Predica Papei la Vesperele cu Episcopii din Catedrala din Leon

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
La celebrarea Vesperelor cu Episcopii
din Mexic și din America Latină
în Catedrala Preasfintei Fecioare a Luminii
duminică, 25 martie 2012

Domnilor Cardinali,
Iubiți Frați întru Episcopat,

Este o mare bucurie să mă rog cu voi toți în această Bazilică-Catedrală din León, dedicată Sfintei Fecioare a Luminii. În imaginea frumoasă care se venerează în acest templu, Preasfânta Fecioară își ține pe Fiul său într-o mână cu mare duioșie, în timp ce o întinde pe cealaltă pentru a-i ajuta pe păcătoși. Așa o vede Biserica din toate timpurile pe Maria, pe care o laudă pentru că ni l-a dat pe Răscumpărătorul și Ei i se încredințează pentru că este Mama pe care Fiul său divin ne-a încredințat-o de pe cruce. Pentru aceasta, noi o implorăm frecvent ca „speranța noastră”, pentru că ni l-a arătat pe Isus și ne-a transmis faptele minunate pe care Dumnezeu le-a făcut și le face pentru omenire, în manieră simplă, ca și cum le-ar explica celor mici din casă.

Un semn decisiv al acestor fapte minunate ni-l oferă Lectura scurtă care a fost proclamată la aceste Vespere. Locuitorii din Ierusalim și conducătorii săi nu l-au recunoscut pe Cristos, ci, condamnându-l la moarte, în realitate, a dat împlinire cuvintelor profeților (cf. Fap 13,27). Da, răutatea și ignoranța oamenilor nu este capabilă să frâneze planul divin al mântuirii, răscumpărarea. Răul nu poate să facă atât de mult.

O altă minunăție a lui Dumnezeu ne-i amintește al doilea Psalm pe care tocmai l-am recitat: „stânca” se transformă „într-un lac și piatra în izvoare de apă” (Ps 113,8). Ceea ce ar putea să fie piatră de poticnire și de scandal, cu triumful lui Isus asupra morții se transformă în piatră unghiulară: „Domnul a făcut aceasta și este minunat în ochii noștri” (Ps 117,23). Așadar, nu există motive pentru a ne opri în fața prepotenței răului. Și să cerem Domnului Înviat ca să manifeste forța sa în slăbiciunile și lipsurile noastre.

Așteptam cu mare dorință această întâlnire cu voi, Păstori ai Bisericii lui Cristos care peregrinează în Mexic și în diferitele țări din acest mare continent, ca o ocazie pentru a-l privi împreună pe Cristos, care v-a încredințat misiunea prețioasă de a vesti Evanghelia în aceste țări cu puternică tradiție catolică. Situația actuală din diecezele voastre prezintă desigur provocări și dificultăți de origine foarte diferită. Însă, știind că Domnul a înviat, putem înainta încrezători, cu convingerea că răul nu are ultimul cuvânt al istoriei și că Dumnezeu este capabil să deschidă noi spații pentru o speranță care nu dezamăgește (cf. Rom 5,5).

Mulțumesc pentru salutul cordial pe care mi l-a adresat Arhiepiscopul de Tlalnepantla, Președinte al Conferinței Episcopale Mexicane și al Consiliului Episcopal Latinoamerican, făcându-se interpret și purtător de cuvânt al tuturor. Vă cer vouă, Păstori ai diferitelor Biserici particulare, ca, întorcându-vă la sediile voastre, să transmiteți credincioșilor voștri afectul profund al Papei, care poartă în inima sa toate suferințele lor și așteptările lor.

Văzând pe fețele voastre reflexia preocupărilor turmei de care aveți grijă, îmi vin în minte Adunările Sinodului Episcopilor, în care participanții aplaudă atunci când intervin cei care exercită slujirea lor în situații deosebit de dureroase pentru viața și misiunea Bisericii. Acest gest provine din credința în Domnul și înseamnă fraternitate în munca apostolică, precum și recunoștință și admirație pentru cei care seamănă Evanghelia printre spini, unii în formă de persecuție, alții de excludere sau de dispreț. Nu lipsesc nici preocupările față de lipsa de mijloace și resurse umane, sau limitele impuse libertății Bisericii în îndeplinirea misiunii sale.

Succesorul lui Petru participă la aceste sentimente și mulțumește pentru grija voastră pastorală răbdătoare și umilă. Voi nu sunteți singuri în dificultăți și nici nu sunteți siguri în succesele evanghelizării. Toți suntem uniți în suferințe și în consolare (cf. 2Cor 1,5). Să știți că aveți un loc special în rugăciunea celui care a primit de la Cristos misiunea de a-i întări în credință pe frații săi (cf. Lc 22,31), care îi încurajează și în misiunea de a face în așa fel încât Domnul Nostru Isus Cristos să fie cunoscut tot mai mult, iubit și urmat în aceste ținuturi, fără a se lăsa înspăimântați de contrarietăți.

Credința catolică a marcat în mod semnificativ viața, obiceiurile și istoria acestui continent, în care multe din națiunile sale comemorează bicentenarul propriei independențe. Este un moment istoric în care a continuat să strălucească numele lui Cristos, ajuns aici prin lucrarea misionarilor renumiți și generoși care l-au proclamat cu curaj și cu înțelepciune. Ei au dăruit totul pentru Cristos, arătând că omul găsește în El propria consistență și forța necesară pentru a trăi în plinătate și a edifica o societate demnă de ființa umană, așa cum a voit-o Creatorul său. Idealul de a nu pune nimic înaintea Domnului și de a face să pătrundă în toți Cuvântul lui Dumnezeu, folosindu-se de caracteristicile proprii și de cele mai bune tradiții, continuă să fie o orientare prețioasă pentru Păstorii de astăzi.

Inițiativele care sunt realizate pe motivul „Anului Credinței” trebuie să aibă ca scop să-i conducă pe oameni la Cristos, al cărui har le va permite să lase lanțurile păcatului care îi face sclavi și să înainteze spre libertatea autentică și responsabilă. În aceasta, un ajutor este dat și de Missión continental, promovată la Aparecida, care deja culege atâtea roade de reînnoire eclezială în Bisericile particulare din America Latină și din Caraibe. Între ele, studiul, răspândirea și meditarea Sfintei Scripturi, care vestește iubirea lui Dumnezeu și mântuirea noastră. În acest sens, vă îndemn să continuați să deschideți comorile Evangheliei pentru ca să se transforme în forță de speranță, libertate și mântuire pentru toți oamenii (cf. Rom 1,16). Și fiți și martori și interpreți fideli ai Cuvântului Fiului întrupat, care a trăit pentru a împlini voința Tatălui și, fiind om cu oamenii, s-a străduit pentru ei până la moarte.

Iubiți Frați întru Episcopat, în orizontul pastoral și de evanghelizare care se deschide în fața noastră este de relevanță capitală să-i urmăm cu mare atenție pe seminariști, încurajându-i pentru ca să nu se laude „că știu pe altcineva decât pe Isus Cristos, și pe Cristos răstignit” (1Cor 2,2). Nu mai puțin fundamentală este apropierea de preoți, cărora nu trebuie să le lipsească niciodată înțelegerea și încurajarea Episcopului lor și, dacă ar fi necesar, chiar și avertizarea sa paternă cu privire la atitudini nepotrivite. Sunt primii voștri colaboratori în comuniunea sacramentală a preoției, cărora trebuie să le arătați o apropiere constantă și privilegiată. Același lucru trebuie să se spună despre diferitele forme de viață consacrată, ale căror carisme trebuie să fie stimate cu recunoștință și însoțite cu responsabilitate și respect față de darul primit. Și o atenție tot mai specială trebuie să se rezerve laicilor mai mult angajați în cateheză, în animarea liturgică sau în acțiunea caritativă și în angajarea socială. Formarea lor în credință este crucială pentru a face prezentă și rodnică Evanghelia în societatea de astăzi. Și nu este corect ca să se simtă considerate ca persoane fără valoare în Biserică, în pofida angajării pe care o pun muncind în ea conform propriei vocații și a marelui sacrificiu pe care uneori îl cere această dedicare. În toate acestea, este deosebit de important pentru Păstori ca să domnească un spirit de comuniune între preoți, călugări și laici, evitând dezbinări sterile, critici și neîncrederi nocive.

Cu aceste auspicii călduroase, vă invit să fiți sentinele care proclamă zi și noapte gloria lui Dumnezeu, care este viața omului. Fiți de partea celor care sunt marginalizați de violență, de putere sau de o bogăție care îi ignoră pe cei cărora le lipsește aproape totul. Biserica nu poate separa lauda adusă lui Dumnezeu de slujirea adusă oamenilor. Unicul Dumnezeu Tată și Creator este cel care ne-a constituit frați: a fi om înseamnă a fi frate și păzitor al aproapelui. Pe acest drum, unită cu toată omenirea, Biserica trebuie să retrăiască și să actualizeze ceea ce a fost Isus: Samariteanul milostiv, care venind de departe s-a inserat în istoria oamenilor, ne-a ridicat și s-a străduit pentru vindecarea noastră.

Iubiți Frați întru Episcopat, Biserica din America Latină, care de multe ori s-a unit cu Isus Cristos în pătimirea sa, trebuie să continue să fie sămânță de speranță, care să permită tuturor să vadă cum roadele Învierii ajung în aceste ținuturi și le îmbogățesc.

Fie ca Mama lui Dumnezeu, invocată cu titlul de Preasfânta Maria a Luminii, să risipească întunericul din lumea noastră și să lumineze drumul nostru pentru ca să putem întări în credință poporul latinoamerican în trudele și speranțele sale, cu fermitate, cu curaj și cu credință fermă în cel care poate totul și îi iubește pe toți până la sfârșit. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.03.2012
Publicarea pe acest sit: 26.03.2012
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns