Scrisoarea apostolică Ministrorum institutio

Scrisoare apostolică Ministrorum institutio
în formă de motu proprio

cu care este modificată
Constituția apostolică Pastor bonus
și se transferă competența asupra seminariilor
de la „Congregația pentru Educația Catolică”
la „Congregația pentru Cler”

Formarea slujitorilor sacri a fost printre principalele preocupări ale Părinților de la Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, care au scris: „Conciliul Ecumenic, știind bine că reînnoirea dorită a întregii Biserici depinde în mare măsură de slujirea preoțească însuflețită de spiritul lui Cristos, afirmă solemn extrema importanță a formării preoțești” (Decretul Optatam totius, 1). În acest context, can. 232 CIC revendică Bisericii „dreptul propriu și exclusiv” de a se ocupa de formarea celor care sunt destinați la slujirile sacre, ceea ce are loc de regulă în Seminarii, o instituție voită de Conciliul Tridentin, care a decretat ca în toate diecezele să fie instituit un „Seminarium perpetuum” (Sesiunea a XXIII-a [15 iulie 1563], can. XVIII), prin care Episcopul să se ocupe să „alere et religiose educare et ecclesiasticis disciplinis instituere” pe candidații la Preoție.

Primul organism cu caracter universal, cu rolul de a se ocupa de întemeierea, de conducerea și de administrarea Seminariilor, de care „sunt strâns legate destinele Bisericii” (Leon al XIII-lea, Ep. Paternae providaeque [18 septembrie 1899]:AAS 32 [1899-1900], 214), a fost întocmai Congregatio Seminariorum, instituită de Benedict al XIII-lea cu Constituția Creditae Nobis (9 mai 1725: Bullarium Romanum XI, 2, pag. 409-412). Ea s-a stins cu trecerea timpului și Seminariile au continuat să fie obiect de îngrijiri deosebite din partea Sfântului Scaun prin intermediul Sfintei Congregații a Conciliului (astăzi Congregația pentru Cler) sau și a Sfintei Congregații a Episcopilor și Călugărilor, și, din 1906, numai prin intermediul acesteia din urmă. Sfântul Pius al X-lea, cu Constituția apostolică Sapienti consilio (29 iunie 1908: AAS 1 [1909], 7-19), a rezervat jurisdicția asupra Seminariilor Sfintei Congregații Consistoriale, pe lângă care a fost înființat un oficiu special (cf. AAS 1 [1909], 9-10, 2o, 3).

Benedict al XVI-lea, cu Motu proprio „Seminaria clericorum” (4 noiembrie 1915: AAS 7 [1915], 493-495), unind Oficiul pentru Seminarii înființat pe lângă Sfânta Congregație Consistorială și Sfânta Congregație a Studiilor, a creat un nou Dicaster, care a luat numele de Sacra Congregatio de Seminariis et Studiorum Universitatibus. Sfântul Părinte a motivat decizia pentru că era preocupat de numărul crescând al problemelor și de importanța oficiului: „Verum cum apud hanc Sacram Congregationem negotiorum moles praeter modum excrevit, et Seminariorum cum maiorem in dies operam postulet, visum est Nobis ad omnem eorum disciplinam moderandam novum aliquod consilium inire” (AAS 7 [1915], 494).

Noul Dicaster, adică Sacra Congregatio de Seminariis et Studiorum Universitatibus, a fost primi în Codex Iuris Canonici din 1917, la can. 256, și în același Cod formarea clericilor a fost inserată ca titlul al XXI-lea, De Seminariis, în partea a IV-a, De Magisterio ecclesiastico, din cartea a III-lea, De rebus.

Este semnificativ de afirmat că, în timpul redactării noului Cod, s-a discutat cu privire la oportunitatea de a păstra aceeași dispunere, însă, la sfârșit, s-a părut mai potrivit să se pună întreaga normativă, ca introducere, înaintea tratării despre clerici. Deci normele și directivele despre Seminarii au fost inserate în cartea a II-a, partea I, titlul al III-lea, cap. I, cu denumirea potrivită „Formarea clericilor” (cf. can. 232-264 CIC). Noua situare este semnificativă, fără îndoială, iar titlul (De clericorum institutione) deosebit de potrivit, deoarece cuprinde în felul acesta formarea integrală care trebuie dată viitorilor slujitori ai Domnului: formare nu numai doctrinală, ci și umană, spirituală, ascetică, liturgică și pastorală.

Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican amintește din nou că „Seminariile mari sunt necesare pentru formarea sacerdotală” (Decretul Optatam totius, 4) și formarea care trebuie dată în Seminarul mare este în mod specific sacerdotală, adică rânduită, din punct de vedere spiritual și pastoral, pentru slujirea sacră: „Educarea seminariștilor trebuie să tindă spre formarea unor adevărați păstori sufletești, după modelul Domnului nostru Isus Cristos, Învățătorul, Preotul și Păstorul” (ibidem).

În acest sens: „Tinerii care vor să se apropie de Preoție să primească în seminarul mare o educație spirituală adecvată și să fie instruiți cu privire la îndatoririle proprii, pe toată durata formării sau, dacă Episcopul diecezan apreciază că circumstanțele cer aceasta, cel puțin timp de patru ani” (can. 235 § 1 CIC).

Deci Seminariile, conform Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican și Codului de Drept Canonic din 1983, fac parte din domeniul „formării clericilor”, care pentru a fi adevărată și eficace trebuie întărească formarea permanentă cu formarea seminarială „… tocmai pentru că formarea permanentă este o continuare a celei din Seminar…”, așa cum a afirmat veneratul meu Predecesor, fericitul Ioan Paul al II-lea, în Exortația apostolică Pastores dabo vobis (25 martie 1992): „Formarea permanentă a preoților… este continuarea naturală și absolut necesară a acelui proces de structurare a personalității preoțești care a început și s-a dezvoltat în seminar… prin itinerarul formativ în vederea hirotonirii. Este deosebit de importantă perceperea și respectarea legăturii intrinsece existente între formarea care precede hirotonirea și cea care urmează după aceea. În realitate, dacă ar exista o discontinuitate sau chiar o diferență între aceste două faze formative, imediat ar apărea consecințe grave asupra activității pastorale și asupra comuniunii frățești dintre preoți, în special între cei de vârste diferite. Formarea permanentă nu înseamnă o repetare a celei dobândite în seminar, pur și simplu revăzută sau amplificată prin noi sugestii aplicative. Ea se desfășoară prin conținuturi și mai ales prin metode relativ noi, ca o realitate vitală și unitară care, în progresul său – fixându-și rădăcinile în formarea seminarială – recere adaptări, aduceri la zi și modificări, fără însă a suferi rupturi sau discontinuități. Și invers, încă din seminarul mare trebuie pregătită viitoarea formare permanentă precum și deschiderea sufletului și dorinței față de ea a viitorilor preoți, demonstrându-i necesitatea, avantajele și spiritul, și asigurând condițiile realizării sale. Tocmai datorită faptului că formarea permanentă este o continuare a celei din seminar, scopul său nu poate fi o simplă atitudine ca să spunem așa profesională, obținută prin învățarea unor tehnici pastorale noi. Ea trebuie mai curând să păstreze viu un proces general și integral de maturizare continuă prin aprofundarea fie a fiecăreia dintre dimensiunile formării – umană, spirituală, intelectuală și pastorală –, fie a relației lor intime, vii și specifice, pornind de la iubirea pastorală și în relație cu ea” (n. 71: AAS 84 [1992], 782-783).

De aceea, consider oportun să încredințez Congregației pentru Cler promovarea și conducerea a tot ceea ce se referă la formarea, viața și slujirea preoților și a diaconilor: de la pastorația vocațională și selectarea candidaților la Ordinele sacre, inclusiv formarea lor umană, spirituală, doctrinală și pastorală în Seminarii și în respectivele centre pentru diaconii permanenți (cf. can. 236, 1o CIC), până la formarea lor permanentă, inclusiv condițiile de viață și modalitățile de exercitare a slujirii și asigurarea și asistența lor socială.

Prin urmare, în lumina acestor reflecții, după ce am examinat cu grijă toate lucrurile și am cerut părerea persoanelor experte, stabilesc și decretez ceea ce urmează:

Art. 1

„Congregatio de Institutione Catholica (de Seminariis atque Studiorum Institutis)” asumă numele de „Congregatio de Institutione Catholica (de Studiorum Institutis)”.

Art. 2

Art. 112 din Constituția apostolică Pastor bonus este înlocuită cu textul următor: „Congregația exprimă și traduce în practică grija Scaunului Apostolic cu privire la promovarea și orânduirea educației catolice”.

Art. 3

Este abrogat articolul 113 din Constituția apostolică Pastor bonus.

Art. 4

Art. 93 din Constituția apostolică Pastor bonus este înlocuit cu textul următor:

„§ 1. Rămânând neatins dreptul Episcopilor și al Conferințelor lor, Congregația se ocupă de acele materii care se referă la preoții și diaconii din clerul secular cât privește fie persoanele lor, fie slujirea lor pastorală, fie ceea ce le este necesar pentru exercitarea acestei slujiri, și în toate aceste probleme le oferă Episcopilor ajutorul oportun.

§ 2. Congregația exprimă și traduce în practică grija Scaunului Apostolic cu privire la formarea celor care sunt chemați la Ordinele sacre”.

Art. 5

Textul art. 94 din Constituția apostolică Pastor bonus este înlocuit cu următorul:

„§ 1. Îi asistă pe Episcopi pentru ca în Bisericile lor să fie cultivate cu cea mai mare angajare vocațiile la slujirile sacre și în seminarii, care trebuie instituite și conduse conform dreptului, seminariștii să fie educați corespunzător cu o solidă formare fie umană și spirituală, fie doctrinală și pastorală.

§ 2. Veghează cu atenție conviețuirea și conducerea din seminarii pentru ca să răspundă pe deplin exigențelor educației sacerdotale, iar superiorii și profesorii să contribuie, cât mai mult posibil, cu exemplul vieții și doctrina dreaptă la formarea personalității slujitorilor sacri.

§ 3. În afară de asta, ei îi revine să înființeze seminariile interdiecezane și să aprobe statutele lor”.

Art. 6

Congregația pentru Educația Catolică este competentă pentru orânduirea studiilor academice de filozofie și de teologie, după ce a ascultat părerea Congregației pentru Cler, în ceea ce este respectiv competentă.

Art. 7

Opera Pontificală a Vocațiilor Sacerdotale (cf. Motu Proprio a lui Pius al XII-lea, din data de 4 noiembrie 1941) este transferată la Congregația pentru Cler.

Art. 8

Din motivul materiei, Prefectul Congregației pentru Cler prezidează ex officio Comisia interdicasterială permanentă „Pentru formarea candidaților la Ordinele sacre”, constituită conform Constituției apostolice Pastor bonus, art. 21, § 2, din care face parte și Secretarul.

Art. 9

Comisia interdicasterială „Pentru o distribuire mai egală a preoților în lume” este suprimată.

Art. 10

Ziua de intrare în vigoare a acestor norme, procedurile în pendinte la Congregația pentru Educația Catolică despre materiile de competență transferate aici vor fi transmise Congregației pentru Cler și vor fi definite de ea.

Tot ceea ce am deliberat cu această Scrisoare apostolică în formă de Motu Proprio, poruncesc să fie respectat în toate părțile sale, în pofida oricărui lucru contrar, chiar dacă este vrednic de menționare specială, și stabilesc să fie promulgat prin publicarea în cotidianul Scaunului Apostolic „L’Osservatore Romano”, intrând în vigoare după cincisprezece zile de la promulgare.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, 16 ianuarie a anului 2013, al optulea al Pontificatului

BENEDICTUS PP. XVI

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.01.2013
Publicarea pe acest sit: 01.02.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns