Predica PS Bode la deschiderea Zilei Mondiale a Tineretului

Deschiderea Zilei Mondiale a Tineretului,
la 16 august 2005, Bonn
Predica Episcopului Franz-Josef Bode

Lecturi: 1 Samuel 3,1-10, 1 Corintenti 12,12-27, Matei 2,1-2a

„Sfeșnicul Domnului nu se stinsese încă și Samuel era culcat în cortul Domnului.” –

„Am văzut steaua Lui la răsărit și am venit să ne închinăm Lui.”

Dragi tineri, lumina lui Dumnezeu ajunge la oameni în diferite moduri. Samuel primește lumina într-un moment în care nu neapărat o aștepta. Eli, marele preot, a ajung bătrân și slab; mesajele de la Domnul sunt rare; iar viziunile nu sunt frecvente. Sunt timpuri ca cele pe care le trăiește Europa în aceste zile: puține cuvinte electrizante, puține viziuni care să fie cu adevărat transformatoare, puține personalități care să ne îndrume, și doar o lumină slabă care ne arată drumul spre viitor. Așa este pentru viața Bisericii, pentru viața societății și pentru viața multor persoane în particular. Perspectivele în primul rând pentru tineri sunt blocate de șomaj și de o profundă frică de viitor. Pe lângă aceasta, în rumoarea pieței de posibilități multicolore, pentru tineri este tot mai dificil să distingă vocea lui Dumnezeu de alte voci.

Și totuși: tocmai în această Biserică ce în Europa pare a fi îmbătrânită, Dumnezeu ne cheamă în continuu. Nu ne lasă să dormim atunci când dorim să închidem ochii obosiți de atâtea experiențe negative, sau când suntem adormiți de ofertele multiple care ne asaltează. Nu se oprește din a ne chema. Ne cheamă pe nume, ca pe Samuel, subliniindu-ne unicitatea propriei noastre vieți, a talentelor și aptitudinilor noastre, chiar și a erorilor și căderilor noastre:

Ne cheamă prin dorința tinerilor pentru ceva mai măreț;
ne cheamă prin persoanele care ne inspiră prin credibilitatea vieților lor;
ne cheamă prin întâlniri precum aceasta;
ne cheamă prin minunăția Creației sale;
ne cheamă prin liniștea și solitudinea prin care ne deschidem inimile spre El;
ne cheamă prin urcușurile și coborâșurile vieților noastre;
ne cheamă prin cuvântul Său, pe care îl citim și în ascultăm mereu și mereu;
ne cheamă mai întâi de toate prin Celebrarea Euharistică și prin Sacramente, prin Sacramentul Spovezii.

Uneori ne ia mult timp pentru a găsi persoanele care să ne ajute să interpretăm această chemare. Chiar și bătrânul Eli are nevoie de mult timp pentru a recunoaște vocea Domnului care nu i se adresează lui, omului experimentat al lui Dumnezeu, ci unei alte persoane, unui tânăr: Samuel. Dar există și alți bătrâni cu multă experiență care ne-au deschis și continuă să ne deschidă inima la vocea lui Dumnezeu, precum Papa Ioan Paul al II-lea, care, în ciuda vârstei sale, acționând fără a precupeți vreun efort, a trezit în tineri atenția la vocea lui Dumnezeu. Astăzi acest Papă ne vorbește dintr-un alt loc, îndemnându-ne: când Dumnezeu vă va vorbi, să răspundeți: „Vorbește, Doamne, servul tău ascultă!”

Să ne lăsăm încurajați și de succesorul său, Papa Benedict, nu pentru a răspunde așa cum ne-ar place: „Ascultă, Doamne, servul tău vorbește!”, ci pentru a ne deschide inimile noastre pentru a asculta vocea care adesea vorbește încet, dar insistent despre Dumnezeu. Nu este minunat faptul că Dumnezeu ne oferă atâtea ocazii, că rămâne răbdător chiar și atunci când adormim, că la final face să ne întâlnim cu persoanele care ne pot ajuta să auzim și să răspundem chemării Lui?

Dragi tineri, voi sunteți Samuel, „ascultătorii de Dumnezeu”, în mijlocul dragii noastre Biserici. Mulțumită vouă, Biserica rămâne tânără. Papa Benedict spune: „Biserica este vie. […] Biserica este tânără. Ea poartă în sine viitorul lumii și de aceea ne și arată fiecăruia dintre noi calea spre viitor. Biserica este vie iar noi o vedem: experimentăm bucuria pe care cel Înviat a făgăduit-o alor săi. Biserica este vie – ea este vie, pentru că Cristos este viu, pentru că el este cu adevărat înviat.” (Predica la începutul ministerului petrin, 24 aprilie 2005). Sfeșnicul Domnului nu s-a stins încă. Iar voi, în aceste zile, demonstrați întregii Biserici și întregii lumi că Biserica este vie și că tinerii sunt dispuși să îl asculte pe Dumnezeu: Vorbește, Doamne, servul tău ascultă!

Mai sunt apoi cei trei astrologi din Răsărit, veniți după un drum lung pentru a-l vedea pe Domnul. Tradiția spune că cei trei erau regi. În ciuda bogățiilor lor, a ceea ce posedau, a puterii pe care o aveau, ei au găsit tăria pentru a pleca în căutare. De ce? Pentru că au putut să discearnă semnele timpului, semnele pe care Domnul le dădea în viețile lor. Spre deosebire de Samuel, căruia Domnul i s-a făcut auzit în tăcerea templului, în timp ce tânărul dormea, aici Dumnezeu s-a arătat ca o stea care nu scapă atenției lor și nici dorinței lor de ceva mai măreț.

Dar nici chiar magii, urmând steaua, nu au găsit ce căutau rapid, ci au avut nevoie de un lung drum, trecând peste munți, mări și deșerturi, cu diverse întâlniri care i-au pregătit pentru întâlnirea cea mare. Doar adevărata lor disponibilitate de a pleca și dorința lor de nezdruncinat de a nu renunța îi face să continue în căutarea lor: Unde este El, cel nou a cărui lumină, a cărui stea am văzut-o? Unde este El în lumea noastră, în viața noastră? Unde putem să îl găsim în marea de imagini atractive și strălucitoare a lumii, în mijlocul suferințelor și a mizeriei pe care oamenii trebuie să o îndure? Unde este El?

De aceea au plecat ei, de aceea și-au abandonat mediile familiare, riscând necunoscutul. Au venit așa cum erau, cu carismele și talentele lor, cu comorile lor, dar și cu nesiguranța și cu frica lor, cu întrebările și cu dorințele lor. Au venit. Dragi tineri, la fel ați făcut și voi în număr mare: ați venit să îl căutați și să îl găsiți pe Cristos, noul, diferitul. Ați venit din peste 160 de țări ale lumii; ați venit în Europa noastră, în țara noastră, unde Cristos nu este întotdeauna ușor de găsit și unde riști să pierzi din vedere steaua deoarece cerul de deasupra este atât de plin de lumini din publicitate și comerț, deoarece adesea transformăm noaptea în zi, făcând dificil pentru noi să vedem stelele.

Dar noi în Germania nu vom fi pentru voi „Ierusalimul”, Irod, funcționarii, care au știut unde era Cristos, dar care nu au plecat să îl întâlnească, ci au rămas locului, în turnurile lor de putere și știință. Nu, noi aici în Germania dorim să mergem împreună cu voi, dorim să plecăm cu voi, dorim să încercăm să căutăm împreună cu voi, dorim să ne lăsăm conduși împreună cu voi de steaua pe care Dumnezeu ne-o arată, și dorim să ajungem împreună cu voi la Betleem, pentru a-l descoperi pe Cristos, Dumnezeu devenit om, Dumnezeu care nu este distant și rece, ci care vine atât de aproape de noi ca un Copil, o ființă umană.

Împreună cu voi vrem să căutăm semnele de lumină divină din timpurile noastre, din Biserica noastră și din viața noastră. Împreună cu voi vrem să căutăm și să întrebăm: Unde este El?, chiar dacă vom întâlni persoane care nu ne vor binele. Alături de voi îl vom întâlni pe Cristos în aceste zile în Liturghii și în timpul întâlnirilor mari, dar și în grupurile mici și în ascunzișurile vieții fiecăruia dintre noi și în întâlnirea tăcută cu El. Vă mulțumim că ați venit, că ați urmat invitația-stea a Sfântului Părinte, că ați răspuns chemării asemenea lui Samuel și că v-ați hotărât să urmați un drum ca cei trei Magi.

Astfel, în aceste zile vom putea vedea și trăi Biserica: poporul lui Dumnezeu pornit pe drum și trupul lui Cristos, după cum a doua lectură ne-a descris cu cuvinte impresionante.
Trupul lui Cristos: în unitatea corpului și în varietatea membrelor;
Trupul lui Cristos: în diversitatea vocațiilor și căilor de căutare a lui Dumnezeu;
Trupul lui Cristos: în prospețimea și originalitatea tinerilor.

Depindem cu toții unii de alții, deoarece nimeni nu poate merge pe drumul vieții spre Cristos și spre Dumnezeu de unul singur, ci are nevoie de o comunitate mare ce să îl însoțească pe itinerarul credinței și vocației. De fiecare dată când rețelele de ură, violență, teroare, răutate și chiar și rețeaua globalizării pur economice devin ultra-puternice, importanța rețelei salvifice și a păcii crește. Această rețea acoperă Biserica globală și îi include pe toți creștinii (chiar de confesiuni diferite) și pe toți oamenii de bună voință, care sunt în drum spre Dumnezeu fie într-o comunitate religioasă, fie în afara acestora.

Dragi tineri, avem cu toții nevoie unii de alții, avem nevoie atât de mica lume personală cât și de universalitatea Bisericii. Ea, Biserica, are nevoie de aptitudinile și de talentele fiecăruia. Să ne întărim unii pe alții în credință, în speranță, în iubire. Pentru că sfeșnicul lui Dumnezeu nu s-a stins, lumina sa strălucește și astăzi, și El așteaptă să fie găsit de cei care pleacă să îl caute și să îl găsească. Pe El, Cristos, Dumnezeu devenit om între noi.

Repet: bine ați venit la această sărbătoare a credinței! Amin.

Autor: PS Franz-Josef Bode
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 16.08.2005
Publicarea pe acest sit: 16.08.2005
Etichete:

Lasă un răspuns