Predica Papei la Vesperele cu comunitatea călugăriţelor benedictine camaldoleze

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrarea Vesperelor cu comunitatea
călugărițelor benedictine camaldoleze
joi, 21 noiembrie 2013

O contemplăm pe cea care l-a cunoscut și l-a iubit pe Isus ca nici o altă creatură. Evanghelia pe care am ascultat-o arată atitudinea fundamentală cu care Maria a exprimat iubirea sa față de Isus: a face voința lui Dumnezeu. „Oricine face voința Tatălui meu din ceruri acela îmi este și frate și soră și mamă” (Mt 12,50). Cu aceste cuvinte Isus lasă un mesaj important: voința lui Dumnezeu este legea supremă care stabilește adevărata apartenență la El. De aceea Maria instaurează o legătură de rudenie cu Isus încă mai înainte de a-l naște: devine discipolă și mamă a Fiului său în momentul în care primește cuvintele îngerului și spune: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Acest „fie” nu este numai acceptare, ci și deschidere încrezătoare spre viitor. Acest „fie” este speranță!

Maria este mama speranței, icoana cea mai expresivă a speranței creștine. Toată viața sa este un ansamblu de atitudini de speranță, începând de la acel „da” în momentul bunei vestiri. Maria nu știa cum putea să devină mamă, dar s-a încredințat total misterului care urma să se împlinească și a devenit femeia așteptării și a speranței. Apoi o vedem la Betleem, unde cel care i-a fost vestit ca Mântuitorul lui Israel și ca Mesia se naște în sărăcie. După aceea, în timp ce se află la Ierusalim pentru a-l prezenta la templu, cu bucuria bătrânilor Simeon și Ana are loc și promisiunea unei săbii care îi va străpunge inima și profeția unui semn de împotrivire. Ea își dă seama că misiunea și însăși identitatea acelui Fiu depășesc faptul de a fi mamă. Ajungem apoi la episodul lui Isus care se pierde la Ierusalim și este atenționat: „Fiule, de ce ne-ai făcut asta?” (Lc 2,48), și răspunsul lui Isus care se sustrage de la îngrijorările materne și se îndreaptă spre lucrurile Tatălui ceresc.

Și totuși, în fața tuturor acestor dificultăți și surprize ale proiectului lui Dumnezeu, speranța Fecioarei nu șovăie niciodată! Femeie de speranță. Asta ne spune că speranța se hrănește din ascultare, din contemplație, din răbdare pentru a timpurile Domnului să se maturizeze. Și la nunta din Cana, Maria este mama speranței, care o face atentă și grijulie față de lucrurile umane. Cu începerea vieții publice, Isus devine Învățătorul și Mesia: Sfânta Fecioară Maria privește misiunea Fiului cu tresăltare de bucurie dar și cu îngrijorare, pentru că Isus devine tot mai mult acel semn de împotrivire pe care bătrânul Simeon îi prevestise. La picioarele crucii este femeie a durerii și în același timp a așteptării vigilente a unui mister, mai mare decât durerea, care urmează să se împlinească. Totul parte că într-adevăr s-a terminat; orice speranță s-ar putea considera stinsă. Și ea, în acel moment, amintindu-și de promisiunile de la buna vestire ar fi putut să spună: nu s-au adeverit, am fost înșelată. Dar n-a spus asta. Și totuși ea, fericită pentru că a crezut, din această credință a sa vede îmbobocind viitorul nou și așteaptă cu speranță ziua de mâine a lui Dumnezeu. Uneori mă gândesc: noi știm să așteptăm ziua de mâine a lui Dumnezeu? Sau vrem ziua de astăzi? Ziua de mâine a lui Dumnezeu pentru ea sunt zorii dimineții de Paști, ai acelei prime zile a săptămânii. Ne va face bine să ne gândim, în contemplație, la îmbrățișarea fiului cu mama. Singura candelă aprinsă la mormântul lui Isus este speranța mamei, care în acel moment este speranța întregii omeniri. Mă întreb pe mine și vă întreb pe voi: în mănăstiri mai este aprinsă această candelă? În mănăstiri se așteaptă ziua de mâine a lui Dumnezeu?

Datorăm mult acestei Mame! În ea, prezentă în fiecare moment al istoriei mântuirii, vedem o mărturie solidă de speranță. Ea, mamă de speranță, ne susține în momentele de întuneric, de dificultate, de descurajare, de aparentă înfrângere sau de adevărate înfrângeri umane. Maria, speranța noastră, să ne ajute să facem din viața noastră o ofrandă plăcută Tatălui ceresc și un dar bucuros pentru frații noștri, o atitudine care privește mereu la ziua de mâine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.11.2013
Publicarea pe acest sit: 22.11.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns