Predica Papei la sărbătoarea Corpus Christi

Predica Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
în solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge al lui Cristos

piața din fața Bazilicii San Giovanni in Laterano,
joi, 26 mai 2005

În sărbătoarea Corpus Domini, Biserica retrăiește misterul Joii Sfinte în lumina Învierii. Și Joia Sfântă are o procesiune euharistică proprie, prin care Biserica repetă drumul lui Isus din Cenacol până pe Muntele Măslinilor. În Israel, noaptea Paștilor se celebra în casă, în intimitatea familiei; se amintea astfel primul Paște, din Egipt – al nopții în care sângele mielului pascal, stropit pe pragul de sus și pe stâlpii caselor, proteja împotriva distrugătorului. Isus, în acea noapte, iese și se predă în mâinile trădătorului, al distrugătorului și, tocmai în acest fel, învinge noaptea, învinge întunericul răului. Doar astfel, darul Euharistiei, instituit în Cenacol, își găsește plinătatea: Isus își dă cu adevărat propriul trup și propriul sânge. Trecând pragul morții, devine Pâine vie, mană adevărată, hrană nesfârșită pentru toate veacurile. Trupul devine pâine a vieții.

În procesiunea din Joia Sfântă, Biserica îl însoțește pe Isus până pe Muntele Măslinilor: este o dorință vie a Bisericii care se roagă aceea de a veghea cu Isus, de a nu-l lăsa singur în noaptea lumii, în noaptea trădării, în noaptea indiferenței multora. În sărbătoarea Corpus Domini, reluăm această procesiune, dar în bucuria Învierii. Domnul este înviat și merge înaintea noastră. În narațiunile Învierii există un lucru comun și esențial; îngerii spun: Domnul „merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veți vedea” (Matei 28,7). Analizând aceasta mai îndeaproape, putem spune că acest „a merge înainte” al lui Isus implică două direcții. Prima este – după cum am auzit – Galileea. În Israel, Galileea era considerată ca fiind o poartă spre lumea păgână. Și de fapt tocmai în Galilea, pe munte, discipolii îl văd pe Isus, Domnul, care le spune: „mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28,19). Cealaltă direcție în care merge înainte cel Înviat apare în Evanghelia după Sfântul Ioan, în cuvintele adresate de Isus Magdalenei: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu” (Ioan 20,17). Isus merge înaintea noastră la Tatăl, se ridică la înălțimea lui Dumnezeu și ne invită să îl urmăm. Aceste două direcții ale drumului lui Cristos Înviat nu sunt contradictorii, ci indică împreună modul de a-l urma pe Cristos. Adevăratul scop al drumului nostru este comuniunea cu Dumnezeu – Dumnezeu însuși este casa cu multe lăcașuri (cf. Ioan 14,2s). Putem însă urca la acest lăcaș doar mergând „spre Galilea” – mergând pe drumurile lumii, ducând Evanghelia la toate neamurile, ducând darul iubirii sale pentru oamenii din toate timpurile. De aceea, drumul apostolilor s-a extins până la „marginile pământului” (cf. Fapte 1,6); astfel Sfinții Petru și Paul au mers până în Roma, orașul care era atunci centrul lumii cunoscute, adevărat „caput mundi”.

Procesiunea din Joia Sfântă îl însoțește pe Isus în singurătatea sa, spre „via crucis”. Procesiunea din Corpus Domini, în schimb, răspunde în mod simbolic poruncii celui Înviat: merg înaintea voastră în Galilea. Mergând până la marginile pământului, duceți lumii Evanghelia. Desigur, Euharistia, pentru credință, este un mister intim. Domnul a instituit Sacramentul în Cenacol, înconjurat de noua sa familie, de cei doisprezece apostoli, prefigurare și anticipare a Bisericii din toate timpurile. De aceea, în liturgia Bisericii primare, distribuirea Sfintei Împărtășanii începea cu cuvintele: Sancta sanctis – darul sfânt este destinat celor care sunt sfinți. Astfel se răspundea mustrării adresate de Sf. Paul locuitorilor Corintului: „Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar” (1 Corinteni 11,28). Totuși, din această inimitate, care este dăruirea personală a Domnului, forța Sacramentului Euharistiei merge dincolo de zidurile bisericilor noastre. În acest Sacrament, Domnul este întotdeauna în drum spre lume. Acest aspect universal al prezenței euharistice apare în procesiunea solemnității noastre. Noi îl ducem pe Cristos, prezent sub chipul pâinii, pe drumurile orașului nostru. Încredințăm aceste drumuri, aceste case – viața noastră de zi cu zi – bunătății sale. Drumurile noastre să fie drumurile lui Isus! Casele noastre să fie case pentru El și cu El! Viața noastră de zi cu zi să fie pătrunsă de prezența sa. Cu acest gest, punem sub privirea sa suferințele celor bolnavi, singurătatea tinerilor și a bătrânilor, ispitele, temerile – întreaga noastră viață. Procesiunea dorește să fie o mare binecuvântare publică pentru acest oraș al nostru: Cristos este, în persoană, binecuvântarea divină pentru lume – raza binecuvântării sale să ajungă asupra noastră, a tuturor!

În procesiunea din Corpus Domini, îl însoțim pe cel Înviat pe drumul său spre lumea întreagă – așa după cum am spus. Și, tocmai făcând aceasta, răspundem poruncii sale: „Luați, mâncați […] Beți dintru acesta toți” (Matei 26,26s). Nu îl putem „mânca” pe cel Înviat, prezent sub chipul pâinii, ca pe o simplă bucată de pâine. A mânca această pâine înseamnă a comunica, a intra în comuniune cu persoana Domnului viu. Această comuniune, acest act de a „mânca”, este cu adevărat o întâlnire între două persoane, înseamnă a mă lăsa pătruns de viața Celui care este Domnul, Celui care este Creatorul și Răscumpărătorul meu. Scopul acestei comuniuni este asimilarea vieții mele cu a lui, transformarea și configurarea mea după Cel care este Iubire vie. De aceea această comuniune implică adorație, implică dorința de a-l urma pe Cristos, de a-l urma pe Cel care merge înaintea noastră. Adorația și procesiunea fac astfel parte dintr-un unic gest de comuniune; ele răspund poruncii: „Luați și mâncați.”

Procesiunea noastră se încheie în fața Bazilicii Santa Maria Maggiore, cu întâlnirea cu Fecioara Maria, numită de iubitul Papă Ioan Paul al II-lea „femeia euharistică”. Într-adevăr Maria, Maica Domnului, ne învață ce înseamnă să intrăm în comuniune cu Cristos: Maria și-a oferit propriul trup, propriul sânge pentru Isus, și a devenit cortul viu al Cuvântului, lăsându-se pătrunsă în trup și spirit de prezența sa. Să ne rugăm ei, Maicii noastre sfinte, ca să ne ajute să ne deschidem, tot mai mult, întreaga ființă la prezența lui Cristos; pentru ca să ne ajute să îl urmăm cu fidelitate, zi de zi, pe drumurile vieții noastre. Amin!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 26.05.2005
Publicarea pe acest sit: 26.05.2005
Etichete: ,

Lasă un răspuns