Predica PS Petru Gherghel la Joia Sfântă

Predica PS Petru Gherghel, Episcop de Iași,
la Liturghia din Joia Sfântă

Faceți aceasta în amintirea mea!

Cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi, înainte de patima mea (Lc 22,15).

De ce oare Isus a avut și are mereu chiar și astăzi această dorință?

Iată un punct de reflecție profundă pentru noi, aleșii săi, în această zi sfântă, ziua preoției.

Isus a dorit acest lucru și a voit această cină, pentru atâtea motive și toate pentru noi, cei pe care el ne-a ales, fără vredniciile noastre, ci din belșugul iubirii și milostivirii sale, așa cum a făcut-o cu apostolii și ucenicii săi.

Mai întâi a dorit această cină pentru a ne da o adevărată lecție de iubire și umilință. Într-o manieră plină de delicatețe a lăsat la o parte toate motivațiile omenești de mărire, toate căutările orgoliului uman, propunând o altfel de atitudine: cel mai mare în împărăția sa este cel care slujește, pentru că numai acesta este cel care se dăruiește pe sine.

Apostolii, de multe ori, manifestau dorințe de a ieși în evidență, doreau locurile cele dintâi în preajma lui Isus, eventual lângă tronul său, așa cum se vede că fac ori doresc să facă oamenii din jurul nostru.

Răspunsul lui Isus este neașteptat; se încinge cu un șorț și spală picioarele apostolilor săi. Fericiți toți cei care s-au lăsat spălați, așa cum a știut să o facă până la urmă și Petru, și au știu să o facă, la rândul lor, ucenicii săi.

Gestul său și toate cuvintele sale au revoluționat lumea, au declanșat o serie de inițiative, care, de atâtea ori, au devenit minuni adevărate.

Fericiți au fost și vor fi toți cei care știu să-i iubească și să-i slujească pe alții, care se apleacă spre cei în suferință, lipsiți și nemângâiați, care poartă grijă de cei bolnavi și marginalizați, fericiți cei care împart bucuriile lor cu cei ce plâng sau sunt întristați, binecuvântați cei care îi prețuiesc și îi îngrijesc pe bătrâni, binecuvântați cei care se oferă și trăiesc pentru aproapele.

Nefericiți, în schimb, cei care nu au înțeles să iubească, să se ofere pentru alții, să împartă cu cei lipsiți bunurile și viața lor. Nefericiți vor fi și vor rămâne cei ce nu știu să slujească, pentru că le va lipsi mereu lecția lui Dumnezeu, a iubirii și generozității, le va lipsi gestul lui Isus de la Cina de taină, care după ce a spălat picioarele ucenicilor, le-a făcut cel mai mare dar.

Isus a dorit să mănânce Paștele cel din urmă cu ucenicii săi, pentru că a dorit să le lase în dar Euharistia, trupul și sângele său.

Cu profundă emoție și iubire divină a luat în mâini pâinea și vinul și le-a oferit apostolilor, spunând: „Acesta este trupul meu, acesta este sângele meu, oferit și jertfit pentru noi. Faceți aceasta în amintirea mea” (1Cor 11,24-25).

Inițiativa lui Isus e plină de semnificație și rămâne testamentul cel mai autentic: Faceți cum am făcut eu, vă ofer trupul și sângele meu! Faceți ceea ce am făcut eu, oferiți trupul și sângele vostru celorlalți. Dăruiți-vă altora cum am făcut-o eu.

Iată miracolul: Isus rămâne cu apostolii și cu noi până la sfârșitul veacurilor, cu trupul și sângele său; Isus cere ca fiecare apostol să facă ceea ce a făcut el, celebrând neîncetat acest mister euharistic în amintirea sa. Sunt apoi invitați la un act de mare curaj, primesc chiar un mandat divin: să facă și ei ce a făcut el, să se ofere fiecare pentru alții.

În această zi și în această oră a iubirii divine, pe care o retrăim și o celebrăm, cina lui Isus și cina noastră, reprimim această dumnezeiască invitație și poruncă nouă: Faceți aceasta în amintirea mea!

Cum vom putea oare celebra și repeta cina prezenței sale spunând: Acesta este trupul meu, noi cei care avem o fire atât de înclinată spre păcat?

Cum vom putea oare, noi care avem un sânge viciat, amestecat cu patimi și plin cu atracții lumești, să spunem: Acesta este sângele meu?

Și totuși, Dumnezeul universului, a voit să ne aleagă și să se slujească de noi, cei atât de slabi și neputincioși! El îl iubești pe orice om, pentru că el l-a creat să fie imaginea sa în lume. El îi iubește pe oameni, i-a ales cu toate limitele și slăbiciunile lor ca să-i slujească și să-l reprezinte în această lume.

El ne-a iubit, ne-a ales și ne-a dăruit trupul și sângele său, taina euharistică și taina preoției, prin care a hotărât să rămână în lume, până la sfârșit.

El a voit să se ofere necontenit oamenilor, i-a ales pe apostoli, spunându-le: Iată, eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor, faceți aceasta în amintirea mea!

Sfințiile voastre, dragi confrați întru preoție,

Suntem aici, ca odinioară în Cenacol, strânși în jurul altarului și auzim încă o dată cuvintele sale: Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi, și v-am rânduit ca să mergeți și să aduceți roade și roadele voastre să rămână (In 15,16). Nu trebuie să uităm nicidecum ce a voit Isus cu apostolii și ce voiește cu noi: Faceți aceasta în amintirea mea! Trăim timpuri noi, timpuri grele și pline de noutăți, de transformări, timpuri de încercare.

Suntem martorii unor mari suferințe ce s-au abătut și se abat parcă mai mult astăzi asupra Bisericii. Participăm la un secularism și la o răceală care fac ca în sufletul marelui preot, Cristos, în inima Sfântului Părinte și a tuturor oamenilor de bunăvoință să se simtă o mare durere și amărăciune, o dramă uneori paralizantă.

În același timp însă, trebuie să descoperim că sunt semne noi de reîmprospătare și de reînnoire spirituală.

Anul Sfintei Preoții a adus un nou suflu, o nouă speranță spirituală și a făcut să se întrevadă o nou rază de lumină și de mângâiere. Numărul de vocații la Sfânta Preoție și la viața consacrată începe să crească, fiind o garanție că Dumnezeu nu uită de poporul său.

Privind la Sfințiile voastre, care ați spus „da” la chemarea Domnului și care v-ați angajat la marea și nobila misiune de păstori, inima noastră și a poporului lui Dumnezeu crește și se bucură, lăudându-l pe Dumnezeu pentru voi și pentru iubirea voastră.

Preoția este un dar al Domnului ce nu trebuie uitat. Reprezintă în același timp un mister care însoțește viața noastră. De aceea, nu încetăm să-i mulțumim Domnului în orice moment, mai ales astăzi, în ziua Sfintei Preoții, pentru faptul că el știe să trezească noi chemări la slujirea preoțească. Astăzi trebuie să-l lăudăm spunând din inimă:

Îți mulțumim, Doamne, pentru toți preoții buni, generoși și umili, care nu s-au îndepărtat și nu se îndepărtează de tine și de oameni, punându-și toată slujirea lor în favoarea oamenilor.

Îți mulțumim, Doamne, pentru înaintașii noștri, episcopi, preoți, călugări, care ne-au lăsat o așa de bogată zestre spirituală și au știut să sufere închisori, persecuții, umiliri, pentru cauza ta și a Bisericii tale. Nu încetăm să-ți mulțumim pentru mărturisitorii noștri, episcopi martiri, pentru episcopul Anton Durcovici, pentru preoții jertfiți pe altarul Bisericii. Ei sunt eroii și bucuria noastră. Pe umerii lor crește și se mărește astăzi dorința pentru slujire, entuziasmul atâtor suflete dedicate muncii apostolice și sacerdotale.

Nu uităm, Doamne Isuse, că avem un așa mare dar, așezat totuși în vase de lut, gata ușor să se strice, mereu în pericol de greșeli, păcate și slăbiciuni.

Tu îi iubești pe toți și-i înconjori cu bunătatea și iubirea ta și nu-i părăsești niciodată pe cei care te-au părăsit, te părăsesc sau uită de tine. Tu ești cu adevărat păstorul cel bun, care te bucuri pentru orice om păcătos și pentru ori ce slujitor greșitor care se întoarce și te caută.

În această zi specială a preoției noastre, îți cerem iertare pentru păcatele, trădările, greșelile și slăbiciunile noastre față de tine și față de frații noștri, mai ales îți cerem să ne ierți pe noi, care nu am fost totdeauna fideli față de tine și nu am vegheat împreună cu tine. Îți cerem să-i ierți mai ales pe cei care te-au vândut sau te-au trădat în anii grei ai prigoanei, scandalizându-i pe alții ori chiar făcându-i să sufere.

În ajunul pătimirii tale, cu dor ai dorit să mănânci paștele cu apostolii tăi, iar astăzi ne repeți din nou aceiași dorință ca să ne apropiem împreună de cina ta cea de taină, o Isuse, marele nostru preot și prieten. Tu le-ai spălat picioarele apostolilor tăi, gestul celei mai mari iubiri și al iertării greșelilor lor ca să se învrednicească de taina euharistică și de porunca nouă a iubirii. Tu le-ai dat exemplul celei mai mari iubiri și i-ai invitat ca să facă acest lucru în amintirea ta. Tu știai de slăbiciunile apostolilor tăi, cunoșteai planurile lui Iuda, aveai cunoștință de renegarea lui Petru, de fuga celorlalți ucenici și de suferințele ce urmau să vină asupra ta și totuși tu le-i arătat tuturor celor dragi iubirea ta, oferindu-te pe tine însuți drept hrană mântuitoare și exemplu de iubire fără margini. Tu i-ai arătat lui Iuda prietenia de care el n-a voit să țină seama, i-ai chemat pe apostolii și prietenii tăi să te susțină cu rugăciunile lor, iar ei s-au lăsat toropiți de oboseală, părăsindu-te în momentele cele mai grele și chiar dispărând în noapte. L-ai admonestat pe Petru cu privirea ta plină de milostivire și el a plâns cu amar. Tu te-ai rugat pe cruce Tatălui ca să-i ierte pe toți pentru că nu știu ce fac. Tu nu te-ai oprit din drumul tău de iubire până n-ai pronunțat cuvintele dăruirii totale: În mâinile tale, Tată, încredințez sufletul meu (Lc 23,46). S-a săvârșit (In 19,30).

Fă ca și noi, aleșii tăi, să ne învrednicim de aceeași iubire, de același gesturi de prietenie și de același dar al iertării și al iubirii tale. Spală-ne picioarele, capul și inima ca să putem sta alături de tine la masa cea de taină. Îndreaptă-ți și spre noi privirea ta iubitoare și iertătoare, că și pe noi ne-ai ales să fim apostolii și apropiații tăi, cu toate slăbiciunile și infidelitățile noastre.

Astăzi, o Isuse, mulțumindu-ți că ne-ai învrednicit cu darul Preoției, al iertării și al Euharistiei, reînnoim făgăduințele și promisiunile făcute la sfânta noastră hirotonire și voim să-ți rămânem fideli în toată viața nu numai la Cina Ta de Taină, ci și pe Calvar. Amin.

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 21.04.2011
Publicarea pe acest sit: 21.04.2011
Etichete:

Lasă un răspuns