Discursul Papei adresat participanților la Conferința Internațională pentru Conducătorii de Universități

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Conferința Internațională
pentru Conducătorii de Universități: „New Frontiers
for University Leaders: the Future of Health
and the University Ecosystem”
luni, 4 noiembrie 2019

Rectori magnifici și stimați profesori,

Bine ați venit la această întâlnire, cu ocazia întâlnirii Federației Internaționale a Universităților Catolice despre tema „Noi frontiere pentru liderii universităților. Viitorul sănătății și ecosistemul universității”. O salut pe președinte, profesoara Isabel Capeloa Gil, [în spaniolă] și îi mulțumesc pentru respectul de a fi vorbit în spaniolă, și pe toți cei prezenți, în timp ce îi mulțumesc Federației pentru această angajare de studiu și de cercetare.

Astăzi sistemul universităților se află în fața unor provocări inedite care provin din dezvoltarea științelor, din evoluția noilor tehnologii și din exigențele societății care solicită instituțiile academice să furnizeze răspunsuri adecvate și actualizate. Presiunea puternică, simțită și în diferitele domenii ale vieții socio-economice, politice și culturale, interpelează așadar însăși vocația universității, îndeosebi misiunea profesorilor de a preda și de a face cercetare și de a pregăti tinerele generații să devină nu numai profesioniști calificați în diferitele discipline, ci și protagoniști ai binelui comun, lideri creativi și responsabili ai vieții sociale și civile cu o viziune corectă despre om și despre lume. În acest sens astăzi universitățile trebuie să se întrebe cu privire la contribuția pe care ele pot și trebuie s-o dea pentru sănătatea integrală a omului și pentru o ecologie solidară.

Dacă aceste provocări se referă la tot sistemul universitar, universitățile catolice ar trebui să simtă cu acuitate și mai mare aceste exigențe. Cu deschiderea voastră universală (întocmai ca „universitas”), puteți face în așa fel încât universitatea catolică să fie locul în care soluțiile pentru un progres civil și cultural pentru persoane și pentru omenire, impregnat de solidaritate, să fie urmărit cu statornicie și profesionalitate, considerând ceea ce este contingent fără a pierde din vedere ceea ce are o valoare mai generală. Problematicile vechi și noi trebuie studiate în specificul și instantaneitatea, dar întotdeauna în cadrul unei optici personale și globale. Interdisciplinaritatea, cooperarea internațională și împărtășirea resurselor sunt elemente importante pentru ca universalitatea să se traducă în proiecte solidare și rodnice în favoarea omului, a tuturor oamenilor precum și a contextului în care ei cresc și trăiesc.

Dezvoltarea tehno-științelor, așa cum se poate constata deja, este destinată să influențeze în mod crescând asupra sănătății fizice și psihologice a persoanelor. Însă deoarece el are incidență și asupra modalităților și asupra proceselor studiilor academice, astăzi mai mult decât în trecut trebuie amintit că orice învățământ implică și o interogare asupra „motivelor”, adică cere o reflecție asupra fundamentelor și asupra scopurilor fiecărei discipline. O educație redusă la simplă instruire tehnică sau la simplă informație, devine o alienare a educației; a considera că se pot transmite cunoștințe făcând abstracție de dimensiunea lor etică, ar fi ca și cum s-ar renunța la educație.

Este necesar să se depășească moștenirea iluminismului. A educa, în general, dar îndeosebi în universități, nu este numai a umple capul cu concepte. Este nevoie de cele trei limbaje. Este necesar ca să intre în joc cele trei limbaje: limbajul minții, limbajul inimii și limbajul mâinilor, așa încât să se gândească în armonie cu ceea ce se simte și se face; să se simtă în armonie cu ceea ce se gândește și se face, să se facă în armonie cu ceea ce se simte și se gândește. O armonie generală, nu separată de totalitate. De aceea este necesar să se acționeze înainte de toate pornind de la o idee de educație concepută ca un proces teleologic, adică unul care privește la scop, orientat în mod necesar spre un scop și, deci, spre o viziune precisă despre om. Dar trebuie avută și o perspectivă ulterioară pentru a înfrunta tema motivelor – adică a sferei etice – în domeniul educativ. Este vorba despre caracterul tipic epistemologic care se referă la tot arcul științelor, și nu numai cele umaniste ci și cele naturale, științifice și tehnologice. Legătura dintre cunoaștere și finalitate trimite la tema intenționalității și la rolul subiectului în fiecare proces cognitiv. Și ajungem astfel la o nouă epistemă; este o provocare: a face o nouă epistemă. Epistemologia tradițională a subliniat acest rol considerând caracterul impersonal al oricărei cunoașteri drept condiție de obiectivitate, condiție esențială a universalității și a comunicabilității științei. În schimb astăzi, numeroși autori scot în evidență că nu există experiențe total impersonale: forma mentis, convingerile normative, categoriile, creativitatea, experiențele existențiale ale subiectului reprezintă o „dimensiune tacită” a cunoașterii dar mereu prezentă, un factor indispensabil pentru acceptarea progresului științific. Nu putem să nu ne gândim la o nouă epistemă de laborator, nu merge, însă a vieții da.

În acest orizont, universitatea are o conștiință, dar și o forță intelectuală și morală a cărei responsabilitate merge dincolo de persoana de educat și se extinde la necesitățile întregii omeniri. FIUC este chemată să-și asume imperativul moral de a se strădui pentru a realiza o comunitate internațională mai unită, pe de o parte înfigând cu mai mare convingere propriile rădăcini în acel context creștin din care au avut origine universitățile și, pe de altă parte, consolidând rețeaua dintre universități mai vechi și cele mai tinere, pentru a dezvolta un spirit universalist menit să mărească o calitate a vieții culturale a persoanelor și popoarelor. Ecosistemul universităților se construiește dacă fiecare universitar cultivă o sensibilitate deosebită, aceea dată lui de atenția sa față de om, față de tot omul, față de contextul în care trăiește și crește și față de tot ceea ce contribuie la promovarea sa.

Formarea liderilor își atinge propriile obiective atunci când reușește să investească timpul academic cu scopul de a dezvolta nu numai mintea, ci și „inima”, conștiința și capacitățile practice ale studentului; cunoașterea științifică și teoretică trebuie amestecată cu sensibilitatea studiosului și cercetătorului pentru ca roadele studiului să nu fie dobândite în sens autoreferențial, numai pentru a afirma propria poziție profesională, ci să fie proiectate în sens relațional și social. În definitiv, așa cum fiecare om de știință și fiecare om de cultură are obligația de a sluji mai mult, pentru că știe mai mult, tot așa comunitatea universitară, mai ales dacă este de inspirație creștină, și ecosistemul instituțiilor academice trebuie să răspundă în ansamblul lor la același dialog.

În această perspectivă, drumul pe care Biserica, și cu ea intelectualii catolici, trebuie să-l parcurgă, este exprimat sintetic de patronul lui FIUC, neo-canonizatul cardinal Newman, în acest mod: „Bisericii nu-i este frică de cunoaștere, ci ea purifică totul, ea nu sufocă niciun element al naturii noastre, ci cultivă totul”. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.11.2019
Publicarea pe acest sit: 04.11.2019
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.