Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială
INTER MIRIFICA
PAUL, EPISCOP,
SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,
ÎMPREUNĂ CU PĂRINȚII SFÂNTULUI CONCILIU
SPRE AMINTIRE PERPETUĂ
4 decembrie 1963
Introducere
1. DINTRE MINUNATELE descoperiri ale tehnicii pe care geniul uman le-a extras, mai ales în zilele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu, din lucrurile create, Biserica le primește și le urmărește cu o solicitudine deosebită pe acelea care privesc mai direct sufletul omenesc și au deschis căi noi de a comunica mai ușor știri, idei și orientări de tot felul. Iar dintre aceste descoperiri se evidențiază mijloacele care, prin natura lor, pot atinge și influența nu numai indivizi izolați, ci mulțimi întregi și toată societatea umană, cum ar fi presa, cinematograful, radioul, televiziunea și altele de acest fel, care pot fi numite, așadar, pe drept „mijloace de comunicare socială”.
2. Sfânta Maică Biserica știe că aceste mijloace, bine întrebuințate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea și îmbogățirea sufletelor și la răspândirea și întărirea împărăției lui Dumnezeu. Mai știe însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin și le pot întoarce spre propria pierzare; mai mult, ea se neliniștește și inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care reaua lor folosire le-a adus adeseori omenirii.
De aceea, Conciliul, continuând să manifeste aceeași grijă neobosită arătată de suveranii pontifi și de episcopi într-un domeniu atât de important, consideră de datoria lui să trateze principalele probleme legate de mijloacele de comunicare socială. El e convins, de altfel, că doctrina și normele de disciplină propuse în acest fel vor fi de folos nu numai pentru mântuirea creștinilor, ci și progresului întregii omeniri.
Capitolul I
NORME PENTRU DREAPTA FOLOSIRE A MIJLOACELOR DE COMUNICARE SOCIALĂ
3. Întrucât Biserica Catolică a fost instituită de Cristos Domnul pentru a aduce mântuirea tuturor oamenilor și de aceea este presată de necesitatea de a le vesti evanghelia, ea consideră de datoria ei să predice vestea mântuirii și cu ajutorul mijloacelor de comunicare socială și să-i învețe pe oameni folosirea dreaptă a acestor mijloace. Biserica are, așadar, dreptul înnăscut de a folosi și de a poseda orice mijloc de acest fel în măsura în care e necesar sau util pentru educația creștină și pentru întreaga ei operă de mântuire a sufletelor. E de datoria păstorilor să-i educe și să-i orienteze pe credincioși astfel încât aceștia să urmărească și cu ajutorul acestor mijloace mântuirea și desăvârșirea proprie și a întregii familii umane. Le revine mai ales laicilor să însuflețească de spirit uman și creștin aceste mijloace pentru ca ele să răspundă pe deplin marii așteptări a comunității umane și planului lui Dumnezeu.
4. Pentru o dreaptă folosire a acestor mijloace este absolut necesar ca toți aceia care le utilizează să cunoască normele ordinii morale și să le aplice cu fidelitate în acest domeniu. Să țină, așadar, seama de conținutul comunicării, în funcție de natura proprie a fiecărui mijloc; totodată să nu scape din vedere condițiile și împrejurările în care se realizează comunicarea: scopul, persoanele, locul, timpul etc., căci acestea îi pot modifica valoarea morală, ba chiar o pot schimba total. În acest sens, trebuie avut în vedere și modul propriu de acțiune al fiecăruia dintre mijloace, adică puterea lui de convingere; aceasta poate fi atât de mare încât oamenii, mai ales cei care nu sunt pregătiți, reușesc cu greu să o observe, să o domine și, dacă e cazul, să o respingă.
5. În special e necesar ca toți cei interesați în materie să-și formeze o conștiință dreaptă cu privire la folosirea acestor mijloace, mai ales în privința unor probleme mai puternic controversate în timpurile noastre.
Prima problemă privește informarea sau culegerea și difuzarea știrilor. Desigur că, datorită progresului societății moderne și legăturilor din ce în ce mai strânse dintre membrii ei, informarea a devenit foarte utilă și de cele mai multe ori necesară. Difuzarea rapidă a evenimentelor și a faptelor oferă fiecărui om posibilitatea de a avea o cunoaștere completă și continuă a lor, astfel încât să poată contribui în mod eficace la binele comun și toți împreună să poată promova mai ușor prosperitatea și progresul întregii societăți. Societatea umană are, așadar, dreptul la informare asupra celor ce interesează pe oameni, fie ca indivizi, fie în comun, după condițiile respective. Dar buna exercitare a acestui drept cere ca, în ceea ce privește obiectul, comunicarea să fie mereu adevărată și completă, ținând seama de dreptate și caritate. Iar în ceea ce privește modalitatea ei, să fie cinstită și adecvată, adică să respecte cu sfințenie, în dobândirea și difuzarea știrilor, legile morale precum și drepturile legitime și demnitatea omului; căci nu orice cunoaștere e de folos, „însă dragostea construiește” (1Cor 8,1).
6. A doua problemă privește raporturile a ceea ce oamenii numesc drepturile artei cu normele legii morale. Întrucât controversele crescânde pe această temă nu rareori își au originea în concepții false asupra eticii și esteticii, Conciliul declară că primatul ordinii morale obiective trebuie respectat în mod absolut de toți. Această ordine este singura capabilă să depășească și să armonizeze toate celelalte ordini de activități umane, oricât de nobile, inclusiv arta. Căci numai ordinea morală cuprinde pe om în totalitatea ființei sale de creatură a lui Dumnezeu, înzestrată cu rațiune și chemată la cele supranaturale; această ordine, dacă este păstrată integral și fidel, îl duce la dobândirea perfecțiunii și fericirii depline.
7. În sfârșit, relatarea, descrierea sau reprezentarea răului moral pot, cu siguranță, și prin mijloacele de comunicare socială, să contribuie la analizarea și cunoașterea mai profundă a omului, la punerea în lumină a splendorii adevărului și a binelui, obținând, de altfel, și efecte dramatice mai reușite; totuși, ca nu cumva să se aducă sufletelor mai mult prejudicii decât foloase, trebuie avută în vedere o respectare deplină a legilor morale, mai ales dacă este vorba de lucruri cărora li se datorează respect sau de lucruri care trezesc mai ușor pasiunile dezordonate în omul rănit de prihana strămoșească.
8. Deoarece opinia publică exercită astăzi o foarte mare influență și autoritate în viața atât privată cât și publică a cetățenilor, oricine ar fi ei, e necesar ca toți membrii societății să-și îndeplinească și în acest domeniu datoriile de dreptate și caritate, străduindu-se astfel, și cu ajutorul acestor mijloace, să formeze și să răspândească opinii generale corecte.
Îndatoririle publicului receptor
9. Îndatoriri deosebite îi revin și publicului receptor – cititorilor, spectatorilor și ascultătorilor care, printr-o alegere personală și liberă, primesc mesajele difuzate prin aceste mijloace. Căci o dreaptă alegere le cere să prefere înainte de toate ceea ce se distinge prin virtute, știință și artă și să evite ceea ce le poate fi cauză sau ocazie de prejudiciu spiritual, ori prin exemplul rău îi poate primejdui pe alții; să evite, de asemenea, tot ceea ce se opune binelui și promovează răul prin mijloacele de comunicare socială. Aceasta se întâmplă când sunt încurajați financiar aceia care folosesc aceste mijloace urmărind numai profitul economic.
Așadar, pentru ca publicul receptor să poată împlini legea morală, să nu-și neglijeze datoria de a se informa la timp despre opinia autorității competente în această materie și să se conformeze ei după normele unei conștiințe drepte; pe de altă parte, pentru a rezista mai bine sugestiilor îndoielnice și pentru a le accepta mai deplin pe cele bune, să aibă grijă să-și orienteze și să-și formeze conștiința prin mijloace potrivite.
Datoriile tinerilor și părinților
10. Receptorii, mai ales cei tineri, trebuie să aibă grijă să se deprindă cu o utilizare moderată și disciplinată a acestor mijloace; să se străduiască să înțeleagă profund cele văzute, auzite, citite; să discute despre ele cu educatorii lor și cu persoanele competente, învățând astfel să emită asupra acestor lucruri o judecată dreaptă. Părinții să-și amintească de îndatorirea lor de a veghea cu grijă ca nu cumva să treacă pragul casei lor spectacole, publicații etc. contrare credinței sau moravurilor bune și nici copiii lor să nu vină în contact cu ele în altă parte.
11. Principala răspundere morală în privința dreptei folosiri a mijloacelor de comunicare socială le revine ziariștilor, scriitorilor, actorilor, regizorilor, producătorilor, editorilor, impresarilor, distribuitorilor și proprietarilor de săli de spectacol, vânzătorilor, criticilor și tuturor celor care contribuie în vreun fel la elaborarea și difuzarea comunicațiilor. Este evident că numeroase și grave îndatoriri le revin în condițiile actuale ale omenirii întrucât, prin activitatea lor de informare și influențare, pot duce neamul omenesc la bine sau la rău.
Ei sunt datori să reglementeze interesele economice, politice și artistice de așa manieră încât acestea să nu se opună niciodată binelui comun. Pentru a realiza mai ușor aceasta, este de dorit ca ei să se afilieze asociațiilor profesionale care impun membrilor – solicitându-le, dacă e cazul, angajamentul de a respecta codul moral – păstrarea legilor morale în activitățile și îndatoririle lor profesionale. Să-și amintească, de asemenea, că cea mai mare parte a cititorilor și spectatorilor e formată din tineri care au nevoie de o presă și de spectacole care să le ofere o destindere onestă și să le îndrepte mintea spre idealuri nobile. În sfârșit, să aibă grijă ca tot ce se difuzează în legătură cu religia să fie încredințat spre elaborare unor persoane demne și competente și să fie realizat cu respectul cuvenit.
Îndatoririle autorităților civile
12. Îndatoriri deosebite revin, în această materie, autorității civile, în vederea binelui comun pe care aceste mijloace trebuie să-l slujească. Aceeași autoritate trebuie să apere și să protejeze, în cadrul misiunii ei, adevărata și dreapta libertate de informare, mai ales în domeniul presei, libertate indispensabilă progresului societății moderne; să promoveze religia, cultura și artele în ce au ele mai bun; să asigure publicului receptor exercitarea liberă a drepturilor sale legitime. Pe lângă acestea, puterii civile îi revine datoria să sprijine anumite inițiative deosebit de utile mai ales pentru cei tineri și care, fără acest ajutor, n-ar putea fi realizate.
În sfârșit, autoritatea civilă, care se îngrijește pe drept cuvânt de bunăstarea fizică a cetățenilor, are datoria ca, prin promulgarea de legi și aplicarea lor eficientă, să vegheze ca nu cumva folosirea în scopuri rele a acestor mijloace să cauzeze prejudicii grave moralității publice și progresului societății. O astfel de vigilență nu constituie în nici un fel o îngrădire a libertății indivizilor sau grupurilor, mai ales în lipsa unor garanții sigure din partea acelora care prin profesia lor utilizează aceste mijloace.
O grijă specială va fi acordată apărării tineretului de presa și spectacolele care sunt dăunătoare vârstei lor.
Capitolul II
MIJLOACELE DE COMUNICARE SOCIALĂ ȘI APOSTOLATUL CATOLIC
Acțiunea păstorilor și a credincioșilor
13. Toți fiii Bisericii să se străduiască în unitate de gând și intenție pentru ca mijloacele de comunicare socială să fie utilizate fără întârziere și cu cea mai mare eficiență în multiplele opere de apostolat, după cum o cer împrejurările, prevenind inițiativele dăunătoare și aceasta mai ales în țările în care progresul moral și religios cere o intervenție mai urgentă și mai activă.
Păstorii, așadar, să-și dea tot interesul să-și împlinească misiunea în acest domeniu, misiune strâns legată de datoria lor generală de evanghelizare; de asemenea, laicii angajați în utilizarea acestor mijloace să caute să dea mărturie pentru Cristos, în primul rând, îndeplinindu-și bine și în spirit apostolic îndatoririle proprii. Pe lângă aceasta, să aducă acțiunii pastorale a Bisericii, în măsura mijloacelor de care dispun, sprijinul unei colaborări directe pe plan tehnic, economic, cultural și artistic.
a) Presa
În primul rând trebuie încurajate, în general, publicațiile oneste. Iar pentru a-i hrăni pe deplin pe cititori cu spirit creștin, se va crea și se va răspândi o presă specific catolică. Aceasta, editată și dependentă fie direct de autoritatea bisericească, fie de persoane catolice, să urmărească în mod deschis formarea, întărirea și promovarea unei opinii publice conforme cu dreptul natural și cu doctrina și morala catolică și să difuzeze și să explice corect faptele care privesc viața Bisericii. Credincioșii să fie conștientizați de necesitatea de a citi și răspândi presa catolică în scopul formării unei judecăți creștine asupra tuturor evenimentelor.
b) Cinematografia
Se va promova și se va asigura, prin toate mijloacele adecvate, producerea și difuzarea unor filme utile pentru o destindere onestă și având o reală valoare culturală și artistică: e vorba, în primul rând, de filmele destinate tineretului. Acest lucru se realizează mai ales susținând și coordonând mijloacele și inițiativele unor producători și difuzori bine intenționați, recomandând filmele care merită, prin sprijinul criticii și prin premii, susținând și grupând sălile de spectacol gestionate de catolici serioși.
c) Radioul și televiziunea
Același ajutor eficace să li se dea emisiunilor de radio și televiziune oneste și, în primul rând, acelora care sunt potrivite pentru mediul familial. Să se promoveze activ emisiunile catolice prin care ascultătorii și telespectatorii sunt făcuți să participe la viața Bisericii și sunt hrăniți cu adevăruri religioase. Acolo unde este nevoie, trebuie să se creeze posturi de radio și televiziune catolice, dar să se aibă grijă ca emisiunile lor să se distingă prin perfecțiune și eficacitate.
d) Teatrul
Să se ia măsuri și în privința vechii și nobilei arte teatrale care, de altfel, este propagată pe scară largă prin mijloacele de comunicare socială, ca ea să contribuie la formarea culturală și morală a spectatorilor.
15. Pentru a acoperi necesitățile expuse mai sus, trebuie formați fără întârziere preoți, călugări și laici care să dobândească priceperea necesară pentru a folosi aceste mijloace în scopuri de apostolat.
Laicii sunt cei dintâi care trebuie pregătiți din punct de vedere tehnic și artistic și instruiți în privința doctrinei și moralei. În acest scop, trebuie mărit numărul școlilor, facultăților și institutelor în care publiciști, creatori de filme și emisiuni radiofonice și televizate, precum și alte persoane interesate în aceste activități să poată dobândi o formație completă, pătrunsă de spirit creștin, mai ales în ceea ce privește doctrina socială a Bisericii. Trebuie formați și ajutați și actorii ca, prin arta lor, să fie de folos societății omenești. În sfârșit, trebuie pregătiți cu grijă critici literari, cinematografici, de radio, de televiziune etc. care să-și cunoască bine profesia și să fie instruiți și încurajați să pună mereu în lumină, în aprecierile lor, aspectul moral.
16. Folosirea dreaptă a mijloacelor de comunicare socială cere și ca cititorii, ascultătorii și spectatorii de diferite vârste și nivele culturale să primească o educație adecvată și specifică, atât în plan teoretic cât și practic. Așadar, inițiativele adecvate acestui scop – mai ales dacă sunt destinate tinerilor – trebuie favorizate, înmulțite și orientate după principiile moralei creștine, în școlile catolice de orice grad, în seminarii și în organizațiile de apostolat ale laicilor. Pentru a ajunge mai ușor la acest scop, trebuie să se expună și să se explice la catehism învățătura și disciplina catolică în acest domeniu.
17. Ar fi de neconceput ca fiii Bisericii să permită ca, din cauza unor dificultăți tehnice sau a cheltuielilor, ce-i drept uneori extrem de mari, pe care le implică folosirea acestor mijloace, cuvântul mântuirii să fie împiedicat să se răspândească. De aceea, Conciliul le amintește că au datoria să susțină și să ajute ziarele și periodicele catolice, inițiativele cinematografice, posturile și emisiunile de radio și televiziune ce au ca scop principal răspândirea și apărarea adevărului și înzestrarea societății umane cu o formație creștină. Totodată, Conciliul invită insistent asociațiile și persoanele care dispun de o mare influență pe plan economic sau tehnic să susțină prin resursele și competența lor aceste mijloace, în măsura în care ele servesc adevărata cultură și apostolatul.
18. Pentru a spori eficacitatea multiplelor forme de apostolat al Bisericii în ce privește mijloacele de comunicare socială, se recomandă sărbătorirea, în toate diecezele lumii, după aprecierea episcopilor, a unei zile pe an în care să li se explice credincioșilor îndatoririle pe care le au în acest domeniu, să fie invitați să se roage cu această intenție și să verse contribuții care vor fi folosite cu scrupulozitate pentru susținerea și dezvoltarea instituțiilor și inițiativelor promovate de Biserică pe acest plan.
Oficiul specializat al Sfântului Scaun
19. În împlinirea supremei sale îndatoriri pastorale în ceea ce privește mijloacele de comunicare socială, suveranul pontif este asistat de un Oficiu special al Sfântului Scaun[1].
20. Este de datoria episcopilor ca în propriile dieceze să vegheze asupra unor astfel de activități și inițiative, să le promoveze și, în măsura în care privesc apostolatul public, să le coordoneze, inclusiv pe acelea care sunt conduse de călugări exempți.
Înființarea de oficii naționale
21. Întrucât un apostolat eficace pe plan național cere unitatea inițiativelor și eforturilor, Conciliul hotărăște și decretează să se înființeze peste tot oficii naționale pentru presă, cinematografie, radio și televiziune și să fie ajutate prin toate mijloacele. Misiunea principală a acestor oficii este de a veghea la formarea corectă a conștiinței credincioșilor cu privire la folosirea acestor mijloace și de a promova și coordona toate inițiativele catolicilor în această privință.
În fiecare țară, conducerea acestor oficii să fie încredințată unei comisii episcopale sau unui episcop delegat; din aceste oficii vor face parte și laici experți în doctrina catolică și specialiști în domeniu.
22. Întrucât eficacitatea acestor mijloace depășește granițele naționale făcându-i pe indivizi într-un fel cetățeni ai întregii societăți umane, inițiativele naționale în acest domeniu trebuie să fie coordonate și pe plan internațional. De aceea, oficiile despre care este vorba la nr. 21 vor colabora în mod activ cu asociațiile internaționale catolice de resort. Aceste asociații catolice internaționale pot fi aprobate legitim numai de Sfântul Scaun și depind de el.
Concluzie
23. Pentru ca toate principiile și normele acestui sfânt Conciliu referitoare la mijloacele de comunicare socială să fie aplicate, se va publica din porunca expresă a Conciliului o „Instrucțiune pastorală” prin grija Oficiului Sfântului Scaun, despre care este vorba la nr. 19, cu ajutorul unor experți din diferite națiuni.
24. Sfântul Conciliu este ferm încredințat că instrucțiunile și poruncile prezentate în acest decret vor fi primite cu bucurie și respectate cu grijă de toți fiii Bisericii în așa fel încât, folosindu-se de aceste mijloace, nu numai că nu vor avea de suferit ci, precum sarea și lumina, vor da savoare pământului și vor lumina lumea. Dincolo de aceasta, Conciliul îi îndeamnă pe toți oamenii de bunăvoință, mai ales pe aceia care dirijează aceste mijloace, să caute să le folosească numai spre binele societății umane, a cărei soartă depinde mai mult, pe zi ce trece, de dreapta lor folosire.
Astfel, precum în capodoperele artistice din vechime, numele Domnului să fie slăvit și prin aceste noi invenții, după cuvântul Apostolului: „Isus Cristos ieri și astăzi și în vecii vecilor” (Evr 13,8).
Toate cele stabilite în acest decret și fiecare în parte au plăcut părinților conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică acordată nouă de Cristos, le aprobăm, împreună cu venerabilii părinți, în Duhul Sfânt, le decretăm și le stabilim și dispunem ca cele hotărâte astfel în Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.
Roma, Sfântul Petru, 4 decembrie 1963
Eu, PAUL, Episcop al Bisericii Catolice
(Urmează semnăturile părinților)
Titlul original: CONCILIUL OECUMENICUM VATICANUM II, Decretum de instrumentis communicationis socialis Inter mirifica (Sessio III, 4 dec. 1963): AAS 56 (1964) 145-153.
Note
[1] Părinții conciliari, însușindu-și dorința „Secretariatului pentru presă și spectacole”, roagă respectuos pe suveranul pontif ca autoritatea și competențele acestui oficiu să fie extinse la toate mijloacele de comunicare socială, inclusiv presa, fiind cooptați în el specialiști – printre care și laici – din diferite țări.
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 04.12.1963
Publicarea pe acest sit: 29.10.2001
Etichete: Conciliul Vatican II