Supremi Apostolatus Officio

Enciclică despre devoțiunea Rozariului 1 septembrie 1883

Tuturor venerabililor Patriarhi, Primați, Arhiepiscopi și Episcopi ai lumii catolice în har și comuniune cu Sfântul Scaun.

Venerabili Frați, sănătate și binecuvântare apostolică.

1. Oficiul Apostolic Suprem pe care îl îndeplinim și condițiile extrem de dificile ale acestor timpuri ne îndeamnă și aproape ne obligă să veghem cu atenție asupra integrității Bisericii, cu atât mai mult cu cât ea îndură acum mari suferințe. De aceea, în timp ce ne străduim pe toate căile posibile să apărăm drepturile Bisericii și să prevenim și să respingem pericolele prezente sau apropiate, cerem fără încetare ajutor ceresc, singurul de la care putem aștepta ca eforturile și grija noastră să își atingă scopul.

Credem că nu poate exista o cale mai sigură și mai eficace de a atinge scopul decât să obținem, prin credință și pietate, bunăvoința Fecioarei Maria, Maica lui Dumnezeu, păzitoarea păcii noastre și împărțitoarea harurilor cerești pentru noi, cea care se află pe cel mai înalt tron al puterii și gloriei cerești, pentru a asista cu patronajul ei pe oamenii care, în mijlocul atâtor suferințe și pericole, se luptă să ajungă la patria eternă.

De aceea, apropiindu-se solemnitatea anuală în care se celebrează nenumăratele și nemăsuratele binefaceri primite de poporul creștin prin Preasfântul Rozariu al Mariei, ne dorim ca în acest an toată lumea catolică, cu o pietate specială, să recurgă la aceeași devoțiune către Preasfânta Fecioară, pentru ca prin mijlocirea ei, Fiul său Divin să se aplece și să aibă milă de noi.

Din acest motiv am hotărât, Frați venerabili, să vă trimitem această Scrisoare, ca știind despre planurile noastre, să puteți cu autoritatea și zelul vostru să însuflețiți pietatea credincioșilor pentru a se conforma pe deplin la acestea.

2. Întotdeauna a fost în obiceiul catolicilor aflați în primejdie sau în vremuri de restriște, să recurgă la Maria și să caute refugiu în bunătatea ei maternă. Aceasta demonstrează speranța fermă, chiar încrederea deplină, pe care Biserica Catolică și-a pus întotdeauna, pe bună dreptate, în Maica lui Dumnezeu. Într-adevăr, Fecioara Imaculată, aleasă pentru a fi Maica lui Dumnezeu și astfel făcută corăscumpărătoare a neamului omenesc, se bucură pe lângă Fiul ei de un har mai puternic decât orice har pe care creaturi umane sau angelice l-au obținut sau l-ar putea obține vreodată. Este cea mai mare plăcere a ei să acorde ajutorul și alinarea ei celor care o invocă, și de aceea este evident că va binevoi și chiar va fi nerăbdătoare să primească aspirațiile Bisericii universale.

Această devoțiune puternică și plină de încredere către nobila Regină a Cerului a strălucit mai puternic atunci când Biserica luptătoare a lui Dumnezeu părea a fi în primejdie datorită violenței ereziilor răspândite împrejur, a corupției intolerabile a obiceiurilor, sau a atacurilor puternice ale dușmanilor.

Istoria antică și cea modernă, precum și sfintele cronici ale Bisericii depun mărturie despre rugăciunile publice și private adresate Maicii lui Dumnezeu, despre ajutorul, pacea și liniștea date de Dumnezeu prin mijlocirea ei. De aici titlurile ilustre de Mijlocitoare, Ajutoare, Consolatoare, Puternică în bătălii, Victorioasă și Dătătoare de pace. Între acestea trebuie amintit în special acel titlu familiar de Fecioară a Rozariului, prin care au fost imortalizate binefacerile câștigate de ea pentru creștinătate.

Nimeni dintre noi, venerabili frați, nu poate uita marile probleme și dureri pe care Sfânta Biserică a lui Dumnezeu le-a suferit în secolul al XII-lea din cauza ereziei albigenilor, care proveneau din secta maniheilor și care a împânzit cu erorile lor dăunătoare sudul Franței și alte părți ale lumii latine, purtând peste tot teroarea armelor lor, luptând pentru a domni prin masacre și ruine. Dumnezeul nostru milostiv a ridicat împotriva acestor dușmani groaznici un om sfânt, ilustrul părinte și fondator al Ordinului Dominican. Mare prin integritatea doctrinei sale, prin sfințenia vieții sale și prin munca sa apostolică, el a luptat neînfricat împotriva dușmanilor Bisericii Catolice, încrezându-se nu în forța armelor, ci mai presus de toate a acelei devoțiuni pe care el a instituit-o primul sub numele de Sfântul Rozariu și care s-a răspândit pretutindeni, prin el sau prin discipolii săi. Condus de fapt de inspirația și harul divin, el a prevăzut că această devoțiune, asemenea celei mai puternice arme de război, va fi mijlocul pentru a-i pune pe fugă pe dușmani și pentru a opri îndrăzneala și impietatea lor nebună. Acestea au fost într-adevăr rezultatele. Datorită acestei metode noi de rugăciune – după ce a fost adoptată și practicată așa cum a instituit-o Sfântul Dominic – s-au întărit pietatea, credința și unitatea, iar planurile și manevrele ereticilor s-au destrămat. Mulți rătăcitori, deasemenea, s-au întors pe calea mântuirii, iar mânia celor răi a fost reținută de acele arme pe care catolicii le-au folosit pentru a respinge violența lor.

4. Eficacitatea și puterea acestei devoțiuni au fost de asemenea demonstrate în mod miraculos în secolul al XVI-lea, când vastele forțe ale turcilor amenințau să impună asupra aproape a întregii Europe jugul superstițiilor și barbariei. În aceea vreme, Pontiful Suprem, Sf. Pius al V-lea, după ce a îndemnat la o defensivă comună pe toți principii creștini, s-a străduit, mai presus de toate, cu cel mai mare zel, să obțină pentru poporul creștin favorurile preaputernicei Maici a lui Dumnezeu, invocată prin rugăciunea Rozariului. Acest nobil exemplu oferit cerului și pământului în acele vremuri a adunat în jurul lui gândurile și inimile contemporanilor. Astfel războinicii credincioși ai lui Cristos, pregătiți să-și sacrifice viața și sângele pentru salvarea credinței și țării lor, au pornit neînfricați să-și întâlnească dușmanii lângă Golful Corintului, în timp ce ceilalți care nu puteau lua parte la lupte o invocau cu pietate pe Maria, salutând-o uniți, neîncetat, prin cuvintele Rozariului, implorând-o să le acorde victoria celor angajați în bătălie. Preaputernica noastră Regină le-a acordat ajutorul ei; în bătălia de la Lepanto, flota creștină a câștigat, fără mari pierderi, o victorie magnifică, în care dușmanul a fost învins într-un mare măcel. Pentru a păstra amintirea acestei mari binefaceri acordate, același Pontif a dorit ca o sărbătoare în onoarea Fecioarei Victoriei să celebreze aniversarea acelei lupte memorabile, sărbătoare pe care Papa Grigore al XIII-lea a dedicat-o sub titlul de „Sărbătoarea Rozariului”.

În mod similar, succese importante au fost obținute asupra turcilor în secolul trecut la Timișoara, în România, și la Corfu; în ambele cazuri aceste evenimente au coincis cu sărbători ale Preasfintei Fecioare și s-au petrecut în urma a numeroase rugăciuni ale Rozariului oferite ei. Acestea l-au condus pe predecesorul nostru, Papa Clement al XI-lea, să decreteze ca, în semn de recunoștință, întreaga Biserică să celebreze în fiecare an solemnitatea Rozariului.

5. Deoarece este evident că această formă de rugăciune este atât de îndrăgită de Sfânta Fecioară, și că este un mijloc deosebit de eficient de apărare pentru Biserică și pentru toți creștinii, precum și pentru a obține de la Dumnezeu favoruri publice și private, nu este de mirare faptul că mai mulți predecesori ai noștri și-au propus să favorizeze și să încurajeze răspândirea ei prin recomandările lor înalte. Astfel Papa Urban al IV-lea a mărturisit că „în fiecare zi Rozariul a obținut noi binefaceri pentru creștinătate”. Papa Sixt al IV-lea a declarat că această metodă de rugăciune „este oportună nu numai pentru a promova cinstirea lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare, ci și pentru înlăturarea primejdiilor iminente”. Papa Leon al X-lea ne reamintește că „a fost instituită pentru a se opune ereziilor dăunătoare și ereticilor”; Papa Iuliu al III-lea a numit-o „gloria Bisericii”. Sfântul Pius al V-lea a remarcat faptul că „odată cu răspândirea acestei devoțiuni meditațiile credincioșilor au început să devină mai înflăcărate, rugăciunile lor mai intense și astfel ei au devenit dintr-odată alți oameni; întunericul ereziilor a fost risipit, și lumina credinței catolice a strălucit din nou”. În sfârșit, Papa Grigore al XIII-lea la rândul său a declarat că „Rozariul a fost instituit de către Sf. Dominic pentru a îndupleca mânia lui Dumnezeu și pentru a implora mijlocirea Sfintei Fecioare Maria”.

6. Mișcați de aceste gânduri și de exemplele predecesorilor noștri, din motive similare, am considerat a fi oportun să instituim rugăciuni solemne pentru ca Sfânta Fecioară, invocată prin Sfântul Rozariu, să obțină de la Fiul Ei, Isus Cristos, un ajutor asemănător împotriva pericolelor actuale.

Aveți înaintea ochilor, venerabili Frați, încercările la care Biserica este expusă zilnic; pietatea creștină, moralitatea publică, chiar credința, binele suprem și începutul tuturor celorlalte virtuți, sunt zilnic amenințate de mari pericole.

7. Voi nu doar cunoașteți dificultatea situației, ci iubirea voastră, ca și a noastră, este adânc rănită; este una dintre priveliștile cele mai dureroase și deplorabile să vedem atât de multe suflete, răscumpărate de sângele lui Cristos, smulse de la salvare de către vârtejul unei ere pline de erori, precipitându-se în abisul morții eterne.

8. Nevoia de ajutor divin este la fel de mare ca atunci când Sfântul Dominic a introdus folosirea Rozariului Mariei ca un balsam pentru rănile contemporanilor săi. Într-adevăr, marele sfânt, iluminat de sus, a înțeles că nu există un remediu mai potrivit în fața relelor vremurilor sale decât acela ca oamenii să se întoarcă la Cristos, care este „calea, adevărul și viața”, prin meditarea frecventă a mântuirii obținute de El, și să caute mijlocirea pe lângă Dumnezeu a Fecioarei, căreia I-a fost dat să distrugă toate ereziile. De aceea, el a compus formula Rozariului astfel încât să reamintească succesiv misterele mântuirii noastre, subiectul meditației fiind inserat între cuvintele salutului îngerului împreună cu rugăciunea adresată lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Astfel noi, cei care căutăm remediu pentru rele similare, nu ne îndoim de faptul că rugăciunea introdusă de acel om sfânt, care a adus atâtea avantaje lumii catolice, va fi cea mai eficientă în a înlătura și calamitățile vremurilor noastre.

De aceea, nu numai că îndemnăm cu căldură pe toți creștinii să se dedice recitării publice sau private, în casele și familiile lor, a devoțiunii pioase a Rozariului, ci în același timp dorim ca întreaga lună octombrie a acestui an să fie consacrată Preasfintei Regine a Rozariului.

Decretăm și ordonăm ca în întreaga lume catolică, în timpul acestui an, devoțiunea Rozariului să fie celebrată în mod solemn prin slujbe speciale. Din prima zi a lunii octombrie, până în a doua zi a lunii noiembrie, în fiecare parohie și, dacă autoritatea eclezială crede de cuviință și de folos, în fiecare capelă dedicată Sfintei Fecioare – să se recite cinci decade ale Rozariului împreună cu Litania Lauretană. Dorim de asemenea ca atunci când poporul se adună pentru astfel de rugăciuni, fie să se celebreze Sfânta Liturghie, fie să fie expus Sfântul Sacrament pentru a fi adorat de credincioși, acordându-se la sfârșit celor prezenți Binecuvântarea Euharistică.

Aprobăm din toată inima procesiunile solemne pe străzile localităților ale confraternităților dedicate Sfântului Rozariu al Sfintei Fecioare, urmând un obicei străvechi, ca o mărturie publică a devoțiunii lor. Iar acolo unde acest lucru nu este posibil, procesiunile să fie înlocuite cu vizite mai frecvente la biserici, și fervoarea pietății să se manifeste printr-o tot mai mare sârguință în practicarea virtuților creștine.

9. În favoarea celor care vor face ceea ce am dispus mai sus, deschidem cu bucurie tezaurul ceresc al Bisericii, în care ei pot să găsească în același timp încurajare și răsplată pentru pietatea lor. De aceea, acordăm tuturor celor care, în timpul prescris, vor lua parte la recitarea publică a Rozariului și a Litaniilor, și se vor ruga la intențiile noastre, șapte ani și de șapte ori patruzeci de zile de indulgență, obținută de fiecare dată. Dorim să aibă parte de aceste favoruri și cei care vor fi împiedicați de o cauză justă de la participarea la aceste rugăciuni publice despre care am vorbit, cu condiția ca ei să practice acele devoțiuni în particular, și să se roage lui Dumnezeu la intențiile noastre.

Celor care, în timpul prescris, în mod public în biserici, sau în mod privat acasă (în cazul în care au fost împiedicați de o cauză justă) vor practica de cel puțin zece ori aceste exerciții pioase, le acordăm indulgență plenară dacă se vor și spovedi și împărtăși.

De asemenea, acordăm indulgență plenară celor care, de sărbătoarea Preasfintei Fecioare a Rozariului sau în octava care urmează, după ce își vor purifica sufletul printr-o spovadă binefăcătoare, se vor împărtăși la masa sfântă a lui Cristos și se vor ruga în biserică lui Dumnezeu și Preasfintei Fecioare la intențiile noastre, pentru nevoile Bisericii.

10. Iar voi, Venerabili Frați, – cu cât îndrăgiți mai mult cinstirea Mariei, și bunăstarea societății umane, cu atât să vă străduiți mai mult să alimentați pietatea poporului față de marea Fecioară, și să îi întăriți încrederea în ea. Credem că face parte din planul Providenței divine faptul ca, în aceste vremuri pline de încercări pentru Biserică, străvechea devoțiune către Preasfânta Fecioară să fie vie și să înflorească în cea mai mare parte a lumii creștine. Fie ca de acum credincioșii, însuflețiți de îndemnurile noastre și înflăcărați de apelurile voastre, să caute protecția Mariei cu o ardoare ce crește pe zi ce trece; să fie din ce în ce mai fideli practicării Rozariului, pe care strămoșii noștri îl considerau nu numai un remediu mereu la îndemână în dificultăți, ci și un semn distinctiv al pietății creștine. Patroana cerească a omenirii va primi cu bucurie aceste rugăciuni și implorări, și va obține cu ușurință ca cei buni să crească în virtute, iar cei care greșesc să se întoarcă la mântuire și să se căiască; și ca Dumnezeu, Cel care răzbună crimele, mișcat de îndurare să elibereze creștinătatea și societatea civilă de orice pericole și să restaureze pacea atât de mult dorită.

11. Încurajați de această speranță, îl implorăm pe Dumnezeu, cu cea mai arzătoare dorință a inimii noastre, ca prin mijlocirea Celei căreia I-a dăruit plinătatea bunătății, să vă acorde, Venerabili Frați, toate darurile binecuvântării cerești.

Ca semn și zălog al acestora, vă trimitem cu iubire vouă, clerului și poporului care v-a fost încredințat, Binecuvântarea noastră Apostolică.

Dată în Roma, în Sf. Petru, în data de 1 Septembrie 1883, în al șaselea an al Pontificatului nostru.

Autor: Papa Leon al XIII-lea
Traducător: sr. Szokol Margit SSS
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 01.09.1883
Publicarea pe acest sit: 05.01.2005
Etichete:

Lasă un răspuns