Scrisoarea Papei către Episcopii din India

Scrisoarea Sfântului Părinte Papa Francisc
către Episcopii din India
Vatican, 10 octombrie 2017

Iubiți confrați în episcopat,

1. Minunata varietas Ecclesiarum, rezultat al lungii dezvoltări istorice, culturale, spirituale și disciplinare, constituie o comoară a Bisericii, „regina in vestitu deaurato circumdata variegate”[1] care așteaptă pe mirele său cu fidelitatea și răbdarea fecioarei înțelepte, înzestrată cu rezervă îmbelșugată de untdelemn pentru ca lumina candelei sale să poată lumina toate neamurile în lunga noapte de așteptare a venirii Domnului.

Printre ținuturile și națiunile, în care această varietate a vieții ecleziale strălucește cu mare splendoare este și India. Biserica catolică din India își trage originea din predica apostolului Toma, s-a dezvoltat prin contactele cu Bisericile de tradiție caldeeană și antiohiană și, începând din secolul al XVI-lea, grație eforturilor misionarilor latini. În acest mod istoria creștinismului în această mare țară a dus în sfârșit la configurarea a trei Biserici sui iuris distincte, care corespund exprimărilor ecleziale ale aceleiași credințe celebrate în diferite rituri corespunzătoare celor trei tradiții liturgice, spirituale, teologice și disciplinare. Chiar dacă această situație în decursul istoriei a manifestat uneori unele tensiuni, astăzi putem admira o realitate creștină bogată și frumoasă, complexă și unică în același timp.

2. Este esențial pentru Biserica catolică să arate lumii fața sa în toată frumusețea sa, adică bogăția tradițiilor sale. Pentru acest motiv, Congregația pentru Bisericile Orientale, care celebrează anul acesta centenarul său, voită de clarviziunea papei Benedict al XV-lea în 1917, a dat impuls restabilirii tradițiilor catolice orientale, acolo unde era necesar, asigurând tutelarea și respectarea demnității și drepturilor acestor Biserici antice.

3. Conciliul al II-lea din Vatican a îmbrățișat această viziune despre Biserică și a amintit tuturor credincioșilor necesitatea de a păstra și a ocroti comoara tradiției particulare a fiecărei Biserici. „Astfel există în mod legitim, în comuniunea eclezială, Biserici particulare, înzestrate cu tradiții proprii, rămânând neatins primatul catedrei lui Petru, care se află în fruntea comuniunii universale a carității[2], ocrotește formele de diversitate legitime și veghează, în același timp, ca ceea ce este particular să nu aducă niciun prejudiciu unității, ci mai degrabă să o slujească”[3].

4. Așa cum este indicat în Lumen gentium, revine episcopului de Roma să favorizeze unitatea în diversitatea Trupului lui Cristos. În această misiune Pontifii Romani sunt interpreți fideli și executori ai glasului Conciliului al II-lea din Vatican care exprimă dorința arzătoare pentru ca Bisericile orientale, venerate pentru antichitatea lor, „să înflorească și să-și împlinească misiunea ce le revine, cu reînnoită vigoare apostolică”[4]; nu numai pentru ca să devină tot mai mult instrumentul acelei „îndatoriri deosebite de a promova unitatea tuturor creștinilor, mai ales orientali”[5], ci și datorită „demnității egale de care se bucură […], se bucură de aceleași drepturi și sunt supuse acelorași obligații, chiar referitor la vestirea Evangheliei în lumea întreagă”[6].

În urmă cu treizeci de ani, predecesorul meu de fericită amintire, sfântul Ioan Paul al II-lea, a scris o scrisoare episcopilor din India. Inspirându-se din Conciliul al II-lea din Vatican, a încercat să aplice învățătura conciliară la contextul indian. În această țară, chiar după multe secole, creștinii constituie numai o mică parte a populației și, prin urmare, există o necesitate deosebită de a manifesta unitatea și de a evita orice aparență de diviziune. Totuși, sfântul pontif a afirmat că această nevoie de unitate și ocrotirea diversității nu se opun. „Această nevoie de a fi fideli față de tradiții și față de patrimoniul propriului rit nu poate în niciun mod să fie considerat ca o interferență cu misiunea Bisericii de «a-i aduna laolaltă pe fiii risipiți ai lui Dumnezeu» (In 11,52) sau cu misiunea Bisericii de a promova comuniunea tuturor persoanelor cu Răscumpărătorul”[7].

5. În urmă cu cinci decenii, când Biserica siro-malabareză s-a extins la unele teritorii din India centrală și de nord cu „eparhiile misionare”, era convingere generală a episcopilor latini să există o singură jurisdicție, adică un episcop, într-un teritoriu determinat. Aceste eparhii dezmembrate de diecezele latine au astăzi jurisdicție exclusivă asupra acelor teritorii, atât asupra credincioșilor latini cât și asupra celor siro-malabarezi. Totuși, grație experienței din aceste ultime decenii dezvoltate atât în teritoriile tradiționale ale Bisericilor orientale, cât și în lumea vastă a așa-numitei diaspore, unde acești credincioși s-au stabilit de mult timp, experiența unei colaborări rodnice și armonioase între episcopii catolici din diferite Biserici sui iuris în același teritoriu demonstrează nu numai o justificare ecleziologică, ci și o utilitate pastorală a acestei soluții. Într-o lume în care un mare număr de creștini este constrâns să migreze, jurisdicțiile suprapuse au devenit de acum obișnuite și se revelează tot mai mult ca instrument eficace pentru a asigura îngrijirea pastorală a credincioșilor respectând pe deplin tradițiile lor ecleziale.

6. Și în India, jurisdicțiile suprapuse n-ar trebui să mai reprezinte o problemă. De mult timp Biserica voastră trăiește această experiență de exemplu în Kerala. Scrisoarea sfântului Ioan Paul al II-lea autoriza înființarea unei eparhii siro-malabareze în regiunea Bombay-Pune, devenită eparhia de Kalyan. În 2012, eparhia de Faridabad a siro-malabarezilor a fost înființată în regiunea Delhi și în statele învecinate, în timp ce granițele eparhiei de Mandya au fost extinse în 2015 pentru a include zona metropolitană din Bangalore. În același an, a fost înființată o eparhie și un exarhat apostolic pentru credincioșii siro-malabarezi, în așa fel încât cu aceste circumscripții ecleziastice Biserica siro-malabareză se îngrijește de credincioșii săi pe tot teritoriul Indiei.

Toți acești pași demonstrează că, deși nu fără probleme, a avea mai mulți episcopi în același teritoriu nu compromite misiunea Bisericii; dimpotrivă, acești pași au dat mai multă energie Bisericilor locale pentru eforturile lor pastorale și misionare.

7. În 2011, predecesorul meu Benedict al XVI-lea a manifestat intenția de a se îngriji de necesitățile pastorale ale credincioșilor siro-malabarezi din toată India și eu însumi am confirmat această orientare în urma sesiunii plenare a Congregației pentru Bisericile Orientale din 2013. Actualmente este un vizitator apostolic pentru credincioșii siro-malabarezi care locuiesc în India în afara teritoriului propriu, în persoana E.S. Mons. Raphael Thattil, care a furnizat rapoarte detaliate Scaunului Apostolic. Multe întâlniri la cele mai înalte niveluri ale Bisericii au continuat să examineze problema. Acum, ca urmare a acestor pași, consider că s-a împlinit timpul pentru a duce la capăt acest proces.

De aceea, am autorizat Congregația pentru Bisericile Orientale să se ocupe de îngrijirea pastorală a credincioșilor siro-malabarezi din toată India, prin înființarea a două eparhii și extinderea granițelor a două eparhii deja existente.

În afară de asta, determin ca noile circumscripții precum și cele existente să fie încredințate arhiepiscopului major de Ernakulam-Angamaly și Sinodului Episcopilor Bisericii Siro-Malabareze, conform CCEO.

8. Îmi doresc ca această decizie a mea să fie primită cu spirit generos și senin, chiar dacă va putea să fie motiv de îngrijorare pentru unii, deoarece mulți siro-malabarezi, lipsiți mulți ani de îngrijirea pastorală în ritul propriu, sunt completamente cufundați în viața Bisericii latine. Totuși sunt convins că toți cei interesați vor demonstra că nu este nevoie de preocupare: viața Bisericii nu trebuie tulburată de măsurile despre care vorbim. De fapt, această măsură a noastră nu trebuie să fie interpretată negativ ca o impunere făcută credincioșilor de a părăsi comunitățile în care au găsit primire, uneori timp de mai multe generații, și la care au contribuit în moduri diferite, ci mai degrabă ca o invitație și în același timp o oportunitate de a realiza creșterea în credință și în comuniune cu propria Biserică sui iuris păstrând acel prețios patrimoniu ritual pe care-l poartă, transmițându-l și generațiilor viitoare. Deja în contextul eparhiei de Faridabad, o instrucțiune a Congregației pentru Bisericile Orientale a indicat că un credincios siro-malabarez, în virtutea legii însăși, este membru al parohiei siro-malabareze unde are domiciliul (CCEO, can. 280 § 1), dar în același timp poate rămâne implicat pe deplin în viața și în activitățile parohiei Bisericii latine. Nu este cerută nicio dispensă de la legea în vigoare pentru ca să continue credincioșii urmarea pașnică și senină a vieții lor de credință, dar cu grija păstorilor, atât latini cât și siro-malabarezi[8].

9. Calea Bisericii catolice din India nu poate să fie aceea a izolării și a despărțirii, ci mai degrabă a respectului și a colaborării. Prezența mai multor episcopi din diferitele Biserici sui iuris în același teritoriu va putea să fie motiv cu siguranță de comuniune și mărturie foarte frumoasă și dătătoare de viață. Aceasta este viziunea Conciliului al II-lea din Vatican, pe care îl citez din nou: „Tot de acolo provin, în sfârșit, legăturile de comuniune intimă între diferitele părți ale Bisericii, în ce privește bogățiile spirituale, lucrătorii apostolici și resursele materiale. Căci membrii poporului lui Dumnezeu sunt chemați să-și împărtășească unii altora bunurile, iar cuvintele apostolului sunt valabile și pentru fiecare Biserică în parte: «Ca niște buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiți unii pe alții!» (1Pt 4,10)”[9]. În acest spirit, îndemn toate Bisericile preaiubite care trăiesc în India la generozitate și la curaj pentru mărturia adusă Evangheliei în spirit de fraternitate și iubire reciprocă. Pentru Biserica siro-malabareză, asta constă în continuarea muncii prețioase a preoților și călugărilor lor în contextele latine și în disponibilitatea față de acei credincioși siro-malabarezi care, deși au ales să frecventeze parohiile latine, cer vreo asistență Bisericii lor de origine. Din partea latinilor, această generozitate poate să asume forma de primire în edificiile lor comunități siro-malabareze care încă nu au edificii proprii. În afară de asta trebuie să continue cooperarea între toate Bisericile sui iuris, cum sunt reculegeri și seminarii pentru cler, întâlniri despre Biblie, celebrarea sărbătorilor comune, eforturile ecumenice. Cu creșterea de prietenii spirituale și de asistență reciprocă, orice tensiune sau îngrijorare ar trebui să fie depășită rapid. Această extindere a spațiilor pastorale ale Bisericii siro-malabareze nu este în niciun mod percepută ca o creștere de spații de putere și de dominare, ci ca o chemare de a trăi o comuniune mai profundă, care nu poate fi extinsă niciodată ca uniformitate. Cu cuvintele sfântului episcop Augustin, cântător al Treimii și al comuniunii minunate a Tatălui, a Fiului și a Duhului, și eu vă recomand, vă implor: „dilatentur spatia caritatis”[10]. Fie ca să crească iubirea, comuniunea și slujirea.

Iubiți confrați în episcopat, încredințez pe fiecare dintre voi mijlocirii Sfintei Fecioare Maria și vă asigur apropierea și rugăciunea mea. Extind asupra voastră, asupra Bisericii din India și asupra nobilului său popor Binecuvântarea mea Apostolică, în timp ce vă cer să nu uitați de mine în rugăciunile voastre.

Din Vatican, 9 octombrie 2017

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note:

[1] Din psalmul 44, citat și de Leon al XIII-lea în introducerea de la scrisoarea sa apostolică Orientalium Dignitas din 30 noiembrie 1894.
[2] Cf. Sf. Ignațiu M., Ad Rom., Praef.: ed. Funk, I, pag. 252.
[3] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția dogmatică Lumen gentium, 13.
[4] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul Orientalium Ecclesiarum, 1.
[5] Ibidem, 24.
[6] Ibidem, 3.
[7] Epistula ad Indiae Episcopos, die 28 maii 1987.
[8] Cf. Prot. nr. 187/2014 din 28 ianuarie 2016.
[9] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția dogmatică Lumen gentium, 13.
[10] Sf. Augustin, Sermo 69: PL 5, 440.441.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.10.2017
Publicarea pe acest sit: 11.10.2017
Etichete:

Lasă un răspuns