Răspunsurile Papei la întrebările jurnaliştilor în drum spre Mexic

Răspunsurile date de Papa Benedict al XVI-lea
la întrebările puse de jurnaliștii care îl însoțesc
în zborul spre Mexic, 23 martie 2012

Părintele Lombardi: Sanctitatea Voastră, vă mulțumesc că sunteți în mijlocul nostru, la începutul acestei călătorii atât de frumoase și importante. După cum se vede, adunarea noastră călătoare este numeroasă: sunt mai mult de 70 de jurnaliști care Vă urmăresc cu atenție, și grupul mai important – în afară de italieni – sunt, desigur, mexicanii, ce formează un bun grup: sunt nu mai puțin de 14; reprezentanți ai televiziunilor mexicane care vor urmări și acoperi întreaga călătorie. Există și un grup frumos din Statele Unite, unul bun din Franța, din alte țări. Iată, așadar, suntem un pic reprezentanți din întreaga lume.

Ca de obicei, am adunat, în zilele trecute, diferite întrebări din partea jurnaliștilor și din acestea am ales cinci, care sunt expresie, puțin, a așteptării generale. Și de această dată, întrucât avem puțin spațiu și puțin timp, nu le voi pune eu, ci le vor pune însăși jurnaliștii care le-au formulat sau cei care au fost aleși dintre noi pentru a face aceasta. Așadar, să începem cu o întrebare care vă este adresată de Maria Collins pentru televiziunea „Univision”, care este una dintre televiziunile ce urmăresc această călătorie; este o doamnă mexicană care va face întrebarea în limba spaniolă și apoi eu o voi repeta în italiană pentru toți.

Prima întrebare: Sfinte Părinte, Mexicul și Cuba au fost țări în care călătoriile predecesorului Sanctității Voastre au făcut istorie. Cu ce intenție și cu ce speranțe îi urmează pașii Sanctitatea Voastră?

Sfântul Părinte: Dragi prieteni, în primul rând aș vrea să vă spun: bun venit și mulțumesc pentru însoțirea voastră în această călătorie, care sperăm să fie binecuvântată de Domnul. Eu, în această călătorie, mă simt în totalitate în continuitate cu Papa Ioan Paul al II-lea. Îmi amintesc foarte bine de prima sa călătorie în Mexic, care a fost cu adevărat istorică. Într-o situație juridică încă mult confuză, a deschis porțile, a început o nouă fază a colaborării între Biserică, societate și Stat. Și îmi amintesc bine și călătoria sa istorică în Cuba. Prin urmare, încerc să merg pe urmele sale și să continui ceea ce el a început. Pentru mine a existat, încă de la început, o dorință de a vizita Mexicul. Ca și Cardinal am fost în Mexic, cu amintiri excelente, și în fiecare miercuri aud aplauzele, bucuria mexicanilor.

A fi acum ca Papă aici, este pentru mine o mare bucurie și răspunde la o dorință pe care am avut-o de atât de mult timp. Pentru a spune ce sentimente mă cuprind, îmi vin în aminte cuvintele Conciliul al II-lea din Vatican „gaudium et spes, luctus et angor„, bucurie și speranță, dar și durere și angoasă. Împărtășesc bucuriile și speranțele, dar împărtășesc și durerea și dificultățile acestei mari țări. Merg pentru a încuraja și pentru a învăța, pentru a întări în credință, în speranță și în caritate, și pentru a consolida în angajamentul pentru bine și în angajamentul pentru lupta împotriva răului. Sperăm ca Domnul să ne ajute!

Părintele Lombardi: Vă mulțumesc, Sanctitate. Și acum îi dăm cuvântul lui Javier Alatorre Soria, care reprezintă Tele Azteca, una dintre televiziunile mexicane ce ne vor însoți în aceste zile:

A II-a întrebare: Sanctitatea Voastră, Mexicul este o țară cu resurse și posibilități minunate, dar în ultimii ani știm că este și pământ al violenței prin problema traficului de droguri. Se vorbește despre 50.000 de morți în ultimii cinci ani. Cum înfruntă Biserica Catolică această situație? Veți avea cuvinte pentru cei responsabili, și pentru traficanții care se numesc uneori catolici sau de-a dreptul binefăcători ai Bisericii?

Sfântul Părinte: Cunoaștem bine toate frumusețile Mexicului, dar și această mare problemă a traficului de droguri și a violenței. Este cu siguranță o mare responsabilitate pentru Biserica Catolică într-o țară cu 80% catolici. Trebuie să facem tot posibilul împotriva acestui rău distructiv al omenirii și al tineretului nostru. Aș spune că primul act este să îl vestim pe Dumnezeu: Dumnezeu este judecătorul, Dumnezeu care ne iubește, dar ne iubește pentru a ne atrage spre bine, spre adevăr împotriva răului. Prin urmare, este o mare responsabilitate a Bisericii de a educa conștiințele, de a educa la responsabilitatea morală și de a demasca răul, de a demasca această idolatrie a banului, care îi înrobește pe oameni doar pentru acest lucru; de a demasca și falsele promisiuni, minciuna, înșelăciunea, care stau în spatele drogului.

Trebuie să vedem că omul are nevoie de infinit. Dacă Dumnezeu nu există, infinitul se creează pe propriile paradisuri, o aparență de „infinitudini” care pot fi doar o minciună. De aceea este atât de important ca Dumnezeu să fie prezent, accesibil; este o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu-judecător care ne călăuzește, ne atrage spre adevăr și spre bine, și în acest sens Biserica trebuie să demaște răul, să facă prezentă bunătatea lui Dumnezeu, să facă prezent adevărul său, adevăratul infinit de care ne este sete. Este marea sarcină a Bisericii. Să facem cu toții împreună posibil aceasta, din ce în ce mai mult.

Părintele Lombardi: Sanctitate, cea de-a III-a întrebare Vă este adresată de Valentina Alazraki pentru Televisa, una dintre veteranele călătoriilor noastre pe care Sanctitatea Voastră a cunoscut-o bine și care este atât de bucuroasă că în sfârșit puteți merge și în țara ei:

A III-a întrebare: Sanctitatea Voastră, noi vă spunem cu adevărat bun venit în Mexic: suntem cu toții fericiți că Sanctitatea Voastră merge în Mexic. Întrebarea este următoarea: Sfinte Părinte, ați spus că din Mexic vreți să vă adresați întregii Americi Latine în bicentenarul independenței. America Latină, în pofida progresului, continuă să fie o regiune a contrastelor sociale, unde se găsesc cei mai bogați alături de cei mai săraci. Uneori pare că Biserica Catolică nu este suficient încurajată să se angajeze în acest domeniu. Se poate continua să se vorbească despre „teologia eliberării” într-un mod pozitiv, după ce anumite excese – spre marxism sau violență – au fost corectate?

Sfântul Părinte: Cu siguranță, Biserica trebuie întotdeauna să se întrebe dacă se face suficient pentru dreptatea socială în acest mare continent. Aceasta este o problemă de conștiință pe care trebuie să ne-o punem mereu. Ne întrebăm: ce poate face și trebuie să facă Biserica, ce nu poate și nu trebuie să facă. Biserica nu este o putere politică, nu este un partid, ci este o realitate morală, o putere morală. Întrucât politica trebuie să fie în mod fundamental o realitate morală, Biserica, pe această linie, are în mod fundamental de a face cu politica. Repet ceea ce am spus deja: primul gând al Bisericii este educarea conștiințelor și astfel crearea responsabilităților necesare; educarea conștiințelor atât în etica individuală, cât și în etica publică. Și aici poate că este o lipsă.

Se vede, în America Latină, dar și în altă parte, la nu puțini catolici, o anumită schizofrenie între morala individuală și cea publică: personal, în sfera individuală, sunt catolici, credincioși, dar în viața publică urmează alte căi care nu corespund marilor valori ale Evangheliei, care sunt necesare pentru fondarea unei societăți drepte. Prin urmare, este necesară educarea pentru depășirea acestei schizofrenii, educare nu numai la o morală individuală, dar și la o morală publică, și aceasta încercăm să facem cu Doctrina Socială a Bisericii, deoarece, în mod natural, această morală publică trebuie să fie o morală rațională, împărtășită și care poate fi împărtășită și de necredincioși, o morală a rațiunii. Desigur, noi în lumina credinței putem vedea mai bine atâtea lucruri pe care și rațiunea le poate vedea, dar tocmai credința servește și pentru eliberarea rațiunii de falsele interese și de camuflarea intereselor, și astfel creează în doctrina socială modelele substanțiale pentru o colaborare politică, în special pentru depășirea acestei diviziuni sociale, antisociale, care din nefericire există.

Vrem să lucrăm în acest sens. Nu știu dacă cuvântul „teologia eliberării”, care se poate interpreta și în sens bun, ne-ar ajuta foarte mult. Importantă este raționalitatea comună la care Biserica oferă o contribuție fundamentală și trebuie să ajute întotdeauna în educarea conștiințelor, atât pentru viața publică, cât și pentru viața privată.

Părintele Lombardi: Mulțumesc, Sanctitate. Și acum cea de-a IV-a întrebare. Pe aceasta o va face una dintre „decanele” noastre din aceste călătorii, dar mereu tânără, Paloma Gómez Borrero, care reprezintă și Spania în această călătorie ce, bineînțeles, are un mare interes și pentru spanioli.

A IV-a întrebare: Sanctitatea Voastră, să privim spre Cuba. Cu toții ne amintim cuvintele faimoase ale Papei Ioan Paul al II-lea: „Fie ca Cuba să se deschidă către lume și ca lumea să se deschidă către Cuba”. Au trecut 14 ani, dar pare că aceste cuvinte sunt încă actuale. După cum știe Sanctitatea Voastră, în timpul așteptării călătoriei, multe voci de opozanți și de susținători ai drepturilor omului s-au făcut auzite. Sanctitate, vă gândiți să reluați mesajul Papei Ioan Paul al II-lea, gândindu-vă atât la situația internă din Cuba, cât și la cea internațională?

Sfântul Părinte: Cum am spus deja, mă simt în absolută continuitate cu cuvintele Papa Ioan Paul al II-lea, care sunt încă actuale. Această vizită a Papei a inaugurat o cale de colaborare și de dialog constructiv; o cale care este lungă și care cere răbdare, dar merge mai departe. Astăzi este evident că ideologia marxistă, așa cum a fost concepută, nu mai răspunde realității: astfel nu se mai poate răspunde și construi o societate; trebuie să fie găsite modele noi, cu răbdare și în mod constructiv. În acest proces, care cere răbdare dar și decizie, vrem să ajutăm în spirit de dialog, pentru a evita traume și pentru a ajuta drumul spre o societate fraternă și dreaptă, așa cum o dorim pentru întreaga lume și vrem să colaborăm în acest sens. Este evident că Biserica este întotdeauna de partea libertății: libertate de conștiință, libertate de religie. În acest sens contribuim, contribuie chiar și simplii credincioși în acest drum spre înainte.

Părintele Lombardi: Mulțumesc, Sanctitate. Așa cum se poate imagina, va fi o mare atenție față de discursurile Sanctității Voastre în Cuba din partea noastră a tuturor. Și acum pentru cea de-a V-a întrebare dăm cuvântul unui francez, pentru că în fapt există multe alte popoare ce sunt aici prezente. Jean-Louis de La Vaissière este corespondentul France Press la Roma, și ne-a propus diferite întrebări interesante pentru această călătorie și, în consecință, era drept ca el să interpreteze și întrebările și așteptările noastre.

A V-a întrebare: Sanctitatea Voastră, după Conferința de la Aparecida se vorbește despre „misiunea continentală” a Bisericii în America Latină; peste câteva luni va fi Sinodul despre noua evanghelizare și va începe Anul Credinței. De asemenea, în America Latină sunt prezente provocările secularizării, ale sectelor. În Cuba sunt prezente consecințele unei lungi propagande a ateismului, religiozitatea afro-cubaneză este foarte răspândită. Credeți că această călătorie va fi o încurajare pentru „noua evanghelizare” și care sunt punctele care Vă stau mai mult la inimă în această perspectivă?

Sfântul Părinte: Perioada noii evanghelizări a început cu Conciliul; aceasta a fost în mod fundamental intenția Papei Ioan al XXIII-lea; a fost foarte mult subliniată de Papa Ioan Paul al II-lea și necesitatea ei, într-o lume care se află în mare schimbare, devine din ce în ce mai evidentă. Necesitate în sensul că Evanghelia trebuie să se exprime în moduri noi; necesitate și în alt sens, că lumea are nevoie de un cuvânt în confuzie, în dificultatea de a se orienta astăzi. Există o situația comună în lume, există secularizarea, absența lui Dumnezeu, dificultatea de a găsi drumul, de a-l vedea ca pe o realitate care privește viața mea. Și, pe de altă parte, există contexte specifice; dumneavoastră v-ați referit la cele din Cuba cu sincretismul afro-cubanez, cu atâtea alte dificultăți, însă fiecare țară are situația sa culturală specifică. Iar, pe de o parte, trebuie să plecăm de la problema comună: cum astăzi, în acest context al modernei noastre raționalități, să putem din nou să-l descoperim pe Dumnezeu ca orientare fundamentală a vieții noastre, speranța fundamentală a vieții noastre, fundamentul valorilor care într-adevăr construiesc o societate, și cum să putem ține cont astăzi de specificitatea situațiilor diferite.

Primul lucru mi se pare foarte important: vestirea unui Dumnezeu care răspunde rațiunii noastre, deoarece vedem raționalitatea cosmosului, vedem că există ceva în spate, dar nu vedem cum este aproape acest Dumnezeu, cum mă privește și această sinteză a Dumnezeului mare și maiestuos și a Dumnezeului mic care este aproape de mine, mă orientează, îmi arată valorile vieții mele, este nucleul evanghelizării. Așadar, un Creștinism esențializat, unde se găsește într-adevăr nucleul fundamental pentru a trăi astăzi cu toate problemele timpului nostru. Și pe de altă parte, a ține cont de realitatea concretă. În America Latină, în general, este foarte important ca creștinismul să nu fie atât de mult legat de rațiune, ci de inimă. Sfânta Fecioară de Guadalupe este recunoscută și iubită de către toți, deoarece înțeleg că este o Mamă pentru toți și este prezentă de la început în această nouă Americă Latină, după sosirea europenilor. Și de asemenea în Cuba o avem pe Sfânta Fecioară de Cobre, care atinge inimile și cu toții știu în mod intuitiv că este adevărat, că această Fecioară îi ajută, că există, ne iubește și ne ajută. Însă această intuiție a inimii trebuie să se unească cu raționalitatea credinței și cu profunzimea credinței care merge dincolo de rațiune. Trebuie să încercăm să nu pierdem inima, dar să unim inima și rațiunea, astfel ca ele să coopereze, deoarece numai în acest fel omul este complet și poate cu adevărat ajuta și lucra pentru un viitor mai bun.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Vincențiu Balint
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 23.04.2012
Publicarea pe acest sit: 24.03.2012
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns