Predica Papei la solemnitatea Mariei

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea solemnității Mariei, Maica lui Dumnezeu
în Ziua Mondială pentru Pace
Vatican, 1 ianuarie 2011

Iubiți frați și surori!

Învăluiți încă de climatul spiritual al Crăciunului, în care am contemplat misterul nașterii lui Cristos, astăzi o celebrăm cu aceleași sentimente pe Fecioara Maria, pe care Biserica o venerează ca Născătoare de Dumnezeu, deoarece a dat trup Fiului veșnicului Tată. Lecturile biblice din această solemnitate pun accentul îndeosebi pe Fiul lui Dumnezeu făcut om și pe „numele” Domnului. Prima lectură ne prezintă binecuvântarea solemnă pe care preoții o rosteau asupra israeliților în marile sărbători religioase: ea este ritmată tocmai de numele Domnului, repetat de trei ori, ca pentru a exprima plinătatea și forța care derivă din această invocație. Într-adevăr, acest text de binecuvântare liturgică evocă bogăția de har și de pace pe care Dumnezeu o dăruiește omului, cu o dispoziție binevoitoare față de el, și care se manifestă cu „strălucirea” feței divine și cu „îndreptarea” ei spre noi.

Biserica reascultă astăzi aceste cuvinte, în timp ce îi cere Domnului să binecuvânteze noul an abia început, având conștiința că, în fața evenimentelor tragice care marchează istoria, în fața logicii războiului care din păcate nu este încă total depășită, numai Dumnezeu poate să atingă sufletul uman în profunzime și să asigure omenirii speranță și pace. Într-adevăr, este consolidată de acum tradiția ca în prima zi a anului, Biserica, răspândită în toată lumea, să înalțe o rugăciune corală pentru a invoca pacea. Este bine să începem o nouă etapă a drumului punându-ne cu hotărâre pe calea păcii. Astăzi dorim să adunăm strigătul atâtor bărbați, femei, copii și bătrâni victime ale războiului, care este chipul cel mai urât și violent al istoriei. Astăzi ne rugăm pentru ca pacea, pe care îngerii au vestit-o păstorilor în noaptea de Crăciun, să poată ajunge pretutindeni: „super terram pax hominibus bonae voluntatis” (Luca 2,14). Pentru aceasta, în special cu rugăciunea noastră, dorim să ajutăm pe orice om și orice popor, îndeosebi pe cei care au responsabilități de conducere, să meargă în mod tot mai hotărât pe calea păcii.

În lectura a doua, Sfântul Paul rezumă în adopția filială lucrarea de mântuire realizată de Cristos, în care este prezentă figura Mariei. Grație ei, Fiul lui Dumnezeu, „născut din femeie” (Galateni 4,4), a putut să vină în lume ca om adevărat, la împlinirea timpului. Această împlinire, această plinătate, se referă la trecut și la așteptările mesianice, care se realizează, dar, în același timp, se referă și la plinătatea în sens absolut: în Cuvântul făcut trup, Dumnezeu a spus Cuvântul Său ultim și definitiv. În pragul unui nou an, răsună astfel invitația de a merge cu bucurie spre lumina „soarelui care răsare din înălțime” (Luca 1,78), pentru că în perspectiva creștină, tot timpul este locuit de Dumnezeu, nu există viitor care să nu fie în direcția lui Cristos și nu există plinătate în afară de cea a lui Cristos.

Textul Evangheliei de astăzi se încheie cu punerea numelui lui Isus, în timp ce Maria participă în tăcere, meditând în inimă, la misterul acestui Fiu al ei, care în mod cu totul singular este dar al lui Dumnezeu. Însă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o îi scoate în evidență în mod deosebit pe păstori, care se întorc „preamărindu-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut” (Luca 2,20). Îngerul le vestise că în cetatea lui David, adică Betleem, s-a născut Mântuitorul și că vor găsi semnul: un copil înfășat și culcat în iesle (cf. Luca 2,11-12). Plecați în grabă, ei au găsit pe Maria și pe Iosif și pe Prunc. Observăm că evanghelistul vorbește despre maternitatea Mariei pornind de la Fiul, de la acel „copil înfășat”, pentru că El – Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1,14) – este punctul de referință, centrul evenimentului care are loc și El este cel care face în așa fel încât maternitatea Mariei să fie calificată ca „divină”.

Această atenție prevalentă pe care lecturile de astăzi o dedică „Fiului”, lui Isus, nu reduce rolul Mamei, dimpotrivă, îl situează în perspectiva justă: Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu tocmai în virtutea relației sale totale cu Cristos. De aceea, glorificându-l pe Fiul este cinstită Mama și cinstind-o pe Mama este glorificat Fiul. Titlul de „Născătoare de Dumnezeu”, pe care astăzi liturgia îl scoate în evidență, subliniază misiunea Preasfintei Fecioare în istoria mântuirii: misiune care stă la baza cultului și a evlaviei pe care i-o rezervă poporul creștin. Într-adevăr, Maria nu a primit darul lui Dumnezeu numai pentru ea însăși, ci pentru a-l aduce în lume: în fecioria ei rodnică, Dumnezeu a dăruit oamenilor bunurile mântuirii veșnice (cf. Rugăciunea zilei). Și Maria oferă încontinuu mijlocirea ei poporului lui Dumnezeu care peregrinează în istorie spre veșnicie, așa cum odinioară a oferit-o păstorilor din Betleem. Ea, care a dat viața pământească Fiului lui Dumnezeu, continuă să dăruiască oamenilor viața divină, care este însuși Isus și Duhul său Sfânt. Pentru aceasta este considerată Mamă a tuturor oamenilor care se nasc la Har și în același timp este invocată ca Mamă a Bisericii.

În numele Mariei, Mamă a lui Dumnezeu și a oamenilor, de la 1 ianuarie 1968 se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Păcii. Pacea este dar al lui Dumnezeu, așa cum am ascultat în prima lectură: „Domnul… să-ți dăruiască pace” (Numeri 6,26). Ea este darul mesianic prin excelență, primul rod al carității pe care Isus ne-a dăruit-o, este reconcilierea noastră cu Dumnezeu. Pacea este și o valoare umană care trebuie realizată pe planul social și politic, dar își are rădăcinile în misterul lui Cristos (cf. Conciliului Vatican II, Constituția Gaudium et spes, 77-90). În această celebrare solemnă, cu ocazia celei de-a patruzeci și patra Zi Mondială a Păcii, sunt bucuros să adresez salutul meu cordial iluștrilor domni ambasadori pe lângă Sfântul Scaun, cu cele mai bune urări de bine pentru misiunea lor. Un salut cordial și fratern se îndreaptă, apoi, către secretarul de stat și către ceilalți responsabili ai dicasterelor din Curia Romană, cu un gând deosebit față de președintele Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace și față de colaboratorii lui. Doresc să le exprim recunoștința vie pentru angajamentul zilnic în favoarea unei conviețuiri pașnice între popoare și a formării tot mai solide a unei conștiințe de pace în Biserică și în lume. În această perspectivă, comunitatea eclezială este tot mai angajată să lucreze, conform indicațiilor Magisteriului, pentru a oferi un patrimoniu spiritual sigur de valori și principii în continua căutare a păcii.

Am dorit să amintesc în Mesajul meu pentru această zi, cu titlul „Libertatea religioasă, cale pentru pace”: „Lumea are nevoie de Dumnezeu. Are nevoie de valori etice și spirituale, universale și împărtășite, și religia poate să ofere o contribuție prețioasă în căutarea lor, pentru construirea unei ordini sociale drepte și pașnice” (nr. 15). De aceea, am subliniat că „libertatea religioasă este element indispensabil al unui stat de drept; nu poate fi negată fără a dăuna în același timp tuturor drepturilor și libertăților fundamentale, fiind sinteza și apogeul lor” (nr. 5).

Omenirea nu se poate resemna în fața forței negative a egoismului și a violenței; nu trebuie să se obișnuiască cu conflictele care provoacă victime și pun în pericol viitorul popoarelor. În fața tensiunilor amenințătoare ale momentului, în special în fața discriminărilor, a abuzurilor și a intoleranțelor religioase, care îi lovesc astăzi în mod deosebit pe creștini (cf. ibidem, nr. 1), adresez încă o dată invitația mea urgentă să nu se cedeze în fața descurajării și a resemnării. Îi îndemn pe toți să se roage pentru ca să ajungă la bun sfârșit eforturile întreprinse din mai multe părți pentru a promova și a construi pacea în lume. Pentru această misiune dificilă nu sunt suficiente cuvintele, este nevoie de angajamentul concret și constant al responsabililor națiunilor, dar este necesar mai ales ca fiecare persoană să fie animată de spiritul autentic al păcii, care trebuie implorat mereu în rugăciune și care trebuie trăit în relațiile zilnice, în orice context.

În această celebrare euharistică avem în fața ochilor, pentru venerarea noastră, imaginea Preasfintei Fecioare Maria de la Muntele Sfânt din Viggiano, atât de îndrăgită de oamenii din provincia Basilicata. Fecioara Maria ni-l dăruiește pe Fiul ei, ne arată chipul Fiului ei, Principe al Păcii: ea să ne ajute să rămânem în lumina acestei fețe, care strălucește asupra noastră (cf. Numeri 6,25), pentru a redescoperi toată gingășia lui Dumnezeu Tatăl; ea să ne susțină în invocarea Duhului Sfânt, pentru ca să reînnoiască fața pământului și să transforme inimile, înmuind împietrirea lor în fața bunătății dezarmante a Pruncului, care s-a născut pentru noi. Născătoarea lui Dumnezeu să ne însoțească în acest nou an; să dobândească pentru noi și pentru lumea întregi doritul dar al păcii. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.01.2010
Publicarea pe acest sit: 02.01.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns