Discursul Papei la întâlnirea cu reprezentanţii altor religii

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu reprezentanții altor religii
St Mary’s University College din Twickenham
vineri, 17 septembrie

Distinși oaspeți, dragi prieteni,

Sunt bucuros că am astăzi ocazia de a vă întâlni pe voi care reprezentați diferitele comunități religioase din Marea Britanie. Îi salut atât pe slujitorii religioși prezenți, cât și pe cei care dintre voi desfășoară activități în politică, în afaceri și în industrie. Sunt recunoscător dr. Azzam și rabinului șef Lord Sacks pentru urarea pe care mi-au adresat-o în numele vostru. În timp ce vă salut pe voi, permiteți-mi să formulez urări comunității ebraice din Marea Britanie și din toată lumea pentru o celebrare fericită și sfântă a sărbătorii Yom Kippur.

Doresc să încep cuvintele mele exprimând aprecierea Bisericii Catolice față de mărturia importantă pe care voi toți o aduceți ca bărbați și femei spirituale, într-un timp în care convingerile religioase nu sunt întotdeauna înțelese sau apreciate. Prezența credincioșilor angajați în diferite domenii ale vieții sociale și economice vorbește în mod elocvent despre faptul că dimensiunea spirituală a vieții noastre este fundamentală pentru identitate noastră ca ființe umane, cu alte cuvinte, că omul nu trăiește numai cu pâine (cf. Dt 8,3). Ca adepți ai tradițiilor religioase diferite, care lucrează împreună pentru binele comunității în sens larg, noi dăm mare importanță acestei dimensiuni „umăr la umăr” a colaborării noastre, care completează aspectul „față în față” al dialogului nostru constant.

La nivel spiritual noi toți, în moduri diferite, suntem angajați personal într-o călătorie care oferă un răspuns important la întrebarea cea mai importantă dintre toate, aceea referitoare la semnificația ultimă a existenței umane. Căutarea sacrului este căutare singurului lucru necesar, singurul care satisface așteptările inimii umane. În secolul al cincelea, Sfântul Augustin a descris acea căutare în acești termeni: „Doamne, ne-ai creat pentru tine și inima noastră este neliniștită până când nu se va odihni în tine” (Confesiuni, I,1). Îmbarcându-ne în această aventură, ne dăm seama tot mai mult că inițiativa nu vine de la noi, ci de la Domnul: nu noi îl căutăm pe El, ci mai degrabă El ne caută pe noi și, fără îndoială, El a pus acea nostalgie față de El în adâncul inimilor noastre.

Prezența și mărturia voastră în lume indică importanța fundamentală pentru viața umană a acestei căutări spirituale în care suntem angajați. În cadrul domeniilor lor de competență, științele umane și naturale ne furnizează o înțelegere inestimabilă a aspectelor existenței noastre și aprofundează înțelegerea noastră a modului în care acționează universul fizic, care poate să fie utilizat pentru a aduce mare beneficiu familiei umane. Și totuși, aceste discipline nu dau răspuns, și nu îl pot da, la întrebarea fundamentală, deoarece acționează la un nivel total diferit. Nu pot să satisfacă dorințele cele mai profunde ale inimii umane, nici să ne explice pe deplin originea noastră și destinul nostru, pentru ce motiv și pentru care scop existăm noi, nici nu pot să ne dea un răspuns exhaustiv la întrebarea: „Pentru ce motiv există ceva mai degrabă decât nimic?”

Căutarea sacrului nu zădărnicește alte domenii ale cercetării umane. Dimpotrivă, le pune într-un context care amplifică importanța lor ca și căi prin care poate fi exercitat în mod responsabil rolul nostru de administratori ai creației. În Biblie că după ce a terminat opera creației, Dumnezeu i-a binecuvântat pe primii noștri părinți și le-a spus: „Fiți rodnici și înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l” (Gen 1,28). El ne-a încredințat nouă misiunea de a explora și a folosi misterele naturii cu scopul servirii unui bine superior. Care este acest bine superior? În credința creștină el este exprimat ca iubire față de Dumnezeu din iubire față de aproapele. Prin urmare, ne angajăm cu toată inima și cu entuziasm cu lumea, dar mereu atenți la slujirea acelui bine superior, altminteri desfigurăm frumusețea creației exploatând-o pentru scopuri egoiste.

Din acest motiv, genuina credință religioasă ne indică, dincolo de utilitatea prezentă, transcendența. Ne amintește de posibilitatea și imperativul convertirii morale, de datoria de a trăi în mod pașnic cu aproapele nostru, de importanța de a trăi o viață integră. Înțeleasă corect, aduce iluminare, purifică inimile noastre și inspiră acțiuni nobile și generoase, în folosul întregii familii umane. Ne motivează să cultivăm practicarea virtuții și să ne apropiem unul de altul cu iubire, în cel mai mare respect față de tradițiile religioase diferite de a noastră.

Încă de la Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica Catolică a pus un accent special pe dialogul și colaborarea cu adepții altor religii. Și pentru ca să fie rodnic, este nevoie de reciprocitate din partea tuturor partenerilor de dialog și din partea adepților celorlalte religii. Mă gândesc îndeosebi la situații în unele părți ale lumii, în care colaborarea și dialogul dintre religii cere respectul reciproc, libertatea de a urma propria conștiință fără a suferi opoziție sau persecuție, chiar și după convertirea de la o religie la alta. Odată ce sunt stabilite acest respect și această atitudine deschisă, persoanele din toate religiile vor lucra împreună în mod eficace pentru pacea și înțelegerea reciprocă, oferind de aceea o mărturie convingătoare în fața lumii.

Acest gen de dialog trebuie să se facă la diferite niveluri și nu ar trebui să fie limitat la discuții formale. Dialogul vieții implică pur și simplu trăirea umăr la umăr și a învăța unul de la altul pentru a crește în înțelegerea reciprocă și în respectul reciproc. Dialogul acțiunii ne face să ne apropiem în forme concrete de colaborare, în timp ce aplicăm intuițiile noastre religioase la misiunea de a promova dezvoltarea umană integrală, lucrând pentru pace, dreptate și salvgardarea creației. Acest tip de dialog poate să includă explorarea împreună a modului de apărare a vieții umane în orice etapă și asigurarea neexcluderii dimensiunii religioase a indivizilor și a comunității din viața societății. Apoi, la nivelul conversațiilor oficiale, nu este numai necesitatea schimbului teologic, ci și faptul de a lua în considerare în mod reciproc propriile bogății spirituale, de a vorbi despre propria experiență de rugăciune și de contemplație, de a exprima reciproc bucuria întâlnirii noastre cu iubirea divină. În acest context, sunt bucuros să evidențiez multele inițiative pozitive întreprinse în această țară pentru a promova acest dialog la diferite niveluri. Așa cum au subliniat Episcopii catolici din Anglia și Țara Galilor în recentul lor document „A-l întâlni pe Dumnezeu în prieten și în cel străin”, efortul de a ieși în întâmpinare cu prietenie în fața adepților altor religii devine o parte familiară a misiunii Bisericii locale (nr. 228), un aspect caracteristic al panoramei religioase din această națiune.

Dragi prieteni, încheind aceste gânduri, permiteți-mi să vă asigur că Biserica Catolică merge în continuare pe calea angajării și a dialogului dintr-un simț genuin de respect față de voi și față de credințele voastre. Catolicii, fie în Marea Britanie fie în toată lumea, vor continua să construiască punți de prietenie cu alte religii, pentru a vindeca erorile din trecut și pentru a promova încrederea între indivizi și comunități. Permiteți-mi să reînnoiesc recunoștința mea pentru salutul vostru de bun-venit și pentru această ocazie de a vă oferi încurajarea mea pentru dialogul pe care îl duceți înainte cu surorile și frații voștri creștini. Asupra voastră a tuturor invoc belșugul binecuvântărilor divine! Mulțumesc mult!