Predica Papei la solemnitatea Mariei

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea solemnității Mariei,
Maica lui Dumnezeu
în Ziua Mondială pentru Pace
Vatican, 1 ianuarie 2013

Iubiți frați și surori!

„Dumnezeu să ne binecuvânteze, să-și întoarcă fața senină spre noi”. Așa am aclamat, cu cuvintele Psalmului 66, după ce am ascultat în prima lectură vechea binecuvântare sacerdotală asupra poporului alianței. Este deosebit de semnificativ că la începutul fiecărui an nou Dumnezeu proiectează asupra noastră, poporul său, luminozitatea sfântului său Nume, Numele care este rostit de trei ori în solemna formulă a binecuvântării biblice. Și nu mai puțin semnificativ este că Cuvântului lui Dumnezeu – care „s-a făcut trup și a locuit între noi” ca „lumina adevărată, luminează pe orice om” (In 1,9.4) – îi este dat, la opt zile după nașterea sa – așa cum ne relatează Evanghelia de astăzi – numele de Isus (cf. Lc 2,21).

În acest nume suntem adunați aici. Îi salut din inimă pe toți cei prezenți, începând de la iluștri ambasadori din Corpul Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. Îl salut cu afecțiune pe cardinalul Bertone, Secretarul de Stat, și pe cardinalul Turkson, cu toți componenții Consiliului Pontifical al Dreptății și Păcii; lor le sunt deosebit de recunoscător pentru angajarea lor în răspândirea Mesajului pentru Ziua Mondială a Păcii, care în acest an are ca temă „Fericiți făcătorii de pace”.

Cu toate că lumea este, din păcate, încă marcată de „focare de tensiune și de contrapoziție cauzate de inegalități crescânde între bogați și săraci, de prevalarea unei mentalități egoiste și individualiste exprimate și de un capitalism financiar dereglat”, în afară de diferite forme de terorism și de criminalitate, sunt convins că „multiplele opere de pace, de care este bogată lumea, mărturisesc vocația înnăscută a omenirii la pace. În fiecare persoană, dorința de pace este aspirație esențială și coincide, într-o anumită manieră, cu dorința unei vieți umane depline, fericite și bine realizate. Cu alte cuvinte, dorința de pace corespunde unui principiu moral fundamental, adică, obligației-dreptului unei dezvoltări integrale, sociale, comunitare, și asta face parte din planul lui Dumnezeu cu privire la om. Omul este făcut pentru pacea care este dar al lui Dumnezeu. Toate acestea mi-au sugerat să mă inspir pentru acest Mesaj din cuvintele lui Isus Cristos: «Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu» (Mt 5,9)” (Mesaj, 1). Această fericire „spune că pacea este dar mesianic și lucrare umană în același timp… Este pace cu Dumnezeu, în trăirea conform voinței sale. Este pace interioară cu noi înșine și pace exterioară cu aproapele și cu toată creația” (ibid., 2 și 3). Da, pacea este binele prin excelență care trebuie invocat ca dar al lui Dumnezeu și, în același timp, care trebuie construit cu orice efort.

Ne putem întreba: care este fundamentul, originea, rădăcina acestei păci? Cum putem simți în noi pacea, în pofida problemelor, obscurităților, neliniștilor? Răspunsul ne este dat de lecturile de la liturgia de astăzi. Textele biblice, înainte de toate cel luat din Evanghelia lui Luca, proclamat puțin mai înainte, ne propun să contemplăm pacea interioară a Mariei, Mama lui Isus. Pentru ea împlinesc, în timpul zilelor în care „l-a născut pe fiul ei, primul născut” (Lc 2,7), atâtea evenimente neprevăzute: nu numai nașterea Fiului, ci mai înainte călătoria obositoare de la Nazaret la Betleem, negăsirea unui loc la han, căutarea unui refugiu pentru timpul nopții; și apoi cântarea îngerilor, vizita neașteptată a păstorilor. Însă, în toate acestea Maria nu se descumpănește, nu se agită, nu este tulburată de fapte mai mari decât ea; pur și simplu analizează, în tăcere, ceea ce se întâmplă, păstrează în amintirea sa și în inima sa, reflectând asupra lor cu calm și seninătate. Această pace interioară am vrea s-o avem în mijlocul evenimentelor uneori tumultuoase și învălmășite ale istoriei, evenimente al căror sens adesea nu-l percepem și care ne descumpănesc.

Textul evanghelic se termină cu o aluzie la circumcizia lui Isus. Conform Legii lui Moise, după opt zile de la naștere, un prunc trebuia să fie tăiat împrejur și în acel moment îi era dat numele. Însuși Dumnezeu, prin mesagerul său, îi spusese Mariei – și lui Iosif – că numele care trebuie dat Pruncului era „Isus” (cf. Mt 1,21; Lc 1,31); și așa s-a întâmplat. Acel nume pe care Dumnezeu îl stabilise încă înainte ca Pruncul să fie zămislit, acum îi este dat în mod oficial în momentul tăierii împrejur. Și acest lucru marchează o dată pentru totdeauna și identitatea Mariei: ea este „mama lui Isus”, adică mama Mântuitorului, a lui Cristos, a Domnului. Isus nu este un om ca oricare altul, ci este Cuvântul lui Dumnezeu, una din Persoanele divine, Fiul lui Dumnezeu: de aceea Biserica i-a dat Mariei titlul de Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”.

Prima lectură ne amintește că pacea este dar al lui Dumnezeu și este legată de strălucirea feței lui Dumnezeu, conform textului din Cartea Numerilor, care transmite binecuvântarea folosită de preoții poporului lui Israel în adunările liturgice. O binecuvântare care de trei ori repetă numele sfânt al lui Dumnezeu, nume care nu putea fi pronunțat, și de fiecare dată îl leagă cu două verbe care indică o acțiune în favoarea omului: „Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească. Domnul să-și lumineze fața asupra ta și să se îndure de tine. Domnul să-și îndrepte fața către tine și să-ți dăruiască pacea” (6,24.26). Așadar, pacea este culmea acestor șase acțiuni ale lui Dumnezeu în favoarea noastră, în care El își îndreaptă spre noi strălucirea feței sale.

Pentru Sfânta Scriptură, a contempla fața lui Dumnezeu este fericirea supremă: „L-ai umplut de bucurie înaintea feței tale”, spune Psalmistul (Ps 21,7). Din contemplarea feței lui Dumnezeu se nasc bucuria, siguranța și pacea. Dar ce înseamnă concret a contempla fața Domnului, așa cum poate fi înțeles în Noul Testament? Înseamnă a-l cunoaște direct, atât cât este posibil în această viață, prin Isus Cristos, în care s-a revelat. A ne bucura de strălucirea feței lui Dumnezeu înseamnă a pătrunde în misterul Numelui său manifestat nouă de Isus, a înțelege ceva din viața sa intimă și din voința sa, pentru ca să putem trăi conform planului său de iubire asupra omenirii. Exprimă asta apostolul Paul în lectura a doua, luată din Scrisoarea către Galateni (4,4-7), vorbind despre Duhul care, în adâncul inimilor noastre, strigă: „Abba! Tată!”. Este strigătul care provine din contemplarea adevăratei fețe a lui Dumnezeu, din revelarea misterului Numelui. Isus afirmă: „Am făcut cunoscut numele tăi oamenilor” (In 17,6). Fiul lui Dumnezeu făcut trup ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, ne-a făcut să percepem în fața sa umană vizibilă fața invizibilă a Tatălui; prin darul Duhului Sfânt revărsat în inimile noastre, ne-a făcut cunoscut că în El și noi suntem fii ai lui Dumnezeu, așa cum afirmă sfântul Paul în textul pe care l-am ascultat: „Iată după ce puteți cunoaște că sunteți fii: Dumnezeu l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: «Abba, Tată!»” (Gal 4,6).

Iată, iubiți frați, fundamentul păcii noastre: certitudinea de a contempla în Isus Cristos strălucirea feței lui Dumnezeu Tatăl, de a fi fii în Fiul și de a avea astfel, pe drumul vieții, aceeași siguranță pe care copilul o simte în brațele unui Tată bun și atotputernic. Strălucirea feței Domnului asupra noastră, care ne dăruiește pace, este manifestarea paternității sale; Domnul își îndreaptă fața sa asupra noastră, se arată Tată și ne dăruiește pace. Aici se află principiul acelei păci profunde – „pace cu Dumnezeu” – care este legată indisolubil de credință și de har, așa cum le scrie sfântul Paul creștinilor din Roma (cf. Rom 5,2). Nimic nu le poate lua credincioșilor această pace, nici măcar dificultățile și suferințele vieții. De fapt, suferințele, încercările și obscuritățile nu corodează, ci măresc speranța noastră, o speranță care nu dezamăgește pentru că „iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit” (Rom 5,5).

Fecioara Maria, pe care astăzi o venerăm cu titlul de Născătoare de Dumnezeu, să ne ajute să contemplăm fața lui Isus, Principele Păcii. Să ne susțină și să ne însoțească în acest nou an; să dobândească pentru noi și pentru lumea întreagă darul păcii. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.01.2012
Publicarea pe acest sit: 02.01.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns