Provocările pastorale asupra familiei în contextul evanghelizării (document pregătitor)

Sinodul Episcopilor
a III-a Adunare Generală Extraordinară

Provocările pastorale asupra familiei
în contextul evanghelizării
Document pregătitor

I – Sinodul: familia și evanghelizarea

Misiunea de a predica Evanghelia la toată făptura a fost încredințată direct discipolilor săi de către Domnului și Biserica este purtătoarea ei în istorie. În timp ce trăim criza socială și spirituală evidentă devine o provocare pastorală, care interpelează misiunea evanghelizatoare a Bisericii pentru familie, nucleu vital al societății și al comunității ecleziale.

A propune Evanghelia despre familie în acest context este urgent și necesar cum n-a fost vreodată. Importanța temei reiese din faptul că Sfântul Părinte a decis să stabilească pentru Sinodul Episcopilor un itinerar de muncă în două etape: prima, Adunarea Generală Extraordinară din 2014, menită să precizeze „status quaestionis” și să adune mărturii și propuneri ale Episcopilor pentru a vesti și a trăi în mod credibil Evanghelia pentru familie; a doua, Adunarea Generală Ordinară din 2015, pentru a căuta linii operative pentru pastorația persoanei umane și a familiei.

Se profilează astăzi problematici inedite până cu puțini ani în urmă, de la răspândirea cuplurilor de fapt, care nu se căsătoresc și uneori exclud ideea de a se căsători, la unirile dintre persoane de același sex, cărora adesea le este permisă adopția de copii. Printre numeroasele situații noi care cer atenția și angajarea pastorală a Bisericii va fi suficient să amintim: căsătorii mixte sau interreligioase; familia monoparentală; poligamia; căsătorii făcute cu respectiva problematică a dotei, uneori înțeleasă ca preț de cumpărare a femeii; sistemul castelor; cultura neangajării și a presupusei instabilități a legăturii; forme de feminism ostil Bisericii; fenomene migratoare și reformularea ideii însăși de familie; pluralismul relativist în concepția despre căsătorie; influența mass-media asupra culturii populare în înțelegerea căsătoriei și a vieții familiale; tendințe de gândire subînțelese în propuneri legislative care devalorizează permanența și fidelitatea legământului matrimonial; răspândirea fenomenului mamelor surogat (uter închiriat); noi interpretări ale drepturilor umane. Dar mai ales în cadrul mai strict eclezial, slăbirea sau părăsirea credinței în sacramentalitatea căsătoriei și în puterea terapeutică a pocăinței sacramentale.

Din toate aceste se înțelege cât este de urgent ca atenția episcopatului mondial „cum et sub Petro” să se îndrepte spre aceste provocări. Dacă de exemplu ne gândim numai la faptul că în contextul actual mulți adolescenți și tineri, născuți din căsătorii iregulare, vor putea să nu-i vadă niciodată pe părinții lor apropiindu-se de sacramente, se înțelege cât sunt de urgente provocările adresate evanghelizării de situația actuală, de altfel răspândită în orice parte a „satului global”. Această realitate are o corespondență singulară în primirea vastă pe care o are în zilele noastre învățătura despre milostivirea divină și despre tandrețea față de persoanele rănite, în periferiile geografice și existențiale: așteptările care rezultă cu privire la alegerile pastorale referitoare la familie sunt foarte ample. O reflecție a Sinodului Episcopilor despre aceste teme apare de aceea pe atât de necesară și urgentă pe cât de obligatorie ca expresie de caritate a Păstorilor față de cei le sunt încredințați și față de întreaga familie umană.

II – Biserica și evanghelia despre familie

Vestea cea bună a iubirii divine trebuie proclamată celor care trăiesc această fundamentală experiență umană personală, de cuplu și de comuniune deschisă la darul copiilor, care este comunitatea familială. Învățătura credinței despre familie trebuie prezentată în mod comunicativ și eficace, pentru că ea este în măsură să ajungă la inimi și să le transforme conform voinței lui Dumnezeu manifestată în Cristos Isus.

Cu privire la referința izvoarelor biblice despre căsătorie și familie, în acest material se prezintă numai referințele esențiale. Tot așa și pentru documentele Magisteriului se pare oportun să ne limităm la documentele Magisteriului universal al Bisericii, integrându-le cu unele texte ale Consiliului Pontifical al Familiei și lăsând Episcopilor participanți la Sinod misiunea de a da glas documentelor respectivelor lor organisme episcopale.

În orice timp și în cele mai diferite culturi n-a lipsit niciodată nici învățătura clară a păstorilor, nici mărturia concretă a credincioșilor, bărbați și femei, care în circumstanțe foarte diferite au trăit Evanghelia despre familie ca pe un dar incomensurabil pentru viața lor și a copiilor lor. Angajarea pentru următorul Sinod Extraordinar este motivată și susținută de dorința de a comunica tuturor, cu incisivitate mai mare, acest mesaj, sperând astfel ca „tezaurul revelației, încredințat Bisericii, să umple tot mai mult inima oamenilor” (DV 26).

Proiectul lui Dumnezeu Creator și Răscumpărător

Frumusețea mesajului biblic despre familie își are rădăcina în crearea bărbatului și a femeii făcuți amândoi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,24-31; 2,4b-25). Legați de o legătură sacramentală indisolubilă, soții trăiesc frumusețea iubirii, a paternității, a maternității și a demnității supreme de a participa astfel la opera creatoare a lui Dumnezeu.

În darul rodului unirii lor asumă responsabilitatea creșterii și educării altor persoane pentru viitorul neamului omenesc. Prin procreație, bărbatul și femeia împlinesc în credință vocația de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu în păstrarea creației și în creșterea familiei umane.

Fericitul Ioan Paul al II-lea a comentat acest aspect în Familiaris consortio: „Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa (cf. Gen 1,26 șu): chemându-l la existență din iubire, în același timp l-a chemat la iubire. Dumnezeu este iubire (1In 4,8) și trăiește în sine însuși un mister de comuniune personală de iubire. Creându-l pe om după chipul său și conservându-i existența, Dumnezeu înscrie în umanitatea bărbatului și a femeii vocația, adică capacitatea și responsabilitateaa iubirii și a comuniunii (cf. Gaudium et spes, 12). Pentru aceasta, iubirea este vocația fundamentală și înnăscută a fiecărei ființe umane” (FC, nr. 11).

Acest proiect al lui Dumnezeu creatorul, pe care păcatul strămoșesc l-a tulburat (cf. Gen 3,1-24), s-a manifestat în istorie prin evenimentele poporului ales până la plinătatea timpurilor, atunci când, cu întruparea Fiului lui Dumnezeu nu numai că a confirmat voința divină de mântuire, ci cu răscumpărarea a oferit harul de a asculta de această voință.

Fiul lui Dumnezeu, Cuvânt făcut trup (cf. In 1,14) în sânul Fecioarei Maria a trăit și a crescut în familia din Nazaret și a participat la nunta din Cana a cărei sărbătoare a îmbogățit-o cu primul dintre „semnele” sale (cf. In 2,1-11). El a acceptat cu bucurie primirea familiară a primilor săi discipoli (cf. Mc 1,29-31; 2,1-317) și a mângâiat doliul familiei prietenilor săi la Betania (cf. Lc 10,3842; In 11,1-44).

Isus Cristos a restabilit frumusețea căsătoriei repropunând proiectul unitar al lui Dumnezeu, care fusese abandonat datorită împietririi inimii umane chiar și în interiorul tradiției poporului lui Israel (cf. Mt 5,31-32; 19,3-12; Mc 10,1-12; Lc 16,18). Întorcându-se la origine, Isus a învățat unitatea și fidelitatea soților, refuzând repudierea și adulterul.

Tocmai prin frumusețea extraordinară a iubirii umane – celebrată deja cu accente inspirate din Cântarea Cântărilor și din legătura nupțială cerută și apărată de profeți ca Osea (cf. Os 1,2-3,3) și Malahia (cf. Mal2,13-16) -, Isus a afirmat demnitatea originară a iubirii bărbatului și a femeii.

Învățătura Bisericii despre familie

Și în comunitatea creștină primară familia a apărut ca „Biserica domestică” (cf. CBC, 1655): în așa numitele „coduri familiale” din Scrisorile apostolice neotestamentare, marea familie a lumii antice este identificată drept locul celei mai profunde solidarități dintre soții și soți, dintre părinți și copii, dintre bogați și săraci (cf. Ef 5,21-6,9; Col 3,18-4,1; 1Tim 2,8-15; Tit 2,1-10; 1Pt 2,13-3,7; cf. de asemenea și Scrisoarea către Filemon). Îndeosebi Scrisoarea către Efeseni a găsit în iubirea nupțială dintre bărbat și femeie „marele mister” care face prezentă în lume iubirea lui Cristos și a Bisericii (cf. Ef 5,31-32).

În decursul secolelor, mai ales în epoca modernă până în zilele noastre, Biserica n-a făcut să lipsească o proprie învățătură constantă și crescândă despre familie și despre căsătoria care stă la baza familiei. Una din exprimările cele mai înalte a fost propusă de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, în Constituția pastorală Gaudium et spes, care tratând câteva dintre problemele cele mai urgente dedică un întreg capitol promovării demnității căsătoriei și familiei, așa cum apare în descrierea valorii sale pentru constituția societății: „familia, loc de întâlnire a mai multor generații care se ajută reciproc să dobândească o înțelepciune umană mai vastă și să armonizeze drepturile persoanelor cu celelalte exigențe ale vieții sociale, este cu adevărat fundamentul societății” (GS 52). De intensitate specială este apelul la o spiritualitate cristocentrică pentru soții credincioși: „soții înșiși, creați după chipul Dumnezeului celui viu și constituiți ca adevărate persoane, să fie uniți în afecțiune reciprocă, în asemănare de gânduri și în sfințenie comună, astfel încât, urmându-l pe Cristos, Izvorul vieții, în bucuriile și jertfele vocației lor, să devină, prin iubirea lor fidelă, martori ai misterului de iubire pe care Domnul l-a dezvăluit lumii prin moartea și învierea sa” (GS 52).

Și Succesorii lui Petru după Conciliul al II-lea din Vatican au îmbogățit cu Magisteriul lor învățătura despre căsătorie și despre familie, îndeosebi Paul al VI-lea cu Enciclica Humanae vitae, care oferă învățături specifice de principiu și de practică. După aceea, Papa Ioan Paul al II-lea în Exortația apostolică Familiaris consortio a voit să insiste în propunerea planului divin cu privire la adevărul originar al iubirii nupțiale și al familiei: „«:Locul» unic care face posibilă o astfel de dăruire, după adevărul integral, este căsătoria sau contractul de dragoste conjugală ori alegerea conștientă și liberă cu care bărbatul și femeia se undesc într-o comunitate intimă de viață și de iubire voită de însuși Dumnezeu (cf. Gaudium et spes, 48) și care numai în această lumină își află adevărata semnificație. Instituția matrimonială nu este o ingerință a societății ori a autorității, nici impunerea exterioară a unei forme, ci este o exigență interioară a contractului conjugal care, public, se afirmă ca unic și exclusiv, pentru ca în felul acesta să fie trăită pe deplin fidelitatea voită de planul lui Dumnezeu-Creator. Această fidelitate conjugală, departe de a fi o mortificare a libertății persoanei, o pune la adăpost împotriva oricărei forme de subiectivism sau relativism și o face părtașă de Înțelepciunea Creatoare” (FC 11).

Catehismul Bisericii Catolice adună aceste date fundamentale: „Legământul matrimonial, prin care un bărbat și o femeie constituie între ei o comuniune intimă de viață și de iubire, a fost întemeiat și înzestrat cu legile sale proprii de către Creator. Prin natura sa este rânduit spre binele soților și spre procrearea și educarea copiilor. Între cei botezați, el a fost înălțat Cristos Domnul la demnitatea de sacrament [Cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 48; Codul de Drept Canonic, can. 1055 § 1]” (CBC, 1660).

Învățătura expusă în Catehism atinge fie principiile teologice fie comportamentele morale, tratate sub două titluri distincte: Sacramentul căsătoriei (nr. 1601-1658) și Porunca a șasea (nr. 2331-2391). Lectura atentă a acestor părți din Catehism aduce o înțelegere actualizată a învățăturii credinței în sprijinul acțiunii Bisericii în fața provocărilor de astăzi. Pastorația sa găsește inspirație în adevărul despre căsătoria văzută în planul lui Dumnezeu care a creat bărbatul și femeia și la plinirea timpului a revelat în Isus și plinătatea iubirii nupțiale ridicată la rang de sacrament. Căsătoria creștină întemeiată pe consimțământ și înzestrată și cu efecte proprii cum sunt bunurile și îndatoririle soților, totuși nu este scos de sub regimul păcatului (cf. Gen 3,1-24) care poate aduce răni profunde și chiar ofense la adresa demnității însăși a sacramentului.

Enciclica recentă a Papei Francisc, Lumen fidei, vorbește despre familie în legătura sa cu credința care revelează „cât pot fi de trainice legăturile dintre oameni atunci când Dumnezeu se face prezent în mijlocul lor” (LF 50). „Primul loc în care credința luminează cetatea oamenilor se află în familie. Mă gândesc înainte de toate la unirea stabilă a bărbatului și a femeii în căsătorie. Ea se naște din iubirea lor, semn și prezență a iubirii lui Dumnezeu, din recunoașterea și acceptarea bunătății diferenței sexuale, prin care soții se pot uni într-un singur trup (cf. Gen 2,24) și sunt capabili să dea naștere unei noi vieți, manifestare a bunătății Creatorului, a înțelepciunii sale și a planului său de iubire. Întemeiați pe această iubire, bărbatul și femeia pot să-și promită iubire reciprocă printr-un gest care implică întreaga viață și care amintește atâtea trăsături ale credinței. A promite o iubire care să fie pentru totdeauna este posibil atunci când se descoperă un plan mai mare decât propriile proiecte, care ne susține și ne permite să dăruim întregul viitor persoanei iubite” (LF 52). „Credința nu este un refugiu pentru oameni fără curaj, ci dilatare a vieții. Ea face să se descopere o mare chemare, vocația la iubire, și asigură că această iubire este credibilă, că merită să ne încredințăm ei, pentru că fundamentul său se află în fidelitatea lui Dumnezeu, mai puternică decât orice fragilitate a noastră” (LF 53).

III – Chestionar

Următoarele întrebări permit Bisericilor particulare să participe activ la pregătirea Sinodului Extraordinar, care are scopul de a vesti Evanghelia în provocările pastorale de astăzi cu privire la familie.

1- Despre răspândirea Sfintei Scripturi și a Magisteriului Bisericii în privința familiei

a) Care este cunoașterea reală a învățăturilor din Biblie, din „Gaudium et spes”, din „Familiaris consortio” și din alte documente ale Magisteriului postconciliar despre valoarea familiei conform Bisericii Catolice? Cum sunt formați credincioșii noștri la viața familială conform învățăturii Bisericii?

b) Unde este cunoscută, unde este acceptată integral învățătura Bisericii? Se întâlnesc dificultăți în punerea ei în practică? Care?

c) Cum este răspândită învățătura Bisericii în contextul programelor pastorale la nivel național, diecezan și parohial? Ce cateheză se face despre familie?

În ce măsură – și îndeosebi asupra căror aspecte – această învățătură este realmente cunoscută, acceptată, refuzată și/sau criticată în ambiente extra-ecleziale? Care sunt factorii culturali care împiedică receptarea deplină a învățăturii Bisericii despre familie?

2 – Despre căsătorie conform legii naturale

a) Ce loc ocupă conceptul de lege naturală în cultura civilă, fie la nivel instituțional, educativ și academic, fie la nivel popular? Ce viziuni ale antropologiei sunt subînțelese în această dezbatere despre fundamentul natural al familiei?

b) Conceptul de lege naturală în relație cu unirea dintre bărbat și femeie este în mod obișnuit acceptată ca atare din partea botezaților în general?

c) Cum este contestată în practică și în teorie legea naturală despre unirea dintre bărbat și femeie în vederea formării unei familii? Cum este propusă și aprofundată în organismele civile și ecleziale?

Dacă cer celebrarea căsătoriei botezați nepracticanți sau care se declară necredincioși, cum trebuie înfruntate provocările pastorale care urmează?

3 – Pastorația familiei în contextul evanghelizării

a) Care sunt experiențele născute în ultimele decenii în privința pregătirii la căsătorie? Cum s-a încercat să se stimuleze misiunea de evanghelizare a soților și a familiei? Cum trebuie promovată conștiința familiei ca „Biserică domestică”?

b) S-a reușit să se propună stiluri de rugăciune în familie care să reușească să reziste la complexitatea vieții și a culturii actuale?

c) În situația actuală de criză între generații, cum au știut familiile să realizeze propria vocație de transmitere a credinței?

d) În ce mod Bisericile locale și mișcările de spiritualitate familială au știut să creeze parcursuri exemplare?

e) Care este aportul specific pe care cuplurile și familiile au știut să-l dea în privința răspândirii unei viziuni integrale despre cuplu și despre familia creștină credibilă astăzi?

Ce atenția pastorală a arătat Biserica pentru a susține drumul cuplurilor în formare și al cuplurilor în criză?

4 – Despre pastorație pentru a face față unor situații matrimoniale dificile

a) Conviețuirea ad experimentum este o realitate pastorală relevantă în Biserica particulară? În ce procent s-ar putea estima numeric?

b) Există uniri libere de fapt, fără recunoaștere nici religioasă nici civilă? Există date statistice credibile?

c) Despărțiții și divorțații recăsătoriți sunt o realitate pastorală relevantă în Biserica particulară? În ce procent s-ar putea estima numeric? Cum se face față acestei realități prin programe pastorale corespunzătoare?

d) În toate aceste cazuri: cum trăiesc botezații iregularitatea lor? Sunt conștienți de asta? Manifestă pur și simplu indiferență? Se simt marginalizați și trăiesc cu suferință imposibilitatea de a primi sacramentele?

e) Care sunt cererile pe care persoanele divorțate și recăsătorite le adresează Bisericii în privința sacramentelor Euharistiei și Reconcilierii? Printre persoanele care se află în aceste situații câte cer aceste sacramente?

f) Grăbirea practicii canonice în privința recunoașterii declarației de nulitate a legăturii matrimoniale ar putea să ofere o reală contribuție pozitivă la soluționarea problematicilor persoanelor implicate? Dacă da, în ce forme?

Există o pastorație pentru a veni în întâmpinarea acestor cazuri? Cum se desfășoară această activitate pastorală? Există programe în această privință la nivel național și diecezan? Cum este vestită celor despărțiți și divorțați recăsătoriți milostivirea lui Dumnezeu și cum este pus în act sprijinul Bisericii dat drumului lor de credință?

5 – Despre uniri de persoane de același sex

a) Există în țara voastră o lege civilă de recunoaștere a unirilor de persoane de același sex echivalate în vreun fel căsătoriei?

b) Care este atitudinea Bisericilor particulare și locale fie în fața statului civil promotor al unirilor civile între persoane de același sex, fie în fața persoanelor implicate în acest tip de unire?

c) Ce atenție pastorală este posibilă să se aibă față de persoanele care au ales să trăiască după acest tip de uniri?

În cazul unirilor de persoane de același sex care au adoptat copii cum trebuie să ne comportăm pastoral în vederea transmiterii credinței?

6 – Despre educarea copiilor în sânul situațiilor de căsătorii iregulare

a) Care este în aceste cazuri proporția estimată de copii și adolescenți în raport cu copiii născuți și crescuți în familii constituite în mod regulamentar?

b) Cu ce atitudine se adresează Bisericii părinții? Ce anume cer? Numai sacramentele sau și cateheza și învățământul în general al religiei?

c) Cum ies în întâmpinare Bisericile particulare la necesitatea părinților acestor copii de a oferi o educație creștină propriilor copii?

Cum se desfășoară practica sacramentală în aceste cazuri: pregătirea, administrarea sacramentului și însoțirea?

7 – Despre deschiderea soților la viață

a) Care este cunoașterea reală pe care o au creștinii despre învățătura din Humanae vitae despre paternitatea responsabilă? Ce conștiință există despre evaluarea morală a diferitelor metode de reglementare a nașterilor? Ce aprofundări ar putea să fie sugerate în acest sens din punct de vedere pastoral?

b) Este acceptată această învățătură morală? Care sunt aspectele mai problematice care fac dificilă acceptarea în marea majoritate a cuplurilor?

c) Care metode naturale sunt promovate din partea Bisericilor particulare pentru a-i ajuta pe soți să pună în practică învățătura din Humanae vitae?

d) Care este experiența cu privire la această temă în practica sacramentului pocăinței și în participarea la euharistie?

e) Ce contraste se evidențiază între învățătura Bisericii și educația civilă în această privință?

Cum trebuie promovată o mentalitate mai deschisă la natalitate? Cum trebuie favorizată creșterea nașterilor?

8 – Despre raportul dintre familie și persoană

a) Isus Cristos revelează misterul și vocația omului: familia este un loc privilegiat pentru ca să aibă loc acest lucru?

b) Ce situații critice ale familiei din lumea de astăzi pot să devină un obstacol în calea întâlnirii persoanei cu Cristos?

În ce măsură crizele de credință prin care pot trece persoanele au incidență în viața familială?

9 – Alte provocări și propuneri

Există alte provocări și propuneri cu privire la temele tratate în acest chestionar, simțite ca urgente sau utile din partea destinatarilor?

Autor: Sinodul Episcopilor
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.11.2013
Publicarea pe acest sit: 07.11.2013
Etichete:

Lasă un răspuns