Discursul Papei adresat participanților la întâlnirea despre pastoraţia din închisori

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la întâlnirea internațională
a responsabililor regionali și naționali ai pastorației din închisori 

vineri, 8 noiembrie 2019

Stimate domnule cardinal,

Iubiți frați și surori,

Vă salut cordial pe voi toți care participați la această Întâlnire despre Dezvoltarea Umană Integrală și Pastorația Catolică din Închisori. Când am încredințat Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale misiunea de a face vizibilă preocuparea Bisericii față de persoanele aflate în situații deosebite de suferință, a voit ca să se țină cont de realitatea atâtor frați și surori deținuți. Însă nu este o misiune încredințată numai Dicasterului, ci este toată Biserica fiind fidelă față de misiunea primită de Cristos de a fi chemată să realizeze permanent milostivirea lui Dumnezeu în favoarea celor mai vulnerabili și lipsiți de apărare în care este prezent însuși Isus (cf. Mt 25,40). Vom fi judecați despre asta.

Așa cum am semnalat deja în alte ocazii, situația închisorilor continuă să fie o reflexie a realității noastre socială și o consecință a egoismului și indiferenței noastre sintetizate într-o cultură a rebutului (cf. Discurs la vizita la centrul de reabilitare socială din Ciudad Juárez, 17 februarie 2016). De multe ori societatea, prin decizii legaliste și inumane, justificate de o presupusă căutare a binelui și a siguranței, caută în izolarea și în deținerea celui care acționează împotriva normelor sociale soluția ultimă la problemele vieții de comunitate. Așa se justifică faptul ca să se destineze mari cantități de resurse publice ca să-i reprime pe delincvenți în loc de a căuta într-adevăr promovarea unei dezvoltări integrale a persoanelor care să reducă circumstanțele care favorizează comiterea de acțiuni ilegitime.

Este mai ușor a reprima decât a educa și aș spune că este și mai comod. A nega nedreptatea prezentă în societate este mai ușor și a crea aceste spații pentru a-i închide în uitare pe delincvenți decât a oferi oportunități egale de dezvoltare tuturor cetățenilor. Este o formă de rebutare, rebutare educată, în ghilimele.

În afară de asta, adesea locurile de detenție eșuează în obiectivul de a promova procesele de reinserare, fără îndoială pentru că nu dispun de resurse suficiente care să permită înfruntarea problemelor sociale, psihologice și familiale experimentate de persoanele deținute, precum și datorită frecventei suprapopulări a închisorilor care le transformă în adevărate locuri de depersonalizare. Dimpotrivă, o adevărată reinserare socială începe garantând oportunități de dezvoltare, educație, muncă demnă, acces la sănătate, precum și generând spații publice de participare civică.

Astăzi, în mod deosebit, societățile noastre sunt chemate să depășească stigmatizarea celui care a comis o greșeală pentru că, în loc de a oferi ajutorul și resursele adecvate pentru a trăi o viață demnă, ne-am obișnuit mai degrabă să rebutăm decât să luăm în considerare eforturile pe care le face persoana pentru a răspunde la iubirea lui Dumnezeu în viața sa. De multe ori, ieșind din închisoare persoana trebuie să se confrunte cu o lume care îi este străină și care, în afară de asta, n-o recunoaște vrednică de încredere, ajungând chiar s-o excludă de la posibilitatea de a munci pentru a obține o întreținere demnă. Împiedicând persoanele să recupereze exercitarea deplină a demnității lor, acestea rămân din nou expuse pericopelor care însoțesc lipsa de oportunități de dezvoltare, în mijlocul violenței și al nesiguranței.

Fiind comunități creștine trebuie să ne punem o întrebare. Dacă acești frați și surori au ispășit deja pedeapsa pentru răul comis, de ce se pune pe umerii lor o nouă pedeapsă socială cu refuzul și indiferența? În multe ocazii, această aversiune socială este un motiv în plus pentru a-i expune să recadă în aceleași greșeli.

Fraților, în această întâlnire ați împărtășit deja câteva din numeroasele inițiative cu care Bisericile locale însoțesc pastoral pe deținuți, pe cei care au încheiat detenția și familiile multora dintre ei. Cu inspirația lui Dumnezeu, fiecare comunitate eclezială asumă un drum propriu pentru a face prezentă milostivirea Tatălui tuturor acestor frați și pentru a face să răsune o chemare permanentă pentru ca fiecare om și fiecare societate să încerce să acționeze în mod ferm și hotărât în favoarea păcii și a dreptății. Suntem siguri că operele pe care Milostivirea Divină le inspiră în fiecare dintre voi și în numeroșii membri ai Bisericii dedicați acestei slujiri sunt cu adevărat eficace. Iubirea lui Dumnezeu care vă susține și vă încurajează în slujirea celor mai slabi să întărească și să mărească această slujire de speranță pe care o realizați în fiecare zi în rândul deținuților. Mă rog pentru fiecare persoană care, din tăcerea generoasă, îi slujește pe acești frați, recunoscându-l în ei pe Domnul. Felicit toate inițiativele cu care, nu fără dificultăți, sunt asistate pastoral și familiile deținuților și sunt însoțite în această perioadă de mare încercare, pentru ca Domnul să-i binecuvânteze pe toți.

Aș vrea să închei cu două imagini, două imagini care pot să ajute. Nu se poate vorbi despre un regulament al datoriei față de societate într-o închisoare fără ferestre. Nu există o pedeapsă umană fără orizont. Nimeni nu-și poate schimba viața dacă nu vede un orizont. Și de atâtea ori suntem obișnuiți să orbim privirile deținuților noștri. Duceți cu voi această imagine a ferestrelor și a orizontului și faceți în așa fel încât în țările voastre închisorile, pușcăriile, să aibă mereu fereastră și orizont, chiar și un condamnat pe viață, care pentru mine este discutabil, chiar și un condamnat pe viață ar trebui să aibă un orizont.

A doua imagine este o imagine pe care am văzut-o de mai multe ori când la Buenos Aires mergeam în autobuz la vreo parohie din zona Villa Devoto și treceam prin fața închisorii. Rândul de oameni care mergeau să-i viziteze pe deținuți. Mai ales imaginea mamelor, mamele deținuților, le vedeau toți, pentru că stăteau la rând cu o oră înainte de a intra și după aceea erau supuse controalelor de securitate, foarte des umilitoare. Acelor femei nu le era rușine ca să fie văzute de toți. Fiul meu este aici, și pentru fiul ele nu ascundeau fața lor. Fie ca Biserica să învețe maternitatea de la acele femei și să învețe gesturile de maternitate pe care trebuie să le avem față de acești frați și surori care sunt deținuți. Fereastra și mama care stă la rând sunt cele două imagini pe care vi le las.

Cu mărturia și slujirea pe care o dați, mențineți vie fidelitatea față de Isus Cristos. Fie ca la sfârșitul vieții noastre să putem asculta glasul lui Cristos care ne cheamă spunând: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii… tot ce ați făcut unui dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut” (Mt 25,34.40). Fie ca Stăpâna Noastră a Răsplății să vă însoțească pe voi, familiile voastre și pe toți cei care îi slujesc pe deținuți! Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.11.2019
Publicarea pe acest sit: 08.11.2019
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?