Predica Papei la solemnitatea Mariei

Predica Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea solemnității Mariei, Maica lui Dumnezeu
în Ziua Mondială pentru Pace
Vatican, 1 ianuarie 2009

Venerați frați,
Domni Ambasadori,
Dragi frați și surori!

În prima zi a anului, divina providență ne reunește pentru o celebrare care de fiecare dată ne impresionează prin bogăția și frumusețea coincidențelor ei: Noul An civil se întâlnește cu culmea octavei Crăciunului, în care se celebrează maternitatea divină a Mariei, și această întâlnire își găsește o fericită sinteză în Ziua Mondială pentru Pace. În lumina Nașterii lui Cristos, îmi face plăcere să transmit urările mele de bine pentru anul care tocmai a început. Le sunt recunoscător în special Cardinalului Renato Raffaele Martino și colaboratorilor săi din cadrul Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace pentru slujirea lor valoroasă. Aceleași urări și secretarului de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, și întregului Secretariat de Stat; de asemenea, cu mare cordialitate, și domnilor ambasadori prezenți astăzi în număr mare. Urările mele sunt un ecou al urării pe care Domnul însuși ne-a făcut-o în liturgia Cuvântului. Un Cuvânt care, plecând de la evenimentul din Betleem, evocat în realitatea lui istorică în Evanghelia după Luca (2,16-21) și citat în dimensiunea lui salvifică de Apostolul Paul (Galateni 4,4-7), devine binecuvântare pentru poporul lui Dumnezeu și pentru întreaga omenire.

Este astfel împlinită străvechea tradiție ebraică a binecuvântării (Numeri 6,22-27): preoții Israelului binecuvântau poporul „punând peste el numele” Domnului. Printr-o formulă ternară – prezentă în prima lectură – numele sfânt era invocat de trei ori asupra credincioșilor, pentru a le aduce har și pace. Acest vechi obicei ne subliniază o realitate esențială: pentru a putea merge pe drumul păcii, persoanele și popoarele au nevoie să fie luminate de „fața” lui Dumnezeu și să fie binecuvântate de „numele” Său. Tocmai acest lucru s-a întâmplat în mod definitiv la Întrupare: venirea Fiului lui Dumnezeu în trupul și istoria noastră a adus o binecuvântare irevocabilă, o lumină care nu se mai stinge și care oferă credincioșilor și oamenilor de bunăvoință posibilitatea să construiască civilizația iubirii și păcii.

Conciliul Vatican II a spus în acest sens că „prin Întrupare, însuși Fiul lui Dumnezeu S-a unit, într-un fel, cu orice om” (Gaudium et Spes, nr. 22). Această unire a venit să confirme planul original pentru omenirea creată „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu. De fapt, Cuvântul întrupat este unica imagine perfectă și consubstanțială a Dumnezeului invizibil. Isus Cristos este omul perfect. „În El”, spune Conciliul, „natura umană a fost asumată (și astfel) ea a fost înălțată și în noi la o demnitate sublimă” (ibidem). Pentru aceasta istoria lui Isus pe pământ, culminând cu misterul pascal, este începutul unei noi lumi, pentru că a inaugurat cu adevărat o nouă umanitate, capabilă, mereu și doar cu harul lui Cristos, să facă o „revoluție” pașnică. O revoluție nu ideologică, ci spirituală, nu utopică ci reală, și pentru aceasta având nevoie de o răbdare infinită, de timpi uneori foarte lungi, evitând scurtăturile și parcurgând drumul cel mai dificil: drumul maturizării responsabilității în conștiință.

Dragi prieteni, aceasta este calea evanghelică spre pace, calea pe care și Episcopul Romei este chemat să o repropună cu insistență atunci când prezintă mesajul anual pentru Ziua Mondială pentru Pace. Mergând pe acest drum trebuie să ne întoarcem uneori la aspecte și problematici abordate deja, dar atât de importante încât cer mereu o nouă atenție. Este cazul temei pe care am ales-o pentru Mesajul din acest an: „Combaterea sărăciei, construirea pacea”. O temă care invită la o dublă analiză, pe care acum o pot aminti doar pe scurt. Pe de o parte este sărăcia aleasă propusă de Isus, iar pe de altă parte este sărăcia care trebuie combătută pentru a face lumea mai dreaptă și mai solidară.

Primul aspect își găsește contextul ideal în aceste zile, în perioada Crăciunului. Nașterea lui Isus în Betleem ne revelează faptul că Dumnezeu a ales sărăcia pentru Sine când a venit între noi. Scena pe care păstorii au văzut-o primii, și care a confirmat vestirea făcută lor de îngeri, a fost un staul unde Maria și Iosif au căutat refugiu și o iesle în care Fecioara a așezat Pruncul învelit în scutece (cf. Luca 2,7.12.16). Această sărăcie a ales-o Dumnezeu. A dorit să se nască astfel, dar am putea adăuga imediat: a dorit și să trăiască și să moară astfel. De ce? Ne explică în cuvinte simple Sf. Alfonso Maria de Liguori, într-un cântec de Crăciun pe care toți italienii îl cunosc: „Ție, care ești Creatorul lumii, îți lipsesc pâinea și focul, o, Domnul meu”, arătând că iubirea l-a făcut sărac pe Domnul. Aici se află răspunsul: iubirea pentru noi l-a făcut pe Isus nu doar să devină om, ci și să devină sărac. În același sens putem să cităm cuvintele Sf. Paul din a doua Epistolă către Corinteni: „Voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care din iubire față de voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți” (8,9). Mărturie exemplară despre această sărăcie aleasă din iubire dă Sf. Francisc de Assisi. Franciscanismul, în istoria Bisericii și a civilizației creștine, constituie un curent răspândit de sărăcie evanghelică, care a făcut și continuă să facă atâta bine în Biserică și în familia umană. Întorcându-ne la frumoasa sinteză a Sf. Paul despre Isus, este semnificativ – și pentru reflecția noastră de astăzi – faptul că i-a fost inspirată Apostolului tocmai în timp ce îi îndemna creștinii din Corint să fie generoși în strângerea de daruri pentru săraci. El explica: „ușurarea altora să nu devină o povară pentru voi, ci să fie în spirit de egalitate” (8,13).

Este un punct decisiv, care ne conduce spre al doilea aspect: există o sărăcie pe care Dumnezeu nu o dorește și care trebuie să fie „combătută” – după cum spune tema Zilei Mondiale pentru Pace de astăzi; o sărăcie care împiedică persoanele și familiile să trăiască în conformitate cu demnitatea lor; o sărăcie care ofensează dreptatea și egalitatea și care, drept urmare, amenință conviețuirea pașnică. În această accepție negativă intră și formele de sărăcie non-materială care se găsesc și în societățile bogate și dezvoltate: marginalizarea, sărăcia relațională, morală și spirituală (cf. Mesajului pentru Ziua Mondială pentru Pace 2008, nr. 2). În mesajul meu am dorit încă o dată, în continuarea liniei predecesorilor mei, să analizez cu atenție complexul fenomen al globalizării, pentru a evalua raporturile cu sărăcia pe scară largă. În fața plăgilor răspândite ale bolilor pandemice (ibidem, nr. 4), sărăciei copiilor (ibidem, nr. 5) și crizei alimentelor (ibidem, nr. 7), din păcate a trebuit să mă întorc la denunțarea inacceptabilei curse a creșterii înarmării. Pe de o parte am celebrat Declarația Universală a Drepturilor Omului, și pe de altă parte au crescut cheltuielile militare, violând însăși Carta ONU, care se angajează la reducerea lor la minim (cf. art. 26). Mai mult, globalizarea elimină anumite bariere, dar poate construi unele noi (Mesaj, nr. 8), de aceea este nevoie ca statele individuale și comunitatea internațională să fie mereu atente; trebuie să fie mereu în gardă în ceea ce privește pericole de conflict, și mai mult, să se implice în menținerea unui înalt nivel de solidaritate. Actuala criză economică globală trebuie văzută într-un anumit sens ca un banc de probă: suntem noi gata să o citim, în complexitatea ei, ca o provocare pentru viitor și nu doar ca o urgență la care să se dea răspunsuri pe termen scurt? Suntem dispuși să facem împreună o revizuire în profunzime a modelului de dezvoltare dominant, pentru a-l corecta de comun acord și cu clarviziune? Cer acest lucru, de fapt, mai mult decât dificultățile financiare imediate, starea sănătății ecologice a planetei și, mai presus de toate, criza culturală și morală, ale cărei simptoame sunt evidente de mult timp în toate părțile lumii.

Trebuie de aceea să stabilim un „cerc virtuos” între sărăcia „aleasă” și sărăcia „de combătut”. Se deschide aici o cale plină de roade pentru prezentul și pentru viitorul omenirii, care ar putea fi rezumată astfel: pentru a lupta împotriva sărăciei nedrepte, care oprimă atâția oameni și amenință pacea tuturor, trebuie să redescoperim cumpătarea și solidaritatea, ca valori evanghelice și în același timp universale. Mai concret, nu putem combate eficient sărăcia dacă nu facem ceea ce scrie Sf. Paul Corintenilor, adică dacă nu încercăm să „facem egalitate”, reducând prăpastia dintre cel care irosește ceea ce îi este de prisos și cel căruia îi lipsesc cele necesare vieții. Aceasta presupune alegeri de dreptate și cumpătare, alegeri la care ne obligă de altfel exigența administrării cu înțelepciune a resurselor limitate ale pământului. Când spune că Isus Cristos ne-a îmbogățit „cu sărăcia Sa”, Sf. Paul ne oferă o indicație importantă nu doar din punct de vedere teologic, ci și sociologic. Nu în sensul că sărăcia ar avea valoare în sine, ci pentru că este condiția pentru realizarea solidarității. Când Francisc de Assisi se lipsește de bunurile sale, face o alegere de mărturie inspirată direct de Dumnezeu, dar în același timp arată tuturor calea încrederii în Providență. Astfel, în Biserică, votul sărăciei este angajamentul unora, dar le amintește tuturor nevoia de detașare de bunurile materiale și primatul bogăției spirituale. Iată așadar mesajul pe care trebuie să îl înțelegem astăzi: sărăcia nașterii lui Cristos în Betleem, pe lângă faptul că este obiect de adorație pentru creștini, este și școală de viață pentru fiecare persoană. Ne învață că pentru a combate sărăcia, atât materială cât și spirituală, drumul de parcurs este cel al solidarității, care l-a făcut pe Isus să își asume condiția noastră umană.

Dragi frați și surori, mă gândesc că Fecioara Maria și-a pus de mai multe ori această întrebare: de ce Isus a dorit să se nască dintr-o fată simplă și umilă ca mine? Și apoi, de ce a dorit să vină în lume într-un staul și să aibă ca primi vizitatori păstori din Betleem? Maria a primit pe deplin răspunsul la sfârșit, după ce a așezat în mormânt trupul lui Isus, mort și învelit în pânză (cf. Luca 23,53). Atunci a înțeles pe deplin misterul sărăciei lui Dumnezeu. A înțeles că Dumnezeu s-a făcut sărac pentru noi, pentru a ne îmbogăți cu sărăcia Sa plină de iubire, pentru a ne îndemna să ne înfrânăm lăcomia nesățioasă care suscită lupte și diviziuni, pentru a ne invita să ne moderăm mania posedării și pentru a fi astfel disponibili față de împărtășire și primire reciprocă. Mariei, Maica Fiului lui Dumnezeu care s-a făcut fratele nostru, să îi adresăm încrezători rugăciunea noastră, ca să ne ajute să îi mergem pe urme, să combatem și să învingem sărăcia, să construim pacea adevărată care este opus iustitiae. Ei îi încredințăm dorința profundă de a trăi în pace care izvorăște din inima majorității populațiilor israeliene și palestiniene, încă o dată puse în pericol de masivele violențe care au izbucnit în Fâșia Gaza în răspuns la alte violențe. Violența, ura și neîncrederea sunt și ele forme de sărăcie – poate cele mai teribile – „de combătut”. Ele nu trebuie să aibă câștig de cauză! În acest sens, Păstorii acelor Biserici, în aceste triste zile, și-au făcut auzite vocile lor. Împreună cu ei și cu iubiții lor credincioși, în special cei din mica dar ferventa parohie din Gaza, punem la picioarele Mariei îngrijorările noastre pentru prezent și temerile pentru viitor, dar și speranța întemeiată că, cu contribuția înțeleaptă și clarvăzătoare a tuturor, nu va fi imposibil a asculta, a veni în întâmpinare și a da răspunsuri concrete la aspirația răspândită de a trăi în pace, în siguranță, în demnitate. Să îi spunem Mariei: însoțește-ne, Maică cerească a Mântuitorului, de-a lungul anului care începe astăzi, și obține de la Dumnezeu darul păcii pentru Țara Sfântă și pentru întreaga omenire. Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu și Oana Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 01.01.2009
Publicarea pe acest sit: 01.01.2009
Etichete: ,

Lasă un răspuns