Urgenţa dialogului şi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor

Scrisoare pastorală a PS Petru Gherghel
Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași
pentru Săptămâna de rugăciune pentru
unitatea creștinilor 2011

Săptămâna de rugăciune din luna ianuarie a fost considerată de peste un secol octava căutării unității și timpul forte de rugăciune pentru realizarea dorinței și voinței lui Cristos, întemeietorul Bisericii sale, „ca toți să fie una” (In 17,20). A fost voința sa ca pe pământ să existe o singură Biserica și o adevărată comuniune în dragoste, exprimată prin Euharistie, pâinea dătătoare de viață și pâinea unității.

Odată cu începutul unui nou mileniu, mulți l-au caracterizat ca timpul refacerii unității de la început, când Orientul și Occidentul erau una în mărturisirea aceleiași credințe.

S-au desfășurat pe tot timpul ultimului secol o mulțime de pași și inițiative care să promoveze și să susțină procesul de cunoaștere reciprocă și de apropiere.

S-au stabilit comisii mixte de dialog pentru analiza punctelor comune, dar și a deosebirilor. Au fost elaborate documente de mare importanță pentru drumul refacerii unității, care, alături de normele stabilite la Conciliul Vatican II și la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, să fie ghid și ajutor pentru munca ecumenică. S-au abolit cele două dureroase excomunicări din anul 1054, printr-un act curajos al papei Paul al VI-lea și al patriarhului Atenagoras I la 7 decembrie 1965, gest simbolic care a făcut ca adunarea conciliară să se încheie cu un document semnificativ, care avea menirea purificării memoriei istorice, a iertării reciproce și a angajării solidare în căutarea comuniunii (UR 52).

Au avut loc trei adunări ecumenice europene organizate de Consiliul Conferințelor Episcopilor din Europa (CCEE) și de Conferința Bisericilor din Europa (KEK), cu un vădit interes, cu zel și cu adevărate speranțe. Prima a avut loc la Basel (Elveția), a doua la Graz (Austria), iar cea de a treia la Sibiu, în centrul țării noastre, cu prezența celor mai mari personalități ale Bisericilor și comunităților bisericești din întreaga Europă: patriarhi, cardinali, episcopi, experți și specialiști în domeniul ecumenismului și al vieții spirituale.

Ecoul adunării de la Sibiu persistă și astăzi în memoria noastră, îndeosebi apelul papei Benedict al XVI-lea și al patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, așa încât dialogul adevărului și întâlnirea sub semnul fraternității, alimentate de ecumenismul spiritual, trebuie să constituie fundamentul și sufletul tuturor căutărilor spre unitate.

Nu poate fi ecumenism adevărat dacă nu se bazează pe convertirea inimii și sfințenia vieții. Conciliul Vatican II subliniază: „Convertirea inimii și sfințenia vieții, împreună cu rugăciunile individuale și publice pentru unirea creștinilor trebuie socotite sufletul întregii mișcări ecumenice” (UR 8).

Rugăciunea, așadar, pentru unitate reprezintă drumul regal spre ecumenism. Ea le permite creștinilor din Europa și din întreaga lume să privească cu ochi noi la Cristos și la unitatea Bisericii, după cum avea să declare actualul Sfânt Părinte în apelul său către Adunarea Ecumenică de la Sibiu.

Diferitele inițiative, întreprinse împreună, ne dădeau speranța unui drum consolidat și hotărât spre refacerea unității. Rugăciunile făcute împreună rămân razele ce anunță un nou răsărit pe drumul credinței în întreaga Europă.

Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în fața speranțelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea și apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau și întâlnirile și rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale și centre bisericești din țară și din lume. Cu tristețe trebuie să spunem că au apus, au încetat. Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii și a înstrăinării. Cum vom putea răspunde în fața lui Cristos care și-a pus speranța în ucenicii săi pentru care nu încetează să se roage ca toți să fie una? Ne este oare permis să-i refuzăm rugăciunea?

Cardinalul Walter Kasper, care a avut o intervenție magistrală asupra ecumenismului la Sibiu, vorbind despre comoara pe care o avem cu toții în Isus Cristos, spunea și ne avertiza că, deși avem acest fundament comun, pe însuși Isus Cristos, trăim mai departe străini unii de alții și în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinței și poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferențele dintre noi ca fiind definitive și nici să ne obișnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinței lui Dumnezeu și astfel sunt expresie a păcatului; sunt eșecul misiunii noastre istorice, anume că lumina noastră ar trebui să-l mărturisească pe Isus tuturor oamenilor și să pledeze pentru unitatea și pacea între oameni.

Trebuie să ieșim din această dramă a păcatului. Trebuie să redescoperim valorile mari și sfinte, comune. Trebuie să refacem vasul nostru de lut distrus din cauza orgoliilor și să-l sudăm cu bucuria convertirii, a rugăciunii comune și a apropierii, spre o cunoaștere reciprocă, spre o stimă pe care ne-o oferă Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a creat pe toți după chipul și imaginea sa și ne-a răscumpărat prin Fiul său venit între noi.

În climatul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitate, cu atâtea momente frumoase și cu atâtea nostalgii sfinte, îndrept un îndemn spre toți preoții, spre toate persoanele consacrate, spre bunii noștri creștini să nu înceteze să se convertească, să-și purifice privirea, spre a-i vedea pe ceilalți și a se ruga împreună, așa cum a făcut însuși Cristos, spunând: „Nu numai pentru ei mă rog, ci și pentru toți cei care vor crede în mine prin cuvântul lor. Ca toți să fie una!” (In 17,20).

Îndrept și spre frații de bunăvoință ortodocși sau din comunitățile bisericești îndemnul la o continuă apropiere, la o sinceră și profundă rugăciune, pentru a obține darul Duhului Sfânt, darul unității. Numai el poate să realizeze adevărata unitate și adevărata comuniune. Nu este altă cale de refacere a unității decât iubirea și rugăciunea. Tuturor o chemare sfântă: Ut omnes unum sint!

Un nou an binecuvântat și plin de roade spirituale.

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 01.01.2011
Publicarea pe acest sit: 15.01.2011
Etichete:

Lasă un răspuns