Predica Papei la Te Deum-ul de sfârşit de an

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la celebrarea Vesperelor din Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria
Născătoare de Dumnezeu

1. „Născut din femeie, născut sub Lege” (Galateni 4,4).

Cu această expresie apostolul Paul rezumă misterul Fiului lui Dumnezeu, „născut, nu făcut, de o ființă cu Tatăl”.

„Tu Patris sempiternus es Filius” – am proclamat mai devreme cântând Imnul Te Deum. În abisul de nepătruns al lui Dumnezeu începe ab aeterno misiunea lui Cristos, menită să „unească toate iarăși în Cristos, cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efeseni 1,10).

Timpul, început prin creație, ajunge la plinătatea sa atunci când este „vizitat” de Dumnezeu în Persoana Fiului Unul-Născut. În momentul în care Isus se naște la Betleem, eveniment de o valoare inestimabilă în istoria mântuirii, bunătatea lui Dumnezeu dobândește un ‘chip’ văzut și palpabil (cfr. Tit 3,4).

În fața Pruncului, pe care Maria îl înfășează și-l culcă în iesle, totul pare să se oprească. Cel care este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, plânge în brațele unei femei: Creatorul s-a născut în mijlocul nostru!

Prin Isus, Tatăl ceresc a voit să ne răscumpere din păcat și să ne adopte ca fii (cfr. Galateni 4,5). Să ne oprim împreună cu Maria în tăcere și adorație în fața acestui mare mister!

2. Acesta este sentimentul care ne inundă, în timp ce celebrăm Primele Vespere din Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu. Liturgia face să coincidă această sărbătoare mariană semnificativă cu sfârșitul și începutul anului. De aceea, în această seară, la contemplarea misterului maternității divine a Fecioarei unim cântul mulțumirii noastre pentru anul 2002 ajuns la sfârșit, în timp ce se întrevede la orizontul istoriei anul 2003. Să-i mulțumim lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru toate binefacerile pe care ni le-a dăruit în cele douăsprezece luni trecute.

Mă gândesc, în mod deosebit, la generosul răspuns al atâtor tineri la propunerea creștină; mă gândesc la sensibilitatea eclezială crescândă față de valoarea păcii, a vieții și a ocrotirii creației; mă gândesc la unii pași semnificativi pe drumul ecumenic deloc ușor. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru tot. Într-adevăr, darurile sale preîntâmpină și însoțesc fiecare gest pozitiv pe care îl facem.

3. Mă bucur să trăiesc aceste momente, ca în fiecare an, împreună cu voi toți, iubiți frați și surori, care reprezentați Comunitatea diecezană din Roma. Adresez fiecăruia dintre voi un salut cordial. Îl salut pe Cardinalul Vicar, pe Episcopii Auxiliari, pe preoți și persoanele consacrate angajate în slujirea pastorală din diferite parohii și în Oficiile diecezane. Îl salut pe domnul primar al Romei, pe membri Comitetului și ai Consiliului Comunal, precum și pe celelalte autorități provinciale și regionale. Gândul meu se îndreaptă și spre toți cei care trăiesc în orașul nostru și în regiunea noastră, îndeosebi spre toți cei care se află în situații de dificultate și nevoi.

Drumul Bisericii din Roma a fost caracterizat în acest an de o deosebită angajare pentru vocații la preoție și la viața consacrată. Spre această temă, decisivă pentru prezentul și viitorul evanghelizării, și-a îndreptat atenția Întâlnirea diecezană din luna iunie. Spre același scop se îndreaptă diferite inițiative și activități pastorale promovate de Dieceză. Atenția acordată vocațiilor este integrată pe drept în alegerea misionară care, după Misiunea citadină, constituie sprijinul vieții și al activității pastorale a Bisericii din Roma.

4. Toți trebuie să se simtă implicați în această vastă acțiune misionară și vocațională. Revine, însă, în primul rând, preoților să lucreze pentru vocații, înainte de toate, trăind cu bucurie darul și misterul pe care Dumnezeu l-a sădit în ei, așa încât să „dea naștere” unor vocații noi și sfinte.

Pastorația vocațională să fie o prioritate pentru parohii, chemate să fie școli de sfințenie și de rugăciune, ambiente pentru exercitarea carității și a slujirii fraților, și îndeosebi pentru familiile care, ca celule vitale, alcătuiesc Comunitatea parohială. Atunci când între soți domnește iubirea, fiii cresc sănătoși moral și se nasc mult mai ușor vocațiile la preoție și la viața consacrată.

În acest an, pe care am dorit să-l proclam „Anul Rozariului”, vă invit în mod deosebit pe voi, iubite familii din Roma, să vă rugați zilnic Rozariul, pentru ca în sânul vostru să se creeze climatul favorabil ascultării lui Dumnezeu și împlinirii fidele a voinței sale.

5. „Fiat misericordia tua, Domine, super nos, quemadmodum speravimus in Te – Fie mila ta asupra noastră, pentru că și speranța noastră este în Tine”.

Milostivirea ta, Doamne! În această Liturgie de sfârșit de an lauda și mulțumirea sunt însoțite de un sincer examen de conștiință personal și comunitar. Să cerem iertare de la Domnul pentru lipsurile de care ne-am făcut vinovați, siguri că Dumnezeu, bogat în îndurare, este infinit mai mare decât păcatele noastre.

„În Tine am nădăjduit”. În Tine, Doamne – repetăm în această seară -, este speranța noastră. Tu, la Crăciun, ai adus bucurie lumii, luminând cu lumina ta drumul oamenilor și popoarelor. Temerile și frica nu o pot stinge; strălucirea prezenței tale să ne mângâie mereu.

Fie ca fiecare om de bunăvoință să poată întâlni și experimenta puterea iubirii și a păcii tale. Fie ca orașul Roma și întreaga omenire să te poată primi ca unic Mântuitor al său. Aceasta este urarea mea pentru toți; o dorință pe care o pun în mâinile Mariei, Maica lui Dumnezeu, Salus Populi Romani.

Bazilica San Pietro,
31 decembrie 2002
Papa Ioan Paul al II-lea

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 31.12.2002
Publicarea pe acest sit: 01.01.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns