărbătoarea Botezului Domnului, care, după cum spuneam, încheie perioada Crăciunului. Am ascultat puțin înainte relatarea evanghelistului Luca, în care este prezentat Isus în mijlocul mulțimii, în timp ce se duce la Ioan Botezătorul pentru a fi botezat. După ce a primit și El botezul, Sf. Luca ne spune că „se ruga” (3,21). Isus vorbește cu Tatăl Său. Și suntem siguri că El a vorbit nu doar pentru Sine, ci și despre noi și pentru noi; a vorbit și despre mine, despre fiecare dintre noi și pentru fiecare dintre noi. Și apoi evanghelistul ne spune că deasupra Domnului în rugăciune s-a deschis cerul. Isus intră în legătură cu Tatăl, cerul este deschis deasupra Lui. În acest moment putem să ne gândim că cerul este deschis și aici, deasupra acestor copii ai noștri care, prin Sacramentul Botezului, intră în legătură cu Isus. Cerul se deschide deasupra noastră în Sacrament. Cu cât trăim mai mult în legătură cu Isus în realitatea Botezului nostru, cu atât mai mult se deschide cerul deasupra noastră. Și din cer – să ne reîntoarcem la Evanghelie – în acea zi s-a auzit o voce care i-a spus lui Isus: „Tu ești Fiul meu cel iubit” (Luca 3,22). În Botez, Tatăl ceresc repetă aceste cuvinte și pentru fiecare dintre acești copii. El spune: „Tu ești fiul meu”. Botezul este adopție și ridicare în familia lui Dumnezeu, în comuniunea cu Preasfânta Treime, în comuniunea cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Tocmai de aceea Botezul este administrat în numele Preasfintei Treimi. Aceste cuvinte nu sunt doar o formulă; sunt realitate. Marchează momentul în care copiii voștri renasc ca fii ai lui Dumnezeu. Din fii de părinți umani, devin și fii ai lui Dumnezeu în Fiul lui Dumnezeu cel viu.
Trebuie însă acum să medităm asupra unui cuvânt din cea de-a doua lectură a acestei Liturghii în care Sf. Paul ne spune: am fost mântuiți „după îndurare… prin baia renașterii și reînnoirii Duhului Sfânt” (Tit 3,5). O baie a renașterii. Botezul nu este doar un cuvânt; nu este doar ceva spiritual, ci implică și materia. Este implicată întreaga realitate a pământului. Botezul nu privește doar sufletul. Spiritualitatea omului angajează omul în totalitatea sa, trup și suflet. Acțiunea lui Dumnezeu în Isus Cristos este o acțiune cu eficacitate universală. Cristos își asumă un trup și aceasta continuă în sacramentele în care materia este asumată și intră să facă parte din acțiunea divină.
Ne putem întreba acum de ce tocmai apa este semnul acestei totalități. Apa este elementul fecundității. Fără apă nu există viață. Și astfel, în toate marile religii apa este considerată simbolul maternității, al fecundității. Pentru Părinții Bisericii, apa devine simbolul pântecelui matern al Bisericii. În operele unui scriitor ecleziastic din secolele II-III, Tertulian, găsim o expresie surprinzătoare. El spune: „Cristos nu este niciodată fără apă”. Cu aceste cuvinte Tertulian dorea să spună că Cristos nu este niciodată fără Biserică. Prin Botez suntem adoptați de către Tatăl ceresc, dar în această familie pe care El o constituie există și o mamă, mama Biserică. Omul nu îl poate avea pe Dumnezeu ca Tată, spuneau deja scriitorii creștini antici, dacă nu are și ca mamă Biserica. Vedem astfel din nou cum creștinismul nu este o realitate doar spirituală, individuală, o simplă decizie subiectivă pe care o iau eu, ci este ceva real, concret, am putea spune ceva chiar material. Familia lui Dumnezeu se construiește în realitatea concretă a Bisericii. Adopția ca fii ai lui Dumnezeu, ai Dumnezeului trinitar, este în același timp ridicare în familia Bisericii, introducere ca frați și surori în marea familie a creștinilor. Și doar dacă, fiind fii ai lui Dumnezeu, ne includem ca frați și surori în realitatea Bisericii, îi putem spune „Tatăl nostru” Tatălui nostru ceresc. Această rugăciune presupune întotdeauna acel „noi” al familiei lui Dumnezeu.
Acum trebuie să ne reîntoarcem la Evanghelie, unde Ioan Botezătorul spune: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine… El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Luca 3,16). Am vorbit despre apă; acum, însă, se impune întrebarea: în ce anume constă focul la care se referă Sf. Ioan Botezătorul? Pentru a analiza această realitate a focului, prezent în Botezul cu apă, trebuie să observăm că Botezul lui Ioan era un gest uman, un act de pocăință, o prosternare a omului în fața lui Dumnezeu pentru a cere iertarea păcatelor și posibilitatea de a începe o nouă existență. Era doar o dorință umană, o îndreptare către Dumnezeu cu forțele proprii. Acum, aceasta nu este suficientă. Distanța ar fi prea mare. În Isus Cristos vedem că Dumnezeu ne vine în întâmpinare. În Botezul creștin, instituit de Cristos, nu acționăm doar noi cu dorința de a fi curățiți, cu rugăciunea pentru a obține iertarea. În Botez acționează Dumnezeu însuși, acționează Isus prin Duhul Sfânt. În Botezul creștin este prezent focul Duhului Sfânt. Dumnezeu acționează, nu doar noi. Dumnezeu este prezent aici, astăzi. El îi primește și îi face fii ai Săi pe copiii voștri.
Însă, evident, Dumnezeu nu acționează în mod magic. Acționează doar cu libertatea noastră. Nu putem renunța la libertatea noastră. Dumnezeu interpelează libertatea noastră, ne invită să cooperăm cu focul Duhului Sfânt. Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. Botezul va rămâne pentru toată viața darul lui Dumnezeu, care a pus sigiliul Său în sufletele noastre. Dar va fi apoi cooperarea noastră, disponibilitatea libertății noastre de a spune acel „da” care face eficace acțiunea divină.
Acești copii ai voștri, pe care acum îi vom boteza, sunt încă incapabili să colaboreze, să își manifeste credința. Pentru aceasta primește o valoare și o semnificație particulară prezența voastră, dragi tați și mame, și a voastră, dragi nași și nașe. Vegheați mereu asupra acestor micuți ai voștri, pentru ca crescând să învețe să-L cunoască pe Dumnezeu, să-L iubească cu toate forțele și să-L slujească cu fidelitate. Fiți pentru ei primii educatori în credință, oferindu-le împreună cu învățămintele și exemplele unei vieți creștine coerente. Învățați-i să se roage și să se simtă membri activi ai familiei concrete a lui Dumnezeu, ai comunității ecleziale.
Un ajutor important vă va putea oferi studiul atent al Catehismului Bisericii Catolice sau al Compendiului acestui Catehism. El conține elementele esențiale ale credinței noastre și va putea fi un instrument cât se poate de util și nemijlocit pentru a crește voi înșivă în cunoașterea credinței catolice și pentru a o putea transmite în întregime și cu fidelitate copiilor voștri. Mai presus de toate, nu uitați că mărturia voastră, exemplul vostru se imprimă în cea mai mare măsură asupra maturizării umane și spirituale a libertății copiilor voștri. Chiar prinși în activitățile cotidiene adesea frenetice, nu neglijați să cultivați, personal și în familie, rugăciunea care constituie secretul perseverenței creștine.
Fecioarei Mame a lui Isus, Mântuitorul nostru, prezentat în Liturghia de astăzi ca Fiul iubit al lui Dumnezeu, îi încredințăm acești copii și familiile lor: veghează, Marie, asupra lor și însoțește-i mereu, pentru ca să poată împlini până la capăt proiectul de mântuire pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare. Amin.
Documente pe teme asemănătoare: