Predica Papei la Te Deum-ul de sfârşit de an

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrarea Vesperelor și a Te Deum-ului
de mulțumire pentru sfârșitul anului
Bazilica San Pietro, joi, 31 decembrie 2015

Cât de plin de semnificație este faptul de a fi adunați împreună pentru a da laudă Domnului la sfârșitul acestui an!

Biserica în atâtea ocazii simte bucuria și datoria de a înălța cântarea sa la Dumnezeu cu aceste cuvinte de laudă, care încă din secolul al patrulea însoțesc rugăciunea în momentele importante ale pelerinajului său pământesc. Este bucuria mulțumirii care aproape spontan provine din rugăciunea noastră, pentru a recunoaște prezența iubitoare a lui Dumnezeu în evenimentele istoriei noastre. Însă, așa cum se întâmplă adesea, simțim că în rugăciune nu este suficient numai glasul nostru. El are nevoie să se întărească prin compania întregului popor al lui Dumnezeu, care la unison își face auzită cântarea sa de mulțumire. Pentru aceasta, în Te Deum cerem ajutorul îngerilor, profeților și întregii creații pentru a da laudă Domnului. Cu acest imn reparcurgem istoria mântuirii acolo unde, printr-un plan misterios al lui Dumnezeu, găsesc loc și sinteză și diferitele evenimente ale vieții noastre din acest an care a trecut.

În acest An jubiliar asumă o rezonanță specială cuvintele finale ale imnului Bisericii: „Fie, Doamne, mila ta asupra noastră precum și speranța noastră este în tine”. Compania milostivirii este lumină pentru a înțelege mai bine ceea ce am trăit, și speranța care ne însoțește la începutul unui nou an.

A reparcurge zilele anului care a trecut poate să aibă loc fie ca o amintire a faptelor și evenimentelor care ne duc din nou la momente de bucurie și de durere, fie încercând să înțelegem dacă am perceput prezența lui Dumnezeu care toate le reînnoiește și le susține cu ajutorul său. Suntem interpelați să verificăm dacă evenimentele din lume s-au realizat conform voinței lui Dumnezeu, sau dacă am ascultat în mod prevalent de proiectele oamenilor, adesea încărcate de interese private, de sete nesătulă de putere și de violență gratuită.

Și, totuși, astăzi ochii noștri au nevoie să focalizeze în mod deosebit semnele pe care Dumnezeu ni le-a acordat, pentru a atinge cu mâna forța iubirii sale milostive. Nu putem uita că atâtea zile au fost marcate de violență, de moarte, de suferințe de nedescris ale atâtor nevinovați, ale refugiaților constrânși să-și părăsească patria, ale bărbaților, femeilor și copiilor fără locuință stabilă, hrană și întreținere. Și totuși, câte mari gesturi de bunătate, de iubire și de solidaritate au umplut zilele din acest an, chiar dacă n-au devenit știri ale telejurnalelor. Lucrurile bune nu creează știre. Aceste semne de iubire nu pot și nu trebuie să fie întunecate de prepotența răului. Binele învinge mereu, chiar dacă în vreun moment poate apărea mai slab și ascuns.

Orașul nostru Roma nu este străin de această condiție a lumii întregi. Aș vrea ca să ajungă la toți locuitorii săi invitația sinceră de a merge dincolo de dificultățile momentului prezent. Angajarea pentru a recupera valorile fundamentale de slujire, onestitate și solidaritate să permită depășirea gravelor incertitudini care au dominat scena din acest an și care sunt simptome de simț scăzut de dedicare pentru binele comun. Să nu lipsească niciodată aportul pozitiv al mărturiei creștine pentru a permite Romei, conform istoriei sale și cu mijlocirea maternă a Mariei Salus Populi Romani, să fie interpretă privilegiată de credință, de primire, de fraternitate și de pace.

„Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm. […] Tu ești speranța noastră. Nu vom regreta în veci”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 31.12.2015
Publicarea pe acest sit: 01.01.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns