Predica Papei la Te Deum-ul de sfârşit de an

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Te Deum-ul de mulțumită pentru anul 2005
31 decembrie 2005, Bazilica San Pietro

Iubiți frați și surori!

La încheierea unui an care pentru Biserică și pentru lume a fost atât de bogat în evenimente, amintindu-ne de îndemnul Apostolului: „umblați în El […] întăriți în credință […] prisosind în mulțumire” (Coloseni 2,6-7), ne aflăm în această seară împreună pentru a înălța un imn de mulțumire lui Dumnezeu, Domnul timpului și al istoriei. Gândul meu se întoarce, cu un sentiment profund și spiritual, acum douăsprezece luni când, într-o seară ca aceasta, iubitul Papă Ioan Paul al II-lea, pentru ultima oară, s-a făcut glasul Poporului lui Dumnezeu pentru a-i aduce mulțumire Domnului pentru numeroasele binefaceri acordate Bisericii și omenirii. În același cadru sugestiv al Bazilicii Vaticane este acum rândul meu să adun din fiecare colț al pământului cântecul de laudă și de mulțumire ce se înalță către Dumnezeu, la încheierea anului 2005 și în prag de 2006. Da, este datoria noastră, dincolo de o nevoie a inimii, să îl lăudăm și să îi mulțumim Celui care, fiind etern, ne însoțește în timp fără să ne abandoneze vreodată și veghează mereu asupra omenirii cu fidelitatea iubirii sale milostive.

Putem spune cu adevărat că Biserica trăiește pentru a-l lăuda și pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu. Și tocmai această „acțiune de mulțumire”, de-a lungul secolelor, este mărturie fidelă a unei iubiri care nu moare, a unei iubiri care îmbrățișează oamenii de orice rasă și cultură, răspândind în mod fecund principii de viață adevărată. Așa după cum amintea Conciliul Vatican II, „Biserica se roagă și muncește pentru ca plinătatea lumii întregi să devină Poporul lui Dumnezeu, Trupul Domnului și Templul Duhului Sfânt, și pentru ca în Cristos, Capul tuturor, să se aducă toată slava și cinstea Creatorului și Părintelui a toate” (Lumen gentium, nr. 17). Susținută de Duhul Sfânt, ea „își continuă peregrinarea între prigoana lumii și mângâierile lui Dumnezeu” (Sfântul Augustin, De Civitate Dei, XVIII, 51,2), luându-și forța din ajutorul Domnului. În acest fel, cu răbdare și cu iubire, ea depășește „suferințele și dificultățile sale interioare și exterioare […] pentru a revela lumii, în mod fidel, deși sub umbre, misterul Domnului, până când, la sfârșit, el se va manifesta în plină lumină” (Lumen gentium, nr. 8). Biserica trăiește din Cristos și cu Cristos. El îi oferă iubirea sa sponsală, călăuzind-o de-a lungul secolelor; iar ea, prin bogăția darurilor sale, însoțește drumul omului, pentru ca cei care îl primesc pe Cristos să aibă viață și să o aibă din plin.

În această seară mă fac glas în primul rând al Bisericii Romei, pentru a înălța către Cer cântarea comună de laudă și mulțumire. Ea, Biserica noastră din Roma, în ultimele douăsprezece luni a fost vizitată de multe alte Biserici și comunități ecleziale, pentru a aprofunda dialogul adevărului în iubire, care îi unește pe toți cei botezați, și pentru a trăi împreună mai viu dorința comuniunii depline. Dar și mulți credincioși ai altor religii au dorit să dea mărturie despre propria stimă cordială și fraternă față de această Biserică și Episcopul ei, conștienți că în întâlnirea senină și respectuoasă se ascunde inima unei acțiuni comune în folosul întregii omeniri. Și ce să spunem despre numeroasele persoane de bunăvoință care și-au îndreptat privirea spre acest Scaun pentru intensificarea unui dialog profitabil despre marile valori ce privesc adevărul omului și al vieții, ce trebuie apărat și promovat? Biserica dorește să fie mereu primitoare, în adevăr și în iubire.

În ceea ce privește itinerarul Diecezei de Roma, îmi face plăcere să mă opresc puțin asupra programului pastoral diecezan, care în acest an și-a fixat atenția asupra familiei, alegând ca temă: „Familia și comunitatea creștină: formarea persoanei și transmiterea credinței”. Familia s-a aflat mereu în centrul atenției venerabililor mei predecesori, în special a Papei Ioan Paul al II-lea, care i-a dedicat numeroase intervenții. Era convins, și a repetat-o în mai multe ocazii, că criza familiei constituie un grav prejudiciu adus civilizației noastre. Tocmai pentru a sublinia importanța în viața Bisericii și a societății a familiei fondate pe căsătorie, am dorit să îmi și eu aduc propria contribuție participând, în 6 iunie anul trecut, la Întâlnirea diecezană din San Giovanni in Laterano. Mă bucură faptul că programul Diecezei continuă pozitiv cu o acțiune apostolică ce se dezvoltă în parohii, în prefecturi și diferite adunări ecleziale. Să dea Domnul ca efortul comun să conducă la o autentică reînnoire a familiilor creștine. Mă folosesc de ocazie pentru a-i saluta pe reprezentanții comunității religioase și civile din Roma, prezenți la această celebrare de sfârșit de an. Îi salut în primul rând pe Cardinalul Vicar, pe Episcopii auxiliari, pe preoții, persoanele consacrate și laicii din diferite parohii; îi salut de asemenea pe primar și celelalte autorități ale orașului. Extind gândul meu la întreaga comunitate romană, căreia Domnul m-a chemat să îi fiu Păstor, și reînnoiesc față de toți expresia apropierii mele spirituale.

Luminați de Cuvântul lui Dumnezeu, am cântat împreună cu credință Te Deum-ul. Sunt multe motivele care fac intensă acțiunea noastră de mulțumire, transformând-o într-o rugăciune din inimă. Gândindu-ne la numeroasele evenimente care au marcat cursul lunilor acestui an ajuns acum la final, doresc să îi amintesc în mod special pe cei care se află în situații dificile: pe cei mai săraci și abandonați, pe cei care și-au pierdut speranța într-un sens de bază al existenței lor, sau sunt victime involuntare ale intereselor egoiste, fără să li se ceară acceptul sau opinia. Însușindu-ne suferințele lor, le încredințăm pe toate lui Dumnezeu, care știe să transforme totul în bine; Lui îi încredințăm aspirația noastră pentru ca fiecare persoană să își vadă recunoscută propria demnitate de fiul al Său. Domnului vieții îi cerem să aline cu harul său rănile provocate de rău, și să continue să dea forță existenței noastre pământești, dându-ne Pâinea și Vinul mântuirii, pentru a ne susține pe drumul nostru spre patria cerească.

Despărțindu-ne de anul care se încheie și apropiindu-ne de cel nou, liturgia acestor prime Vespere ne introduce în solemnitatea Mariei, Maica lui Dumnezeu, Theotókos. La opt zile de la nașterea lui Isus, o celebrăm pe cea care „la împlinirea timpului” (Galateni 4,4) a fost aleasă de Dumnezeu să fie Mama Mântuitorului. Mama este cea care dă viața, dar și care ne ajută și ne învață să trăim. Maria este Mamă, Mama lui Isus căruia i-a dat din sângele ei, i-a dat din trupul ei. Și ea este cea care ne prezintă Cuvântul etern al Tatălui, venit să locuiască între noi. Îi cerem Mariei să mijlocească pentru noi. Să ne însoțească grija ei maternă astăzi și întotdeauna, pentru ca Cristos să ne primească într-o zi în gloria sa, în adunarea sfinților: Aeterna fac cum sanctis tuis in gloria numerari. Amen!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Oana Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 31.12.2005
Publicarea pe acest sit: 31.12.2005
Etichete: ,

Lasă un răspuns