Pastorala de Paşti a PS Alexandru Mesian

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2005

Nr. 316 / 2005

ALEXANDRU

Din mila lui Dumnezeu și grație Sf. Scaun Apostolic al Romei
Episcop Român Unit, Greco-Catolic, al Eparhiei Lugojului

Onoratului cler și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire
de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Isus Cristos.

CRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiții mei frați întru preoție,
Iubiții mei fii sufletești,

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos este sărbătoarea bucuriei, a speranței și luminii când ne salutăm unul pe altul cu aceste cuvinte care sunt o mărturie a credinței noastre în înviere.

Astăzi din mormânt izvorăște o nouă speranță: mormântul gol este o dovadă a biruinței Celui ce a zăcut aici dar care „nu este aici, căci a înviat precum a spus mai înainte (Cf. Mt 28,6); mormântul Domnului devine loc al nașterii noastre spre viața veșnică. Sărbătoarea învierii în viața noastră primește un alt sens pe care îl descoperim de fiecare dată la „frângerea pâinii” – adică la sfânta Liturghie – asemenea discipolilor care se îndreptau cu inimile resemnate spre Emaus.

Acești doi ucenici, Luca și Cleopa, se întâlnesc cu „Singura Persoană din Ierusalim care nu știe ce s-a întâmplat în acele zile” (Cf. Lc 24,18). Acest „Singurul Străin” care li se alătură celor doi apostoli este de fapt Isus Cristos înviat dar „ochii lor erau ținuți ca să nu-l cunoască” (Lc 24,16). „Străinul călător” le dă o lecție divină pentru tot ceea ce trebuia să se întâmple cu Isus Cristos: așa precum a fost profețit „începând cu Moise și de la toți profeții le tâlcuia lor în toate, Scripturile cele ce erau despre El” (Lc 24,27): batjocuri, scuipări, biciuiri, încununarea cu spini, drumul greu al crucii și moartea pe cruce. Dar în timp ce Isus le vorbea în timpul călătoriei, nici n-au sesizat că deja au ajuns la destinație „însă El se făcea că merge mai departe”. (Lc 24,28).

Iubiți credincioși,

În mesajul său, Sfântul Părinte Ioan Paul II – de pie memorie – cu ocazia Sfintelor Paști 2005 s-a referit la acest episod petrecut după Învierea Domnului prin cuvintele:

„Mane nobiscum Domine! Rămâi cu noi, Doamne” (cf. Lc 24,24). Cu aceste cuvinte, discipolii din Emaus, L-au invitat pe misteriosul călător să rămână cu ei, în timp ce se lăsa apusul acelei prime zile din Sabat în care s-a produs incredibilul.

Potrivit promisiunii, Cristos înviase; dar ei nu o știau încă. Cu toate acestea, cuvintele spuse de Călător de-a lungul drumului au făcut treptat să ardă inimile în ei. De aceea l-au invitat: „Rămâi cu noi”. Așezați apoi în jurul mesei cinei, L-au recunoscut la „frângerea pâinii”. Și deodată El a dispărut. A rămas înaintea lor pe masă pâinea frântă și în inima lor dulceața cuvintelor Lui.

Cuvântul și Pâinea Euharistică, mister și dar al Paștilor, rămân de-a lungul secolelor ca amintire perenă a pătimirii, morții și Învierii lui Cristos!

Și noi, cu ocazia Sfintelor Paști din acest an 2005, repetăm împreună cu toți creștinii din lume: Isuse răstignit și înviat rămâi cu noi! Rămâi cu noi, prieten fidel și sprijin sigur al omenirii care străbate cărările timpului. Tu, Cuvânt viu al Tatălui dă încredere și speranță tuturor celor care caută sensul adevărat al existenței lor. Tu, Pâine a vieții veșnice, hrănește-l pe cel căruia îi este foame de adevăr, de libertate, de dreptate și de pace.

Rămâi cu noi, Cuvânt viu al Tatălui, și învață-ne cuvinte și gesturi de pace: pace pentru pământul consacrat prin sângele Tău și scăldat în sângele atâtor victime nevinovate.

Rămâi cu noi, Pâine a vieții veșnice, frântă și împărțită comesenilor: dă-ne și nouă forța unei solidarități generoase față de mulțimile care, chiar și astăzi, suferă și mor de sărăcie și de foame, decimate de epidemii fatale sau devastate de teribile catastrofe naturale.

Fie ca prin forța Învierii Tale să participe și ele la o nouă viață.

Și noi, bărbați și femei ai celui de-al treilea mileniu, avem nevoie de Tine, Doamne înviat! Rămâi cu noi acum și până la sfârșitul timpurilor. Fă ca progresul material al popoarelor să nu umbrească niciodată valorile spirituale care sunt sufletul civilizației lor.

Susține-ne, Te rugăm, pe drumul nostru. În Tine credem, în Tine sperăm, pentru că numai Tu ai cuvintele vieții veșnice (cf In 6,68) „Doamne, rămâi cu noi!”.

Iubiți credincioși,

Sfânta Euharistie este momentul prin care recunoaștem și noi prezența reală a lui Cristos la „frângerea pâinii”, la sfânta Liturghie, și devenim mărturisitori ai învierii Sale. Aceasta este speranța noastră, bucuria noastră și aceasta este credința noastră.

„Vino Doamne și rămâi cu noi” este vocea însetată a întregii omeniri încă de la pierderea prin neascultare a comuniunii cu Dumnezeu, omenire care de atunci suspină însetată după mântuire. Prin Isus Cristos – Fiul Tatălui, Dumnezeu se arată fidel promisiunilor Sale de răscumpărare, împlinește ceea ce a făgăduit și deschide din nou calea către împărăția cerurilor și viața veșnică. Sunt cuvinte care se împlinesc de fiecare dată când auzim că Trupul și Sângele lui Cristos se dau spre iertarea păcatelor: Cristos vine și ne răscumpără, rămâne cu noi și în noi (Papa Ioan Paul al II-lea, Mane nobiscum Domine, Scrisoare Apostolică).

Anul acesta este declarat Anul Euharistiei iar Sfintele Paști reprezintă chiar patima, moartea și învierea Domnului dar și instituirea Sfintei Euharistii în Joia Mare la Cina cea de Taină.

Să-L rugăm și noi încă o dată pe Isus Cristos înviat din morți așa cum L-au rugat Luca și Cleopa în Emaus să intre în viața noastră și să rămână cu noi până la sfârșitul timpurilor.

Cu aceste gânduri, să înălțăm și noi lui Dumnezeu Imnul Învierii: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Sărbători fericite și pline de haruri cerești.

Cristos înviat să reverse în inimile tuturor bucuria adevăratei păci și a bunei înțelegeri între oameni.

„CRISTOS A ÎNVIAT”

Cu arhierești binecuvântări,

Alexandru Mesian
Episcop de Lugoj

Dată în Reședința Episcopiei din Lugoj, la Praznicul Învierii Domnului din Anul 2005.