Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Porunci – 11/A
Să nu săvârșești adulter
miercuri, 24 octombrie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În itinerarul nostru de cateheze despre porunci ajungem astăzi la al șaselea cuvânt, care se referă la dimensiunea afectivă și sexuală, și afirmă: „Să nu săvârșești adulter”.

Referința imediată este la fidelitate, și de fapt niciun raport uman nu este autentic fără fidelitate și lealitate.

Nu se poate iubi numai până când „convine”; iubirea se manifest tocmai dincolo de pragul propriei satisfacții, când se dăruiește totul fără rezerve. Așa cum afirmă Catehismul: „Iubirea vrea să fie definitivă. Nu poate să fie «până la noi ordine»” (nr. 1646). Fidelitatea este caracteristica relației umane libere, mature, responsabile. Și un prieten se dovedește autentic pentru că rămâne astfel în orice împrejurare, altminteri nu este un prieten. Cristos revelează iubirea autentică, El care trăiește din iubirea nemărginită a Tatălui, și în virtutea acestui lucru este Prietenul fidel care ne primește și atunci când greșim și vrea mereu binele nostru, chiar și atunci când nu merităm asta.

Ființa umană are nevoie să fie iubită fără condiții, și cine nu primește această primire poartă în sine o anumită neterminare, adesea fără să știe asta. Inima umană încearcă să umple acest gol cu surogate, acceptând compromisuri și mediocrități care au numai un gust vag al iubirii. Riscul este acela de a numi „iubire” relații neformate și imature, cu iluzia de a găsi lumină de viață în ceva ce, în cel mai bun dintre cazuri, este numai o reflexie.

Așa se întâmplă să se supraevalueze de exemplu atracția fizică, atracție care în sine este un dar al lui Dumnezeu, însă are ca scop să pregătească drumul pentru un raport autentic și fidel cu persoana. Cum spunea sfântul Ioan Paul al II-lea, ființa umană „este chemată la spontaneitatea deplină și matură a raporturilor”, care „este rodul treptat al discernământului impulsurilor propriei inimi”. Este ceva ce se cucerește, din moment ce fiecare ființă umană „trebuie să învețe cu perseverență și coerență ce anume este semnificația trupului” (cf. Cateheză, 12 noiembrie 1980).

De aceea, chemarea la viața conjugală cere un discernământ sârguincios cu privire la calitatea raportului și un timp de logodnă pentru a o verifica. Pentru a ajunge la sacramentul căsătoriei, logodnicii trebuie să maturizeze certitudinea că în legătura lor este mâna lui Dumnezeu, care îi precede și îi însoțește, și le va permite lor să spună: „Cu harul lui Cristos promit să-ți fiu credincios/credincioasă mereu”. Nu pot să-și promită fidelitate „în bucurie și în durere, în caz de boală ca și în timp de sănătate” și să se iubească în toate zilele vieții lor numai pe baza bunei voințe sau a speranței că „treaba va funcționa”. Au nevoie să se bazeze pe terenul solid al Iubirii fidele a lui Dumnezeu. Și pentru aceasta, înainte de a primi sacramentul căsătoriei, este nevoie de o pregătire sârguincioasă, aș spune un catecumenat, pentru că se joacă toată viața în iubire, și cu iubirea nu se glumește. Nu se poate defini „pregătire la căsătorie” trei sau patru conferințe date în parohie; nu, aceasta nu este pregătire: aceasta este falsă pregătire. Și responsabilitatea celui care face asta cade asupra lui: asupra parohului, asupra episcopului care permite aceste lucruri. Pregătirea trebuie să fie matură și este nevoie de timp. Nu este un act formal: este un sacrament. Dar trebuie pregătit cu un adevărat catecumenat.

De fapt, fidelitatea este un mod de a fi, un stil de viață. Se lucrează cu lealitate, se vorbește cu sinceritate, se rămâne fideli față de adevăr în propriile gânduri, în propriile acțiuni. O viață împletită din fidelitate se exprimă în toate dimensiunile și duce la a fi bărbați și femei fideli și credibili în orice împrejurare.

Însă pentru a ajunge la o viață așa de frumoasă nu este suficientă natura noastră umană, este nevoie ca fidelitatea lui Dumnezeu să intre în existența noastră, să ne contagieze. Acest al șaselea cuvânt ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre Cristos, care cu fidelitatea sa poate să scoată din noi o inimă adulteră și să ne dăruiască o inimă fidelă. În El, și numai în El, este iubirea fără rezerve și regândiri, dăruirea completă fără paranteze și tenacitatea primirii până la capăt.

Din moartea și învierea sa derivă fidelitatea noastră, din iubirea sa necondiționată derivă statornicia în raporturi. Din comuniunea cu El, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt derivă comuniunea dintre noi și faptul de a ști să trăim în fidelitate legăturile noastre.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 24.10.2018
Publicarea pe acest sit: 24.10.2018
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.