Predica Papei la solemnitatea Mariei

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la sărbătoarea Sfintei Maria,
Născătoare de Dumnezeu
Vatican, 1 ianuarie 2018

Anul se deschide în numele Mamei lui Dumnezeu. Mamă a lui Dumnezeu este titlul cel mai important al sfintei Fecioare Maria. Dar ar putea apărea o întrebare: De ce spunem Mamă a lui Dumnezeu și nu Mamă a lui Isus? Unii, în trecut, au cerut să se limiteze la asta, însă Biserica a afirmat: Maria este Mamă a lui Dumnezeu. Trebuie să fim recunoscători pentru că în aceste cuvinte este cuprins un adevăr splendid despre Dumnezeu și despre noi. Adică, de când Domnul s-a întrupat în Maria, de atunci și pentru totdeauna, poartă omenitatea noastră alipită de el. Nu mai există Dumnezeu fără om: trupul pe care Isus l-a luat de la mamă este al său și acum și va fi pentru totdeauna. A spune Mamă a lui Dumnezeu ne amintește asta: Dumnezeu este aproape de omenire ca un copil de mama care-l poartă în sânul ei.

Cuvântul mamă (mater) trimite și la cuvântul materie. În mama sa, Dumnezeul din cer, Dumnezeul infinit s-a făcut mic, s-a făcut materie, pentru a fi nu numai cu noi, ci și ca noi. Iată minunea, iată noutatea: omul nu mai este singur; niciodată nu mai este orfan, este pentru totdeauna fiu. Anul se deschide cu această noutate. Și o proclamă astfel, spunând: Mamă a lui Dumnezeu! Este bucuria de a ști că singurătatea noastră este învinsă. Este frumusețea de a ne ști fii iubiți, de a ști că nu ne va mai putea fi luată niciodată copilăria noastră. Înseamnă să ne oglindim în Dumnezeul fragil și prunc în brațele mamei și să vedem că omenirea este dragă și sacră pentru Domnul. De aceea, a sluji viața umană înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu și orice viață, de la aceea în sânul mamei la aceea bătrână, suferindă și bolnavă, la aceea incomodă și chiar repugnantă, trebuie primită, iubită și ajutată.

Să ne lăsăm conduși acum de Evanghelia de astăzi. Despre Mama lui Dumnezeu se spune o singură frază: „Păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19). Păstra. Pur și simplu păstra. Maria nu vorbește: Evanghelia nu prezintă nici un cuvânt al său în toată relatarea Crăciunului. Și în aceasta mama este unită cu Fiul: Isus este prunc (infans), adică „fără cuvânt”. El, Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu care „în trecut a vorbi în multe rânduri și în multe moduri” (Evr 1,1), acum, la „împlinirea timpului” (Gal 4,4), este mut. Dumnezeul în fața căruia se tace este un prunc care nu vorbește. Maiestatea sa este fără cuvinte, misterul său de iubire se dezvăluie în micime. Această micime tăcută este limbajul regalității sale. Mama se asociază Fiului și păstrează în tăcere.

Și tăcerea ne spune că și noi, dacă vrem să ne păstrăm, avem nevoie de tăcere. Avem nevoie să rămânem în tăcere privind ieslea. Pentru că în fața ieslei ne redescoperim iubiți, gustăm sensul genuin al vieții. Și privind în tăcere, lăsăm ca Isus să vorbească inimii noastre: ca micimea sa să demonteze mândria noastră, ca sărăcia sa să deranjeze fastuozitățile noastre, ca duioșia sa să miște inima noastră insensibilă. A decupa în fiecare zi un moment de tăcere cu Dumnezeu înseamnă a păzi sufletul nostru; înseamnă a păzi libertatea noastră de banalitățile corozive ale consumului și de zgomotele publicității, de răspândirea de cuvinte goale și de valurile năvalnice ale bârfelor și gălăgiei.

Maria păstra, continuă Evanghelia, toate aceste cuvinte, meditându-le. Care erau aceste lucruri? Erau bucurii și dureri: pe de o parte nașterea lui Isus, iubirea lui Iosif, vizita păstorilor, acea noapte de lumină. Dar pe de altă parte: un viitor nesigur, lipsa unei case, „pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,7); dezolarea refuzului; dezamăgirea de a-l fi născut pe Isus într-un grajd. Speranțe și neliniști, lumină și întuneric: toate aceste lucruri populau inima Mariei. Și ea, ce a făcut? Le-a meditat, adică le-a trecut în revistă cu Dumnezeu în inima sa. Nimic n-a ținut pentru sine, nimic n-a închis în singurătate sau n-a înecat în amărăciune, totul a dus la Dumnezeu. Așa a păstrat. Încredințând se păstrează: nelăsând viața ca pradă fricii, descurajării sau superstiției, neînchizându-se sau încercând să se uite, ci făcând din toate un dialog cu Dumnezeu. Și Dumnezeu, care ne are la inimă, vine să locuiască viețile noastre.

Iată secretele Mamei lui Dumnezeu: a păstra în tăcere și a duce la Dumnezeu. Asta se întâmpla, conclude Evanghelia, în inima ei. Inima invită să privim la centrul persoanei, al afectelor, al vieții. Și noi, creștini aflați pe drum, la începutul anului simțim nevoia de a porni din nou de la centru, de a lăsa în urmă poverile trecutului și de a reîncepe de la ceea ce contează. Iată astăzi în fața noastră punctul de plecare: Mama lui Dumnezeu. Pentru că Maria este așa cum ne vrea Dumnezeu, cum vrea Biserica sa: mamă duioasă, umilă, săracă în lucruri și bogată în iubire, liberă de păcat, unită cu Isus, care-l păstrează pe Dumnezeu în inimă și pe aproapele în viață. Pentru a porni din nou, să privim la Mama. În inima sa bate inima Bisericii. Pentru a merge înainte, ne spune sărbătoarea de astăzi, trebuie să ne întoarcem înapoi: să reîncepem de la iesle, de la Mama care îl ține în brațe pe Dumnezeu.

Evlavia către Maria nu este bună-cuviință spirituală, este o exigență a vieții creștine. Privind la Mama, suntem încurajați să părăsim atâtea lucruri nefolositoare și să regăsim ceea ce contează. Darul Mamei, darul fiecărei mame și al fiecărei femei este atât de prețios pentru Biserică, mamă și femeie și ea. Și în timp ce omul adesea face abstracție, afirmă și impune idei, femeia, mama, știe să păstreze, să lege în inimă, să dea viață. Pentru ca să nu se reducă credința numai la idee sau la învățătură, avem nevoie, toți, de o inimă de mamă, care să știe să păstreze duioșia lui Dumnezeu și să asculte palpitațiile omului. Mama, semnătura de autor a lui Dumnezeu asupra omenirii, să păstreze acest an și să aducă pacea Fiului său în inimi, în inimile noastre, și în lume. Și ca fii, pur și simplu, vă invit s-o salutăm astăzi cu salutul creștinilor din Efes, în fața episcopilor lor: „Sfântă Mamă a lui Dumnezeu!”. Să spunem, de trei ori, din inimă, toți împreună, privind-o [îndreptat spre statuia expusă alături de altar]: „Sfântă Mamă a lui Dumnezeu!”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 01.01.2018
Publicarea pe acest sit: 01.01.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns