Scrisoarea Papei către preoţi pentru Joia Mare

Scrisoarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
către preoți pentru Joia Sfântă 2004

Preaiubiți preoți!

1. Cu bucurie și afecțiune vă scriu, cu ocazia Joii Sfinte, urmând o tradiție începută cu primul meu Paște ca episcop de Roma, în urmă cu douăzeci și cinci de ani.

Această întâlnire epistolară, care îmbracă o specială dimensiune de fraternitate datorită participării comune la preoția lui Cristos, se încadrează în contextul liturgic al acestei zile sfinte, caracterizată de două rituri semnificative: Liturghia crismei dimineața și cea in Cena Domini seara.

Mă gândesc la voi mai întâi reuniți în catedralele diecezelor voastre, în jurul episcopilor voștri, pentru a reînnoi promisiunile sacerdotale. Acest rit, atât de elocvent, se desfășoară după consacrarea uleiurilor sfinte, în primul rând a crismei, și se inserează bine în această celebrare, care evidențiază imaginea Bisericii, popor sacerdotal sfințit de sacramente și trimis să răspândească în lume buna mireasmă a lui Cristos Mântuitorul (cf. 2Cor 2,14-16).

În amurgul serii, vă văd intrând în Cenacol pentru a începe triduum-ul pascal. Chiar în acea „cameră de sus” (Lc 22,12) Isus ne invită să ne întoarcem în fiecare zi de Joia Sfântă, și acolo îmi place mai mult să mă întâlnesc cu voi, iubiți frați întru preoție. La ultima Cină ne-am născut ca preoți; iată de ce este frumos și necesar să ne întâlnim în Cenacol, împărtășind memoria, plină de recunoștință, a înaltei misiuni care ne unește.

2. Suntem născuți din Euharistie. Ceea ce afirmăm despre întreaga Biserică, adică faptul că „de Eucharistia vivit„, așa cum am voit să reafirm în recenta enciclică, putem să o spunem foarte bine și despre preoția ministerială: ea își are originea, trăiește, acționează și aduce rod „de Eucharistia” (cf. Conciliul Tridentin, Sesiunea XXII, can. 2: DS 1752). „Nu există Euharistie fără preoție, așa cum nu există preoție fără Euharistie” (Dono e mistero. Nel 50? del mio sacerdozio [Dar și mister. În al 50-lea aniversar al preoției mele], Citta del Vaticano, pag. 89).

Slujirea primită prin hirotonire, care niciodată nu se poate reduce numai la aspectul funcțional, pentru că se află deasupra planului „ființei”, îl abilitează pe preot să acționeze in persona Christi și culminează în momentul în care el consacră pâinea și vinul, repetând gesturile și cuvintele lui Isus de la ultima Cină.

În fața acestei realități extraordinare rămânem uimiți și uluiți: este atât de mare umilința condescendentă cu care Dumnezeu a voit să se lege astfel de om! Dacă rămânem înduioșați în fața ieslei contemplând întruparea Cuvântului, ce trebuie să simțim în fața altarului unde, prin sărmanele mâini ale preotului, Cristos devine prezent în timpul jertfei? Nu ne rămâne decât să ne plecăm genunchii și să adorăm în tăcere acest mister preaînalt al credinței.

3. „Mysterium fidei„, proclamă preotul după consacrare. Euharistia este mister al credinței, însă, prin reflexie, și preoția însăși este mister al credinței (cf. Dono e mistero…, pag. 89 s.u.). Același mister de sfințire și de iubire, operă a Duhului Sfânt, prin care pâinea și vinul devin trupul și sângele lui Cristos, acționează în persoana slujitorului în momentul hirotonirii sacerdotale. Prin urmare, există o reciprocitate specifică între Euharistie și preoție, reciprocitate care provine din Cenacol: este vorba de două sacramente care s-au născut împreună, ale căror destine sunt legate în mod indisolubil până la sfârșitul lumii.

Atingem aici ceea ce am numit „apostolicitatea Euharistiei” (cf. Scrisoarea enciclică Ecclesia de Eucharistia, 26-33). Sacramentul euharistic – ca și cel al Reconcilierii – a fost încredințat de către Cristos apostolilor și transmis de ei și de succesorii lor din generație în generație. La începutul vieții publice, Mesia i-a chemat pe cei doisprezece, i-a constituit pentru ca „să fie cu el” și pentru a-i trimite în misiune (cf. Mc 3,14-15). La ultima Cină acel „a fi cu” Isus a ajuns pentru apostoli la punctul culminant. Celebrând cina pascală și instituind Euharistia, Învățătorul divin a dus la împlinire vocația lor. Spunând: „Faceți aceasta în amintirea mea„, a pus sigiliul euharistic pe misiunea lor și, unindu-i cu sine în împărtășania sacramentală, le-a dat misiunea de a perpetua acel gest preasfânt.

În timp ce rostea acele cuvinte „Faceți aceasta…„, gândul său se extindea la succesorii apostolilor, la cei care vor trebui să le prelungească misiunea, împărțind hrana vieții până la marginile pământului. Și astfel, într-un anumit sens, în Cenacol am fost chemați și noi în mod personal, unul câte unul, „cu iubire frățească” (Prefața de la Liturghia crismei), iubiți frați întru preoție, pentru a primi din mâinile sfinte și preacinstite ale Domnului pâinea, care trebuie frântă pentru întreținerea poporului lui Dumnezeu, care peregrinează pe drumurile timpului către patrie.

4. Euharistia, ca și preoția, este un dar al lui Dumnezeu, „care întrece radical puterea adunării” și pe care aceasta „o primește prin succesiunea episcopală care urcă până la apostoli” (Scrisoarea enciclică Ecclesia de Eucharistia, 29). Conciliul Vatican II învață că, „prin puterea sacră de care se bucură, preotul hirotonit… celebrează jertfa euharistică în persoana lui Cristos și o oferă lui Dumnezeu în numele întregului popor” (Constituția Lumen gentium, 10). Adunarea credincioșilor, una în credință și în Duh și îmbogățită cu daruri multiple, deși constituie locul în care Cristos „este prezent în Biserica sa, mai ales în acțiunile liturgice” (Constituția Sacrosanctum Concilium, 7), nu este singură în stare nici să „facă” Euharistia, nici „să-și dea” slujirea primită prin hirotonire.

De aceea, pe bună dreptate, poporul creștin, în timp ce pe de o parte îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul Euharistiei și al preoției, pe de altă parte nu încetează să se roage pentru ca să nu lipsească niciodată preoți în Biserică. Niciodată nu este suficient numărul preoților pentru a face față exigențelor crescânde ale evanghelizării și ale îngrijirii pastorale a credincioșilor. În unele părți ale lumii numărul lor scăzut se simte astăzi mai mult, deoarece se subțiază ceata preoților, fără ca să existe un schimb suficient de generații. În altă parte, mulțumire fie lui Dumnezeu, se asistă la o primăvară vocațională promițătoare. De asemenea, crește în poporul lui Dumnezeu conștiința că este nevoie de rugăciune și de acțiune activă pentru vocații la preoție și la viața consacrată.

5. Da, vocațiile sunt un dar al lui Dumnezeu care trebuie implorat fără încetare. Primind invitația lui Isus, înainte de toate trebuie să-l rugăm pe Stăpânul secerișului să trimită lucrători în secerișul său (cf. Mt 9,38). Rugăciunea, îmbogățită de oferta tăcută a suferinței, este primul și cel mai eficient mijloc al pastorației vocaționale. Rugăciunea înseamnă a menține privirea ațintită spre Cristos, încrezători că de la el însuși, unicul mare preot, și de la ofranda sa divină, provin cu îmbelșugare, prin acțiunea Duhului Sfânt, germenii vocației necesari în orice timp pentru viața și misiunea Bisericii.

Ne oprim în Cenacol contemplându-l pe Răscumpărătorul care la ultima Cina a instituit Euharistia și preoția. În acea noapte sfântă, el a chemat pe nume pe fiecare preot din toate timpurile. Privirea sa s-a îndreptat spre fiecare, privire iubitoare și amabilă, ca aceea care s-a îndreptat spre Simon și Andrei, spre Iacob și Ioan, spre Natanael, atunci când stătea sub smochin, spre Matei, așezat la biroul său de vameș. Isus ne-a chemat pe noi și, pe căi multiple, continuă să cheme pe atâția alții ca să fie slujitorii săi.

Din Cenacol Cristos nu încetează să caute și să cheme: aici se află originea și izvorul veșnic al pastorației autentice a vocațiilor sacerdotale. Fraților, să ne simțim primii responsabili de această pastorație, gata să-i ajutăm pe toți cei pe care el vrea să-i asocieze la preoția sa, pentru ca ei să răspundă cu generozitate la invitația sa.

Însă mai înainte și mai mult decât orice altă inițiativă vocațională este indispensabilă fidelitatea noastră personală. Într-adevăr, contează adeziunea noastră la Cristos, iubirea pe care o nutrim față de Euharistie, fervoarea cu care o celebrăm, evlavia cu care o adorăm, zelul cu care o împărțim fraților, în special celor bolnavi. Isus, marele preot, continuă să invite personal lucrători pentru via sa, dar a voit să aibă nevoie încă de la început și de cooperarea noastră activă. Preoții îndrăgostiți de Euharistie sunt în stare să comunice copiilor și tinerilor „uimirea euharistică„, pe care am încercat să o provoc prin enciclica Ecclesia de Eucharistia (cf. nr. 6). În general ei sunt cei care îi atrag în felul acesta pe calea preoției, așa cum ar putea s-o demonstreze cu ușurință istoria vocației noastre.

6. Tocmai în această lumină, iubiți frați preoți, să privilegiați, alături de alte inițiative, grija față de ministranți, care se constituie ca o „pepinieră” de vocații sacerdotale! Grupul de ministranți îngrijit de către voi în cadrul comunității parohiale poate să parcurgă un drum valid de creștere creștină, formând aproape un fel de pre-seminar. Educați parohia, care este familie de familii, să vadă în ministranți pe copiii lor, „vlăstare în jurul mesei” lui Cristos, pâinea vieții (cf. Ps 128[127],3)!

Folosindu-vă de colaborarea familiilor mai sensibile și a cateheților, să aveți o grijă plină de bunăvoință față de grupul de ministranți pentru ca, prin slujirea la altar, fiecare dintre ei să învețe să-l iubească tot mai mult pe Domnul Isus, să-l recunoască prezent în mod real în Euharistie, să guste frumusețea liturgiei! Toate inițiativele pentru ministranți, organizate la nivel diecezan sau de zone pastorale, trebuie promovate și încurajate, ținând mereu cont de diferitele categorii de vârstă. În anii slujirii episcopale de la Cracovia am putut să observ cât de utilă este dedicarea pentru formarea lor umană, spirituală și liturgică. Atunci când copiii și adolescenții desfășoară slujirea la altar cu bucurie și entuziasm, le oferă celor de vârsta lor o mărturie elocventă despre importanța și frumusețea Euharistiei. Grație sensibilității imaginative clare, care caracterizează vârsta lor, și cu explicațiile și exemplul preoților și al colegilor mai mari, chiar și cei mai mici pot să crească în credință și să se îndrăgostească de realitățile spirituale.

Și în sfârșit, nu uitați că primii „apostoli” ai marelui preot sunteți voi: mărturia voastră contează mai mult decât orice alt mijloc și ajutor. În obișnuitele celebrări din duminici și sărbători, ministranții, întâlnindu-vă pe voi, în mâinile voastre văd „cum se face” Euharistia, pe chipul vostru citesc reflexia misterului, în inima voastră intuiesc chemarea unei iubiri mai mari. Fiți pentru ei părinți, învățători și martori ai evlaviei euharistice și ai sfințeniei vieții!

7. Preaiubiți frați preoți, misiunea voastră specială în Biserică cere să fiți „prieteni” ai lui Cristos, contemplându-i cu asiduitate chipul și frecventând cu docilitate școala preasfintei Maria. Rugați-vă neîncetat, așa cum îndeamnă apostolul (cf. 1Tes 5,17), și invitați-i pe credincioși să se roage pentru vocații, pentru perseverența celor chemați la viața sacerdotală și pentru sfințirea tuturor preoților! Ajutați comunitățile voastre să iubească tot mai mult „darul și misterul” deosebit care este preoția ministerială!

În climatul de rugăciune al Joii Sfinte îmi revin în minte câteva invocații din Litania lui Isus Cristos, preot și victimă (cf. Dono e mistero, pag. 113-116), pe care le recit de foarte mulți ani cu un mare beneficiu sufletesc:

Iesu, sacerdos et victima,
Iesu, sacerdos qui in novissima Cena formam sacrificii perennis instituisti,
Iesu, pontifex ex hominibus assumpte,
Iesu, pontifex pro hominibus constitute,
Iesu, pontifex qui tradidisti temetipsum Deo oblationem et hostiam,
miserere nobis!
Ut pastores secundum cor tuum populo tuo providere digneris,
ut in messem tuam operarios fideles mittere digneris,
ut fideles mysteriorum tuorum dispensatores multiplicare digneris,
Te rogamus, audi nos!

8. Încredințez pe fiecare dintre voi și slujirea voastră zilnică Mamei preoților. În recitarea Rozariului, al cincilea mister de lumină ne conduce să contemplăm cu ochii Mariei darul Euharistiei, să ne uimim de iubirea „până la sfârșit” (In 13,1) pe care Isus a manifestat-o în Cenacol și de umilința prezenței sale în orice tabernacol. Sfânta Fecioară să dobândească să nu vă obișnuiți niciodată cu misterul pus în mâinile voastre! Mulțumind fără încetare Domnului pentru darul extraordinar al trupului și al sângelui său, veți putea să perseverați cu fidelitate în slujirea voastră sacerdotală.

Și tu, Mamă a lui Cristos, marele preot, dobândește mereu Bisericii vocații numeroase și sfinte, slujitori fideli și generoși ai altarului!

Iubiți frați preoți, vă doresc vouă și comunităților voastre un sfânt Paște și vă binecuvântez pe toți!

Vatican, 28 martie, duminica a cincea din Postul Mare, anul 2004, al 26-lea de pontificat

Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.03.2004
Publicarea pe acest sit: 07.04.2004
Etichete: ,

Lasă un răspuns