Predica Papei la solemnitatea Mariei

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia din Ziua Mondială pentru Pace
Bazilica San Pietro, 1 ianuarie 2008

Dragi frați și surori,

Începem astăzi un nou an și ne prinde de mână speranța creștină; îl începem invocând asupra lui binecuvântarea divină și implorând, prin mijlocirea Mariei, Mama lui Dumnezeu, darul păcii: pentru familiile noastre, pentru orașele noastre, pentru lumea întreagă. Cu aceste gânduri vă salut pe voi toți cei prezenți aici, începând de la distinșii ambasadori ai Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, veniți împreună la această celebrare cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii. Îi salut pe Cardinalul Tarcisio Bertone, Secretarul de meu de Stat, pe Cardinalul Renato Raffaele Martino și pe toți membrii Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace. Le sunt deosebit de recunoscător pentru strădania în a difuza Mesajul Zilei Mondiale a Păcii, care anul acesta are ca temă: „Familia umană, comunitate de pace”.

Pacea. În prima lectură, luată din cartea Numerilor, am ascultat invocația: „Domnul… să-ți dăruiască pacea” (6,26); Domnul să dăruiască pace fiecăruia dintre voi, familiilor voastre, lumii întregi. Toți aspirăm să trăim în pace, dar pacea adevărată, cea anunțată de îngeri în noaptea Crăciunului, nu este simplă cucerire a omului sau rod al unor acorduri politice; este înainte de toate dar divin de implorat în mod constant și, în același timp, angajament de purtat înainte cu răbdare rămânând mereu docili poruncilor Domnului. Anul acesta, în Mesajul pentru actuala Zi Mondială a Păcii, am dorit să pun în lumină raportul strâns care există între familie și construirea păcii în lume. Familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este „leagăn al vieții și al iubirii” și „cea dintâi și de neînlocuit educatoare la pace”. Tocmai pentru aceasta familia este „principala ‘agent’ al păcii”, iar „negarea sau chiar restrângerea drepturilor ei, obscurând adevărul omului, amenință însăși bazele păcii” (cf. nn.1-5). Întrucât umanitatea este o „mare familie”, dacă vrea să trăiască în pace ea nu poate să nu se inspire din acele valori pe care se bazează și se sprijină comunitatea familiei. Providențiala coincidență a diferite evenimente ne stimulează anul acesta la un efort și mai intens pentru a realiza pacea în lume. În urmă cu șaizeci de ani, în 1948, Adunarea generală a Națiunilor Unite a făcut publică „Declarația universală a drepturilor omului”; acum patruzeci de ani veneratul meu predecesor Papa Paul al VI-lea a celebrat prima Zi Mondială a Păcii; anul acesta apoi vom comemora a 25-a aniversare a adoptării din partea Sfântului Scaun a „Cartei drepturilor familiei”. „În lumina acestor însemnate aniversări”, reluând aici ceea ce am scris tocmai în încheierea Mesajului, „îi invit pe fiecare bărbat și pe fiecare femeie să devină tot mai conștienți de apartenența comună la unica familie umană și să se angajeze pentru ca pe pământ conviețuirea să oglindească tot mai mult această convingere de care depinde instaurarea unei păci adevărate și durabile”.

Gândul nostru se îndreaptă acum bineînțeles spre Sfânta Fecioară pe care astăzi o invocăm ca Mamă a lui Dumnezeu. A fost Papa Paul al VI-lea cel care a transferat la întâi ianuarie sărbătoarea Divinei Maternități a Mariei, care odinioară cădea la 11 octombrie. De fapt, înainte de reforma liturgică de după Conciliul Vatican II, în prima zi a anului se celebra comemorarea Tăierii împrejur a lui Isus în a opta zi după nașterea Sa – ca semn al supunerii față de lege, a introducerii Lui oficiale în poporul ales – și duminica următoare se celebra sărbătoarea Numelui lui Isus. De la aceste aniversări găsim câteva urme în pagina evanghelică ce a fost proclamată mai înainte, în care Sfântul Luca relatează că opt zile după nașterea copilului a fost tăiat împrejur și i-a fost pus numele Isus, „pe care i-l dăduse îngerul înainte de a fi fost zămislit în sânul mamei sale” (Luca 2.21). De aceea sărbătoarea de astăzi, pe lângă faptul că este una mariană cât se poate de semnificativă, păstrează și un puternic conținut cristologic, încât, am putea spune, înainte de Maria, ea îl privește tocmai pe Fiul, pe Isus Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

La misterul divinei maternități a Mariei, Theotokos, face referință apostolul Paul în Scrisoarea către galateni: „Când a venit plinirea timpului”, scrie el, „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, supus Legii” (4,4). În puține cuvinte găsim sintetizate misterul întrupării Cuvântului veșnic și divina maternitate a Mariei: marele privilegiu al Fecioarei stă tocmai în a fi Mamă a Fiului care este Dumnezeu. Stabilirea acestei sărbători mariane la opt zile de la Naștere este de aceea cea mai logică și potrivită. De fapt, în noaptea de la Betleem, când „a dat la lumină pe fiul său primul-născut” (Luca 2,7), s-au împlinit profețiile privindu-l pe Mesia: „O fecioară va zămisli și va naște un fiu”, a prevestit Isaia (7,14); „iată vei zămisli în sân și vei naște un fiu” i-a spus Mariei îngerul Gabriel (Luca 1,31); și încă un înger al Domnului, – povestește evanghelistul Matei – apărând în vis lui Iosif, l-a asigurat spunându-i: „nu te teme să iei cu tine pe Maria, soția ta, pentru că ceea ce s-a zămislit în ea vine de la Duhul Sfânt. Ea va naște un fiu” (Matei 1, 20-21).

Titlul de mamă a lui Dumnezeu este, împreună cu cel al Sfintei Fecioare, cel mai vechi și este fundamentul tuturor celorlalte titluri prin care Sfânta Fecioară a fost venerată și continuă să fie invocată din neam în neam, în Răsărit și în Apus. La misterul divinei sale maternități fac referință atâtea imnuri și atâtea rugăciuni ale tradiției creștine, ca de pildă un antifon marian din timpul Crăciunului, Alma Redemptoris Mater prin care ne rugăm astfel: „Tu quae genuisti, natura mirante, tuum sanctum Genitorem, Virgo prius ac posterius – Tu, în uimirea întregii creații, l-ai născut pe Creatorul tău, Mamă pururea fecioară”. Dragi frați și surori, să o contemplăm astăzi pe Maria, mamă mereu fecioară a Fiului Unului Născut al Tatălui; să învățăm de la Ea să primim Pruncul care pentru noi s-a născut la Betleem. Dacă în Pruncul născut din Ea recunoaștem Fiul veșnic al lui Dumnezeu și îl primim ca unicul nostru Mântuitor, putem fi chemați și suntem realmente fii ai lui Dumnezeu: fii întru Fiul. Scrie Apostolul: „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, supus Legii, pentru ca să-i răscumpere pe cei supuși Legii și pentru ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5).

Evanghelistul Luca repetă de mai multe ori că Sfânta Fecioară medita în tăcere la aceste evenimente extraordinare în care Dumnezeu o implicase. L-am ascultat în scurtul fragment evanghelic pe care ni-l propune liturgia de azi: „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte și se gândea la ele în inima ei” (Luca 2,19). Cuvântul grec folosit, „sumballousa”, înseamnă literal „a pune împreună” și ne face să ne gândim la un mister mare de descoperit puțin câte puțin. Copilul care scâncește în iesle, deși aparent asemenea tuturor copiilor din lume, este în același timp cu totul diferit: este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Acest mister – întruparea Cuvântului și divina maternitate a Mariei – este mare și desigur nu poate fi ușor de înțeles doar cu inteligența umană.

La școala Mariei însă putem întrevedea cu inima ceea ce ochii și mintea nu reușesc singure să perceapă, nici nu pot cuprinde. Și tocmai în acest drum de credință Maria ne întâmpină, ne este de sprijin și călăuză. Ea este mamă pentru că a născut în trup pe Isus; este pentru că a aderat total la voința Tatălui. Scrie Sfântul Augustin: „Divina maternitate ar fi fost pentru ea fără nici o valoare dacă nu l-ar fi purtat pe Cristos în inimă, cu o soartă mai fericită decât cea când l-a zămislit în trup” (De sancta Virginitate, 3,3). În inima ei Maria a continuat să păstreze, „să pună împreună” evenimentele succesive la care va fi martoră și protagonistă, până la moartea pe cruce și la învierea Fiului său Isus.

Dragi frați și surori, numai păstrând în inimă, adică punând împreună și găsind unitatea a tot ceea ce trăim, putem pătrunde, urmând-o pe Maria, în misterul unui Dumnezeu care din iubire s-a făcut om și ne cheamă să-l urmăm pe calea iubirii; iubire de tradus în fiecare zi într-un generos serviciu față de frați. Fie ca noul an, pe care astăzi îl începem încrezători, să fie un timp în care să înaintăm în cunoștința inimii, care este înțelepciunea sfinților. Să ne rugăm pentru ca, așa cum am ascultat în prima Lectură, Domnul „să-și lumineze fața Sa” asupra noastră, „să fie îngăduitor cu noi” (cf. Numeri 6,24-27) și să ne binecuvânteze. Putem fi siguri de aceasta: dacă nu vom obosi să căutăm fața Sa, dacă nu cedăm ispitei descurajării și îndoielii, dacă, deși între atâtea dificultăți pe care le întâlnim, rămânem mereu ancorați în El, vom simți puterea iubirii și milostivirii Sale. Pruncul plăpând pe care Fecioara îl arată astăzi lumii, să ne facă făuritori de pace, martori ai Lui, Principe al păcii. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana
Publicarea în original: 01.01.2008
Publicarea pe acest sit: 01.01.2008
Etichete: ,

Lasă un răspuns