Pastorala de Paşti a PS Ioan Şişeştean

IOAN
din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Maramureș

Onoratului cler și iubitului popor credincios:
har, pace și mântuire de la Dumnezeu,
iar de la noi arhierească binecuvântare!

„Rămâi cu noi, căci către seară este și s-a plecat ziua” ( Lc 24, 29).

Preaiubiți frați în Cristos,

Vestea cea mare, pe care îngerul Domnului a făcut-o cunoscută femeilor ce dis-de-dimineață au alergat la mormântul Domnului, pentru îndeplinirea misiunii față de Cel ce zace în mormânt, veste pe care femeile au dus-o apostolilor și cu care ucenicii se întorc de la Emaus, este bucuria izvorâtă din mormântul Învierii. Cu această bucurie Vă întâmpină și episcopul dumneavoastră în această zi luminată a Învierii Domnului, în cadrul celebrării euharistice a morții și învierii lui Cristos. Este bucuria pe care Domnul a hotărât să ne-o ofere în dar de ziua glorioasei Sale învieri din morți.

Sfântul evanghelist Luca, cu harul și măiestria unui narator, pe care mulți critici literari îl consideră de neegalat, reușește să ne transpună în timpul și locul evenimentelor sfinte, pentru a gusta cu nemărginită satisfacție bucuria Învierii lui Cristos. Să poposim puțin asupra pasajului ce prezintă drumul spre Emaus. Cei doi ucenici, stăpâniți de o mare tristețe și decepție, se îndepărtează de Ierusalim, locul ce în sufletul lor poartă amprenta vie a patimilor și morții Mântuitorului, un loc care, la început, le oferea un sens și o speranță, dar care, într-un final, își pierde sensul în viața lor: „Noi speram că El este Cel care îl va răscumpăra pe Israel” (Lc 24, 21).

Nu întâmplător Providența lucrează în mintea și sufletul omului, după nevoile prezente stării sale. Tocmai în această stare de încercare își face simțită prezența Isus, în persoana unui necunoscut. Este parcursul spiritual al creștinului, care întotdeauna este însoțit de harul divin, în momentele sale de îndoială. Sfânta Tereza de Ávila spunea: „În orice obscuritate a noastră e prezentă o fărâmă de lumină”. Ar fi fost simplu pentru discipoli dacă Isus s-ar fi dezvăluit fiind încă pe cale spre Emaus, dar Isus preferă să-i pregătească pentru întâlnirea minunată și să le temeinicească raportul dintre ei și El, pe fundamentul credinței. De aceea, le reamintește profețiile Vechiului Testament, privitoare la El, reproșându-le cu iubire lipsa lor de încredere în ceea ce este scris despre El: „O, nepricepuților și târzii cu inima de a crede toate câte au grăit proorocii! … Și le explică toate Scripturile, care erau despre El, începând de la Moise și de la toți proorocii.” (Lc 24, 25.27). Este momentul în care, chiar dacă ochii lor continuă să fie acoperiți, pentru a nu-L cunoaște, sufletele lor încep să fie mișcate de cuvântul lui Dumnezeu prezent în Sfânta Scriptură. Acest lucru îl vor realiza mai târziu: „Oare nu ardea inima în noi, când ne vorbea pe cale, și când ne explica Scripturile?” (Lc 24, 32). În prezența lui Dumnezeu sufletul omului se găsește în elementul său, în ceea ce poate să-și dorească cel mai mult, deoarece sufletul, cea mai nobilă creație a Lui, nu este pe deplin satisfăcut decât în El. Este de înțeles pentru ce îl roagă cei doi să rămână cu ei. Isus acceptă, iar când au stat la masă, în prezența lor „luând pâinea, a binecuvântat și frângând le-a dat lor” (Lc 24, 30). Apoi Isus s-a retras. Ce efect, ce schimbare se produce în inimile lor! Uită de toate și într-o stare euforică, așa cum ne prezintă evanghelistul, se ridică chiar în ceasul acela și-n miez de noapte aleargă nerăbdători spre Ierusalim, pentru a vesti apostolilor cele ce li s-au întâmplat pe drum spre Emaus și cum L-au recunoscut la frângerea pâinii.

Iubiți frați în Cristos,

După două mii de ani de existență a Bisericii, noi care nu am fost prezenți la mormânt, nici n-am primit vestea de la femeile mironosițe sau de la înger, noi care n-am călătorit cu Isus spre Emaus și care am trecut prin atâtea îndoieli în viața noastră spirituală, ne întrebăm: ce, oare, ne dă putere, ca după atâta timp să trăim bucuria marelui eveniment al Învierii și să o transmitem celor ce vin în urma noastră? Răspunsul îl găsim la fel cum l-a găsit Luca și Cleopa la cina din Emaus: Jertfa Euharistică. Martori ai Învierii devenim prin frumosul și tradiționalul salut: „Cristos a înviat”, și răspunsul: „Adevărat c-a-nviat”, iar, în unire cu Cristos din Sfânta Taină a Euharistiei, trăim acest mister al Învierii din plin și-l mărturisim prin viața noastră. „Euharistia este viața Bisericii” spunea Servul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica Ecclesia de Eucharistia. Acesta continuă: „Biserica trăiește din Euharistie, ea trăiește cu bucurie în multe feluri împlinirea continuă a făgăduinței: «Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacurilor», dar în Sfânta Euharistie, prin schimbarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Domnului, ea se bucură de această prezență cu o intensitate unică”.

Noi, ca mădulare ale Trupului Mistic al lui Cristos, care este Biserica, unde am putea plasa centrul vieții noastre dacă nu în Sfânta Euharistie? Trăim o viață biologică, o viață în care se succed în mod repetat aproape aceleași manifestări. Dar autentica viață, cea a Spiritului, care va continua în veșnicie, în sânul Tatălui, nu poate avea ca hrană decât Trupul și Sângele aceluiași Dumnezeu: „Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (In 6, 53). Așadar, viața veșnică este o continuare a vieții spirituale trăite aici pe pământ: „Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viața veșnică” (In 6, 54).

Iubiți frați în Cristos,

Dincolo de Emaus-ul geografic, care la mulți dintre noi rămâne necunoscut, există un Eamus spiritual, în care trebuie să intrăm fiecare dintre noi, pentru a-l asculta pe Isus care ne vorbește, pentru a frânge împreună cu El pâinea Sa și pentru a-L putea recunoaște. De aceea, în această zi a Învierii Domnului, doresc a vă adresa invitația de a ne bucura împreună, din toată inima, de Învierea lui Cristos și împreună cu ucenicii din Emaus să reușim să Îl recunoaștem și noi, să-L descoperim pe Isus cel înviat în fiecare zi a vieții noastre în jertfa Sfintei Euharistii, jertfă pe care Conciliul Vatican II a proclamat-o „izvorul și apogeul întregii vieți creștine”.

Lumina Învierii lui Cristos să ne strălucească nouă tuturor, pentru a-l recunoaște pe Cristos cel înviat din morți ca pe Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru.

Cristos a înviat!

+ IOAN
Episcop de Maramureș

Dată în reședința Noastră
din Baia Mare, la Sărbătoarea Învierii,
19 aprilie 2009