Predica PS Petru Gherghel în ziua de Anul Nou

Predica PS Petru Gherghel,
Episcop de Iași,
la Liturghia din ziua de Anul Nou
1 ianuarie 2012

Dragi frați și surori,

În bazilica Santa Maria Maggiore din Roma se află o statuie deosebit de frumoasă dedicată Reginei păcii. Sfânta Fecioară este prezentată șezând pe un tron, protejând pruncul așezat pe genunchii ei, care poartă în mânuțele sale o ramură de măslin, simbolul păcii.

Maria, aleasă să-l nască pe copilul Isus și să-l ofere lumii după planul inefabil al lui Dumnezeu, a împlinit gândul și dorința plină de iubire a părintelui ceresc de a oferi lumii pacea, armonia și bucuria, pacea cu El, pacea cu noi înșine și pacea cu toți oamenii.

El, Dumnezeu, a voit să împartă tuturor darul inestimabil al păcii adevărate, așa cum avea să o confirme.

Au trecut opt zile de la celebrarea Nașteri Domnului, Crăciunul. Biserica, prin lecturile pe care le-a propus, ne-a chemat atenția asupra celui promis și coborât pe pământ în ieslea din Betleem. Ochii tuturor, începând din noaptea sfântă, s-au îndreptat spre copilul Isus, iar inimile au fost pline de emoția întâlnirii cu Pruncul divin, pentru care îngerii din ceruri au cântat imnul măririi lui Dumnezeu, care s-a milostivit de poporul ce umbla în întuneric și în umbra morții. Același cor a anunțat și pacea coborâtă din cer peste oamenii pe care Dumnezeu îi iubește.

Continuă să răsune și astăzi corul îngerilor, vestind marea bucurie: Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește (oamenilor de bunăvoință). Nu numai în aceste zile răsună acest cânt, ci el continuă să îmbucure inima tuturor acelora care se întorc în spirit la Betleem.

Astăzi, 1 ianuarie, a opta zi a nașterii Domnului, privirea noastră se lărgește și, așa cum ne învață Biserica, ochii noștri se opresc asupra mamei, asupra Mariei. Este cu adevărat o mare descoperire, care face să strălucească și mai mult realitatea Crăciunului.

Un mare gânditor, scriitor și jurnalist englez, Gilbert Keith Chesterton (n. 29 mai 1874 în cartierul Kensington din Londra – d. 14 iunie 1936 în Beaconsfield, Buckinghamshire) sublinia în una dintre scrierile un mare adevăr despre nașterea unui copil: „Nu este posibil să te gândești la un copil fără a te gândi la o mamă. Nu poate fi vizitat un prunc fără ca să o viziteze pe mamă; în viața umană de toate zilele nu se poate ajunge la un copil decât dacă se trece printr-o mamă”.

Iată de ce Dumnezeu, autorul vieții și părintele tuturor, a voit și a hotărât pentru Fiul său, trimis pe pământ, o mamă.

Acest adevăr face să strălucească o lumină puternică asupra menirii și misiunii femeii și, desigur, a mamei.

Maternitatea face din mamă un mister care o apropie de misterul însuși a lui Dumnezeu. Așa precum Dumnezeu este izvorul și leagănul vieții, tot așa orice mamă este considerată pe drept izvorul și leagănul vieții pe pământ. Așa a orânduit Dumnezeu și acest lucru l-a intenționat, când a ales pentru Fiul său sânul unei tinere mame, consfințind cu aceasta marea demnitate a Mariei și în același timp a tuturor mamelor, împotriva atâtor tentații și invenții din partea firii, aplecate spre păcat și neascultare. Îndepărtarea de Dumnezeu și de glasul profund al naturii duce la adevărate anomalii și practici.

S-a ajuns până acolo ca într-un document elaborat în urma unui congres organizat de ONU, asupra condiției femeii în lume, să se afirme că „maternitatea este un obstacol pentru emanciparea femeii”.

Ce oribilă greșeală și ce ofensă adusă marii demnități a femeii, create ca și bărbatul după chipul și imaginea lui Dumnezeu, de la care provine orice paternitate și maternitate în cer și pe pământ.

Maternitatea, cu demnitatea și responsabilitatea ei, o așează pe orice mamă chiar în inima umanității, a omenirii.

Dacă acest adevăr este pus la îndoială, este pusă în pericol însăși viața umană în toate dimensiunile ei. Apărând maternitatea este apărată viața umană; respectând maternitatea este respectată însăși viața lumii; renegând și minimalizând maternitatea, iubirea mamei pentru rodul trupului său, copilul este lipsit de acea indispensabilă căldură și de aceea condiție absolut necesară pentru creșterea sa firească și pentru echilibrul său normal.

Biserica ne amintește și prezintă cu tărie acest adevăr consfințit de Cristos, pruncul, realizat în sfânta Fecioară Maria.

După cum adevărata maternitatea îl leagă pe un copil de mama sa cu o legătură unică și indisolubilă,tot așa s-a întâmplat cu Cristos, care a devenit cu adevărat Fiul Mariei, și Maria a devenit cu adevărat mama Fiului lui Dumnezeu. Maria nu se poate despărți de Isus și nici Isus de Maria. Acest adevăr îl proclamă Biserica în această duminică, prima după nașterea lui Isus din Maria și chiar în prima zi a noului an civil.

Această alegere nu este întâmplătoare, ci este o confirmare a rolului Mariei, a maternității sale pentru Isus și a misiunii pe care o primește ea pentru oameni, pentru care ea împlinește o adevărată maternitate spirituală.

Astăzi, când celebrăm maternitatea sfintei Fecioare Maria sau sărbătoarea Sfintei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, recunoaștem și mărturisim că Maria a dat lumii pe Mântuitorul și că ea este cea care a devenit și mama noastră ocrotitoare, prin iubirea și jertfa ei oferită lui Isus, fiul ei și fratele nostru.

Crăciunul, așadar, nu e complet fără Maria. Prezența Mariei în viața lui Cristos este o alegere făcută de Dumnezeu. Maria fără prunc și pruncul divin fără Maria nu există.

Nașterea Domnului, pe care am celebrat-o opt zile mai înainte, ca și misterul maternității divine a sfintei Fecioare Maria sunt realități strâns legate între ele și nedespărțite după voința însăși a lui Dumnezeu.

E firesc, așadar, ca sfânta Biserică, în înțelepciunea ei, să invite să celebrăm cu vie credință bucuria nașterii Domnului și a maternității Maicii preacurate, într-o asemenea atmosferă însoțită cu cântece de preamărire a lui Dumnezeu, care atât de mult ne-a iubit, încât ni l-a dăruit pe Fiul său, făcut om, prin opera Duhului Sfânt, în sânul preacurat al Mariei.

Când Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, întreaga lume se afla în pace, iar coborârea lui pe pământ nu a avut alt scop decât să aducă oamenilor pacea, pacea adevărată, nu așa cum o dă lumea, și nu aceea pe care o stabilesc oamenii, ci „pacea mea”, ne spune Isus în predica și opera sa de mântuire.

Este ziua de 1 ianuarie, începutul unui nou an civil, în care se aud, pe toate lungimile de undă și din toate părțile, dorințe de binecuvântare și de pace, urări îmbrăcate în mii de forme. Dar cea mai frecventă și mai așteptată este dorința de pace, de pace adevărată.

Vorbind despre această sărbătoare și despre locul ei în calendarul bisericesc, Sfântul Părinte Paul al VI-lea în exortația apostolică Marialis cultus (nr. 5) scria:

„În restabilirea ordinii pentru perioada Crăciunului mi se pare că trebuie să acordăm o atenție deosebită reașezării solemnității Sfintei Fecioare Maria, Mamă a lui Dumnezeu; această solemnitate sugerată de vechea tradiția a liturgiei orașului (Roma) pentru ziua de 1 ianuarie, este destinată celebrării aportului Mariei în realizarea misterului mântuirii și să exalte demnitatea cu totul particulară care derivă de aici pentru «Maica preasfântă…, prin intermediul căreia l-am primit pe autorul vieții», și, totodată, este o ocazie foarte binevenită pentru a ne reînnoi adorația față de nou-născutul Principe al păcii, pentru a reauzi vestea cea bună adusă de îngeri, pentru a implora de la Dumnezeu, prin mijlocirea ei, darul suprem al păcii. De aceea, în fericita coincidență a octavei Crăciunului, în ziua felicitărilor din 1 ianuarie, am instituit Ziua Mondială a Păcii, care are tot mai multe adeziuni și maturizează deja roadele păcii în inima multor oameni” (nr. 5).

O hotărâre înțeleaptă și un dar care nu poate veni decât din cer, de la cel care s-a născut pe pământ din Maria Fecioară, ca să întindă lumii mâinile sale nevinovate în care poartă ramuri de măslin, așa cum ne arată și vorbește monumentul statuar din „Santa Maria Maggiore”.

Toate cele trei texte, pe care Biserica ni le prezintă la această celebrare sfântă, ne arată de unde și prin cine ne poate veni adevărata pace și adevărata bucurie.

Adevărata urare și binecuvântare, ce ne poate fi de folos și care umple din plin dorința sufletului nostru, este aceea pe care ne-o face astăzi, la începutul anului nou, însuși Dumnezeu.

Am auzit-o în prima lectură a Liturghiei de azi. Este vorba de o binecuvântare biblică pe care o rosteau Aron și preoții din tribul său preoțesc la sfârșitul jertfelor din templu: „Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească. Domnul să-și lumineze fața asupra ta și să se îndure de tine. Domnul să-și îndrepte fața către tine și să-ți dăruiască pacea”. Pacea – shalom, cuvânt cheie ce a rămas ca fiind cel mai frumos salut între oameni până astăzi, moștenit de la evrei.

Apostolul Paul în a doua lectură ne arată cine ne-a adus nouă pacea și împăcarea cu Dumnezeu și cu semenii noștri: este Isus, copilul născut din Maria, dintr-o femeie. Prin el, noi am dobândit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu, adică nu mai suntem sclavi, nu mai trebuie să tremurăm în fața lui, căci, prin Isus și cu el, noi putem să-l numim pe Dumnezeu Tată – Abba, adică Părinte.

Dacă acest lucru este adevărat, atunci noi toți suntem și trebuie să ne numim frați, iar între noi trebuie să domnească armonia, iubirea și pacea.

Evanghelia ne explică care este pacea pe care ne-a adus-o Isus, principele păcii, născut din Maria, regina păcii, la Betleem, în peștera cea săracă. El a venit la noi, la cei sărmani și năpăstuiți, la cei simpli și săraci, ca să ne învrednicească de harul împăcării și al bunăvoinței Tatălui ceresc care este pacea noastră, după cum ne asigură apostolul Paul.

Păstorii, care au auzit cântarea îngerilor: Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor, pe care el îi iubește (Lc 2,8-20), și care au fost îndemnați de îngeri să meargă la Betleem, au întâlnit cu adevărat un copil plăpând, culcat în iesle iar lângă el, cu fața plină de bucurie, o mamă care s-a bucurat să li-l arate.

Este de necrezut un astfel de moment și o astfel de realitate. Inima lor s-a umplut de bucurie și de pace și s-au întors preamărindu-l și lăudându-l pe Dumnezeu, pentru tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus. Presupunem, pe drept, că ei, întorcându-se la turmele lor, nu au încetat să cânte imnul îngeresc: Mărire în cer și pe pământ pace (Lc 2,8-20). De atunci, toți cei care au avut bucuria de a-l descoperi și întâlni pe Principele păcii, și-au unit glasurile lor lăudându-l și preamărindu-l pe Dumnezeu pentru marea minune pe care a făcut-o întregii omeniri prin Maria, mama lui Isus și mama noastră.

 

Dragi frați și surori, dragi tineri, doritori de pace,

Ziua de 1 ianuarie, așa cum am amintit mai sus rămâne în istorie ca Ziua Mondială a Păcii.

Ea a fost dorită și stabilită de marele papă Paul al VI-lea în anul 1967 și a rămas ca o voce pe care Biserica continuă să o înalțe spre ceruri și spre oameni, ca pe pământ să nu mai fie războaie suferințe, lacrimi și moarte din cauza armelor și a dușmăniei dintre oameni și popoare, ci liniște și pace adevărată, pace cerească.

De atunci, în fiecare an, Sfântul Părinte, în numele tuturor oamenilor de bunăvoință, strigă pentru pace și armonie în lume.

După mesajele papei Paul al VI-lea, glasul fericitului papă Ioan Paul al II-lea a continuat să răsune în lume cu o forță impresionantă, iar astăzi același glas este întărit de mesajul anual al actualului papă, Benedict al XVI-lea, prezentându-l cu nou avânt și cu argumente noi și puternice.

Anul acesta el îndreaptă apelul său într-un chip deosebit către tineri, pe care îi vrea și îi vede adevărați mesageri ai speranței și ai înfrățirii între popoare. Sfântul Părinte a văzut și a admirat entuziasmul lor la ultimele întâlniri mondiale – Köln și Madrid.

„Tuturor, îndeosebi tinerilor, vreau să spun cu forță: Nu ideologiile salvează lumea, ci numai îndreptarea spre Dumnezeul cel viu, care este creatorul nostru, garantul libertății noastre, garantul a ceea ce este cu adevărat bun și adevărat… îndreptarea fără rezerve spre Dumnezeu care este măsura a ceea ce este drept și în același timp este iubirea veșnică. Și oare ce ar mai putea să ne salveze dacă nu iubirea?. Iubirea se bucură de adevăr, este forța care ne face capabili să ne angajăm pentru adevăr, pentru dreptate, pentru pace, pentru că toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură” (cf. 1Cor 13,1-13).

Dragi tineri, voi sunteți un dar prețios pentru societate. Nu vă lăsați cuprinși de descurajare în fața dificultăților și nu vă abandonați soluțiilor false, care adesea se prezintă drept calea cea mai ușoară pentru a depăși problemele. Nu vă fie frică să vă angajați, să înfruntați truda și sacrificiul, să alegeți căile care cer fidelitate și statornicie, umilință și dedicare. Trăiți cu încredere tinerețea voastră și acele dorințe profunde de fericire, de adevăr, de frumusețe și de iubire adevărată pe care le simțiți! Trăiți intens această perioadă a vieții așa de bogată și plină de entuziasm.

Fiți conștienți că voi înșivă sunteți exemplu și stimulent pentru adulți și veți fi așa cu cât vă străduiți mai mult să depășiți nedreptățile și corupția, cu cât doriți mai mult un viitor mai bun și vă angajați să-l construiți. Fiți conștienți de potențialitățile voastre și nu vă închideți niciodată în voi înșivă, ci lucrați pentru un viitor mai luminos pentru toți. Nu sunteți niciodată singuri. Biserica are încredere în voi, vă însoțește, vă încurajează și dorește să vă ofere ceea ce are ea mai prețios: posibilitatea de a ridica ochii spre Dumnezeu, de a-l întâlni pe Isus Cristos, cel care este dreptatea și pacea.

Vouă tuturor, bărbați și femei care aveți la inimă cauza păcii! Pacea nu este niciodată un bine dobândit, ci o țintă spre care toți și fiecare trebuie să tindem. Să privim cu speranță mai mare spre viitor, să ne încurajăm reciproc în drumul nostru, să lucrăm pentru a da lumii noastră o față mai umană și fraternă și să ne simțim uniți în responsabilitatea față de tinerele generații prezente și viitoare, îndeosebi în educarea lor ca să fie pașnice și făcătoare de pace. Pe baza acestei conștiințe vă trimit aceste reflecții și vă adresez apelul meu: să ne unim forțele noastre, spirituale, morale și materiale, pentru a educa pe tineri la dreptate și la pace”.

Îi mulțumim lui Isus, Principele păcii venit între noi, îi suntem recunoscători Maicii Preacurate Maria, Fecioară și mamă, pentru da-ul său în aducerea pe pământ a autorului păcii, și, desigur, le aducem mulțumiri tuturor tinerilor și tuturor acelora care s-au oferit și se oferă ca dorința lui Isus și așteptarea Bisericii să se realizeze între oameni. Isuse, principe al păcii, dăruiește lumii, pacea ta! Amin.

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 01.01.2012
Publicarea pe acest sit: 02.01.2012
Etichete:

Lasă un răspuns