Predica PS Petru la Liturghia crismei

Predica PS Petru Gherghel
Episcop de Iași
la Liturghia crismei
joi, 17 aprilie 2014

Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi.
Tu ești preot în veci!

Preasfințite, dragi confrați întru Preoție,
Dragi seminariști și persoane consacrate,
Iubiți credincioși,

Astăzi trăim o mare bucurie și ne simțim cu adevărat cel mai aproape de Isus, care nu este prezent doar în lecturile de la sfânta Liturghie a crismei sau a uleiurilor sfinte, uns cu Duhul Sfânt, ci este cu adevărat prezent cu iubirea sa aici în mijlocul nostru, în catedrala noastră.

Astăzi ne repetă că și noi, prietenii săi, suntem unși de același Duh Sfânt pentru a purta ca și el, și împreună cu el, frumusețea și farmecul credinței.

Este ziua preoției lui Isus și este, în același timp, ziua preoției noastre. Este ziua când suntem invitați la o oglindire specială în imaginea lui Isus, la o măsurare a înălțimii noastre la umbra staturii lui Cristos. Când spun aceste cuvinte mă gândesc la o imagine care mi-a rămas întipărită în minte după vizionarea unui film ce o prezenta pe una dintre sfintele curajoase ale Bisericii noastre, sfânta Ioana d’Arc. Ea, aflându-se în închisoare, atașată profund de cel pe care a decis să-l apere și să-i slujească, a desenat pe peretele celulei în care se afla o cruce, un răstignit, de care se apropia mereu măsurându-se, într-un gest simbolic, dacă a ajuns la statura lui, dacă se aseamănă întru totul lui Cristos, așa cum se întreba și dorea să ajună apostolul neamurilor, sfântul Paul, dacă e gata să se jertfească și ea cum a făcut-o Cristos.

Ce lecție sugestivă!

Și noi, în această zi, suntem pe drept chemați să ne măsurăm și să ne verificăm în fața icoanei lui Cristos, marele preot, cel care a decis să ne încredințeze marele dar de a-l reprezenta între oameni, de a fi, așa cum suntem numiți și definiți, „alți Cristoși”.

Iată pentru ce am venit astăzi la Iași: ca împreună să facem acest examen și această verificare despre statura noastră și despre răspunsul nostru în fața lui Cristos și a lumii la care ne-a trimis.

An de an, Joia Sfântă poartă spre noi un mesaj puternic, an de an, suntem invitați la un astfel de exercițiu.

Anul trecut, în ziua de joi, 28 martie 2013, Sfântul Părinte papa Francisc, păstrând tradiția înaintașilor săi, a fericitului Ioan Paul al II-lea și a vrednicului și umilului slujitor, așa cum a voit să se definească papa Benedict al XVI-lea, a avut bucuria să celebreze prima sa Liturghie din Joia Sfântă împreună cu clerul roman, adresând tuturor celor prezenți ca și tuturor preoților din lume un profund apel la redescoperirea și aprofundarea chemării preoțești și la o nouă formă de slujire, plină de uncțiunea Duhului sfânt, cel care l-a umplut pe Isus, marele preot, de o iubire fără limite și fără rezerve pentru oile sale, pentru poporul său la care a fost trimis de Tatăl.

„Fiți păstori, nu gestionari sau intermediari!”, le spunea Sfântul Părinte cardinalilor, episcopilor și celor circa 1600 de preoți prezenți în acele zile la Roma, invitându-i pe toți să iasă fiecare din ale sale și să se ducă în periferii, acolo unde poporul suferă și este mai expus la cei care vor să jefuiască credința și care sunt, în definitiv, mai dispuși să primească mesajul salutar al evangheliei.

În aceeași împrejurare le spunea: Să simțiți pe umeri și în inimă povara și chipul poporului nostru credincios, ale sfinților și martirilor noștri, să aveți numele lor scrise în inimă; preotul bun se recunoaște după felul cum este uns poporul pe care îl păstorește: când lumea noastră este unsă cu uleiul bucuriei se simte, de exemplu, când iese de la Liturghie cu fața unuia care a primit o veste bună.

„Valorează ungerea”, a subliniat Sfântul Părinte, „nu funcția”. Și a adăugat: „poporului nostru îi place evanghelia predicată, când luminează situațiile de la margine, periferiile unde poporul credincios este mai expus la invazia tuturor celor care vor să-i jefuiască credința. Aceasta o cer de la voi: să fiți păstori cu mirosul oilor, păstori în mijlocul turmei proprii și pescari de oameni„. Minunate cuvinte și o profundă chemare la meditație!

Întorcându-ne la mesajul biblic al acestei zile, „Joia Preoției noastre”, descoperim marele dar pe care ni l-a făcut cel ce a voit să-și îndrepte privirea spre noi, alegându-ne între prietenii și trimișii săi. Astăzi privirea noastră trebuie să fie, într-un chip deosebit, îndreptată spre el.

Textele propuse pentru această sfântă Liturghie a crismei, texte luate din Cartea profetului Isaia, din Apocalipsul sfântului Ioan și din evanghelistul Luca, ne duc cu gândul direct spre Cristos, cel uns de Duhul Sfânt să aducă lumii vestea cea bună, eliberarea și mântuirea, cel care a ales calea jertfei, a morții, pentru a ieși biruitor din mormânt. El este marele preot, cel uns cu Duhul Sfânt și rânduit Mesia și stăpân peste toate, unic mijlocitor între Dumnezeu și oameni, căci el, rămânând pururi viu, are o preoție netrecătoare, permanentă, neschimbătoare, pentru a interveni în favoarea noastră, preot în veci după orânduiala lui Melchisedec, așa cum ne asigură autorul Scrisorii către Evrei în primele capitole despre Isus, mântuitorul oamenilor (cf. Evr 7,8).

El este cel la care se referă direct cuvintele profetice ale lui Isaia: „Duhul Domnului este asupra mea, căci Domnul m-a uns și m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună; să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să le vestesc celor închiși eliberarea” (Is 61,1-3a).

El este martorul cel credincios, primul născut dintre cei morți și Domnul regilor pământului, cum ne transmite apostolul Ioan în cartea Apocalipsului, pentru a începe să dea ultima mărturie celui care l-a trimis între oameni, adică Tatălui cel veșnic, care atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic drept jertfă pentru noi (cf. In 3,16).

Astăzi, în preludiul acestui moment sacrifical, venim cu toții, să recunoaștem și să mărturisim fidelitatea noastră, iubirea noastră, nevrednicia noastră, ca și abandonul nostru în fața celui care ne-a eliberat de păcatele noastre cu sângele său și ne-a făcut pe toți să devenim o împărăție de preoți pentru Dumnezeul său și pentru Părintele veșnic (cf. Ap 1,5-6).

Ziua de azi este cu adevărat ziua lui Isus Cristos, marele preot, dar este și ziua noastră particulară, este sărbătoarea preoților. Suntem, așadar, preoții preoției sale; suntem preoții acestui sacrificiu, pe care el l-a oferit în trupul său și în sângele său pe cruce, sub chipul pâinii și al vinului de la ultima Cină.

Suntem cei cărora el ne-a încredințat marea demnitate de a lucra în numele său, de a fi instrumentele preoției sale.

Dorind să ne facă să înțelegem marea demnitate și marea lucrare în care el, Cristos, ne-a introdus prin Botez și, îndeosebi, prin Preoție, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, cu darul său de mare păstor și teolog, în același timp, ne prezintă un exemplu, pe cât de simplu pe atât de cuprinzător și clar. Îl aminteam și altă dată:

Scriitorul rus Lev Tolstoi prezintă într-o scurtă istorioară că un suveran sever le-a cerut preoților și înțelepților săi să i-l prezinte pe Dumnezeu ca să-l poată vedea. Înțelepții nu au reușit să răspundă la această dorință a suveranului. Doar un simplu păstor, care se întorcea de la câmp s-a oferit să o facă el, în locul preoților și al înțelepților. Regele a înțeles de la acest om simplu că pe pământ, cu ochii săi, nu-l poate vedea pe Dumnezeul cel veșnic, dar măcar voia să știe ce a făcut și ce face Dumnezeu. Pentru a putea răspunde la această întrebare, păstorul i-a spus suveranului: „Trebuie să schimbăm hainele, maiestate”. Curios, deși cu rezerve, suveranul acceptă. Îi oferi sărmanului păstor hainele sale și el se îmbrăcă apoi cu cele ale săracului păstor. După care, i-a spus suveranului: „Acest lucru l-a făcut și îl face Dumnezeu!”

De fapt, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a lăsat splendoarea sa divină, a depus hainele strălucirii veșnice, așa cum ne spune apostolul Paul în Scrisoarea către Filipeni: El, fiind din fire Dumnezeu, s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce (cf. Fil 2,6 ș.u.).

În lumina acestui adevăr, Dumnezeu, precizează în continuare Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea în predica sa din Joia Mare a anului 2007, a vorbit despre un sacrum comerciumun schimb sacru, căci a luat asupra sa ce era al nostru, ca noi să putem obține ceea ce era al lui, devenind asemenea lui, bucurându-ne de harul strălucirii sale.

Ce lucru minunat!

Cristos a luat asupra sa „hainele” noastre: durerea, bucuria, foamea, setea, slăbiciunile, speranțele și deziluziile, teama de moartea și toate strâmtorările noastre, până la moarte. El ne-a dat nouă „hainele” sale, o altă existență, o nouă formă de a fi. De unde urmează că prin botez trebuie să îndepărtăm și să lepădăm omul cel vechi cu purtările sale dinainte și să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate și în sfințenia adevărului (cf. Ef 20,24).

Această teologie se verifică într-un mod cu totul nou și cu o profundă semnificație în consacrarea sacerdotală. Așa precum prin Botez s-a realizat un schimb de haine, un schimb de destin, o nouă comuniune existențială cu Cristos, tot astfel și în Preoție se realizează un schimb nou. De fapt, în administrarea sacramentelor preotul lucrează și vorbește nu în numele propriu ci „in persona Christi„.

Pentru a ne face să înțelegem și mai bine acest mister, Sfântul Părinte ne cheamă să reflectăm asupra a ceea ce se întâmplă în momentul consacrării preoțești, când cel ales este îmbrăcat în haine noi preoțești, simbol al îmbrăcării interne cu hainele lui Cristos: pentru a lucra cu adevărat în persoana sa.

Hainele preoțești, așa cum s-a stabilit și practicat în diferite timpuri, sunt o expresie simbolică profundă a ceea ce înseamnă preoția ministerială.

Îmbrăcați cu toții în demnitatea de fiii ai săi prin Botez, purtând cu sfințenie haina albă a Botezului și bucuria demnității preoției ierarhice, trebuie să redescoperim neîncetat, atunci când ne prezentăm în fața lumii, menirea noastră de persoane alese care îl reprezintă pe Cristos, preotul veșnic ce vrea să rămână mereu pe pământ și astfel să ajungă prin noi la toți oameni.

Astăzi, episcop și preoți, adunați în jurul acestui altar, uniți prin aceeași sfântă alegere și preoție, bucuroși că suntem prietenii săi, aleșii săi, suntem chemați să-i mulțumim pentru marea alegere și pentru haina divină cu care ne-a îmbrăcat și înveșmântat și să nu uităm că trebuie să-l reprezentăm cu cinste, arătând tuturor că el și astăzi este viu, că vorbește și lucrează peste tot, și că nu mai trăim noi, ci el, Cristos, trăiește în noi.

Cu aceste sentimente și cu o astfel de credință să ne reînnoim împreună bucuria alegerii noastre ca slujitori ai Domnului nostru și să ne repetăm conștient și angajant făgăduințele noastre după exemplu marelui nostru preot, episcopul martir Anton, cel care ne privește din ceruri și din imaginile ce împodobesc catedrala noastră:

Iată-mă, Doamne! Sunt gata să te reprezint în lume, sunt prezent pentru a continua cu toată hotărârea ministerul meu preoțesc, slujirea mea sacerdotală. Vreau să am și eu mirosul oilor și să-i fac pe toți să te simtă, să te găsească și să te urmeze pe tine, marele și veșnicul preot al credinței noastre. Amin.

Iași, 17 aprilie 2014

+ Petru Gherghel,
episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 17.04.2014
Publicarea pe acest sit: 18.04.2014
Etichete:

Lasă un răspuns