Predica Papei la Liturghia din Ziua Confraternităţilor şi Pietăţii Populare

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din Ziua Confraternităților
și Pietății Populare
Piața San Pietro, 5 mai 2013

Iubiți frați și surori, ați fost curajoși să veniți pe ploaia aceasta… Domnul să vă binecuvânteze mult!

În drumul Anului Credinței, sunt bucuros să celebrez această Euharistie dedicată în mod special Confraternităților: o realitate tradițională în Biserică, realitate care a cunoscut în timpuri recente o reînnoire și o redescoperire. Vă salut pe toți cu afecțiune, îndeosebi Confraternitățile venite din diferite părți ale lumii! Mulțumesc pentru prezența voastră și pentru mărturia voastră!

1. În Evanghelie am ascultat un text din discursurile de rămas bun ale lui Isus, prezentate de evanghelistul Ioan în contextul ultimei Cine. Isus destăinuiește apostolilor ultimele sale gânduri, ca un testament spiritual, înainte de a-i lăsa. Textul de astăzi insistă asupra faptului că credința creștină este centrată în întregime pe raportul cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cine îl iubește pe Domnul Isus, îl primește în sine pe el și pe Tatăl și grație Duhului Sfânt primește în inima sa și în viața sa evanghelia. Aici ne este indicat centrul de la care totul trebuie să pornească și la care totul trebuie să conducă: a-l iubi pe Dumnezeu, a fi discipoli ai lui Cristos trăind evanghelia. Benedict al XVI-lea, adresându-se vouă, a folosit acest cuvânt: evanghelicitate. Dragi Confraternități, evlavia populară, pentru care voi sunteți o manifestare importantă, este o comoară pe care o are Biserica și pe care episcopii latino-americani a definit-o, în mod semnificativ, ca o spiritualitate, o mistică, ce este un „spațiu de întâlnire cu Isus Cristos”. Luați mereu din Cristos, izvor inepuizabil, întăriți credința voastră, îngrijind formarea spirituală, rugăciunea personală și comunitară, liturgia. De-a lungul secolelor Confraternitățile au fost forje de sfințenie pentru atâția oameni care au trăit cu simplitate un raport intens cu Domnul. Mergeți cu hotărâre spre sfințenie; nu vă mulțumiți cu o viață creștină mediocră, ci apartenența voastră să fie stimulent, înainte de toate pentru voi, de a-l iubi mai mult pe Isus Cristos.

2. Și textul din Faptele Apostolilor pe care l-am ascultat ne vorbește despre ceea ce este esențial. În Biserica de la începuturi a fost nevoie imediat de a discerne ceea ce era esențial pentru a fi creștini, pentru a-l urma pe Cristos, și ce anume nu era esențial. Apostolii și ceilalți bătrâni au făcut o reuniune importantă la Ierusalim, un prim „conciliu”, despre această temă, pentru problemele care se născuseră după ce evanghelia a fost vestită păgânilor, celor care nu erau evrei. Aceea a fost o ocazie providențială pentru a înțelege mai bine ce anume este esențial, adică a crede în Isus Cristos mort și înviat pentru păcatele noastre și a ne iubi așa cum el ne-a iubit. Dar observați cum dificultățile au fost depășite nu în afară, ci în Biserică. Și aici este un al doilea element pe care aș vrea să vi-l amintesc, așa cum a făcut Benedict al XVI-lea, adică eclezialitatea. Evlavia populară este un drum care duce la esențial dacă este trăită în Biserică în profundă comuniune cu păstorii voștri. Iubiți frați și surori, Biserica vă iubește! Fiți o prezență activă în comunitate ca niște celule vii, pietre vii. Episcopii latino-americani au scris că evlavia populară pentru care sunteți exprimare este „o modalitate legitimă de a trăi credință, un mod de a se simți parte a Bisericii” (Documentul de la Aparecida, 264). Este frumos acest lucru! O modalitate legitimă de a trăi credința, un mod de a se simți parte a Bisericii. Iubiți Biserica! Lăsați-vă conduși de ea! În parohii, în dieceze, fiți un adevărat plămân de credință și de viață creștină, un aer proaspăt! În această piață văd o mare varietate, mai întâi de umbrele și acum de culori și de semne. Așa este Biserica: o mare bogăție și varietate de exprimări în care totul este condus la unitate; varietatea condusă la unitate este întâlnirea cu Cristos.

3. Aș vrea să adaug un al treilea cuvânt care trebuie să vă caracterizeze: misionaritatea. Voi aveți o misiune specifică și importantă, care este aceea de a ține viu raportul dintre credință și culturile popoarelor de care aparțineți, și faceți asta prin evlavia populară. De exemplu, când voi purtați în procesiune Răstignitul cu atâta venerație și atâta iubire față de Domnul, nu faceți un simplu act exterior; voi indicați centralitatea misterului pascal al Domnului, a pătimirii, morții și învierii sale, care ne-a răscumpărat, și indicați vouă înșivă mai întâi și comunității că trebuie să-l urmăm pe Cristos în drumul concret al vieții pentru ca să ne transforme. La fel, când manifestați evlavia profundă față de Fecioara Maria, voi indicați realizarea cea mai înaltă a existenței creștine, cea care prin credința sa și ascultarea sa față de voința lui Dumnezeu, precum și prin meditarea cuvântului și a acțiunilor lui Isus, este ucenica desăvârșită a Domnului (cf. Lumen gentium, 53). Această credință, care se naște din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, voi o manifestați în forme care implică simțurile, afectele, simbolurile diferitelor culturi… Și făcând astfel, ajutați la transmiterea ei oamenilor, și în special persoanelor simple, celor pe care în Evanghelie Isus îi numește „cei mici”. De fapt, „a merge împreună spre sanctuare și participarea la alte manifestări ale evlaviei populare, ducând cu sine și copiii și implicând alte persoane, este în sine însuși o acțiune de evanghelizare” (Documentul de la Aparecida, 264). Când voi mergeți la sanctuare, când duceți familia, pe copiii voștri, voi faceți chiar o acțiune de evanghelizare. Trebuie mers înainte așa! Fiți și voi adevărați evanghelizatori! Inițiativele voastre să fie „punți”, căi pentru a duce la Cristos, pentru a merge cu el. Și în acest spirit fiți mereu atenți la caritate. Fiecare creștin și fiecare comunitate este misionară în măsura în care duce și trăiește evanghelia și mărturisește iubirea lui Dumnezeu față de toți, în special față de cel care se află în dificultate. Fiți misionari ai iubirii și ai duioșiei lui Dumnezeu! Fiți misionari ai milostivirii lui Dumnezeu, care mereu ne iartă, mereu ne așteaptă, ne iubește așa de mult!

Evanghelicitate, eclezialitate, misionaritate. Trei cuvinte! Nu le uitați! Evanghelicitate, eclezialitate, misionaritate. Să-i cerem Domnul ca să orienteze mereu mintea noastră și inima noastră spre el, ca pietre vii ale Bisericii, pentru ca orice activitate a noastră, toată viața noastră creștină să fie o mărturie luminoasă a milostivirii sale și a iubirii sale. Și astfel vom merge spre ținta pelerinajului nostru pământesc, spre acel sanctuar așa de frumos, Ierusalimul ceresc. Acolo nu mai este nici un templu: însuși Dumnezeu și Mielul sunt templul său; și lumina soarelui și a lunii cedează locul gloriei Celui Preaînalt. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.05.2013
Publicarea pe acest sit: 06.05.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns