Predica Papei la Liturghia din Trujillo

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată pentru integrarea popoarelor
plaja de coastă Huanchaco, Trujillo, Peru
sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Aceste ținuturi au gust de Evanghelie. Tot mediul care ne înconjoară și această mare imensă pe fundal ne ajută să înțelegem mai bine experiența pe care au trăit-o apostolii cu Isus și pe care și noi suntem chemați s-o trăim astăzi. Îmi face plăcere că ați venit din diferite locuri din nordul Peruului pentru a celebra această bucurie a Evangheliei.

Discipolii de ieri, ca atâția dintre voi astăzi, își câștigau existența cu pescuitul. Ieșeau pe bărci așa cum unii dintre voi continuă să facă pe „căiuți de totora” [mici ambarcațiuni de un singur loc construite din lemnul numit totora] și atât ei cât și voi cu același scop: să-și câștige pâinea cea de toate zilele. În asta se joacă multe dintre trudele noastre de fiecare zi: să putem duce înainte familiile noastre și să le procurăm ceea ce le va ajuta construiască un viitor mai bun.

Această „lagună cu pești aurii”, așa cum au voit s-o numească, a fost izvor de viață și binecuvântare pentru multe generații. În decursul timpului a știut să nutrească vise și speranțe.

Voi, ca și apostolii, cunoașteți forța naturii și ați experimentat loviturile sale. Așa cum ei au înfruntat furtuna pe lac, vouă v-a revenit să înfruntați lovitura dură a lui „Niño costiero”, ale cărui consecințe dureroase sunt încă prezente în atâtea familii, în special acelea care încă n-au putut reconstrui casele lor. Și pentru aceasta am voit să vin și să mă rog aici cu voi.

Aducem la această Euharistie și acel moment așa de dificil care interpelează și pune de multe ori la îndoială credința noastră. Vrem să ne unim cu Isus. El cunoaște durerea și încercările; El a trecut prin toate durerile pentru a ne putea însoți în durerile noastre. Isus pe cruce vrea să fie aproape de orice situație dureroasă pentru a ne da mâna și a ne ajuta să ne ridicăm. Pentru că El a intrat în istoria noastră, a voit să împărtășească drumul nostru și să atingă rănile noastre. Nu avem un Dumnezeu străin de ceea ce simțim și suferim, dimpotrivă, în mijlocul durerii ne oferă mâna sa.

Aceste zguduiri pun în discuție și în joc valoarea spiritului nostru și a atitudinilor noastre cele mai elementare. Atunci ne dăm seama cât de important este să nu fim singuri ci uniți, plini de acea unitate care este rod al Duhului Sfânt.

Ce s-a întâmplat tinerelor din Evanghelia pe care am ascultat-o [cf. Mt 25,1-13]? Dintr-o dată aud un strigăt care le trezește și le pune în mișcare. Unele și-au dat seama că nu au untdelemnul necesar pentru a lumina drumul în întuneric, altele în schimb și-au umplut candelele lor și au putut să găsească și să lumineze drumul care le ducea la mire. În momentul indicat fiecare a arătat cu ce anume își umpluse viața sa.

Același lucru ni se întâmplă nouă. În circumstanțe determinate înțelegem cu ce anume am umplut viața noastră. Cât de important este să umplem viața noastră cu acel untdelemn care permite să aprindem candelele noastre în multiplele situații de întuneric și să găsim drumurile pentru a merge înainte!

Știu că, în momentul de întuneric, când ați simțit lovitura lui Niño, aceste ținuturi au știut să se pună în mișcare și aceste ținuturi aveau untdelemnul pentru a alerga și a se ajuta ca frați adevărați. Era untdelemnul solidarității, al generozității care v-a pus în mișcare și ați mers în întâmpinarea Domnului cu nenumărate gesturi concrete de ajutor. În mijlocul întunericului, împreună cu atâția alții, ați fost torțe vii și ați luminat drumul cu mâini deschise și disponibile pentru a alina durerea și a împărtăși ceea ce aveați în sărăcia voastră.

În lectura evanghelică putem observa cum tinerele care nu aveau untdelemn au plecat în sat ca să cumpere. În momentul crucial al vieții lor și-au dat seama că erau goale candelele lor, că le lipsea esențialul pentru a găsi drumul bucuriei autentice. Erau singure și așa au rămas, singure, în afara sărbătorii. Există lucruri, așa cum bine știți, care nu se improvizează și cu atât mai puțin nu se cumpără. Sufletul unei comunități se măsoară după cum reușește să se unească pentru a înfrunta momentele dificile, de adversitate, pentru a menține vie speranța. Cu această atitudine dați cea mai mare mărturie evanghelică. Domnul ne spune: „Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții” (In 13,35). Deoarece credința ne deschide să avem o iubire concretă, nu din idei, concretă, făcută din fapte, din mâini întinse, din compasiune; care știe să construiască și să reconstruiască speranța când totul pare pierdut. Astfel devenim părtași ai acțiunii divine, aceea pe care ne-o descrie apostolul Ioan când ni-l arată pe Dumnezeu care șterge lacrimile fiilor săi. Și această operă divină Dumnezeu o înfăptuiește cu aceeași duioșie a unei mame care încearcă să șteargă lacrimile fiilor săi. Cât de frumoasă este întrebarea pe care o poate pune Domnul fiecăruia dintre noi la sfârșitul zilei: câte lacrimi ai șters astăzi?

Alte furtuni pot să biciuiască aceste coaste și, în viața fiilor din aceste ținuturi, au efecte devastatoare. Furtuni care ne interpelează și ca o comunitate și pun în joc valoarea spiritului nostru. Se numește violență organizată, ca „uciderea plătită” și nesiguranța pe care ea o creează; se numesc lipsă de oportunități educative și de muncă, în special printre cei mai tineri, care îi împiedică să construiască un viitor cu demnitate; lipsa unui cămin sigur pentru atâtea familii constrânse să trăiască în zone cu instabilitate ridicată și fără accese sigure; precum și atâtea alte situații pe care voi le cunoașteți și le îndurați, care asemenea celor mai rele inundații dărâmă încrederea reciprocă, atât de necesară pentru a construi o rețea de sprijin și de speranță. Inundații care cuprind sufletul și reclamă de la noi untdelemnul pe care-l avem pentru a face față. Cât untdelemn ai?

De multe ori ne întrebăm despre modul de a înfrunta aceste furtuni sau despre modul de a-i ajuta pe copiii noștri și de a depăși aceste situații. Vreau să vă spun: nu există altă cale mai bună de ieșire decât cea a Evangheliei și se numește Isus Cristos. Umpleți mereu viața voastră cu Evanghelia. Vreau să vă îndemn să fiți comunitate care se lasă unsă de Domnul său cu untdelemnul Duhului. El transformă totul, reînnoiește totul, consolează totul. În Isus avem forța Duhului pentru a nu accepta ca normal ceea ce ne face rău, a nu-l face un lucru natural, a nu „naturaliza” ceea ce ne usucă spiritul și, ceea ce este mai rău, ne fură speranța. Peruanii, în acest moment al istoriei lor, nu au dreptul de a lăsa să li se fure speranța! În Isus avem Duhul care ne menține uniți pentru a ne susține reciproc și a face față la ceea ce vrea să ia ceea ce e mai bun din familiile noastre. În Isus Dumnezeu ne face comunitate credincioasă capabilă să se susțină; comunitate care speră și de aceea luptă pentru a respinge și a transforma multiplele adversități; comunitate care iubește pentru că nu permite ca să stăm cu mâinile încrucișate. Cu Isus sufletul acestui popor din Trujillo va putea continua să se numească „orașul primăverii veșnice”, pentru că împreună cu El totul devine ocazie de speranță.

Cunosc iubirea pe care acest ținut o simte față de Sfânta Fecioară Maria și știu cât de mult vă susține evlavia față de Maria ducându-vă mereu la Isus. Și dându-ne unicul sfat pe care îl repetă mereu: „Faceți ceea ce vă va spune El” (cf. In 2,5). Să-i cerem ei ca să ne pună sub mantia sa și ca să ne ducă mereu la Fiul său; dar să spunem asta cântând cu acest frumos cântec marian: „Sfântă Fecioară a porții, dă-mi binecuvântarea ta. Sfântă Fecioară a porții, dă-ne pace și multă iubire”. Sunteți capabili să-l cântați? Îl cântăm împreună? Cine începe să cânte? „Sfântă Fecioară a porții…”. Nu cântă nimeni? Nici corul? Atunci să-l recităm, dacă nu-l cântăm. Împreună: „Sfântă Fecioară a porții, dă-mi binecuvântarea ta. Sfântă Fecioară a porții, dă-ne pace și multă iubire”. Încă o dată! „Sfântă Fecioară a porții, dă-mi binecuvântarea ta. Sfântă Fecioară a porții, dă-ne pace și multă iubire”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.01.2018
Publicarea pe acest sit: 20.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns