Predica Papei la Liturghia din Santa Cruz

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din piața Isus Răscumpărătorul
din Santa Cruz de la Sierra, Bolivia
joi, 9 iulie 2015

Am venit din diferite locuri, regiuni, țări, pentru a celebra prezența vie a lui Dumnezeu printre noi. Am ieșit de câteva ore din casele și comunitățile noastre pentru a putea fi împreună, ca popor sfânt al lui Dumnezeu. Crucea și imaginea misiunii ne aduc în minte amintirea tuturor comunităților care s-au născut în numele lui Isus în aceste ținuturi, pe care noi le moștenim.

În Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne-a fost descrisă o situație destul de asemănătoare față de aceea pe care o trăim acum. Ca acele patru mii de persoane, noi suntem doritori să ascultăm Cuvântul lui Isus și să primim viața sa. Ei ieri și astăzi noi, împreună cu Învățătorul, Pâine a vieții.

Mă emoționez când văd multe mame cu copiilor lor pe umeri. Cum fac aici multe dintre voi. Poartă asupra lor viața, viitorul neamului lor. Poartă motivele bucuriei lor, ale speranțelor lor. Poartă binecuvântarea pământului în roade. Poartă munca realizată de mâinile lor. Mâini care au plăsmuit prezentul și care vor țese aspirațiile de mâine. Dar poartă pe umerii lor și dezamăgiri, tristeți și amărăciuni, nedreptatea care pare să nu aibă sfârșit și cicatricele unei dreptăți care nu se realizează. Poartă asupra lor bucuria și durerea țării lor. Voi purtați amintirea poporului vostru. Pentru că popoarele au amintire, o amintire care se transmite din generație în generație; popoarele au o amintire în mișcare.

Și nu sunt puține dățile în care experimentăm oboseala acestui drum. Nu sunt puțin dățile în care lipsesc forțele pentru a menține vie speranța. De câte ori trăim situații care pretind să ne anestezieze amintirea și astfel slăbește speranța și se pierd motivațiile bucuriei. Și începe să ne cuprindă o tristețe care devine individualistă, care ne face să pierdem amintirea că suntem popor iubit, popor ales. Această pierdere ne destramă, face în așa fel încât să ne închidem față de alții, în special față de cei mai săraci.

Ni se poate întâmpla ca discipolilor de odinioară, când au văzut cantitatea de lumea care se afla acolo. I-au cerut lui Isus să-i lase să plece, să-i trimită acasă, din moment ce era imposibil să se dea de mâncare la toată lumea aceea. În fața atâtor situații de foamete în lume putem spune: „Scuzați, situația nu e limpede”; este imposibil de înfruntat aceste situații; și atunci disperarea ajunge să ne ia inima.

Într-o inimă disperată este foarte ușor ca să ocupe spațiu logica ce pretinde să se impună în lume, în toată lumea. O logică ce încearcă să transforme totul în obiect de schimb, totul în obiect de consum, totul negociabil. O logică ce pretinde să lase spațiu pentru puțini, rebutându-i pe toți cei care nu „produc”, care nu sunt considerați potriviți și vrednici pentru că aparent „situația nu e limpede”. Isus încă o dată ne vorbește și ne spune: „Nu, nu, nu e necesar să-i excludeți, nu e necesar să plece, dați-le voi să mănânce”.

Este o invitație care astăzi răsună cu forță pentru noi: „Nu este necesar să excludeți pe nimeni, nu este necesar ca vreunul să plece; ajunge cu rebuturile, dați-le voi înșivă să mănânce”. Isus continuă să ne spună asta în această piață. Da, ajunge cu rebuturile, dați-le voi înșivă să mănânce. Viziunea lui Isus nu acceptă o logică, o viziune care mereu „taie firul” pentru cel care este mai slab, pentru cel care are mai mare nevoie. O indicație cuprinsă în trei cuvinte: ia un pic de pâine și niște pește, le binecuvântează, le împarte și le pentru ca discipolii să împărtășească împreună cu alții. Și acesta este drumul miracolului. Desigur că nu e vorba de magie sau idolatrie. Isus, prin intermediul acestor trei acțiuni, reușește să transforme o logică a rebutului într-o logică de comuniune, într-o logică de comunitate. Aș vrea să subliniez pe scurt fiecare dintre aceste acțiuni.

Ia. Punctul de plecare este că El ia foarte în serios viața alor săi. Îi privește în ochi și în ei înțelege viața lor, sentimentele lor. Vede în acele priviri ceea ce palpită și ceea ce a încetat să palpite în amintirea și în inima poporului său. Ia în considerare asta și o valorizează. Valorizează tot ceea ce pot să ofere bun, tot binele pe baza căruia se poate construi. Dar nu vorbește despre obiecte sau despre bunuri culturale, sau despre idei, ci vorbește despre persoane. Bogăția autentică a unei societăți se măsoară în viața oamenilor săi, se măsoară în bătrânii săi capabili să transmită înțelepciunea lor și amintirea poporului său celor mai mici. Isus nu neglijează demnitatea nimănui, cu scuza că nu are nimic de dat și de împărtășit. Ia totul, așa cum vine.

Binecuvântează. Isus ia asupra sa și îl binecuvântează pe Tatăl care este în ceruri. Știe că aceste daruri sunt un cadou al lui Dumnezeu. De aceea nu le tratează ca pe „un lucru oarecare”, pentru că fiecare viață, toată acea viață este rod al iubirii milostive. El recunoaște asta. Merge dincolo de simpla aparență și în gestul de binecuvântare și de laudă îi cere Tatălui său darul Duhului Sfânt. A binecuvânta comportă această dublă privire, pe de o parte a mulțumi și pe de altă parte a putea transforma. Înseamnă a recunoaște că viața este întotdeauna un dar, un cadou care, pus în mâinile lui Dumnezeu, capătă o forță care îl înmulțește. Tatăl nostru nu ia nimic, înmulțește totul.

Dăruire. În Isus nu este un a lua care să nu fie o binecuvântare și nu există o binecuvântare care să nu fie o dăruire. Binecuvântarea este întotdeauna și misiune, are o finalitate, a împărtăși, a împărți împreună ceea ce s-a primit, pentru că numai în dăruire, în împărtășire găsim, ca persoane umane, izvorul bucuriei și experimentăm mântuirea. O dăruire care dorește să reconstruiască amintirea că suntem popor sfânt, popor invitat să fie și să ducă bucuria mântuirii. Mâinile pe care Isus le ridică pentru a-l binecuvânta pe Dumnezeu din cer sunt aceleași care împart pâinea pentru mulțimea căreia îi este foame. Putem să ne imaginăm, putem să ne imaginăm acum, cum treceau din mână în mână pâinile și peștii până când ajungeau la cei mai de departe. Isus reușește să creeze un curent între ai săi, toți împărtășeau ceea ce aveau, făcându-l să devină dar pentru alții și astfel au mâncat până la săturare și în mod incredibil a mai rămas: au adunat în șapte coșuri. O amintirea luată în mâini, o amintire binecuvântată, o amintire oferită satură mereu poporul.

Euharistia este „Pâinea frântă pentru viața lumii”, cum spune motoul celui de-al V-lea Congres Euharistic pe care astăzi îl inaugurăm și care se va desfășura la Tarija. Este Sacrament de comuniune, care ne face să ieșim din individualism pentru a trăi împreună urmarea și ne dă certitudinea că ceea ce avem și ceea ce suntem, dacă este primit, binecuvântat și oferit, prin puterea lui Dumnezeu, cu puterea iubirii sale, devine pâine a vieții pentru alții.

Și Biserica celebrează Euharistia, celebrează amintirea Domnului, jertfa Domnului. Pentru că Biserica este o comunitate care comemorează. Pentru aceasta, fidelă față de mandatul Domnului, repetă de fiecare dată: „Faceți aceasta în amintirea mea” (Lc 22,19). Actualizează, realizează din generație în generație, în cele mai diferite colțuri ale pământului nostru, misterul Pâinii Vieții. O face prezentă și ne-o oferă. Isus vrea ca să fim părtași de viața sa și ca, prin intermediul nostru, ea să se înmulțească în societatea noastră. Nu suntem persoane izolate, separate, ci suntem popor al amintirii actualizate și mereu oferite.

O viață care comemorează are nevoie de alții, de relații, de întâlnire, de o solidaritate reală care să fie capabilă să intre în logica primirii, a binecuvântării și a oferirii; în logica iubirii.

Maria, care ca multe dintre voi, a purtat asupra sa amintirea poporului său, viața Fiului său, și a experimentat în ea însăși măreția lui Dumnezeu, proclamând cu bucurie că El „pe cei flămânzi îi copleșește cu bunuri” (cf. Lc 1,53), să fie astăzi exemplul nostru pentru a ne încredința bunătății Domnului, care săvârșește mari lucruri prin mici lucruri, prin umilința slujitorilor săi. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.07.2015
Publicarea pe acest sit: 10.07.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns