Predica Papei la Te Deum-ul de sfârşit de an

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Primele Vespere din ultima zi a anului
Bazilica San Pietro, 31 decembrie 2007

Dragi frați și surori,

Și anul acesta, ajuns acum la final, ne-am reunit în Bazilica vaticană pentru a celebra primele Vespere ale solemnității Preasfintei Maria Mama lui Dumnezeu. Liturgia face să coincidă această semnificativă sărbătoarea mariană cu sfârșitul și începutul anului solar. Cu contemplarea misterului divinei maternități se unește de aceea cântarea recunoștinței noastre pentru 2007 care apune și pentru 2008 pe care deja îl întrevedem. Timpul trece și scurgerea sa inexorabilă ne determină să ne îndreptăm privirea cu adâncă recunoștință spre Acela care este veșnic, spre Stăpânul timpului. Să îi mulțumim împreună, dragi frați și surori, în numele întregii comunități diecezane din Roma. Fiecăruia dintre voi adresez salutul meu. În primul rând, îi salut pe Cardinalul Vicar, pe Episcopii auxiliari, pe preoții, persoanele consacrate, precum și pe numeroșii credincioși laici reuniți aici. Îi salut pe domnul primar și pe autoritățile prezente și extind gândul meu către întreaga populație a Romei și, în mod special, către toți cei care se găsesc în situații de dificultate și necaz. Pe toți îi asigur de apropierea mea cordială, întărită de o constantă amintire în rugăciune.

În lectura scurtă pe care am ascultat-o, luată din Scrisoarea către galateni, Sfântul Paul, vorbind despre eliberarea omului înfăptuită de Dumnezeu prin misterul Întrupării, face aluzie în mod foarte discret la aceea prin intermediul căreia Fiul lui Dumnezeu a intrat în lume: „Când a venit plinirea timpului”, scrie el, „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie”(Galateni 4,4). În „femeie” Biserica contemplă trăsăturile Mariei din Nazaret, femeie deosebită pentru că a fost chemată să realizeze o misiune ce o pune în legătură foarte strânsă cu Cristos: mai mult,într-un raport absolut unic, întrucât Maria este Mama Mântuitorului. La fel de evident putem și trebuie să afirmăm că ea este mama noastră pentru că, trăind relația sa maternă foarte singulară cu Fiul, Maria a împărtășit cu El misiunea pentru noi și pentru mântuirea tuturor oamenilor. Contemplând-o, Biserica întrevede în Ea trăsăturile propriei fizionomii: Maria trăiește credința și caritatea; Maria este o creatură, salvată și ea de unicul Mântuitor; Maria colaborează la inițiativa de mântuire a întregii umanități. Astfel Maria constituie pentru Biserică imaginea proprie cea mai adevărată: aceea în care comunitatea bisericească trebuie să descopere continuu sensul autentic al vocației sale și al propriului mister.

Acest scurt dar dens fragment paulin continuă apoi arătând cum faptul că Fiul a asumat natura umană deschide perspectiva unei schimbări radicale a însăși condiției omului. Se spune în text că „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său… pentru ca să îi răscumpere pe cei care erau sub lege, pentru ca să dobândim înfierea”(Galateni 4,5). Cuvântul întrupat transformă din interior existența umană, făcându-ne părtași la existența sa de Fiu al Tatălui. S-a făcut asemenea nouă pentru a ne face asemenea Lui: fii întru Fiul, deci oameni liberi de legea păcatului. Nu este acesta un motiv fundamental pentru a înălța la Dumnezeu aducerea noastră de mulțumire? O mulțumire ce nu poate să nu fie și mai motivată la sfârșitul unui an, considerând numeroasele binefaceri și asistența Sa constantă de care am avut parte în arcul celor douăsprezece luni care s-au scurs. Iată pentru ce fiecare comunitate creștină, în această seară, se strânge și cântă Te Deum, imn tradițional de laudă și de aducere de mulțumire Preasfintei Treimi. Așa vom face și noi, la terminarea acestei întâlniri liturgice, înaintea Preasfântului Sacrament.

Cântând ne vom ruga: „Te ergo, qaesumus, tuis famulis subveni, quos pretioso sanguine redemisti – Pe Tine te rugăm să vii în ajutorul slugilor Tale pe care le-ai răscumpărat cu sângele Tău scump”. Aceasta este rugăciunea noastră, în această seară: ajută, Doamne, cu milostivirea Ta locuitorii orașului nostru, în care, ca și în alte părți, grave carențe și sărăcii apasă asupra vieții persoanelor și familiilor, împiedecându-le să privească spre viitor cu încredere; nu puțini, mai ales tineri, sunt atrași de o falsă exaltare sau, mai bine spus, profanare a trupului și de banalizarea sexualității; cum să uităm apoi de multiplele provocări, legate de consumism și de secularism, care îi afectează pe credincioșii și pe oamenii de bunăvoință? Pentru a spune totul într-un cuvânt, și la Roma se simte acel deficit de speranță și de încredere în viață care constituie răul „obscur” al societății moderne occidentale.

Dar dacă sunt evidente deficiențele, nu lipsesc totuși luminile și motivele de speranță pentru care să implorăm binecuvântarea specială divină. Tocmai în această perspectivă, cântând „Te Deum” ne vom ruga: „Salvum fac populum tuum Domine, et benedic hereditati tuae – Mântuiește, Doamne, poporul tău și binecuvântează moștenirea ta”. O, Doamne, privește și protejează, în special comunitatea diecezană angajată cu crescândă vigoare pe tărâmul educației, pentru a răspunde acelei mari „urgențe educative” despre care am avut ocazia să vorbesc la 11 iunie anul acesta, întâlnind participanții la Reuniunea diecezană, adică dificultățile care se simt în transmiterea către noile generații a valorilor de bază ale existenței și ale unui comportament corect (cf. L’Osservatore Romano, 13 iunie 2007, p. 4). Fără proteste, cu răbdătoare încredere, să căutăm să facem față unor asemenea urgențe, înainte de toate în cadrul familiei. Este negreșit încurajator să constatăm că munca întreprinsă în acești ultimi ani de către parohii, mișcări și asociații pentru pastorala familială continuă să se dezvolte și să poarte roadele sale.

În afară de aceasta, ocrotește, Doamne, inițiativele misionare care implică lumea tineretului: ele sunt în creștere și văd un număr de acum relevant de tineri asumându-și personal responsabilitatea și bucuria vestirii și mărturiei Evangheliei. În acest context, cum să nu mulțumim lui Dumnezeu pentru prețiosul serviciul pastoral oferit lumii Universităților romane? Ceva similar ar fi bine să înceapă, în ciuda nu puținelor dificultăți, și în școli.

Binecuvântează, Doamne, numeroșii tinerii și adulți care în ultimele decenii s-au consacrat preoției pentru Dieceza Romei: actualmente 28 de diaconi așteaptă hirotonirea preoțească, prevăzută pentru luna aprilie anul viitor. Astfel reîntinerește vârsta medie a clerului și e posibil să se dacă față extinderii necesităților pastorale, precum și să se vină în ajutor altor Dieceze. Crește, în special, în periferii, nevoia unor noi complexe parohiale, fiind actualmente opt în construcție, după ce eu însumi am avut plăcerea recent să consacru ultimul din cele deja terminate: în parohia Sfânta Maria a Rozariului la Martirii Portuensi. Este frumos să atingi cu mâna bucuria și recunoștința locuitorilor unui cartier care intră pentru prima dată în noua lor biserică.

„In te, Domine, speravi: non confundar in aeternum – În tine, Doamne, am nădăjduit și nu voi regreta în veci”. Maiestosul imn „Te Deum” se încheie cu acest strigăt de credință, de totală încredere în Dumnezeu, cu această proclamație solemnă a speranței noastre. Cristos este speranța „demnă de încredere”, și acestei teme i-am dedicat recenta Enciclică cu titlul Spe salvi. Dar speranța noastră este întotdeauna esențialmente și speranță pentru alții, și numai astfel ea este cu adevărat speranță și pentru fiecare dintre noi (cf. n.48). Dragi frați și surori ai Bisericii Romei, să cerem Domnului să facă din fiecare dinte noi un adevărat ferment de speranță în diferitele medii, pentru ca să se poată construi pentru întregul oraș un viitor mai bun. Aceasta este urarea mea pentru toți în ajunul unui nou an, urare pe care o încredințez mijlocirii materne a Mariei, Maica lui Dumnezeu și Steaua speranței. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana
Publicarea în original: 31.12.2007
Publicarea pe acest sit: 01.01.2008
Etichete: ,

Lasă un răspuns