Scrisoarea Papei către Episcopi în sărbătoarea sfinților Prunci Nevinovați

Scrisoarea Sfântului Părinte Papa Francisc
către Episcopi în sărbătoarea
sfinților Prunci Nevinovați
28 decembrie 2016

Dragă frate,

Astăzi, în ziua sfinților Prunci Nevinovați, în timp ce continuă să răsune în inimile noastre cuvintele îngerului adresate păstorilor: „Vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul” (Lc 2,10-11), simt nevoia să-ți scriu. Ne face bine să ascultăm încă o dată această veste; să ascultăm din nou că Dumnezeu este în mijlocul poporului nostru. Această certitudine pe care o reînnoim an de an este izvorul bucuriei noastre și al speranței noastre.

În aceste zile putem experimenta cum liturgia ne ia de mână și ne conduce la inima Crăciunului, ne introduce în Mister și ne duce puțin câte puțin la izvorul bucuriei creștine.

Ca păstori am fost chemați pentru a ajuta să crească această bucurie în mijlocul poporului nostru. Ne este cerut să ne îngrijim de această bucurie. Doresc să reînnoiesc cu tine invitația de a nu lăsa să ni se fure această bucurie, din moment ce de multe ori dezamăgiți – și nu fără motiv – de realitate, de Biserică, sau chiar dezamăgiți de noi înșine, simțim tentația de a ne afecționa de o tristețe dulceagă, fără speranță, care pune stăpânire pe inimi (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 83).

Crăciunul, din păcate pentru noi, este însoțit și de plâns. Evangheliștii nu și-au permis să mascheze realitatea pentru a o face mai credibilă sau apetisantă. Nu și-au permis să realizeze un discurs „frumos” dar ireal. Pentru ei Crăciunul nu era un refugiu imaginar în care să se ascundă în fața provocărilor și a nedreptăților din timpul lor. Dimpotrivă, ne anunță și nașterea Fiului lui Dumnezeu învăluită într-o tragedie de durere. Citându-l pe profetul Ieremia, evanghelistul prezintă asta cu mare cruzime: „Un țipăt s-a auzit în Rama. Plângere și tânguire mare. Rahela își plânge copiii” (2,18). Este geamătul de durere al mamelor care plâng moartea copiilor lor nevinovați în fața tiraniei și a setei neînfrânate de putere a lui Irod.

Un geamăt pe care și astăzi putem continua să-l ascultăm, care ne atinge sufletul și pe care nu putem și nu vrem să-l ignorăm nici să-l reducem la tăcere. Astăzi printre oamenii noștri, din păcate – și scriu asta cu profundă durere -, se ascultă încă tânguirea și plânsul atâtor mame, al atâtor familii, pentru moartea copiilor lor, a copiilor lor nevinovați.

A contempla ieslea înseamnă a contempla și acest plâns, înseamnă a învăța și să ascultăm ceea ce se întâmplă în jur și să avem o inimă sensibilă și deschisă la durerea aproapelui, în special când este vorba despre copii, și înseamnă să fim și capabili de a recunoaște că și astăzi se scrie acest trist capitol al istoriei. A contempla ieslea izolând-o de viața care o înconjoară ar înseamnă a face din Nașterea Domnului o frumoasă poveste care ar trezi în noi sentimente bune, dar ne-ar priva de forța creatoare a Veștii Bune pe care Cuvântul Întrupat vrea să ne-o dăruiască. Și tentația există.

Este posibil a trăi bucuria creștină întorcând spatele acestor realități? Este posibil a realiza bucuria creștină ignorând geamătul fratelui, al copiilor?

Sfântul Iosif a fost primul chemat să păzească bucuria mântuirii. În fața crimelor atroce care se petreceau, sfântul Iosif – exemplul omului ascultător și fidel – a fost capabil să asculte glasul lui Dumnezeu și misiunea pe care Tatăl i-o încredința. Și pentru că a știut să asculte glasul lui Dumnezeu și s-a lăsat condus de voința sa, a devenit mai sensibil la ceea ce îl înconjura și a știut să citească evenimentele cu realism.

Astăzi și nouă, păstorilor, se cere același lucru, să fim oameni capabili să ascultăm și să nu fim surzi la glasul lui Dumnezeu și astfel să putem fi mai sensibili față de realitatea care ne înconjoară. Astăzi, având ca model pe sfântul Iosif, suntem invitați să nu lăsăm ca să ni se fure bucuria. Suntem invitați s-o apărăm de Irozii din zilele noastre. Și ca sfântul Iosif avem nevoie de curaj pentru a accepta această realitate, pentru a ne ridica și a o lua în mâini (cf. Mt 2,20). Curajul de a o proteja de noii Irozi din zilele noastre, care devorează nevinovăția copiilor noștri. O nevinovăție frântă sub povara muncii clandestine și sclave, sub povara prostituției și a exploatării. Nevinovăție distrusă de războaie și de emigrarea forțată cu pierderea a tot ceea ce comportă acest lucru. Mii dintre copiii noștri au căzut în mâinile bandiților, ale mafiilor, ale negustorilor de moarte care singurul lucru pe care-l fac este să devoreze și să exploateze nevoile lor.

Numai ca exemplu, astăzi 75 de milioane de copii – din cauza urgențelor și a crizelor prelungite – au trebuit să întrerupă instruirea lor. În 2015, 68% dintre toate persoanele obiect al traficului sexual în lume erau copii. Pe de altă parte, o treime dintre copiii care au trebuit să trăiască în afara țărilor lor au făcut asta prin mutare forțată. Trăim într-o lume în care aproape jumătate dintre copiii care mor sub vârsta de 5 ani mor de malnutriție. În anul 2016 se calculează că 150 de milioane de copii au îndeplinit o muncă fiind minori, mulți dintre ei trăind în condiții de sclavie. Conform ultimului raport elaborat de UNICEF, dacă situația mondială nu se schimbă, în 2030 vor fi 167 de milioane de copii care vor trăi în sărăcie extremă, 69 de milioane de copii sub 5 ani vor muri între 2016 și 2030 și 60 de milioane de copii nu vor frecventa școala primară de bază.

Să ascultăm plânsul și tânguirea acestor copii; să ascultăm și plânsul și tânguirea mamei noastre Biserici, care plânge nu numai în fața durerii procurate în fiii săi cei mai mici, ci și pentru că ea cunoaște păcatul unora dintre membrii săi: suferința, istoria și durerea minorilor care au fost abuzați sexual de preoți. Păcat care ne face să ne rușinăm. Persoane care aveau responsabilitatea îngrijirii acestor copii au distrus demnitatea lor. Deplângem asta profund și cerem iertare. Ne unim cu durerea victimelor și la rândul nostru plângem păcatul. Păcatul pentru ceea ce s-a întâmplat, păcatul de omisiune de asistență, păcatul de a ascunde și a nega, păcatul de abuz de putere. Și Biserica plânge cu amărăciune acest păcat al fiilor săi și cere iertare. Astăzi, amintind ziua sfinților Prunci Nevinovați, vreau ca să reînnoim toată angajarea noastră pentru ca aceste atrocități să nu se mai întâmple printre noi. Să găsim curajul necesar pentru a promova toate mijloacele necesare și a proteja în toate viața copiilor noștri pentru ca aceste crime să nu se mai repete. Să ne însușim clar și leal mandatul „toleranță zero” în acest domeniu.

Bucuria creștină nu este o bucurie care se construiește la marginile realității, ignorând-o sau făcând ca și cum n-ar exista. Bucuria creștină se naște dintr-o chemare – aceeași pe care a primit-o sfântul Iosif – de „a lua” și a proteja viața, în special pe cea a sfinților prunci nevinovați de astăzi. Crăciunul este un timp care ne interpelează să păzim viața și s-o ajutăm să se nască și să crească; să ne reînnoim ca păstori curajoși. Acest curaj care generează dinamici capabile să conștientizeze realitatea pe care mulți dintre copiii noștri o trăiesc astăzi și să lucrăm pentru a le garanta condițiile necesare pentru ca demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu să fie nu numai respectată, ci mai ales apărată.

Să nu lăsăm ca să li se fure bucuria. Să nu lăsăm să ni se fure bucuria, s-o păzim și s-o ajutăm să crească.

Să facem asta cu aceeași fidelitate paternă a sfântului Iosif și ținuți de mână de Maria, Mama duioșiei, pentru ca să nu ni se împietrească inima.

Cu afect fratern,

Franciscus

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.12.2016
Publicarea pe acest sit: 03.01.2017
Etichete:

Comments are closed