Predica Papei la sărbătoarea Corpus Christi

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
în sărbătoarea Corpus Christi
joi, 23 iunie 2011

Iubiți frați și surori,

Sărbătoarea Corpus Domini este inseparabilă de Joia Sfântă, de Liturghia in Caena Domini, în care se celebrează solemn instituirea Euharistiei. În timp ce în seara de Joia Sfântă se retrăiește misterul lui Cristos care ni se oferă în pâinea frântă și în vinul vărsat, astăzi, în sărbătoarea Corpus Domini, tot acest mister este propus adorației și meditației Poporului lui Dumnezeu, iar Preasfântul Sacrament este purtat în procesiune pe străzile orașelor și satelor, pentru a manifesta că Isus Cristos înviat merge în mijlocul nostru și ne conduce spre Împărăția cerurilor. Ceea ce Isus ne-a dăruit în intimitatea Cenacolului astăzi manifestăm în mod deschis pentru că iubirea lui Cristos nu este rezervată câtorva, ci este destinată tuturor. În Liturghia in Caena Domini din Joia Sfântă am subliniat că în Euharistie are loc transformarea darurilor de pe acest pământ – pâinea și vinul – finalizată pentru a transforma viața noastră și a inaugura astfel transformarea lumii. În această seară aș vrea să reiau această perspectivă.

Totul pornește, s-ar putea spune, din inima lui Cristos, care la Ultima Cină, în ajunul pătimirii sale, i-a mulțumit lui Dumnezeu și l-a lăudat și, făcând astfel, cu puterea iubirii sale, a transformat sensul morții spre care se îndrepta. Faptul că Sacramentul altarului a asumat numele „Euharistie” – „aducere de mulțumire” – exprimă tocmai asta: că schimbarea substanței pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Cristos este rod al dăruirii de sine însuși pe care a făcut-o Cristos, dar al unei Iubiri mai tare decât moartea, Iubire divină care l-a făcut să învie din morți. Iată pentru ce Euharistia este hrană de viață veșnică, Pâine a vieții. Din inima lui Cristos, din „rugăciunea sa euharistică” în ajunul pătimirii, provine acel dinamism care transformă realitatea în dimensiunile sale cosmică, umană și istorică. Totul provine de la Dumnezeu, de la atotputernicia Iubirii sale Una și Întreită, întrupată în Isus. În această Iubire este cufundată inima lui Cristos; de aceea El știe să mulțumească și să-l laude pe Dumnezeu chiar și în fața trădării și a violenței și în felul acesta schimbă lucrurile, persoanele și lumea.

Această transformare este posibilă grație unei comuniuni mai puternice decât dezbinarea, comuniunea lui Dumnezeu însuși. Cuvântul „comuniune”, pe care noi îl folosim și pentru a desemna Euharistia, rezumă în sine dimensiunea verticală și cea orizontală a darului lui Cristos. Este frumoasă și foarte elocventă expresia „a primi împărtășania (comuniunea)” referită la actul de a mânca Pâinea euharistică. De fapt, atunci când facem acest act noi intrăm în comuniune cu însăși viața lui Isus, în dinamismul acestei vieți care ni se dăruiește nouă și pentru noi. De la Dumnezeu, prin Isus, până la noi: o singură comuniune se transmite în sfânta Euharistie. L-am ascultat puțin mai înainte, în lectura a doua, din cuvintele apostolului Paul adresate creștinilor din Corint: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtășire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtășire cu trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulți, suntem un singur trup, căci toți ne împărtășim din aceeași unică pâine” (1Cor 10,16-17).

Sfântul Augustin ne ajută să înțelegem dinamica împărtășirii euharistice atunci când face referință la un fel de viziune pe care a avut-o, în care Isus i-a spus: „Eu sunt hrana celor puternici. Crește și mă vei avea. Tu nu mă vei transforma pe mine în tine, ca hrană a trupului, ci tu vei fi transformat în mine” (Conf. VII, 10, 18). Așadar în timp ce hrana trupească este asimilată de organismul nostru și contribuie la întreținerea sa, în cazul Euharistiei e vorba de o Pâine diferită: nu noi o asimilăm, ci ea ne asimilează ei, așa încât devenim conformi cu Isus Cristos, mădulare ale trupului său, una cu El. Această trecere este decisivă. De fapt, tocmai pentru că Isus Cristos, în împărtășania euharistică, ne transformă în El, individualitatea noastră, în această întâlnire, este deschisă, eliberată de egocentrismul său și inserată în Persoana lui Isus, care la rândul său este cufundată în comuniunea trinitară. Astfel Euharistia, în timp ce ne unește cu Cristos, ne deschide și spre ceilalți, ne face mădularii unii pentru alții: nu mai suntem dezbinați, ci suntem una în El. Împărtășania euharistică mă unește cu persoana care este lângă mine și cu care probabil nici nu am un raport bun, dar și cu frații de departe, în orice parte a lumii. De aici, din Euharistie, derivă așadar sensul profund al prezenței sociale a Bisericii, așa cum mărturisesc marii Sfinți sociali, care au fost mereu mari suflete euharistice. Cine îl recunoaște pe Isus în Ostia sfântă, îl recunoaște în fratele care suferă, căruia îi este foame și îi este sete, care este străin, gol, bolnav, în închisoare; și este atent față de orice persoană, se angajează, în mod concret, pentru toți cei care sunt în necesitate. Din darul de iubire al lui Cristos provine de aceea responsabilitatea noastră specială de creștini în construirea unei societăți solidare, drepte, fraterne. În special în timpul nostru, în care globalizarea ne face tot mai dependenți pe unii de alții, Creștinismul poate și trebuie să facă în așa fel încât această unitate să nu se construiască fără Dumnezeu, adică fără Iubirea adevărată, ceea ce ar da spațiu încurcăturii, individualismului, samavolniciei tuturor împotriva tuturor. Evanghelia are ca țintă din totdeauna această unitate a familiei umane, o unitate neimpusă din afară, nici de interese ideologice sau economice, ci pornind de la simțul de responsabilitate a unora față de ceilalți, pentru că ne recunoaștem mădulare ale unuia și aceluiași trup, ale trupului lui Cristos, pentru că am învățat și învățăm constant de la Sacramentul Altarului că împărtășirea, iubirea este calea dreptății adevărate.

Să ne întoarcem acum al actul lui Isus la Ultima Cină. Ce s-a întâmplat în acel moment? Atunci când El a spus: Acesta este trupul meu care este dăruit pentru voi, acesta este sângele meu vărsat pentru voi și pentru mulțime, ce anume s-a întâmplat? Isus în acel gest anticipă evenimentul de pe Calvar. El acceptă din iubire toată pătimirea, cu travaliul său și violența sa, până la moartea pe cruce; acceptând-o în felul acesta o transformă într-un act de dăruire. Aceasta este transformarea de care are nevoie mai mult lumea, pentru că o răscumpără din interior, o deschide spre dimensiunile Împărăției cerurilor. Însă această reînnoire a lumii Dumnezeu vrea să o realizeze mereu pe aceeași cale urmată de Cristos, acea cale, mai mult, care este El însuși. Nu există nimic magic în Creștinism. Nu există scurtături, ci totul trece prin logica umilă și răbdătoare a bobului de grâu care se frânge pentru a da viață, logica credinței care mută munții cu forța blândă a lui Dumnezeu. Pentru aceasta Dumnezeu vrea să continue să reînnoiască omenirea, istoria și cosmosul prin acest lanț de transformări, al căror sacrament este Euharistia. Prin pâinea și vinul consacrate, în care este realmente prezent Trupul și Sângele său, Cristos ne transformă pe noi, asimilându-ne Lui: ne implică în lucrarea sa de răscumpărare, făcându-ne capabili, prin harul Duhului Sfânt, să trăim conform însăși logicii sale de dăruire, ca boabe de grâu unite cu El și în El. Astfel se seamănă și se formează în brazdele istoriei unitatea și pacea, care sunt scopul spre care tindem, după planul lui Dumnezeu.

Fără iluzii, fără utopii ideologice, noi mergem pe drumurile lumii, purtând înlăuntrul nostru Trupul Domnului, asemenea Fecioarei Maria în misterul Vizitării. Cu umilința de a ne ști simple boabe de grâu, păstrăm certitudinea fermă că iubirea lui Dumnezeu, întrupată în Cristos, este mai puternică decât răul, decât violența și decât moartea. Știm că Dumnezeu pregătește pentru toți oamenii ceruri noi și pământ nou, în care domnesc pacea și dreptatea – și în credință întrevedem lumea nouă, care este adevărata noastră patrie. Și în seara aceasta, în timp ce apune soarele peste iubitul nostru oraș Roma, noi pornim la drum: cu noi este Isus Euharistie, Cel Înviat, care a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20). Mulțumim, Doamne Isuse! Mulțumim pentru fidelitatea ta, care susține speranța noastră. Rămâi cu noi pentru că se face seară. „Bun Păstor, adevărată Pâine, Isuse, ai milă de noi; hrănește-ne, apără-ne, du-ne la bunurile veșnice, în pământul celor vii!” Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.06.2011
Publicarea pe acest sit: 25.06.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns